ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7353/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 17 decembrie 1998 reclamantele A.F. și M.A.M. au chemat în judecată pârâtele Consiliul General al Municipiului București, SC H.N. SA și R.A.P.P.S. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că, reclamantele în calitate de moștenitoare ale defunctei Ș.L., decedată la 13 august 1997, sunt proprietarele imobilului situat în București, sector 1, prin nelegalitatea și inaplicabilitatea Decretului nr. 92/1950. În motivarea cererii, reclamantele au arătat că, autoarea lor a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 406,30 mp, situat în București, sector 1, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 33547 din 30 noiembrie 1931. Pe acest teren în baza autorizației nr. 35 G din 30 august 1932 autoarea reclamantelor și soțul său au construit o casă în scop de locuință de familie.

Soțul autoarei reclamanților, atât anterior anului 1950 și ulterior acestuia a fost inginer și consilier tehnic, soția sa fiind casnică, în acest caz aplicându-se prevederile art. IV și V din Decretul nr. 92/1950. La 17 iunie 1999, pârâta R.A.P.P.S. a formulat o cerere de chemare în judecată a altor persoane, în condițiile art. 57 C. proc. civ., respectiv a Ministerului Finanțelor Publice. La termenul din 28 octombrie 1999, reclamantele și-au precizat acțiunea, în sensul că, au solicitat ca pârâtele să fie obligate să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul din litigiu. De asemenea, la 9 decembrie 1999 acțiunea a fost completată în sensul că, au solicitat să se constate și în contradictoriu cu pârâții G.M., G.E., G.C.

și G.E. nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 6813 din 20 noiembrie 1996 și nr. 373/23365 din 30 septembrie 1996, ambele pentru fraudă la lege. La 28 ianuarie 2000, reclamantele și-au precizat din nou acțiunea, solicitând ca în contradictoriu și cu pârâții T.V., T.M., G.T.L. și G.A. să se constate nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 32244/38556 din 3 februarie 1998 și nr. 32245/3857 din 3 februarie 1998. Prin întâmpinare, Primăria Municipiului București a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive și excepția autorității de lucru judecat. În motivarea primei excepții s-a arătat că aceasta derivă din inexistența unui titlu valabil deținut de reclamante la data introducerii acțiunii, așa cum s-a statuat prin Decizia civilă nr. 852/1998 a Curții de Apel București.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat pârâta a susținut că, prin aceeași decizie mai sus menționată s-a stabilit că, reclamantei nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 92/1950 care exceptau de la naționalizare anumite persoane. Prin Sentința civilă nr. 262 din 6 aprilie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă a fost respinsă acțiunea precizată și completată de reclamanți pentru autoritate de lucru judecat. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, următoarele: La data de 21 mai 1996, Ș.L. (autoarea reclamanților) a formulat o primă acțiune în revendicare a imobilelor din litigiu, cererea fiind admisă prin Sentința civilă nr. 6672 din 21 mai 1997 a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Prin Decizia civilă nr. 2117 din 7 octombrie 1997 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de pârâtul Consiliul General al Municipiului București, a schimbat în tot Sentința civilă nr. 6672 din 21 mai 1997 a Judecătoriei Sectorului 1 București și a respins acțiunea reclamantei. Recursul formulat de succesoarele reclamantei inițiale, P.F. și M.A.M. a fost respins prin Decizia civilă nr. 852 din 13 mai 1998 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. De asemenea, prin Sentința civilă nr. 11007 din 30 iunie 1998, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 a fost respinsă pentru lipsa interesului acțiunea formulată de aceleași reclamante în contradictoriu cu pârâții G.C.

și R.A.P.P.S. având ca obiect nulitatea Contractului nr. 6813/1996, iar prin Sentința civilă nr. 10109 din 18 iunie 1998, a fost respinsă acțiunea formulată de aceleași reclamante împotriva pârâților G.M., SC H.N. SA și Consiliul General al Municipiului București. Prin acțiunea de față, reclamantele au revendicat din nou imobilul în litigiu, pe care l-au considerat naționalizat nelegal, solicitând constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995. În aceste condiții, prima instanță a reținut că, între pricini există identitate de obiect și de cauză, iar instanța chemată să judece a doua acțiune, căreia i se opune puterea lucrului judecat, are de verificat dacă prin admiterea celei de a doua acțiuni s-ar pronunța o hotărâre contradictorie cu cele rămase definitive, ajungându-se ca asupra aceluiași raport juridic să existe două hotărâri contrare.

