ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7353/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7353/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La data de 17 decembrie 1998 reclamantele

A.F. și M.A.M. au chemat în judecată pârâtele Consiliul General al Municipiului

București, SC H.N. SA și R.A.P.P.S. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța,

să se constate că, reclamantele în calitate de moștenitoare ale defunctei Ș.L.,

decedată la 13 august 1997, sunt proprietarele imobilului situat în București,

sector 1, prin nelegalitatea și inaplicabilitatea Decretului nr. 92/1950.

În motivarea cererii,

reclamantele au arătat că, autoarea lor a dobândit dreptul de proprietate

asupra terenului în suprafață de 406,30 mp, situat în București, sector 1, prin

contractul de vânzare-cumpărare nr. 33547 din 30 noiembrie 1931.

Pe acest teren în

baza autorizației nr. 35 G din 30 august 1932 autoarea reclamantelor și soțul

său au construit o casă în scop de locuință de familie.

Soțul autoarei

reclamanților, atât anterior anului 1950 și ulterior acestuia a fost inginer și

consilier tehnic, soția sa fiind casnică, în acest caz aplicându-se prevederile

art. IV și V din Decretul nr. 92/1950.

La 17 iunie 1999,

pârâta R.A.P.P.S. a formulat o cerere de chemare în judecată a altor persoane,

în condițiile art. 57 C. proc. civ., respectiv a Ministerului Finanțelor

Publice.

La termenul din 28

octombrie 1999, reclamantele și-au precizat acțiunea, în sensul că, au

solicitat ca pârâtele să fie obligate să le lase în deplină proprietate și

posesie imobilul din litigiu.

De asemenea, la 9

decembrie 1999 acțiunea a fost completată în sensul că, au solicitat să se

constate și în contradictoriu cu pârâții G.M., G.E., G.C. și G.E. nulitatea

absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 6813 din 20 noiembrie 1996 și

nr. 373/23365 din 30 septembrie 1996, ambele pentru fraudă la lege.

La 28 ianuarie 2000,

reclamantele și-au precizat din nou acțiunea, solicitând ca în contradictoriu

și cu pârâții T.V., T.M., G.T.L. și G.A. să se constate nulitatea contractelor

de vânzare-cumpărare nr. 32244/38556 din 3 februarie 1998 și nr. 32245/3857 din

3 februarie 1998.

Prin întâmpinare,

Primăria Municipiului București a invocat excepția lipsei calității sale procesual

pasive și excepția autorității de lucru judecat.

În motivarea primei

excepții s-a arătat că aceasta derivă din inexistența unui titlu valabil

deținut de reclamante la data introducerii acțiunii, așa cum s-a statuat prin

Decizia civilă nr. 852/1998 a Curții de Apel București.

În ceea ce privește

excepția autorității de lucru judecat pârâta a susținut că, prin aceeași

decizie mai sus menționată s-a stabilit că, reclamantei nu îi sunt aplicabile

dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 92/1950 care exceptau de la naționalizare

anumite persoane.

Prin Sentința civilă

nr. 262 din 6 aprilie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a

civilă a fost respinsă acțiunea precizată și completată de reclamanți pentru

autoritate de lucru judecat.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut, în esență, următoarele:

La data de 21 mai

1996, Ș.L. (autoarea reclamanților) a formulat o primă acțiune în revendicare a

imobilelor din litigiu, cererea fiind admisă prin Sentința civilă nr. 6672 din

21 mai 1997 a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Prin Decizia civilă

nr. 2117 din 7 octombrie 1997 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

admis apelul formulat de pârâtul Consiliul General al Municipiului București, a

schimbat în tot Sentința civilă nr. 6672 din 21 mai 1997 a Judecătoriei

Sectorului 1 București și a respins acțiunea reclamantei.

Recursul formulat de

succesoarele reclamantei inițiale, P.F. și M.A.M. a fost respins prin Decizia

civilă nr. 852 din 13 mai 1998 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

De asemenea, prin

Sentința civilă nr. 11007 din 30 iunie 1998, pronunțată de Judecătoria

Sectorului 1 a fost respinsă pentru lipsa interesului acțiunea formulată de

aceleași reclamante în contradictoriu cu pârâții G.C. și R.A.P.P.S. având ca

obiect nulitatea Contractului nr. 6813/1996, iar prin Sentința civilă nr. 10109

din 18 iunie 1998, a fost respinsă acțiunea formulată de aceleași reclamante

împotriva pârâților G.M., SC H.N. SA și Consiliul General al Municipiului

București.

