ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5557/2005

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

4 februarie 1999, reclamanta S.E. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul

General al Municipiului București și SC C. SA solicitând ca prin hotărârea ce

se va pronunța, aceștia să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și

liniștită posesie imobilul situat în București, format din construcție și

359,30 mp teren aferent.

Ulterior, la data de 10 iunie 1999

și respectiv la 16 ianuarie 2001 (fila 54 D 4759/2000) reclamanta și-a

completat acțiunea (fila 83 dosar fond), chemând în judecată și pe pârâții

G.M.C., M.D. și M.C.A. solicitând să se constate nulitatea absolută a

contractelor de vânzare cumpărare nr. 41149 din 20 decembrie 1996 și nr. 41102

din 25 noiembrie 1996 încheiate între Primăria Municipiului București, prin

mandatar SC C. SA în calitate de vânzător și pârâții, persoane fizice, în

calitate de cumpărători.

La data de 23 decembrie 2001 a

decedat pârâtul G.M.C. fiind introdusă în cauză moștenitoarea acestuia (fiică)

C.C.M.R., calitatea de pârâtă dobândind-o și G.R., soția supraviețuitoare a

acestuia.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că la data de 30 aprilie 1926, T.I. a cumpărat o parcelă de teren în

suprafață de 359,30 mp pe care a edificat o construcție alcătuită din subsol,

parter și etaj.

Moștenitoarea lui T.I. a fost soția

acestuia, I.A. (decedată la 12 ianuarie 1967), moștenitoarea acesteia fiind

reclamanta, în calitate de nepoată de soră predecedată, conform certificatului

de moștenitor nr. 215/1968.

Imobilul a fost preluat abuziv de

către stat în baza Decretului nr. 92/1950, deși autoarea sa, I.A.(cunoscută și

cu prenumele T.) era exceptată de la măsura naționalizării conform art. II din

același act normativ întrucât era pensionară.

Reclamanta a mai arătat că deși pe

rolul instanțelor judecătorești se afla un litigiu referitor la imobil, acțiune

ce a introdus-o la 17 iulie 1996 și care a format obiectul sentinței civile nr.

6949 din 16 decembrie 1996 a Judecătoriei sectorului 5 București, totuși

Primăria Municipiului București, prin mandatarul său SC C. SA a vândut

apartamentul nr. 1 de la parter pârâtului G.M.C. și apartamentul nr. 2 de la

etajul 1 pârâtei M.D.

Mai arată că prin încheierea acestor

contracte s-au încălcat prevederile art. 1 din Legea nr. 112/1996 care se

referă numai la imobilele trecute cu titlu în proprietatea statului, or

imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil.

La data de 10 iunie 1999 au formulat

cerere de intervenție în interes propriu G.R. și G.M.C. prin care au solicitat

respingerea acțiunii reclamantei și să se constate că sunt cumpătători de bună

credință.

Fiind astfel investită, Judecătoria

sectorului 5 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Împotriva sentinței de declinare au

formulat apel intervenienții, apel ce a fost respins de Tribunalul București,

secția a III-a civilă, prin decizia nr. 248 din 1 februarie 2000, iar prin

decizia nr. 2138 din 19 iunie 2000, Curtea de Apel București, secția a III–a

civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de aceștia.

Fiind astfel investit, Tribunalul

București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 455 din 22 iunie 2001, a

respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă, reținând că „pensionarii

erau exceptați de la naționalizarea dar numai aceia pentru limită de vârstă și

nu pensionarii de urmaș care puteau fi succesorii categoriilor sociale

prevăzute în art. I al Decretului nr. 92/1950, reclamanta nedovedind exceptarea

autoarei sale de la naționalizare”.

A mai reținut tribunalul că

„autoarea reclamantei era exploatatoarea de locuințe și nu putea fi exceptată

de la naționalizare”.

Prin decizia nr. 389A din 10

octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul

reclamantei, a schimbat în tot sentința nr. 455 din 22 iunie 2001 a

tribunalului în sensul că a admis acțiunea completată, a constatat nulitatea

absolută a contractelor de vânzare cumpărare nr. 41149 din 20 decembrie 1996 și

nr. 41102 din 25 noiembrie 1996 încheiate între Primăria Municipiului

București, prin mandatar SC C. SA și numiții G.M.C., G.R., M.D. și M.C.A. și

i-a obligat pe pârâți să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită

posesie imobilul situat în București, compus din construcție și teren în

suprafață de 359,30 mp.

A respins cererea de intervenție în

interes propriu formulată de G.M.C. și G.R. ca neîntemeiată.

A respins cererea reclamantei de

acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedită.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut, în esență, că măsura naționalizării a fost nelegală întrucât

autoarea reclamantei era exceptată de la naționalizare conform art. II din

Decretul nr. 92/1950, fiind pensionară, așa încât, titlul statului este nul.

A mai reținut că actele juridice de

înstrăinare a apartamentelor ce alcătuiesc imobilul în litigiu preluat de stat

fără titlul valabil sunt lovite de nulitate absolută, pârâții-cumpătători

nedepunând minime diligențe pentru aflarea situației juridice a imobilului

pentru a verifica dacă s-a formulat cerere de restituire în natură de către

adevăratul proprietar. A mai reținut că este exclusă buna credință a pârâților

și intervenienților în condițiile în care aceștia știau că imobilul a fost

preluat de stat prin abuz.

S-a apreciat că motivarea instanței

de fond că autoarea reclamantei era exploatatoare de locuințe la momentul

naționalizării, nu poate fi primită în condițiile actuale, mai ales că din

actele de la dosar rezultă că aceasta achita un impozit legal către stat, dacă

veniturile sale erau licite, iar după anul 1945 chiriașii aflați în imobil au

fost impuși de către puterea de la acea dată.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

au declarat recurs pârâtul Consiliul General al Municipiului București, prin

Primar General, pârâtele G.R. și C.C.M.R. și pârâtul M.C.A..