Împotriva acestei sentințe reclamantele P.F. și M.A.M. au declarat apel, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât prima instanță a apreciat greșit că există autoritate de lucru judecat între Decizia nr. 2114/1997 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă și Decizia nr. 852/1998 a Curții de Apel București, întrucât cauza nu se confundă cu dreptul subiectiv și nici cu mijloacele de dovadă ale faptelor pe care reclamantul își întemeiază pretențiile. Au mai susținut că, prin Decizia civilă nr. 2114/1997, tribunalul a reținut că, reclamanta nu a făcut dovada titlului de proprietate asupra imobilului revendicat, actul depus fiind o chitanță sub semnătură privată care nu atestă decât primirea prețului, iar în speța de față a depus actul de vânzare-cumpărare al imobilului, situație ce nu a fost avută în vedere în pronunțarea primei soluții.

Prima instanță a mai reținut că din probele administrate nu rezultă că reclamanta sau soțul acesteia s-ar încadra în categoriile exceptate de la naționalizare așa cum rezultă din Decizia civilă nr. 2114/1997. Sub acest aspect, apelantele au susținut că, probele depuse în prezenta cauză fac pe deplin dovada faptului că, autorii lor erau pensionari la data naționalizării, fiind total schimbată situația de fapt avută în vedere la soluționarea inițială a revendicării și reținută cu autoritatea lucrului judecat. Au mai susținut că nu intră în puterea lucrului judecat decât hotărârile prin care s-a rezolvat fondul cauzei, nu și cele prin care a fost respinsă în baza unei excepții sau a unui incident procedural cum este în cazul de față.

Prin ambele hotărâri acțiunile au fost respinse pentru lipsa calității procesuale active sau lipsa de interes, prin nelegitimarea ca proprietar a reclamantelor. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă prin Decizia nr. 714 din 30 noiembrie 2000 a respins apelul formulat de reclamante în considerentele deciziei reținând următoarele aspecte: Sentința civilă nr. 6672 din 21 mai 1997 a Judecătoriei sectorului 1 prin care s-a admis acțiunea în revendicarea imobilului din litigiu, a fost schimbată în tot, prin Decizia civilă nr. 2114 din 7 octombrie 1997 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, instanța de apel respingând acțiunea în revendicare formulată de reclamante. Soluția tribunalului a fost confirmată prin Decizia civilă nr. 852 din 13 mai 1998 a Curții de Apel București.

Ambele instanțe au reținut că, imobilul revendicat a trecut în proprietatea statului cu titlu, că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului și nici a faptului că imobilul era exceptat de la naționalizare. Din acest punct de vedere, instanța de apel nu a primit critica apelantelor în sensul că, hotărârile în raport de care s-a pus problema autorității de lucru judecat ar cuprinde o soluție pronunțată în temeiul unei excepții procesuale. În etapa apelului și recursului, exercitată în acțiunea declanșată de Ș.L., calitatea sa procesuală a fost preluată de P.F. și M.A.M. Prin Sentința civilă nr. 11007 din 30 iunie 1998, Judecătoria sectorului 1 constatând că reclamantele nu au un titlu de proprietate asupra imobilului din litigiu, au respins ca fiind lipsită de interes acțiunea în anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 6813/1996 în contradictoriu cu pârâții G.C.

și R.A.P.P.S., iar prin Sentința civilă nr. 10109 din 18 iunie 1998, aceeași instanță a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active a reclamantelor împotriva pârâților G.M., SC H.N. SA și Consiliul General al Municipiului București. Ambele hotărâri au rămas irevocabile. Prin acțiunea de față, precizată și completată de mai multe ori, reclamantele au chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București, SC H.N. SA, R.A.P.P.S., Ministerul de Finanțe, G.M., G.E., G.C., G.E., T.V., T.M., G.T.L. și G.A. pentru revendicarea aceluiași imobil și constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare. Cauza cererii de chemare în judecată reprezintă fundamentul raportului juridic dedus judecății, temeiul raportului juridic litigios.

Ea nu se confundă cu motivul cererii, care este temeiul ce servește la justificarea cauzei. În speță, fundamentul raportului juridic dedus judecății este același cu temeiul juridic al acțiunilor soluționate prin hotărârile reținute anterior. Împrejurarea că, în noul proces sunt aduse dovezi suplimentare, menționând aceeași cauză, contractul de vânzare-cumpărare nr. 33547/1931, atrage identitatea în privința acestui element impus de art. 1201 C. civ. pentru existența autorității de lucru judecat. În aceste condiții, curtea a respins și critica potrivit căreia, nu există autoritate de lucru judecat dacă prima acțiune nu a fost suficient probată iar a doua acțiune este completă sub acest aspect.

Cererile de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare au caracter accesoriu față de cererea principală, de revendicare, de vreme ce soluția ce se va pronunța depinde de soluția principală. Constatând că în privința revendicării între aceleași părți a mai existat un proces, este lipsit de relevanță că, în noua acțiune, apar și alte părți. Neputând să examineze cererea principală în privința căreia există autoritate de lucru judecat, instanța nu mai poate examina cererea accesorie în care figurează și alte părți. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamantele P.F. și M.A.M. invocând cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia recurentele au susținut următoarele critici de nelegalitate: Așa cum rezultă din prevederile art. 1201 C. civ.

