ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 582/2003

S-au luat în

examinare recursurile declarate de pârâții Consiliul local al Municipiului

București și R.C. împotriva deciziei nr.196 A din 10 aprilie 2001 a Curții de

Apel București, Secția a III-a civilă.

La apelul

nominal s-au prezentat recurenții-pârâți, primul, prin consilier juridic O.O.,

iar secundul, personal, precum și intimatul-reclamant P. D. D. asistat de

avocat P.P.. A lipsit intimata-pârâtă S.C.”H.N.”S.A.

Procedura

completă.

Consilier

juridic O.O. solicită admiterea recursului, casarea deciziei pronunțate în apel

și respingerea acțiunii reclamantei arătând că imobilul a trecut cu titlu în

proprietatea statului Decretul nr.92/1950 fiind constituțional și că vânzarea

este legală întemeiată pe Legea nr.112/1995. Solicită și admiterea recursului

pârâtului R.C..

Recurentul-pârât

R. este de acord cu concluziile reprezentantului C.G.M.B. și solicită admiterea

recursului său și menținerea hotărârii instanței de fond arătând că decizia

recurată este nelegală și netemeinică pentru motivele expuse pe larg în cererea

de recurs.

Avocat

P.R.referindu-se la concluziile scrise, solicită respingerea recursului arătând

că soluția instanței de apel este corectă. Solicită cheltuieli de judecată.

Reprezentantul

Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului.

C U R T E A

Asupra

recursurilor de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 13 decembrie

1999 reclamantul P.D.D.a chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al

Municipiului București, S.C.„H.N.” S.A. București și R.C. solicitând să se

constate inaplicabilitatea dispozițiilor Decretului nr.92/1950 pe baza căruia a

fost trecut în proprietatea statului apartamentul nr.3, etajul 2 din imobilul

situat în București, strada Ciprian Porumbescu nr.3, precum și nulitatea

actului de vânzare-cumpărare încheiat între societatea comercială și fostul

chiriași R.C., și, pe cale de consecință pârâții să fie obligați la

retrocedarea apartamentului.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a susținut, că imobilul revendicat, proprietatea bunicii

materne G.A., a fost naționalizat cu încălcarea dispozițiilor art.II din

Decretul nr.92/1950, autoarea făcând parte din categoriile de persoane

exceptate de la măsura naționalizării în calitate de pensionară.

Sesizat cu

soluționarea cauzei, Tribunalul București, Secția      a III-a civilă, prin

sentința nr.1017 din 6 octombrie 2000 a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Consiliul General al Municipiului București

invocată de acesta, cu motivarea că este parte în contractul de

vânzare-cumpărare a apartamentului. Pe fond, a respins acțiunea reținând că

reclamantul nu a făcut dovada că este moștenitorul A.G., întrucât nu a

prezentat certificat de moștenitor sau o hotărâre judecătorească, acte care

să-i ateste această calitate, actele existente la dosar făcând dovada doar a

legăturii de rudenie cu defuncta proprietară a imobilului. A mai reținut

instanța, că nu s-a făcut dovada exceptării pretinsei autoare de la măsura

naționalizării și nici a existenței vreunei cauze de nulitate a contractului de

vânzare-cumpărare.

Apelul

reclamantului a fost admis prin decizia nr.196 A din 10 aprilie 2001 pronunțată

de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă, sentința a fost schimbată în

parte, în sensul că s-a admis în parte acțiunea, pârâții C.G.M.B., S.C. „H.N.”

S.A. și R.C. fiind obligați să lase reclamantului în deplină proprietate și

posesie apartamentul nr.3, etajul 2 (mansardă) compus, din două camere,

vestibul, hol, două debarale, baie, două corpuri sanitare, oficiu, bucătărie,

cămară, două boxe, logie balcon din imobilul situat în București, str.Ciprian

Porumbescu nr.3. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Pe baza

înscrisurilor prezentate în apel, instanța a reținut că apelantul-reclamant

este succesorul A.G.(nepot) fostă soție a defunctului G.D., funcționar la

Ministerul Afacerilor Externe cu grad de ministru plenipotențiar și că, titlul

în baza căruia imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului nu este

valabil, prin dispozițiile sale Decretul nr.92/1950 încălcând garanțiile

dreptului de proprietate prevăzute în Constituție, în art.480-481 din C.civ.și

în tratatele internaționale la care România era parte semnatară. S-a mai

reținut că imobilul a fost înstrăinat de C.G.M.B. pârâtului R.C. la data de 26

februarie 1997, că atât reclamantul cât și pârâtul posedă titluri scrise

privind dreptul de proprietate asupra imobilului și, comparându-se aceste

titluri s-a considerat preferabil acela al autorului reclamantului, întrucât,

autorul pârâtului a dobândit dreptul său prin aplicarea unei legi

neconstituționale la data apariției acesteia.

