ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3660/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 17 martie 1999, în dosarul nr. 1031/1999, reclamanta B.R. a chemat în judecată pârâții Consiliul General al Municipiului București, S.C. H.N. SA, S.C. și S.O., pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 1 situat în București, prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare nr. 2595/30 284 din 13 ianuarie 1997. În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată reclamanta a arătat că este proprietara apartamentului mai sus individualizat, în calitate de succesoare a defunctei B.M., aceasta din urmă dobândindu-l în proprietate în baza contractului de vânzare-cumpărare 4203 la 12 aprilie 1948. Mai arată reclamanta că în realizarea demersurilor efectuate la S.C.

H.N. SA pentru restituirea imobilului, a aflat că, la cererea pârâtului S.C., S.C. H.N. SA a înstrăinat imobilul (conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 2595/13 ianuarie 1997), împrejurare ce nu i-a fost adusă la cunoștință de pârâții S.C. și S.O., deși aceștia au fost chemați în judecată, în calitate de pârâți în dosarul 474/1998 al Judecătoriei sectorului 1 București. Reclamanta a evidențiat că prin sentința 5951 pronunțată la 8 mai 1997 de Judecătoria sectorului 1 București, în dosarul 5064/1997, i-a fost admisă acțiunea în revendicare în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București, a fost pusă în executare în baza titlului executor, față de Consiliul General al Municipiului București, dar neopozabil pârâților S.C.

și S.O., proprietarii actuali ai apartamentului în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 13 ianuarie 1997 de către Primăria Municipiului București, prin mandatarul S.C. H.N. SA și S.C. În drept au fost invocate dispozițiile art. 480 din C. civ. La termenul din 17 mai 1999, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a moștenitorilor S.O., S.L., M.S.F., ca urmare a decesului pârâtului S.C. (a se vedea certificatul de moștenitor nr. 104 din 21 aprilie 1999). Prin sentința civilă 1066 din 2 octombrie 2000, Tribunalul București, secția a III – a civilă, a admis acțiunea și a obligat pârâții S.C., S.O., Municipiul București prin Primarul General, S.C. H.N. SA să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul revendicat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că autoarea reclamantei, B.M. a devenit proprietara imobilului în litigiu prin actul autentic nr. 4203/21 aprilie 1948, transcris în același an, că acesta a fost naționalizat ca efect al Decretului nr. 92/1950 iar actul de trecere în proprietatea Statului s-a realizat cu încălcarea decretului menționat. Ca atare, naționalizarea efectuându-se de la un neproprietar (B.C.) iar proprietara de drept B.I. făcea parte din categoria persoanelor exceptate expres de la naționalizare, în operațiunea de compărare a titlurilor de proprietatea, sentința civilă 5951/8 mai 1997, a Judecătoriei sectorului 1, instanța a dat preferință celui dobândit de reclamantă, (în calitate de succesoare a defunctei B.M.) mai bine caracterizat în raport de titlul pârâților: contractul de vânzare-cumpărare nr. 2595/13 ianuarie 1997 încheiat între Primăria Municipiului București, prin mandatar S.C.

H.N. SA și S.C. În favoarea raționamentului arătat, instanța de fond a reținut și împrejurarea că prin sentința civilă 518/16 ianuarie 1998, definitivă și irevocabilă, transcrisă sub nr. 1650/1999 s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare menționat. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții: Municipiul București, reprezentat legal de Primarul General, S.O., S.M.F., precum și S.L., cereri ce au fost admise prin decizia civilă 40 din 1 februarie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă, și s-a dispus anularea sentinței 1066 din 16 octombrie 2000 a Tribunalului București, secția a III – a civilă, stabilindu-se termen la 15 martie 2002 reținându-se cauza spre rejudecare motivat de faptul că la judecarea cauzei în primă instanță, pârâta S.L.

nu a fost legal citată. În fond după anulare, aceeași instanță, prin decizia civilă 263 pronunțată la 14 iunie 2002 a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții Municipiului București, S.O., S.M.F., S.L. și S.C. H.N. SA și i-a obligat pe aceștia să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 1, situat în București. Rejudecând cauza în fond, Curtea de Apel București, secția a IV – a civilă, a admis acțiunea în revendicare cu motivarea că, din analiza probelor administrare, rezultă indubitabil că în baza Decretului nr. 92/1950 s-a realizat doar o predare în fapt a imobilului, neoperând transferul dreptului de proprietate din patrimoniul autoarei reclamantei în patrimoniul Statului.

În realitate, Statul nu are un titlu valid, iar instanța de fond a omis să rețină apărarea Municipiului București în sensul că acesta nu mai are posesia bunului. În acest context s-a arătat că, deși între reclamanta B.R. și Consiliul General al Municipiului București a mai avut loc o acțiune în revendicare ce a format obiectul dosarului 5064/1997 al Judecătoriei sectorului 1, prin care s-a admis cererea de chemare în judecată (conform sentinței civile 5951/8 mai 1999) pe tot parcursul soluționării acestei cauze pârâtul nu mai avea posesia bunului revendicat, acesta fiind înstrăinat la 13 ianuarie 1997 (a se vedea contractul 2595/13 ianuarie 1997). La finele considerentelor deciziei, instanța a deslușit raportul juridic procesual cu privire la părți, în sensul că a admis acțiunea în revendicare în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primarul General.