și art. 166 C. proc. civ., cauza nu se confundă cu dreptul subiectiv, dar nici cu mijloacele de dovadă ale faptelor pe care reclamantul își întemeiază pretențiile. Cauza cererii de chemare în judecată este reprezentată de instituția sau categoria juridică, ori de principiul de drept substanțial, pe care reclamantul își bazează pretenția sa, iar soluția ce se pronunțe într-un caz determinat, interesează numai regula de drept datorită căreia respectiva se aplică în orice speță, confuzia în care se află instanța de apel fiind evidentă. Recurentele-reclamante au mai susținut că, sub acest aspect și instanța de fond a greșit, pierzând din vedere că situația de fapt este total schimbată, față de complinirea tuturor situațiilor, respectiv: identificarea imobilului, depunerea autorizației de construcție, schițe aferente, documente de înregistrare a titlului de proprietate, noile dovezi că autorii acestora făceau parte din categoriile exceptate de la naționalizare.

Referitor la excepția autorității de lucru judecat invocat de persoanele fizice recurentele au susținut că nu intră în puterea lucrului judecat decât hotărârile prin care s-a rezolvat fondul procesului, nu și cele prin care acțiunea a fost respinsă în baza unei excepții, sau incident procedural, cum este cazul de față. Mai mult decât atât, temeiul nulității contractelor de vânzare-cumpărarea încheiate de persoanele fizice este altul decât cel invocat anterior. În raport cu cele expuse, recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat este întemeiat urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: La data de 17 decembrie 1998 reclamantele au solicitat să le fi restituit în natură imobilul situat în București, sector 1, imobil preluat abuziv de Statul Român în temeiul Decretului nr. 92/1950. Prima instanță a respins acțiunea reținând excepția autorității de lucru judecat în raport cu Decizia civilă nr. 2117/1997 a Tribunalului București pronunțată în dosarul nr. 5278/1997, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 852 din 13 mai 1998 a Curții de Apel București, reținându-se că reclamantei nu-i pot fi aplicabile dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 92/1950 care exceptau de la naționalizare anumite persoane.

Curtea de apel a apreciat că, în speță, fundamentul raportului juridic dedus judecății este același cu temeiul juridic al acțiunilor soluționate anterior, că în privința revendicării imobilului a mai existat un proces, astfel că în speță există elementele autorității de lucru judecat, acțiunea fiind respinsă. În condițiile adoptării Legii nr. 10/2001, reclamantele, prin notificarea înregistrată sub nr. 2405 din 7 august 2001 la executorul judecătoresc, au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în sector 1. La termenul de judecată din data de 22 iunie 2002 recurentele-reclamante au solicitat suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001. Prin Dispoziția nr. 1056 din 18 iunie 2003 emisă de Primarul General al Municipiului București, s-a dispus restituirea în natură în proprietatea numitelor P.F.

și M.A.M. a imobilului situat în București, sector 1, format din teren în suprafață de 193,94 mp, și care reprezintă teren construcție și spațiul aflat la subsolul construcției. Mai rezultă că, pentru apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, se vor stabili măsuri reparatorii. Verificând suprafețele înstrăinate, reclamantele au constatat diferențe în defavoarea acestora, atât privitor la subsol, cât și la terenul aferent construcției, nefiind cuprinse în dispoziție nici spațiile cu folosință comună, astfel că au formulat o contestație împotriva Dispoziției nr. 1056 din 8 iunie 2003 emisă de Primarul General al Municipiului București.

Prin Sentința civilă nr. 306 din 15 martie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a dispus anularea parțială a Dispoziției nr. 1056 din 8 iunie 2003 fiind obligată pârâta să emită o nouă dispoziție de restituire în natură în favoarea reclamantelor pentru o suprafață de teren aferentă construcției de 224,54 mp, și o suprafață totală a spațiului aflat la subsolul imobilului din litigiu, de 51,68 mp. În aceeași cauză au fost pronunțate Sentința civilă nr. 306 din 25 martie 2005 a Tribunalului București, irevocabilă prin Decizia nr. 7600 din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât a fost emisă Dispoziția nr. 12128 din 20 august 2009 a Primarului General al Municipiului București prin care se restituie în natură suprafața de 224,54 mp și respectiv de 51,68 mp aflată la același imobil.