Prin acțiunea de

față, reclamantele au revendicat din nou imobilul în litigiu, pe care l-au

considerat naționalizat nelegal, solicitând constatarea nulității contractelor

de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995.

În aceste condiții,

prima instanță a reținut că, între pricini există identitate de obiect și de

cauză, iar instanța chemată să judece a doua acțiune, căreia i se opune puterea

lucrului judecat, are de verificat dacă prin admiterea celei de a doua acțiuni

s-ar pronunța o hotărâre contradictorie cu cele rămase definitive, ajungându-se

ca asupra aceluiași raport juridic să existe două hotărâri contrare.

Împotriva acestei

sentințe reclamantele P.F. și M.A.M. au declarat apel, criticând-o ca nelegală

și netemeinică, întrucât prima instanță a apreciat greșit că există autoritate

de lucru judecat între Decizia nr. 2114/1997 a Tribunalului București, secția a

IV-a civilă și Decizia nr. 852/1998 a Curții de Apel București, întrucât cauza

nu se confundă cu dreptul subiectiv și nici cu mijloacele de dovadă ale faptelor

pe care reclamantul își întemeiază pretențiile.

Au mai susținut că,

prin Decizia civilă nr. 2114/1997, tribunalul a reținut că, reclamanta nu a

făcut dovada titlului de proprietate asupra imobilului revendicat, actul depus

fiind o chitanță sub semnătură privată care nu atestă decât primirea prețului,

iar în speța de față a depus actul de vânzare-cumpărare al imobilului, situație

ce nu a fost avută în vedere în pronunțarea primei soluții.

Prima instanță a mai

reținut că din probele administrate nu rezultă că reclamanta sau soțul acesteia

s-ar încadra în categoriile exceptate de la naționalizare așa cum rezultă din

Decizia civilă nr. 2114/1997.

Sub acest aspect,

apelantele au susținut că, probele depuse în prezenta cauză fac pe deplin

dovada faptului că, autorii lor erau pensionari la data naționalizării, fiind

total schimbată situația de fapt avută în vedere la soluționarea inițială a

revendicării și reținută cu autoritatea lucrului judecat.

Au mai susținut că nu

intră în puterea lucrului judecat decât hotărârile prin care s-a rezolvat

fondul cauzei, nu și cele prin care a fost respinsă în baza unei excepții sau a

unui incident procedural cum este în cazul de față.

Prin ambele hotărâri

acțiunile au fost respinse pentru lipsa calității procesuale active sau lipsa

de interes, prin nelegitimarea ca proprietar a reclamantelor.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă prin Decizia nr. 714 din 30 noiembrie 2000 a

respins apelul formulat de reclamante în considerentele deciziei reținând

următoarele aspecte:

Sentința civilă nr.

6672 din 21 mai 1997 a Judecătoriei sectorului 1 prin care s-a admis acțiunea

în revendicarea imobilului din litigiu, a fost schimbată în tot, prin Decizia

civilă nr. 2114 din 7 octombrie 1997 a Tribunalului București, secția a IV-a

civilă, instanța de apel respingând acțiunea în revendicare formulată de

reclamante.

Soluția tribunalului

a fost confirmată prin Decizia civilă nr. 852 din 13 mai 1998 a Curții de Apel

București.

Ambele instanțe au

reținut că, imobilul revendicat a trecut în proprietatea statului cu titlu, că

reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului și

nici a faptului că imobilul era exceptat de la naționalizare.

Din acest punct de

vedere, instanța de apel nu a primit critica apelantelor în sensul că,

hotărârile în raport de care s-a pus problema autorității de lucru judecat ar

cuprinde o soluție pronunțată în temeiul unei excepții procesuale.

În etapa apelului și

recursului, exercitată în acțiunea declanșată de Ș.L., calitatea sa procesuală

a fost preluată de P.F. și M.A.M.