Împotriva

deciziei pronunțate în apel au declarat recurs pârâții R.C. și Consiliul

General al municipiului București.

Invocând

motivele de casare prevăzute de art.304 pct.3, 4, 9 și 10 din

C.proc.civ.pârâtul R.C. a criticat instanța de apel susținând că: în mod greșit

aceasta a reținut prin decizia pronunțată, nevalabilitatea titlului statului,

pe motiv că Decretul nr.92/1950 încălca Constituția în vigoare la acea dată,

curtea de apel nefiind competentă să soluționeze excepția de

neconstituționalitate; a apreciat greșit sfera de aplicare a art.6 din Legea

nr.213/1998 ignorând prevederile alin.(2) teza 2 din lege deoarece bunul

respectiv face obiectul unor legi speciale, respectiv Legea nr.112/1995 și

Legea nr.10/2001; a încălcat Legea nr.10/2001 ale cărei prevederi se aplică și

litigiilor în curs de judecată respectiv art.18, în sensul că imobilul fiind

înstrăinat fostului chiriași cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995

măsurile reparatorii se pot face numai prin echivalent; nu s-a pronunțat asupra

nulității vânzării, respectiv apărării și dovezilor bunei credințe a

cumpărătorului arătând că înainte de cumpărare s-au făcut toate diligențele

posibile, în urma cărora s-a stabilit că proprietarul nu a solicitat

apartamentul în litigiu.

În recursul său

întemeiat pe prevederile art.304 pct.4 și 9 C.proc. civ., Consiliul General al

Municipiului București a susținut că instanța, considerând neconstituțional

Decretul nr.92/1950 a depășit atribuțiile puterii judecătorești și că, a

ignorat prevederile C.civ. referitoare la modul de dobândire a proprietății

prin lege, menționatul decret constituind, titlu de proprietate al statului,

așa încât transmiterea proprietății către R.C. prin contractul de

vânzare-cumpărare este perfect valabilă.

Recursurile

sunt întemeiate, pentru considerentele ce succed.

Așa după cum

rezultă din expunerea rezumată a actelor și lucrărilor dosarului, acțiunea

introductivă are două capete de cerere și anume: 1. constatarea

inaplicabilității Decretului nr.92/1950 în baza căruia s-a trecut în

proprietatea statului apartamentul 3 etajul 2 mansardă din imobilul situat în

București, str.Ciprian Porumbescu nr.3, sector 1 și în consecință revendicarea

acestuia și, 2. constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr.781

din 26 februarie 1997 încheiat între C.G.M.B. – D.P.I. – D.A.F.I. și fostul

chiriași R.C..

Instanța de

apel a examinat doar primul capăt de cerere, pe care l-a admis și i-a obligat

pe cei trei pârâți să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită

posesie imobilul în litigiu, menținând celelalte dispoziții ale sentinței

instanței de fond prin care s-a respins acțiunea acestuia.

A omis însă,

să ia în examinare și să se pronunțe și cu privire la cel de al doilea capăt de

cerere, să analizeze buna sau reaua credință a dobânditorului în temeiul

art.1898, 1899 din C.civ. În esență, textele citate prevăd că buna credință este

credința posesorului că cel dela care a dobândit „avea toate însușirile cerute

de lege pentru a-i transmite proprietatea”. Buna credință trebuie să existe în

momentul încheierii contractului, ea se prezumă, proba contrară urmând să fie

făcută de cel ce invocă reaua-credință.

Prin urmare,

instanța de apel nu a analizat buna credință, în raport de dispozițiile legale

menționate și de actele aflate la filele 64-65 din dosarul de fond și a omis să

se pronunțe asupra capătului 2 de cerere – nulitatea contractului de

vânzare-cumpărare cu privire la care nu se regăsește nici o soluție în minuta

și dispozitivul deciziei recurate.

Astfel fiind,

se constată că decizia recurată a fost dată cu nesocotirea principiului

disponibilității în procesul civil, care consacră dreptul părții de a fixa

cadrul procesual, dar și corelativ obligația instanței de a se pronunța cu

privire la toate capetele de cerere deduse judecății.

Față de cele ce

preced în temeiul art.312 (2) și 313 C.proc.civ. urmează a se admite recursul,

a se casa decizia recurată și a se trimite cauza la aceeași instanță de apel

pentru rejudecare.

Cu ocazia

rejudecării se vor analiza toate celelalte motive de recurs invocate de

recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâții Consiliul

General al Municipiului București și de R.C. împotriva deciziei nr.196 A din 10

aprilie 2001 a Curții de Apel București, Secția a III-a civilă pe care o casează

și trimite cauza aceleiași curți pentru rejudecarea apelului reclamantului

P.D.D..

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 februarie 2003.