ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3660/2003

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București la 17 martie 1999, în dosarul nr. 1031/1999, reclamanta B.R.

a chemat în judecată pârâții Consiliul General al Municipiului București, S.C.

H.N. SA, S.C. și S.O., pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să-i

lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 1 situat în

București,   prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare nr. 2595/30 284 din 13

ianuarie 1997.

În motivarea în fapt a cererii de

chemare în judecată reclamanta a arătat că este proprietara apartamentului mai

sus individualizat, în calitate de succesoare a defunctei B.M., aceasta din

urmă dobândindu-l în proprietate în baza contractului de vânzare-cumpărare 4203

la 12 aprilie 1948.

Mai arată reclamanta că în realizarea

demersurilor efectuate la S.C. H.N. SA pentru restituirea imobilului, a aflat

că, la cererea pârâtului S.C., S.C. H.N. SA a înstrăinat imobilul (conform

contractului  de vânzare-cumpărare nr. 2595/13 ianuarie 1997), împrejurare ce

nu i-a fost adusă la cunoștință de pârâții S.C. și S.O., deși aceștia au fost

chemați în judecată, în calitate de pârâți în dosarul 474/1998  al Judecătoriei

sectorului 1 București.

Reclamanta a evidențiat că prin

sentința 5951 pronunțată la 8 mai 1997 de Judecătoria sectorului 1 București,

în dosarul 5064/1997, i-a fost admisă acțiunea în revendicare în contradictoriu

cu Consiliul General al Municipiului București, a fost pusă în executare în

baza titlului executor, față de Consiliul General al Municipiului București,

dar neopozabil pârâților S.C. și S.O., proprietarii actuali ai apartamentului

în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 13 ianuarie 1997 de către

Primăria Municipiului București, prin mandatarul S.C. H.N.  SA și S.C.

În drept au fost invocate dispozițiile

art. 480 din C. civ.

La termenul din 17 mai 1999,

reclamanta a solicitat introducerea în cauză a moștenitorilor S.O., S.L., M.S.F.,

ca urmare a decesului pârâtului S.C.  (a se vedea certificatul de moștenitor

nr. 104 din 21 aprilie 1999).

Prin sentința civilă 1066 din 2

octombrie 2000, Tribunalul București, secția a III – a civilă, a admis acțiunea

și a obligat pârâții S.C., S.O., Municipiul București prin Primarul General, S.C.

H.N. SA să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul

revendicat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că autoarea reclamantei, B.M. a devenit proprietara imobilului

în litigiu prin actul autentic nr. 4203/21 aprilie 1948, transcris în același

an, că acesta a fost naționalizat ca efect al Decretului nr. 92/1950 iar actul

de trecere în proprietatea Statului s-a realizat cu încălcarea decretului

menționat.

Ca atare, naționalizarea

efectuându-se de la un neproprietar (B.C.) iar proprietara de drept B.I. făcea

parte din categoria persoanelor exceptate expres de la naționalizare, în

operațiunea de compărare a titlurilor de proprietatea, sentința civilă 5951/8

mai 1997, a Judecătoriei sectorului 1, instanța a dat preferință celui dobândit

de reclamantă, (în calitate de succesoare a defunctei B.M.) mai bine

caracterizat în raport de titlul pârâților: contractul de vânzare-cumpărare nr.

2595/13 ianuarie 1997 încheiat între Primăria Municipiului București, prin

mandatar S.C. H.N. SA și S.C.

În favoarea raționamentului arătat,

instanța de fond a reținut și împrejurarea că prin sentința civilă 518/16

ianuarie 1998, definitivă și irevocabilă, transcrisă sub nr. 1650/1999 s-a

dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare menționat.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel pârâții: Municipiul București, reprezentat legal de Primarul

General, S.O., S.M.F., precum și S.L., cereri ce au fost admise prin decizia

civilă 40 din 1 februarie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă,

și s-a dispus anularea sentinței  1066 din 16 octombrie 2000 a Tribunalului

București, secția a III – a civilă, stabilindu-se termen la 15 martie 2002

reținându-se cauza spre rejudecare motivat de faptul că la judecarea cauzei în

primă instanță, pârâta S.L. nu a fost legal citată.