Prin Sentința civilă

nr. 11007 din 30 iunie 1998, Judecătoria sectorului 1 constatând că

reclamantele nu au un titlu de proprietate asupra imobilului din litigiu, au

respins ca fiind lipsită de interes acțiunea în anularea contractului de

vânzare-cumpărare nr. 6813/1996 în contradictoriu cu pârâții G.C. și

R.A.P.P.S., iar prin Sentința civilă nr. 10109 din 18 iunie 1998, aceeași

instanță a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active a

reclamantelor împotriva pârâților G.M., SC H.N. SA și Consiliul General al

Municipiului București.

Ambele hotărâri au

rămas irevocabile.

Prin acțiunea de

față, precizată și completată de mai multe ori, reclamantele au chemat în

judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București, SC H.N. SA,

R.A.P.P.S., Ministerul de Finanțe, G.M., G.E., G.C., G.E., T.V., T.M., G.T.L.

și G.A. pentru revendicarea aceluiași imobil și constatarea nulității absolute

a contractelor de vânzare-cumpărare.

Cauza cererii de

chemare în judecată reprezintă fundamentul raportului juridic dedus judecății,

temeiul raportului juridic litigios.

Ea nu se confundă cu

motivul cererii, care este temeiul ce servește la justificarea cauzei.

În speță, fundamentul

raportului juridic dedus judecății este același cu temeiul juridic al

acțiunilor soluționate prin hotărârile reținute anterior.

Împrejurarea că, în

noul proces sunt aduse dovezi suplimentare, menționând aceeași cauză,

contractul de vânzare-cumpărare nr. 33547/1931, atrage identitatea în privința

acestui element impus de art. 1201 C. civ. pentru existența autorității de

lucru judecat.

În aceste condiții,

curtea a respins și critica potrivit căreia, nu există autoritate de lucru

judecat dacă prima acțiune nu a fost suficient probată iar a doua acțiune este

completă sub acest aspect.

Cererile de

constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare au caracter accesoriu

față de cererea principală, de revendicare, de vreme ce soluția ce se va

pronunța depinde de soluția principală.

Constatând că în

privința revendicării între aceleași părți a mai existat un proces, este lipsit

de relevanță că, în noua acțiune, apar și alte părți.

Neputând să examineze

cererea principală în privința căreia există autoritate de lucru judecat,

instanța nu mai poate examina cererea accesorie în care figurează și alte

părți.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri au declarat recurs reclamantele P.F. și M.A.M. invocând cazul de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia

recurentele au susținut următoarele critici de nelegalitate:

Așa cum rezultă din

prevederile art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ., cauza nu se confundă

cu dreptul subiectiv, dar nici cu mijloacele de dovadă ale faptelor pe care

reclamantul își întemeiază pretențiile.

Cauza cererii de

chemare în judecată este reprezentată de instituția sau categoria juridică, ori

de principiul de drept substanțial, pe care reclamantul își bazează pretenția

sa, iar soluția ce se pronunțe într-un caz determinat, interesează numai regula

de drept datorită căreia respectiva se aplică în orice speță, confuzia în care

se află instanța de apel fiind evidentă.

Recurentele-reclamante

au mai susținut că, sub acest aspect și instanța de fond a greșit, pierzând din

vedere că situația de fapt este total schimbată, față de complinirea tuturor

situațiilor, respectiv: identificarea imobilului, depunerea autorizației de

construcție, schițe aferente, documente de înregistrare a titlului de

proprietate, noile dovezi că autorii acestora făceau parte din categoriile

exceptate de la naționalizare.

Referitor la excepția

autorității de lucru judecat invocat de persoanele fizice recurentele au

susținut că nu intră în puterea lucrului judecat decât hotărârile prin care s-a

rezolvat fondul procesului, nu și cele prin care acțiunea a fost respinsă în

baza unei excepții, sau incident procedural, cum este cazul de față.

Mai mult decât atât,

temeiul nulității contractelor de vânzare-cumpărarea încheiate de persoanele

fizice este altul decât cel invocat anterior.

În raport cu cele

expuse, recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului, modificarea

deciziei, admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța

de fond.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat

este întemeiat urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare:

La data de 17

decembrie 1998 reclamantele au solicitat să le fi restituit în natură imobilul

situat în București, sector 1, imobil preluat abuziv de Statul Român în temeiul

Decretului nr. 92/1950.