Prin Dispoziția nr. 11167 din 9 februarie 2009 emisă de Primarul general al Municipiului București s-a dispus restituirea în natură a apartamentului nr. 2, etajul 1, compus din vestibul, 4 camere, hol, bucătărie, baie, culoar, debara, cămară, wc, 3 balcoane, cameră de serviciu, vestibul, 2 boxe, în suprafață utilă de 173,70 mp, cotă parte din anexele și dependințele comune în cotă de 21,11% și terenul aferent în suprafață de 51,93 mp.

În conformitate cu Dispoziția nr. 11167 din 9 februarie 2009 emisă de Primarul General al Municipiului București la data de 3 martie 2009 s-a încheiat un protocol de predare-preluare a imobilului din București, sector 1, prin care s-a restituit reclamantelor-recurente, apartamentul nr. 2, etajul 1, compus din vestibul, 4 camere, hol, bucătărie, baie, culoar, debara, cămară, debara, wc, 3 balcoane, cameră de serviciu, vestibul, 2 boxe, în suprafață utilă de 273,70 mp, cota parte din anexele și dependințele comune în cotă de 21,11% și terenul aferent în suprafață de 51,93 mp, situat în imobilul din București, sector 1. Recurentele-reclamante au mai depus la dosarul cauzei copii de pe mai multe hotărâri judecătorești, respectiv: Decizia civilă nr. 225/2004 a Tribunalului București, Decizia civilă nr. 273/2005 a Curții de Apel București, Sentința civilă nr. 760/2007 a Tribunalului București, Decizia civilă nr. 8032 din 12 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Sentința civilă nr. 4956 din 7 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Sentința civilă nr. 316 din 22 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Prin această din urmă sentință s-a dispus restituirea către reclamante a imobilului, alcătuit din locuință situată la parter, compusă din 3 camere, hol și dependință (parter), garaj aflat la subsol, în suprafață de 16,08 mp, astfel cum a fost modificat (având în prezent destinația de birou notarial), dependințe, garaj în suprafață de 2,87 mp, pivniță în suprafață de *10,42 m 2 și cameră în suprafață de 11,67 mp. Recurentele-reclamante au depus la dosar și alte hotărâri judecătorești având ca obiect imobilul din litigiu. Critica recurentelor-reclamante referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor care reglementează autoritatea de lucru judecat, prin aceea că au fost opuse în prezentul proces efectele unei hotărâri judecătorești ce a finalizat un alt litigiu pe baza unor excepții procesuale este întemeiată.

Potrivit art. 1201 C. civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, formulată de ele și în contra lor în aceeași calitate. Se bucură de putere de lucru judecat numai hotărârea prin care acțiunea s-a judecat în fond în urma unor dezbateri contradictorii nu și atunci când a fost judecată în temeiul unei excepții procesuale. În speță, prin Sentința civilă nr. 11007 din 30 iunie 1998, rămasă irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București acțiunea reclamantelor a fost respinsă pentru lipsa interesului, iar prin Sentința civilă nr. 10109 din 18 iunie 1998 acțiunea a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale active a reclamantelor.

Pe de altă parte, lucrul judecat rezultă din dispozitivul hotărârii, deoarece numai prin această parte a actului final al instanței se statuează asupra conflictului de interese dintre părți. Argumentele de fapt și de drept, care lămuresc înțelesul și întinderea dispozitivului, nu intră în puterea lucrului judecat, decât dacă acestea se referă la aspectul asupra căruia s-a purtat litigiul dintre părți și care a fost soluționat prin dispozitivul hotărârii. Considerentele hotărârii dobândesc acest efect numai în limita în care explică dispozitivul. Recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantelor asupra imobilului din litigiu este confirmată și prin emiterea dispozițiilor administrative de restituire în natură emise de Primarul General al Municipiului București cât și de hotărârile judecătorești aflate la dosarul cauzei.

Întrucât ambele instanțe nu au intrat în cercetarea fondului, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentele-reclamante, va casa Decizia civilă nr. 714 din 30 noiembrie 2000 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă cât și Sentința civilă nr. 262 din 6 aprilie 2000 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, respectiv Tribunalul București. În rejudecare, va lămuri cauza sub toate aspectele referitoare la dreptul de proprietate al reclamantelor, la modul de preluare al imobilului, valabilitatea titlului statului. Se va avea în vedere și faptul că prin dispozițiile administrative emise în baza Legii nr. 10/2001, s-a dispus restituirea imobilului din litigiu în favoarea reclamantelor.

Pentru stabilirea corectă a situației de fapt și a regimului juridic aplicabil imobilului din litigiu instanța de fond va putea ordona administrarea oricăror probe pe care le consideră concludente, pertinente și utile pentru justa soluționare a litigiului dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de reclamantele P.F. și M.A.M. - decedată și continuat de moștenitoarea M.R.E., împotriva Deciziei civile nr. 714 din 30 noiembrie 2000 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia atacată și Sentința civilă nr. 262 din 6 aprilie 2000 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2011.