În fond după anulare, aceeași

instanță, prin decizia civilă 263 pronunțată la 14 iunie 2002 a admis acțiunea

reclamantei în contradictoriu cu pârâții Municipiului București, S.O., S.M.F., S.L.

și S.C. H.N. SA și i-a obligat pe aceștia să lase reclamantei în deplină

proprietate și posesie apartamentul nr. 1, situat în București.

Rejudecând cauza în fond, Curtea de

Apel București, secția a IV – a civilă, a admis acțiunea în revendicare cu

motivarea că, din analiza probelor administrare, rezultă indubitabil că în baza

Decretului nr. 92/1950 s-a realizat doar o predare în fapt a imobilului,

neoperând transferul dreptului de proprietate din patrimoniul autoarei

reclamantei în patrimoniul Statului.

În realitate, Statul nu are un titlu

valid, iar instanța de fond a omis să rețină apărarea Municipiului București în

sensul că acesta nu mai are posesia bunului.

În acest context s-a arătat că, deși

între reclamanta B.R. și Consiliul General al Municipiului București a mai avut

loc o acțiune în revendicare ce a format obiectul dosarului 5064/1997 al

Judecătoriei sectorului 1, prin care s-a admis cererea de chemare în judecată

(conform sentinței civile 5951/8 mai 1999) pe tot parcursul soluționării

acestei cauze pârâtul nu mai avea posesia bunului revendicat, acesta fiind

înstrăinat la 13 ianuarie 1997 (a se vedea contractul 2595/13 ianuarie 1997).

La finele considerentelor deciziei,

instanța a deslușit raportul juridic procesual cu privire la părți, în sensul

că a admis acțiunea în revendicare în contradictoriu cu pârâtul Municipiul

București, prin Primarul General.

Împotriva acestei decizii au

exercitat calea de atac a recursului reclamanții S.O., S.M.F., S.L. și pârâtul

Municipiul București, reprezentat legal de Primarul General.

Recursul pârâților S.O., S.M.F., S.L.

aduce critici încadrate în art. 304 pct. 6, 8 și 9 din C. proc. civ., ce

vizează acordarea de către instanță a mai mult decât s-a cerut, (greșit a fost

pus în discuție titlul Statului), hotărârea  instanței a fost dată cu aplicarea

greșită a legii, ignorarea excepției autorității de lucru judecat, în ceea ce

privește pârâtul Consiliul General al Municipiului București neanalizarea

materialului probator și ignorarea apărării pârâților care au solicitat

încuviințarea probatoriilor pentru a face dovada că hotărârea prin care s-a

anulat contractul de vânzare-cumpărare (sentința 518/16 ianuarie 1998) îi este

inopozabilă. Au fost evidențiate împrejurările legate de celeritatea excesivă

cu care a fost soluționat dosarul 474/1998 al Judecătoriei sectorului 1.

În ceea ce privește calea

extraordinară de atac a recursului promovat de pârâtul Municipiul București,

reprezentat legal de Primarul General, au fost evidențiate critici ce se referă

la încălcarea legii, rezultând din greșeala instanței, în sensul că a analizat

titlul Statului  (Decret nr. 92/1950),  deși cu privire la acest aspect există

autoritate de lucru judecat prin pronunțarea sentinței civile 5951 din 8 mai

1997 a Judecătoriei sectorului 1.

Ambele recursuri sunt fondate și

urmează a fi admise, pentru următoarele considerente:

La data de 17 martie 1999,

reclamanta B.R. a investit instanța cu o acțiune în revendicare în

contradictoriu cu pârâții: Consiliul General al Municipiului București, S.C.

H.N. SA,  S.C.  și  S.O.

Admisă inițial prin sentința civilă

1066 pronunțată la 16 octombrie 2000 de Tribunalul București, secția a III – a civilă,

în dosarul nr. 1031/1999, pentru considerentele deja expuse, cum aceasta a fost

apelată de pârâții S.O., S.M.F., Municipiul București, reprezentat legal de

Primarul General, S.L., prin decizia 40 pronunțată la 1 februarie 2002 de

Curtea de Apel București, secția a IV – a civilă, au fost admise cererile de

apel.