În recursul său, Consiliul General

al Municipiului București, invocă prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ.

Susține, astfel, că hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și că în mod greșit s-a

reținut nevalabilitatea titlului statului, întrucât autoarea reclamantei nu se

încadra în categoriile socio–profesionale exceptate de art. II din Decretul nr.

92/1950.

Mai susține că în mod greșit s-a

constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare, și s-a

susținut reaua credință a cumpărătorilor, întrucât contractele au fost

încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar aceștia au fost

de bună credință.

Pârâtele G.R. și C.C.M.R. au invocat

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea

și aplicarea greșită a legii.

Susțin că s-a admis cererea în

revendicare pentru suprafața de 359,30 mp și construcția aferentă, deși

suprafața reală constatată de expertiza efectuată în cauză este de 339,6 mp. Ca

atare, conform art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, instanța nu avea cum să

retrocedeze un teren trecut în proprietatea statului decât în măsura în care

acesta era liber de construcții și neafectat de detalii de sistematizare.

Se mai susține că instanța a

apreciat greșit că autoarea reclamantei se încadra în categoria persoanelor

exceptate de la naționalizare, întrucât aceasta exploata imobilul obținând

venituri din închirierea lui, iar pensia de urmaș nu o excepta de la aplicarea

măsurii de naționalizare.

Se mai susține că în mod greșit s-a

constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat de

soții G., în condițiile în care nu s-a dovedit reaua credință a acestora și a

vânzătorului.

În recursul său, pârâtul M.C.A.

invocă prevederile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Susține, astfel, că instanța de apel

prin decizia nr. 389 A din 10 octombrie 2002 a admis apelul reclamantei S.E.

împotriva sentinței civile nr. 748 din 22 octombrie 2001 pronunțată de

Tribunalul București, secția a V-a civilă, deși reclamanta a formulat apel

împotriva sentinței civile nr. 455 din 21 iunie 2001 pronunțată de Tribunalul

București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, așa încât, în

această situație instanța nu s-a pronunțat cu privire la apelul reclamantei.

Mai susține că hotărârea atacată

cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, nu a analizat în

fapt și în drept dacă acțiunea reclamantei este sau nu guvernată de prevederile

Legii nr. 112/1995 și respectiv ale Legii nr. 10/2001, precum și dacă imobilul

a trecut în proprietatea statului cu titlu sau fără titlu, pentru a ajunge la

concluzia fără echivoc că acțiunea este admisibilă pe calea dreptului comun sau

se aplică legea specială.

Același recurent mai susține că

instanța a aplicat greșit legea, respectiv prevederile art. 46 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 reținând reaua sa credință la încheierea contractului de

vânzare-cumpărare.

Recursurile sunt nefondate doar

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prealabil analizei criticilor formulate,

Curtea urmează a analiza primul motiv de recurs invocat de pârâtul M.C.A. care,

fiind de ordine publică, putea fi invocat din oficiu și de către instanță.

În dosarul nr. 4759/2000, Tribunalul

București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, a pronunțat

sentința nr. 455 din 21 iunie 2001, prin care a respins ca nefondată acțiunea

reclamantei S.E.

Ulterior comunicării sentinței,

respectiv la data de 3 septembrie 2001, reclamanta formulează o cerere de

completare a sentinței menționate, iar Tribunalul București, secția a V-a

civilă și de contencios administrativ, pronunță sentința nr. 748 din 22

octombrie 2001 prin care îi respinge cererea ca neîntemeiată (fila 156 dosar

nr. 4759/2000). Împotriva sentinței nr. 455 din 21 iunie 2001 a Tribunalului

București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, reclamanta a

formulat apel, iar Curtea de Apel București, secția a III–a civilă, prin

decizia nr. 389A din 10 octombrie 2002, a admis apelul și a schimbat în tot

sentința civilă nr. 748 din 22 octombrie 2001 a Tribunalului București, secția

a V-a civilă și de contencios administrativ, conform dispozitivului deciziei

menționate (fila 107 dosar nr.828/2002).

Deși apelul a fost formulat

împotriva sentinței civile nr. 455 din 21 iunie 2001, iar în considerentele

deciziei nr. 389A din 10 octombrie 2002 se menționează ca făcând obiectul

criticilor aceeași sentință, totuși, prin dispozitivul deciziei menționate se

schimbă în tot sentința civilă nr. 748 din 22 octombrie 2001 a tribunalului, existând

așadar neconcordanță între dispozitiv și considerente.

Or, contrarietatea dintre aceste

două părți ale hotărârii (considerente și dispozitiv) echivalează cu o

nemotivare asupra apelului formulat de reclamantă împotriva sentinței civile

nr. 455 din 21 iunie 2001.

Tribunalului București așa cum cer

prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., ceea ce atrage casarea deciziei nr.

389A din 10 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția civilă a III-a

civilă.

Drept urmare, pentru considerentele

expuse recursurile vor fi admise, se va casa decizia atacată și se va trimite

cauza aceleiași instanțe de apel pentru judecarea apelului formulat de

reclamantă împotriva sentinței civile nr. 455 din 21 iunie 2001 a Tribunalului

București.Cu prilejul judecății, vor fi avute în vedere ca apărări de fond,

criticile formulate prin recursurile declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursurile declarate de pârâtul Consiliul General al municipiului București,

prin Primar General, intervenienții C.R.C. și G.R., precum și de M.C.A.

împotriva deciziei nr. 389/R din 10 octombrie 2002 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă.

Casează

decizia atacată și trimite cauza la aceeași curte de apel pentru rejudecarea

apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

23 iunie

2005.