Prima instanță a

respins acțiunea reținând excepția autorității de lucru judecat în raport cu

Decizia civilă nr. 2117/1997 a Tribunalului București pronunțată în dosarul nr.

5278/1997, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 852 din 13 mai 1998 a

Curții de Apel București, reținându-se că reclamantei nu-i pot fi aplicabile

dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 92/1950 care exceptau de la naționalizare

anumite persoane.

Curtea de apel a

apreciat că, în speță, fundamentul raportului juridic dedus judecății este

același cu temeiul juridic al acțiunilor soluționate anterior, că în privința

revendicării imobilului a mai existat un proces, astfel că în speță există

elementele autorității de lucru judecat, acțiunea fiind respinsă.

În condițiile

adoptării Legii nr. 10/2001, reclamantele, prin notificarea înregistrată sub

nr. 2405 din 7 august 2001 la executorul judecătoresc, au solicitat restituirea

în natură a imobilului situat în sector 1.

La termenul de

judecată din data de 22 iunie 2002 recurentele-reclamante au solicitat

suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001.

Prin Dispoziția nr.

1056 din 18 iunie 2003 emisă de Primarul General al Municipiului București, s-a

dispus restituirea în natură în proprietatea numitelor P.F. și M.A.M. a

imobilului situat în București, sector 1, format din teren în suprafață de

193,94 mp, și care reprezintă teren construcție și spațiul aflat la subsolul

construcției.

Mai rezultă că,

pentru apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, se vor stabili

măsuri reparatorii.

Verificând

suprafețele înstrăinate, reclamantele au constatat diferențe în defavoarea

acestora, atât privitor la subsol, cât și la terenul aferent construcției,

nefiind cuprinse în dispoziție nici spațiile cu folosință comună, astfel că au

formulat o contestație împotriva Dispoziției nr. 1056 din 8 iunie 2003 emisă de

Primarul General al Municipiului București.

Prin Sentința civilă

nr. 306 din 15 martie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a

civilă, s-a dispus anularea parțială a Dispoziției nr. 1056 din 8 iunie 2003

fiind obligată pârâta să emită o nouă dispoziție de restituire în natură în

favoarea reclamantelor pentru o suprafață de teren aferentă construcției de

224,54 mp, și o suprafață totală a spațiului aflat la subsolul imobilului din

litigiu, de 51,68 mp.

În aceeași cauză au

fost pronunțate Sentința civilă nr. 306 din 25 martie 2005 a Tribunalului

București, irevocabilă prin Decizia nr. 7600 din 28 noiembrie 2007 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât a fost emisă Dispoziția

nr. 12128 din 20 august 2009 a Primarului General al Municipiului București

prin care se restituie în natură suprafața de 224,54 mp și respectiv de 51,68

mp aflată la același imobil.

Prin Dispoziția nr. 11167 din 9 februarie 2009 emisă

de Primarul general al Municipiului București s-a dispus restituirea în natură

a apartamentului nr. 2, etajul 1, compus din vestibul, 4 camere, hol,

bucătărie, baie, culoar, debara, cămară, wc, 3 balcoane, cameră de serviciu,

vestibul, 2 boxe, în suprafață utilă de 173,70 mp, cotă parte din anexele și

dependințele comune în cotă de 21,11% și terenul aferent în suprafață de 51,93

mp.

În conformitate cu

Dispoziția nr. 11167 din 9 februarie 2009 emisă de Primarul General al

Municipiului București la data de 3 martie 2009 s-a încheiat un protocol de

predare-preluare a imobilului din București, sector 1, prin care s-a restituit

reclamantelor-recurente, apartamentul nr. 2, etajul 1, compus din vestibul, 4

camere, hol, bucătărie, baie, culoar, debara, cămară, debara, wc, 3 balcoane,

cameră de serviciu, vestibul, 2 boxe, în suprafață utilă de 273,70 mp, cota

parte din anexele și dependințele comune în cotă de 21,11% și terenul aferent

în suprafață de 51,93 mp, situat în imobilul din București, sector 1.

