Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.10.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7929/2005

HOTĂRÂRE
12.10.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7929/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 13 decembrie 1999, reclamantul P.D.D. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București, SC H.N. SA și R.C. solicitând să se constate inaplicabilitatea Decretului nr. 92/1950 în baza căruia a fost trecut în proprietatea statului apartamentul nr. 3 aflat la etajul 2 al imobilului situat în București; să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare prin care pârâtul R.C. a cumpărat apartamentul în litigiu și pe cale de consecință pârâții să fie obligați să-i lase în pașnică folosință și deplină proprietate apartamentul. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1017 din 6 octombrie 2000 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Municipiului București și a respins ca nefondată acțiunea reclamantului.

După un prim ciclu procesual, rejudecând cauza, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a pronunțat decizia nr. 472/A din 20 octombrie 2003 prin care a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul P.D.D. împotriva sentinței civile nr. 1017 din 6 octombrie 2000 pronunțată de Tribunalul București. Prin cererea din 21 noiembrie 2003, reclamantul P.D.D. a solicitat în temeiul art. 281 2 C. proc. civ. completarea deciziei nr. 472/A din 20 octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București în sensul soluționării și a capătului de cerere referitor la constatarea inaplicabilității Decretului nr. 92/1950. Cererea astfel formulată a fost respinsă ca nefondată prin decizia nr. 674/A din 15 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.

Pentru fiecare decizie în parte, reclamantul P.D.D. a declarat recurs în termenul defipt de lege. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 5612 din 14 octombrie 2004 a admis recursurile declarate de reclamant, a casat atât decizia nr. 472/A din 20 octombrie 2003 cât și decizia nr. 674/A din 15 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel. În fond după casare, prin decizia nr. 687/A din 25 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, și pentru cauze cu minori și de familie a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul P.D.D. împotriva sentinței civile nr. 1017 din 6 octombrie 2000 pronunțată de Tribunalul București.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul. Curtea a pus în discuție, din oficiu, incidența în cauză a dispozițiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă. Se constată că prin acțiunea din 13 decembrie 1999 introdusă la tribunal, reclamantul a evaluat apartamentul în litigiu la suma de 300.000.000 lei. În temeiul art. 18 1 C. proc. civ. „instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect”. Din această perspectivă se va reține că valoarea litigiului este sub 5 miliarde lei, astfel că recursul este în competența de judecată a curții de apel în raport de modificările prevăzute de Legea nr. 219/2005 care este de aplicare imediată.

Totodată prin dispozițiile tranzitorii cuprinse de art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, legiuitorul a prevăzut că „recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel”. Față de cele expuse și în baza art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, Curtea va trimite spre soluționare Curții de Apel București recursul declarat de reclamantul P.D.D. împotriva deciziei nr. 687/A din 25 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.

DECIDE: În baza art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, trimite recursul declarat de reclamantul P.D.D. împotriva deciziei nr. 687 A din 25 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, și pentru cauze cu minori și de familie, spre soluționare, aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-09-13
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5664/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 9311 din 22 mai 2000, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat către Tribunalul
ÎCCJ 2003-05-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1947/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 11 iulie 2000, reclamanții D.V. și D.C. au chemat în judecată pe pârâții P.S. și S.C. H.N. S.A., solicitând instanței ca prin
ÎCCJ 2003-02-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 582/2003
P.D.D.a chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București, S.C.„H.N.” S.A. București și R.C. solicitând să se constate inaplicabilitatea dispozițiilor Decretului nr.92/1950 pe baza căruia a fost trecut în proprietate
ÎCCJ 2003-11-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5052/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 22 mai 1998, reclamantul S.R., a chemat în judecată, Consiliul General al Municipiului București, S.C. H.N. S.A. și pârâții R.V
ÎCCJ 2005-11-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9227/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 25 iulie 1997 la Judecătoria sectorului 4 București, reclamanții S.Ș. și M.I.M.L. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă