ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5557/2005

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 4 februarie 1999, reclamanta S.E. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București și SC C. SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, aceștia să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, format din construcție și 359,30 mp teren aferent. Ulterior, la data de 10 iunie 1999 și respectiv la 16 ianuarie 2001 (fila 54 D 4759/2000) reclamanta și-a completat acțiunea (fila 83 dosar fond), chemând în judecată și pe pârâții G.M.C., M.D. și M.C.A. solicitând să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare nr. 41149 din 20 decembrie 1996 și nr. 41102 din 25 noiembrie 1996 încheiate între Primăria Municipiului București, prin mandatar SC C. SA în calitate de vânzător și pârâții, persoane fizice, în calitate de cumpărători.

La data de 23 decembrie 2001 a decedat pârâtul G.M.C. fiind introdusă în cauză moștenitoarea acestuia (fiică) C.C.M.R., calitatea de pârâtă dobândind-o și G.R., soția supraviețuitoare a acestuia. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 30 aprilie 1926, T.I. a cumpărat o parcelă de teren în suprafață de 359,30 mp pe care a edificat o construcție alcătuită din subsol, parter și etaj. Moștenitoarea lui T.I. a fost soția acestuia, I.A. (decedată la 12 ianuarie 1967), moștenitoarea acesteia fiind reclamanta, în calitate de nepoată de soră predecedată, conform certificatului de moștenitor nr. 215/1968. Imobilul a fost preluat abuziv de către stat în baza Decretului nr. 92/1950, deși autoarea sa, I.A.(cunoscută și cu prenumele T.) era exceptată de la măsura naționalizării conform art. II din același act normativ întrucât era pensionară.

Reclamanta a mai arătat că deși pe rolul instanțelor judecătorești se afla un litigiu referitor la imobil, acțiune ce a introdus-o la 17 iulie 1996 și care a format obiectul sentinței civile nr. 6949 din 16 decembrie 1996 a Judecătoriei sectorului 5 București, totuși Primăria Municipiului București, prin mandatarul său SC C. SA a vândut apartamentul nr. 1 de la parter pârâtului G.M.C. și apartamentul nr. 2 de la etajul 1 pârâtei M.D. Mai arată că prin încheierea acestor contracte s-au încălcat prevederile art. 1 din Legea nr. 112/1996 care se referă numai la imobilele trecute cu titlu în proprietatea statului, or imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil. La data de 10 iunie 1999 au formulat cerere de intervenție în interes propriu G.R.

și G.M.C. prin care au solicitat respingerea acțiunii reclamantei și să se constate că sunt cumpătători de bună credință. Fiind astfel investită, Judecătoria sectorului 5 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Împotriva sentinței de declinare au formulat apel intervenienții, apel ce a fost respins de Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 248 din 1 februarie 2000, iar prin decizia nr. 2138 din 19 iunie 2000, Curtea de Apel București, secția a III–a civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de aceștia.

Fiind astfel investit, Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 455 din 22 iunie 2001, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă, reținând că „pensionarii erau exceptați de la naționalizarea dar numai aceia pentru limită de vârstă și nu pensionarii de urmaș care puteau fi succesorii categoriilor sociale prevăzute în art. I al Decretului nr. 92/1950, reclamanta nedovedind exceptarea autoarei sale de la naționalizare”. A mai reținut tribunalul că „autoarea reclamantei era exploatatoarea de locuințe și nu putea fi exceptată de la naționalizare”.

Prin decizia nr. 389A din 10 octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința nr. 455 din 22 iunie 2001 a tribunalului în sensul că a admis acțiunea completată, a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare nr. 41149 din 20 decembrie 1996 și nr. 41102 din 25 noiembrie 1996 încheiate între Primăria Municipiului București, prin mandatar SC C. SA și numiții G.M.C., G.R., M.D. și M.C.A. și i-a obligat pe pârâți să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, compus din construcție și teren în suprafață de 359,30 mp. A respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de G.M.C.

și G.R. ca neîntemeiată. A respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedită. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că măsura naționalizării a fost nelegală întrucât autoarea reclamantei era exceptată de la naționalizare conform art. II din Decretul nr. 92/1950, fiind pensionară, așa încât, titlul statului este nul. A mai reținut că actele juridice de înstrăinare a apartamentelor ce alcătuiesc imobilul în litigiu preluat de stat fără titlul valabil sunt lovite de nulitate absolută, pârâții-cumpătători nedepunând minime diligențe pentru aflarea situației juridice a imobilului pentru a verifica dacă s-a formulat cerere de restituire în natură de către adevăratul proprietar.

A mai reținut că este exclusă buna credință a pârâților și intervenienților în condițiile în care aceștia știau că imobilul a fost preluat de stat prin abuz. S-a apreciat că motivarea instanței de fond că autoarea reclamantei era exploatatoare de locuințe la momentul naționalizării, nu poate fi primită în condițiile actuale, mai ales că din actele de la dosar rezultă că aceasta achita un impozit legal către stat, dacă veniturile sale erau licite, iar după anul 1945 chiriașii aflați în imobil au fost impuși de către puterea de la acea dată. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâtul Consiliul General al Municipiului București, prin Primar General, pârâtele G.R. și C.C.M.R.

și pârâtul M.C.A.. În recursul său, Consiliul General al Municipiului București, invocă prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Susține, astfel, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și că în mod greșit s-a reținut nevalabilitatea titlului statului, întrucât autoarea reclamantei nu se încadra în categoriile socio–profesionale exceptate de art. II din Decretul nr. 92/1950. Mai susține că în mod greșit s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare, și s-a susținut reaua credință a cumpărătorilor, întrucât contractele au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar aceștia au fost de bună credință. Pârâtele G.R. și C.C.M.R.

au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Susțin că s-a admis cererea în revendicare pentru suprafața de 359,30 mp și construcția aferentă, deși suprafața reală constatată de expertiza efectuată în cauză este de 339,6 mp. Ca atare, conform art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, instanța nu avea cum să retrocedeze un teren trecut în proprietatea statului decât în măsura în care acesta era liber de construcții și neafectat de detalii de sistematizare. Se mai susține că instanța a apreciat greșit că autoarea reclamantei se încadra în categoria persoanelor exceptate de la naționalizare, întrucât aceasta exploata imobilul obținând venituri din închirierea lui, iar pensia de urmaș nu o excepta de la aplicarea măsurii de naționalizare.

Se mai susține că în mod greșit s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat de soții G., în condițiile în care nu s-a dovedit reaua credință a acestora și a vânzătorului. În recursul său, pârâtul M.C.A. invocă prevederile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. Susține, astfel, că instanța de apel prin decizia nr. 389 A din 10 octombrie 2002 a admis apelul reclamantei S.E. împotriva sentinței civile nr. 748 din 22 octombrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, deși reclamanta a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 455 din 21 iunie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, așa încât, în această situație instanța nu s-a pronunțat cu privire la apelul reclamantei.

Mai susține că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, nu a analizat în fapt și în drept dacă acțiunea reclamantei este sau nu guvernată de prevederile Legii nr. 112/1995 și respectiv ale Legii nr. 10/2001, precum și dacă imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu sau fără titlu, pentru a ajunge la concluzia fără echivoc că acțiunea este admisibilă pe calea dreptului comun sau se aplică legea specială. Același recurent mai susține că instanța a aplicat greșit legea, respectiv prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reținând reaua sa credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Recursurile sunt nefondate doar pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prealabil analizei criticilor formulate, Curtea urmează a analiza primul motiv de recurs invocat de pârâtul M.C.A.

care, fiind de ordine publică, putea fi invocat din oficiu și de către instanță. În dosarul nr. 4759/2000, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, a pronunțat sentința nr. 455 din 21 iunie 2001, prin care a respins ca nefondată acțiunea reclamantei S.E. Ulterior comunicării sentinței, respectiv la data de 3 septembrie 2001, reclamanta formulează o cerere de completare a sentinței menționate, iar Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, pronunță sentința nr. 748 din 22 octombrie 2001 prin care îi respinge cererea ca neîntemeiată (fila 156 dosar nr. 4759/2000).

Împotriva sentinței nr. 455 din 21 iunie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, reclamanta a formulat apel, iar Curtea de Apel București, secția a III–a civilă, prin decizia nr. 389A din 10 octombrie 2002, a admis apelul și a schimbat în tot sentința civilă nr. 748 din 22 octombrie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, conform dispozitivului deciziei menționate (fila 107 dosar nr.828/2002). Deși apelul a fost formulat împotriva sentinței civile nr. 455 din 21 iunie 2001, iar în considerentele deciziei nr. 389A din 10 octombrie 2002 se menționează ca făcând obiectul criticilor aceeași sentință, totuși, prin dispozitivul deciziei menționate se schimbă în tot sentința civilă nr. 748 din 22 octombrie 2001 a tribunalului, existând așadar neconcordanță între dispozitiv și considerente.

Or, contrarietatea dintre aceste două părți ale hotărârii (considerente și dispozitiv) echivalează cu o nemotivare asupra apelului formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 455 din 21 iunie 2001. Tribunalului București așa cum cer prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., ceea ce atrage casarea deciziei nr. 389A din 10 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția civilă a III-a civilă. Drept urmare, pentru considerentele expuse recursurile vor fi admise, se va casa decizia atacată și se va trimite cauza aceleiași instanțe de apel pentru judecarea apelului formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 455 din 21 iunie 2001 a Tribunalului București.Cu prilejul judecății, vor fi avute în vedere ca apărări de fond, criticile formulate prin recursurile declarate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de pârâtul Consiliul General al municipiului București, prin Primar General, intervenienții C.R.C. și G.R., precum și de M.C.A. împotriva deciziei nr. 389/R din 10 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza la aceeași curte de apel pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2005.