Împotriva acestei decizii au exercitat calea de atac a recursului reclamanții S.O., S.M.F., S.L. și pârâtul Municipiul București, reprezentat legal de Primarul General. Recursul pârâților S.O., S.M.F., S.L. aduce critici încadrate în art. 304 pct. 6, 8 și 9 din C. proc. civ., ce vizează acordarea de către instanță a mai mult decât s-a cerut, (greșit a fost pus în discuție titlul Statului), hotărârea instanței a fost dată cu aplicarea greșită a legii, ignorarea excepției autorității de lucru judecat, în ceea ce privește pârâtul Consiliul General al Municipiului București neanalizarea materialului probator și ignorarea apărării pârâților care au solicitat încuviințarea probatoriilor pentru a face dovada că hotărârea prin care s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare (sentința 518/16 ianuarie 1998) îi este inopozabilă.

Au fost evidențiate împrejurările legate de celeritatea excesivă cu care a fost soluționat dosarul 474/1998 al Judecătoriei sectorului 1. În ceea ce privește calea extraordinară de atac a recursului promovat de pârâtul Municipiul București, reprezentat legal de Primarul General, au fost evidențiate critici ce se referă la încălcarea legii, rezultând din greșeala instanței, în sensul că a analizat titlul Statului (Decret nr. 92/1950), deși cu privire la acest aspect există autoritate de lucru judecat prin pronunțarea sentinței civile 5951 din 8 mai 1997 a Judecătoriei sectorului 1. Ambele recursuri sunt fondate și urmează a fi admise, pentru următoarele considerente: La data de 17 martie 1999, reclamanta B.R.

a investit instanța cu o acțiune în revendicare în contradictoriu cu pârâții: Consiliul General al Municipiului București, S.C. H.N. SA, S.C. și S.O. Admisă inițial prin sentința civilă 1066 pronunțată la 16 octombrie 2000 de Tribunalul București, secția a III – a civilă, în dosarul nr. 1031/1999, pentru considerentele deja expuse, cum aceasta a fost apelată de pârâții S.O., S.M.F., Municipiul București, reprezentat legal de Primarul General, S.L., prin decizia 40 pronunțată la 1 februarie 2002 de Curtea de Apel București, secția a IV – a civilă, au fost admise cererile de apel. În considerarea dispozițiilor art. 297 alin. (2) instanța de control judiciar ordinar a constatat că subzistă motivul de nulitate referitor la nelegala citare a apelantei-pârâte S.L.

și în lumina prevederilor menționate – cu motivarea că aceasta are domiciliul în Germania și reședința în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – a anulat sentința civilă. În fond, după anulare, prin decizia 263 din 14 iunie 2002, instanța de apel a procedat la judecare și pentru considerentele -, de asemenea prezentate – a admis acțiunea reclamantei B.R. în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, S.O., S.M.F., S.L. și S.C. H.N. SA. Deși pe parcursul soluționării dosarului 1031/1995 al Tribunalului București, secția a IV – a civilă, mai precis la termenul din 17 mai 1999 reclamanta B.R.

a solicitat introducerea în cauză a pârâților S.O., S.L., M.S.F., în calitate de succesori ai defunctului S.C., decedat la 12 august 1998, instanța de fond a pronunțat sentința civilă 1066 la 16 octombrie 2000 în contradictoriu cu o persoană decedată, care a pierdut capacitatea de folosință, conform art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, instanțele au omis a se pronunța cu privire la legitimarea procesuală pasivă. Recursul pârâților este fondat, sub toate motivele invocate. Este pertinentă și întemeiată critica referitoare la ignorarea apărării și neadministrarea probatoriilor prin care pârâții mai sus menționați au solicitat a face dovada că hotărârea prin care s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare nu le este opozabilă.

Este de primit și recursul declarat de Municipiul București, reprezentat legal de Primarul General în sensul că decizia 263 din 16 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă, omite să cerceteze și să pună în discuție excepția autorității de lucru judecat existent între acțiunea introdusă la 17 martie 1999 ce formează obiectul dosarului 1031/1999 și cea introdusă la 11 martie 1997 în dosarul 5064/1997, având în vedere tripla identitate de obiect, cauză și părți, astfel cum este reglementată de art. 1201 C. civ. și art. 166 din C. proc. civ., ca excepție de fond, dirimantă.

Cu prilejul rejudecării, instanța de trimitere va verifica legalitatea hotărârii, în ceea ce privește cadrul procesual exprimat în legitimarea procesuală pasivă, această omisiune neputând fi validată de instanța de recurs, chiar dacă, în fond după anulare, în dispozitivul deciziei civile 263 din 14 iunie 2002 Curtea de Apel București, secția a IV – a civilă, figurează în mod corect pârâții S.O., S.M.F., S.L., câtă vreme considerentele aceleiași decizii nu analizează raportul juridic cu privire la legitimarea procesuală pasivă, deși se judecă în fond cauza.

De asemenea va cerceta raportul juridic al acțiunii în revendicare cu privire la legitimarea procesuală pasivă și a desluși în ce măsură pârâtul Municipiului București, reprezentat de Primarul General are legitimare procesuală, într-o acțiune reală, în revendicare, dacă acesta are sau nu posesia bunului și stabili corect situația de fapt, temeiul juridic cu analiza tuturor aspectelor și cu luarea în considerare a apărării pârâților S.O., S.C., S.M.F., S.L., în sensul arătat. În ce măsură raportul juridic al acțiunii în revendicare ar putea da naștere unor excepții dirimante, de fond este în căderea instanței să deslușească. Celelalte motive de recurs vor fi analizate ca apărări. Ca atare, pentru considerentele expuse, Curtea va admite recursurile declarate de pârâții S.O., S.M.F., S.L.

și Municipiul București, reprezentat de Primarul General, în considerarea dispozițiilor art. 315 alin.(1) și alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de pârâții S.O., S.M.F., S.L. și Municipiul București, reprezentat legal de Primarul General împotriva deciziei 263 din 14 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului Curții de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2003.