ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 582/2003

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Consiliul local al Municipiului București și R.C. împotriva deciziei nr.196 A din 10 aprilie 2001 a Curții de Apel București, Secția a III-a civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurenții-pârâți, primul, prin consilier juridic O.O., iar secundul, personal, precum și intimatul-reclamant P. D. D. asistat de avocat P.P.. A lipsit intimata-pârâtă S.C.”H.N.”S.A. Procedura completă. Consilier juridic O.O. solicită admiterea recursului, casarea deciziei pronunțate în apel și respingerea acțiunii reclamantei arătând că imobilul a trecut cu titlu în proprietatea statului Decretul nr.92/1950 fiind constituțional și că vânzarea este legală întemeiată pe Legea nr.112/1995.

Solicită și admiterea recursului pârâtului R.C.. Recurentul-pârât R. este de acord cu concluziile reprezentantului C.G.M.B. și solicită admiterea recursului său și menținerea hotărârii instanței de fond arătând că decizia recurată este nelegală și netemeinică pentru motivele expuse pe larg în cererea de recurs. Avocat P.R.referindu-se la concluziile scrise, solicită respingerea recursului arătând că soluția instanței de apel este corectă. Solicită cheltuieli de judecată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului. C U R T E A Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 13 decembrie 1999 reclamantul P.D.D.a chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București, S.C.„H.N.” S.A.

București și R.C. solicitând să se constate inaplicabilitatea dispozițiilor Decretului nr.92/1950 pe baza căruia a fost trecut în proprietatea statului apartamentul nr.3, etajul 2 din imobilul situat în București, strada Ciprian Porumbescu nr.3, precum și nulitatea actului de vânzare-cumpărare încheiat între societatea comercială și fostul chiriași R.C., și, pe cale de consecință pârâții să fie obligați la retrocedarea apartamentului. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut, că imobilul revendicat, proprietatea bunicii materne G.A., a fost naționalizat cu încălcarea dispozițiilor art.II din Decretul nr.92/1950, autoarea făcând parte din categoriile de persoane exceptate de la măsura naționalizării în calitate de pensionară.

Sesizat cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, Secția a III-a civilă, prin sentința nr.1017 din 6 octombrie 2000 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul General al Municipiului București invocată de acesta, cu motivarea că este parte în contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului. Pe fond, a respins acțiunea reținând că reclamantul nu a făcut dovada că este moștenitorul A.G., întrucât nu a prezentat certificat de moștenitor sau o hotărâre judecătorească, acte care să-i ateste această calitate, actele existente la dosar făcând dovada doar a legăturii de rudenie cu defuncta proprietară a imobilului. A mai reținut instanța, că nu s-a făcut dovada exceptării pretinsei autoare de la măsura naționalizării și nici a existenței vreunei cauze de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare.

Apelul reclamantului a fost admis prin decizia nr.196 A din 10 aprilie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă, sentința a fost schimbată în parte, în sensul că s-a admis în parte acțiunea, pârâții C.G.M.B., S.C. „H.N.” S.A. și R.C. fiind obligați să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie apartamentul nr.3, etajul 2 (mansardă) compus, din două camere, vestibul, hol, două debarale, baie, două corpuri sanitare, oficiu, bucătărie, cămară, două boxe, logie balcon din imobilul situat în București, str.Ciprian Porumbescu nr.3. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Pe baza înscrisurilor prezentate în apel, instanța a reținut că apelantul-reclamant este succesorul A.G.(nepot) fostă soție a defunctului G.D., funcționar la Ministerul Afacerilor Externe cu grad de ministru plenipotențiar și că, titlul în baza căruia imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului nu este valabil, prin dispozițiile sale Decretul nr.92/1950 încălcând garanțiile dreptului de proprietate prevăzute în Constituție, în art.480-481 din C.civ.și în tratatele internaționale la care România era parte semnatară. S-a mai reținut că imobilul a fost înstrăinat de C.G.M.B. pârâtului R.C. la data de 26 februarie 1997, că atât reclamantul cât și pârâtul posedă titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra imobilului și, comparându-se aceste titluri s-a considerat preferabil acela al autorului reclamantului, întrucât, autorul pârâtului a dobândit dreptul său prin aplicarea unei legi neconstituționale la data apariției acesteia.

Împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat recurs pârâții R.C. și Consiliul General al municipiului București. Invocând motivele de casare prevăzute de art.304 pct.3, 4, 9 și 10 din C.proc.civ.pârâtul R.C.

a criticat instanța de apel susținând că: în mod greșit aceasta a reținut prin decizia pronunțată, nevalabilitatea titlului statului, pe motiv că Decretul nr.92/1950 încălca Constituția în vigoare la acea dată, curtea de apel nefiind competentă să soluționeze excepția de neconstituționalitate; a apreciat greșit sfera de aplicare a art.6 din Legea nr.213/1998 ignorând prevederile alin.(2) teza 2 din lege deoarece bunul respectiv face obiectul unor legi speciale, respectiv Legea nr.112/1995 și Legea nr.10/2001; a încălcat Legea nr.10/2001 ale cărei prevederi se aplică și litigiilor în curs de judecată respectiv art.18, în sensul că imobilul fiind înstrăinat fostului chiriași cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995 măsurile reparatorii se pot face numai prin echivalent; nu s-a pronunțat asupra nulității vânzării, respectiv apărării și dovezilor bunei credințe a cumpărătorului arătând că înainte de cumpărare s-au făcut toate diligențele posibile, în urma cărora s-a stabilit că proprietarul nu a solicitat apartamentul în litigiu.

În recursul său întemeiat pe prevederile art.304 pct.4 și 9 C.proc. civ., Consiliul General al Municipiului București a susținut că instanța, considerând neconstituțional Decretul nr.92/1950 a depășit atribuțiile puterii judecătorești și că, a ignorat prevederile C.civ. referitoare la modul de dobândire a proprietății prin lege, menționatul decret constituind, titlu de proprietate al statului, așa încât transmiterea proprietății către R.C. prin contractul de vânzare-cumpărare este perfect valabilă. Recursurile sunt întemeiate, pentru considerentele ce succed.

Așa după cum rezultă din expunerea rezumată a actelor și lucrărilor dosarului, acțiunea introductivă are două capete de cerere și anume: 1. constatarea inaplicabilității Decretului nr.92/1950 în baza căruia s-a trecut în proprietatea statului apartamentul 3 etajul 2 mansardă din imobilul situat în București, str.Ciprian Porumbescu nr.3, sector 1 și în consecință revendicarea acestuia și, 2. constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr.781 din 26 februarie 1997 încheiat între C.G.M.B. – D.P.I. – D.A.F.I. și fostul chiriași R.C.. Instanța de apel a examinat doar primul capăt de cerere, pe care l-a admis și i-a obligat pe cei trei pârâți să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în litigiu, menținând celelalte dispoziții ale sentinței instanței de fond prin care s-a respins acțiunea acestuia.

A omis însă, să ia în examinare și să se pronunțe și cu privire la cel de al doilea capăt de cerere, să analizeze buna sau reaua credință a dobânditorului în temeiul art.1898, 1899 din C.civ. În esență, textele citate prevăd că buna credință este credința posesorului că cel dela care a dobândit „avea toate însușirile cerute de lege pentru a-i transmite proprietatea”. Buna credință trebuie să existe în momentul încheierii contractului, ea se prezumă, proba contrară urmând să fie făcută de cel ce invocă reaua-credință. Prin urmare, instanța de apel nu a analizat buna credință, în raport de dispozițiile legale menționate și de actele aflate la filele 64-65 din dosarul de fond și a omis să se pronunțe asupra capătului 2 de cerere – nulitatea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la care nu se regăsește nici o soluție în minuta și dispozitivul deciziei recurate.

Astfel fiind, se constată că decizia recurată a fost dată cu nesocotirea principiului disponibilității în procesul civil, care consacră dreptul părții de a fixa cadrul procesual, dar și corelativ obligația instanței de a se pronunța cu privire la toate capetele de cerere deduse judecății. Față de cele ce preced în temeiul art.312 (2) și 313 C.proc.civ. urmează a se admite recursul, a se casa decizia recurată și a se trimite cauza la aceeași instanță de apel pentru rejudecare. Cu ocazia rejudecării se vor analiza toate celelalte motive de recurs invocate de recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de pârâții Consiliul General al Municipiului București și de R.C. împotriva deciziei nr.196 A din 10 aprilie 2001 a Curții de Apel București, Secția a III-a civilă pe care o casează și trimite cauza aceleiași curți pentru rejudecarea apelului reclamantului P.D.D.. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2003.