Recurentele-reclamante

au mai depus la dosarul cauzei copii de pe mai multe hotărâri judecătorești,

respectiv: Decizia civilă nr. 225/2004 a Tribunalului București, Decizia civilă

nr. 273/2005 a Curții de Apel București, Sentința civilă nr. 760/2007 a

Tribunalului București, Decizia civilă nr. 8032 din 12 decembrie 2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, Sentința civilă nr. 4956 din 7 decembrie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

Sentința civilă nr. 316 din 22 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă.

Prin această din urmă

sentință s-a dispus restituirea către reclamante a imobilului, alcătuit din

locuință situată la parter, compusă din 3 camere, hol și dependință (parter),

garaj aflat la subsol, în suprafață de 16,08 mp, astfel cum a fost modificat

(având în prezent destinația de birou notarial), dependințe, garaj în suprafață

de 2,87 mp, pivniță în suprafață de *10,42 m

2

și cameră în suprafață

de 11,67 mp.

Recurentele-reclamante

au depus la dosar și alte hotărâri judecătorești având ca obiect imobilul din

litigiu.

Critica

recurentelor-reclamante referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor care

reglementează autoritatea de lucru judecat, prin aceea că au fost opuse în

prezentul proces efectele unei hotărâri judecătorești ce a finalizat un alt

litigiu pe baza unor excepții procesuale este întemeiată.

Potrivit art. 1201 C.

civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același

obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți,

formulată de ele și în contra lor în aceeași calitate.

Se bucură de putere

de lucru judecat numai hotărârea prin care acțiunea s-a judecat în fond în urma

unor dezbateri contradictorii nu și atunci când a fost judecată în temeiul unei

excepții procesuale.

În speță, prin

Sentința civilă nr. 11007 din 30 iunie 1998, rămasă irevocabilă, pronunțată de

Judecătoria Sectorului 1 București acțiunea reclamantelor a fost respinsă

pentru lipsa interesului, iar prin Sentința civilă nr. 10109 din 18 iunie 1998

acțiunea a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale active a

reclamantelor.

Pe de altă parte,

lucrul judecat rezultă din dispozitivul hotărârii, deoarece numai prin această

parte a actului final al instanței se statuează asupra conflictului de interese

dintre părți.

Argumentele de fapt

și de drept, care lămuresc înțelesul și întinderea dispozitivului, nu intră în

puterea lucrului judecat, decât dacă acestea se referă la aspectul asupra

căruia s-a purtat litigiul dintre părți și care a fost soluționat prin

dispozitivul hotărârii.

Considerentele

hotărârii dobândesc acest efect numai în limita în care explică dispozitivul.

Recunoașterea

dreptului de proprietate al reclamantelor asupra imobilului din litigiu este

confirmată și prin emiterea dispozițiilor administrative de restituire în

natură emise de Primarul General al Municipiului București cât și de hotărârile

judecătorești aflate la dosarul cauzei.

Întrucât ambele

instanțe nu au intrat în cercetarea fondului, Înalta Curte va admite recursul

declarat de recurentele-reclamante, va casa Decizia civilă nr. 714 din 30

noiembrie 2000 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă cât și Sentința

civilă nr. 262 din 6 aprilie 2000 a Tribunalului București, secția a V-a civilă

și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, respectiv Tribunalul

București.

În rejudecare, va

lămuri cauza sub toate aspectele referitoare la dreptul de proprietate al

reclamantelor, la modul de preluare al imobilului, valabilitatea titlului

statului.

Se va avea în vedere

și faptul că prin dispozițiile administrative emise în baza Legii nr. 10/2001,

s-a dispus restituirea imobilului din litigiu în favoarea reclamantelor.

Pentru stabilirea

corectă a situației de fapt și a regimului juridic aplicabil imobilului din

litigiu instanța de fond va putea ordona administrarea oricăror probe pe care

le consideră concludente, pertinente și utile pentru justa soluționare a

litigiului dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de reclamantele P.F. și

M.A.M. - decedată și continuat de moștenitoarea M.R.E., împotriva Deciziei

civile nr. 714 din 30 noiembrie 2000 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Casează decizia

atacată și Sentința civilă nr. 262 din 6 aprilie 2000 a Tribunalului București,

secția a V-a civilă, și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2011.