ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5208/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin cererea înregistrată sub nr. 5960 din 16 octombrie 2000 la Tribunalul București reclamanții N.S., N.M. și N.F. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Consiliul General al Municipiului București, Administrația Fondului Imobiliar și B.I.Ș.

solicitând să fie obligați să le lase în deplină proprietate și posesie apartamentul situat în București, și să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 21 ianuarie 1997. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că prin decizia civilă nr. 1184 din 5 aprilie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, a fost admis recursul pe care l-au declarat împotriva deciziei civile nr. 231 din 21 octombrie 1999 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, care a fost casată, a fost admis apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 638 din 14 mai 1999 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, care a fost schimbată în sensul că a fost admisă acțiunea formulată la data de 24 martie 1997 și a fost obligat Consiliul General al Municipiului București să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București.

Au precizat reclamanții că prin hotărârea arătată s-a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român fără titlu valabil întrucât proprietarii, N.S., N.M. și N.F. erau exceptați de la naționalizare potrivit art. II din Decretul nr. 92/1950. S-a mai precizat că pârâta DAFI a înstrăinat la data de 21 ianuarie 1997 apartamentul pârâtei B.I.Ș., în temeiul Legii nr. 112/1995 deși exista litigiu referitor la bunul înstrăinat, încălcându-se astfel prevederile art. 1 pct. 1 din H.G. nr. 11/1997. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 515 din 9 mai 2001, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâți să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul.

Capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a fost respins. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 586 din 20 decembrie 2001 a admis apelul declarat de Consiliul General al Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 515 din 9 mai 2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins și capătul de cerere din acțiune având ca obiect revendicare. Apelul pârâtei B.I.Ș. a fost respins. S-a reținut că prin hotărâre judecătorească definitivă s-a stabilit că imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român fără titlu valabil. S-a considerat că titlul de proprietate al reclamanților este preferabil celui al pârâtei B.I.Ș.

În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 586 din 20 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, a declarat recurs pârâta B.I.Ș. solicitând casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență că: 1. decizia nr. 1184 din 5 aprilie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, prin care a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de reclamanții N.S., N.M. și N.F.

și a fost obligat Consiliul General al Municipiului București să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul în litigiu nu îi este opozabilă întrucât nu a avut calitatea de parte: 2. a dobândit un drept de proprietate asupra apartamentului prin act de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995; 3. are calitatea de cumpărătoare de bună-credință, cu titlu oneros a imobilului întrucât la data dobândirii bunului, 21 ianuarie 1997 nu exista litigiu pe rol referitor la acesta, reclamanții formulând acțiune în revendicare la data de 27 martie 1997. Recursul urmează să fie admis ca fondat pentru următoarele considerente: Referitor la imobilul în litigiu situat în București, proprietatea reclamanților N.S., N.M.

și N.F., s-a stabilit, prin hotărâre judecătorească definitivă, că a fost preluat de Statul Român fără titlu valabil, prin nelegala aplicare a dispozițiilor Decretului nr. 92/1950. În prezenta cauză, instanțele au fost învestite cu soluționarea a două capete de cerere: constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Consiliul General al Municipiului București, D.A.F.I. și pârâta B.I.Ș., la data de 21 ianuarie 1997 și revendicarea imobilului de la aceasta pe calea dreptului comun. Reclamanții au invocat drept temei juridic al primului capăt de cerere dispozițiile art. 966 și art. 968 C. civ. susținând că actul juridic, bazat pe cauza falsă și ilicită este nul.

Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995 care a prevăzut pentru chiriași posibilitatea de a cumpăra apartamentele cu destinație de locuință trecute în proprietatea statului după data de 6 martie 1945. Cauza, condiție generală de validitate a actului juridic reprezintă expresia poziției subiective a părților față de actul juridic încheiat. Ignorarea sau, dimpotrivă, cunoașterea de către cumpărător a faptului că bunul înstrăinat nu aparține vânzătorului, poziție subiectivă în funcție de care cumpărătorul urmează să fie calificat ca fiind de bună sau de rea credință își are în mod incontestabil reflex asupra cauzei. Un act de înstrăinare încheiat în condițiile în care ambele părți au fost de rea-credință este nul absolut în aplicarea principiului fraus omnia corrumpit , al cărui temei îl constituie art. 966 C. civ.

. Per a contrario , în măsura în care ambele părți sau cel puțin cumpărătorul au fost de bună credință, intenția de fraudare a legii nu există și drept urmare, nici cauză ilicită. În speță, prezumția de bună-credință instituită prin art. 1899 alin. (2) C. civ. nu a fost răsturnată de reclamanți. Față de împrejurarea că la momentul înstrăinării bunului nu exista litigiu referitor la acesta se poate reține că pârâta a avut credința că cel de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea. Cum pârâta, titulara unui drept de proprietate legal dobândit asupra bunului nu are calitatea de posesor neproprietar al imobilului ci din contra de posesor proprietar, acțiunea în revendicare de drept comun întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., se impunea a fi respinsă.

Față de considerentele menționate, CURTEA va admite recursul, va casa decizia curții de apel, va admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului pe care o va schimba în parte în sensul că va respinge și capătul de cerere referitor la revendicare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta B.I.Ș. Casează decizia nr. 586 A din 20 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Admite apelul declarat de pârâta B.I.Ș. împotriva sentinței civile nr. 515 din 9 mai 2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, pe care o schimbă în parte în sensul că respinge și capătul de cerere formulat de reclamanții N.S., N.M. și N.F., având ca obiect revendicarea imobilului, apartamentul 3 din București. Menține restul dispozițiilor deciziei Curții de Apel și sentinței Tribunalului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2004.