În considerarea dispozițiilor art.

297 alin. (2) instanța de control judiciar ordinar a constatat că subzistă

motivul de nulitate referitor la nelegala citare a apelantei-pârâte S.L. și în

lumina prevederilor menționate – cu motivarea că aceasta are domiciliul în

Germania și reședința în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – a

anulat sentința civilă.

În fond, după anulare, prin decizia

263 din 14 iunie 2002, instanța de apel a procedat la judecare și pentru

considerentele -, de asemenea prezentate – a admis acțiunea reclamantei B.R. în

contradictoriu cu pârâții Municipiul București, S.O., S.M.F., S.L. și S.C. H.N.

SA.

Deși pe parcursul soluționării

dosarului 1031/1995 al Tribunalului București, secția a IV – a civilă, mai

precis la termenul din 17 mai 1999 reclamanta B.R. a solicitat introducerea în

cauză a pârâților S.O., S.L., M.S.F., în calitate de succesori ai defunctului S.C.,

decedat la 12 august 1998, instanța de fond a pronunțat sentința civilă 1066 la

16 octombrie 2000 în contradictoriu cu o persoană decedată, care a pierdut

capacitatea de folosință, conform art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954,

instanțele au omis a se pronunța cu privire la legitimarea procesuală pasivă.

Recursul pârâților este fondat, sub

toate motivele invocate.

Este pertinentă și întemeiată

critica referitoare la ignorarea apărării și neadministrarea probatoriilor prin

care pârâții mai sus menționați au solicitat a face dovada că hotărârea prin

care s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare nu le este opozabilă.

Este de primit și recursul declarat

de Municipiul București, reprezentat legal de Primarul General în sensul că

decizia 263 din 16 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV – a

civilă, omite să cerceteze  și să pună în discuție excepția autorității de

lucru judecat existent între acțiunea introdusă la 17 martie 1999 ce formează

obiectul dosarului 1031/1999 și cea introdusă la 11 martie 1997 în dosarul

5064/1997, având în vedere tripla identitate de obiect, cauză și părți, astfel

cum este reglementată de art. 1201 C. civ. și art. 166 din C. proc. civ., ca

excepție de fond, dirimantă.

Cu prilejul rejudecării, instanța de

trimitere  va verifica legalitatea hotărârii, în ceea ce privește cadrul

procesual exprimat în legitimarea procesuală pasivă, această omisiune neputând

fi validată de instanța de recurs, chiar dacă, în fond după anulare, în

dispozitivul deciziei civile 263 din 14 iunie 2002 Curtea de Apel București,

secția a IV – a civilă, figurează în mod corect pârâții S.O., S.M.F., S.L.,

câtă vreme considerentele aceleiași decizii nu analizează raportul juridic cu

privire la legitimarea procesuală pasivă, deși se judecă în fond cauza. De

asemenea va cerceta raportul juridic al acțiunii în revendicare cu privire la

legitimarea procesuală pasivă și a desluși în ce măsură pârâtul Municipiului

București, reprezentat de Primarul General are legitimare procesuală, într-o

acțiune reală, în revendicare, dacă acesta are sau nu posesia bunului și

stabili corect situația de fapt, temeiul juridic cu analiza tuturor aspectelor

și cu luarea în considerare a apărării pârâților S.O., S.C., S.M.F., S.L., în

sensul arătat. În ce măsură raportul juridic al acțiunii în revendicare ar

putea da naștere unor excepții dirimante, de fond este în căderea instanței să

deslușească. Celelalte motive de recurs vor fi analizate ca apărări.

Ca atare, pentru considerentele

expuse, Curtea va admite recursurile declarate de pârâții S.O.,  S.M.F., S.L.

și Municipiul București, reprezentat de Primarul General, în considerarea

dispozițiilor art. 315 alin.(1) și alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

pârâții S.O., S.M.F., S.L. și Municipiul București, reprezentat legal de

Primarul General  împotriva deciziei 263 din 14 iunie 2002 a Curții de Apel

București, secția a IV – a civilă.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecarea apelului  Curții de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  26 septembrie 2003.