ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4376/2003

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 545 din 16

mai 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV – a civilă, s-a admis

acțiunea introdusă de reclamanta S.L. împotriva pârâtei  S.C. I. S.A.și pârâta

a fost obligată să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie

imobilul format din teren în suprafață de 549 m.p. și construcția edificată pe

teren, situat în București.

În considerentele sentinței,

instanța a reținut că imobilul a aparținut bunicului reclamantei, H.V.,

dobândit prin adjudecare în anul 1916, apoi trecut la stat prin Decretul nr.

92/1950, moștenitorii proprietarului fiind soția acestuia H.S.și fiicele lui

H.A.E. și M.P., iar la decesul lor, unica moștenitoare a rămas reclamanta,

fiica lui M.P.

Prin sentința civilă nr. 8651 din 3

iulie 1997 s-a restituit reclamantei imobilul, pârâtul din acel litigiu –

Consiliul General al Municipiului București – fiind obligat să îl lase în

deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei, iar prin dispoziția nr.

1417/1997 a Primarului General al Municipiului București s-a predat imobilul

reclamantei.

Privitor la același imobil, pârâta

S.C. I. S. deține certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. 1625

din 15 februarie 1995 emis de Ministerul Industriilor în temeiul Legii nr.

5/1990 și H.G. nr. 834/1991.

Prin compararea titlurilor de

proprietate ale părților, respectiv ordonanța de adjudecare a imobilului nr.

6410/1916 în favoarea autorului reclamantei, titlu confirmat cu autoritate de

lucru judecat prin sentința civilă nr. 8651/1997, și certificatul de atestare

nr. 1625/1995 deținut de pârâtă, instanța a apreciat că titlul reclamantei este

preferabil și, în temeiul art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 480 C. civ., a

admis acțiunea reclamantei.

Apelul introdus de pârâtă împotriva

sentinței a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a IV –

a civilă, prin decizia civilă nr. 613 din 7 noiembrie 2000.

Răspunzând criticilor apelantei,

instanța a reținut că sentința civilă nr. 8651 din 3 iulie 1997 a fost evocată

de prima instanță nu în sensul prevederilor art. 1201 C. civ., a puterii

lucrului judecat, cu tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci în sensul

că o hotărâre judecătorească definitivă se bucură de prezumția absolută că ea

reflectă adevărul juridic și obiectiv și datorită acestei caracteristici poate

fi folosită ca mijloc de probă.

Apoi, compararea titlurilor de

proprietate nu s-a făcut între sentința amintită și certificatul de atestare a

dreptului de proprietate, act prezentat de pârâtă, ci între acest din urmă înscris

și ordonanța de adjudecare nr. 6410/18 iulie 1916, acordându-se preferință

ordonanței.

Curtea de apel a considerat că

numărul mare de încăperi ale imobilului (28), care în opinia apelantei pune la

îndoială preluarea pretins abuzivă a imobilului de către stat, ca și decesul

adjudecatarului, autorul reclamantei, înainte de data naționalizării, sunt

aspecte legate de aplicarea decretului de naționalizare, care au format obiect

de analiză în dosarul soluționat prin sentința civilă nr. 8651/1997 și nu pot fi

reluate în discuție în prezenta cauză.

Împotriva deciziei pronunțate în

apel a declarat recurs pârâta S.C. I. S.A.

Sentința civilă nr. 8651/1997 nu

este opozabilă recurentei, susține aceasta, întrucât ea nu a fost parte în acel

litigiu, statul și-a manifestat prerogativele dreptului de proprietate până în

1991 și în temeiul acestui drept i s-a emis recurentei certificatul de atestare

a dreptului de proprietate asupra imobilului, iar legalitatea titlului de

proprietate al recurentei este recunoscută chiar de instanță prin operațiunea

de comparare a titlurilor părților, pentru că, dacă nu ar fi fost valabil

titlul recurentei nu ar fi fost comparat cu cel al intimatei.

În motivarea recursului se mai

susține că titlul autorului intimatei, constând în ordonanța de adjudecare nr.

6410/1916, și-a pierdut efectul, intimata nu se mai poate prevala de el, ci

eventual de sentința civilă nr. 8651/1997, iar prin compararea acesteia cu

titlul obținut de recurentă în 1991, instanța trebuie să acorde preferință

acestuia din urmă ca fiind mai vechi.

Recurenta mai arată că ea nefiind

parte în litigiul declanșat de intimată și finalizat prin sentința civilă nr.

8651/1997, procesul-verbal de punere în executare a acestei sentințe nu poate

fi considerat un act de executare.

Se solicită de recurentă admiterea

recursului său, casarea deciziei, admiterea apelului ei și schimbarea în

întregime a sentinței, în sensul respingerii acțiunii introduse de intimată.

Criticile aduse de recurentă

deciziei sunt nefondate.

Sentința civilă nr. 8651/1997 a fost

evocată în considerentele deciziei ca mijloc de probă pentru a dovedi preluarea

abuzivă de către stat a imobilului, caracterul abuziv fiind confirmat și de

celelalte probe administrate în prezenta cauză.

Preluând în acest mod imobilul, fără

a avea calitatea de titular al dreptului de proprietate, statul nu putea

exercita legal prerogativele acestui drept, inclusiv a atributului de

dispoziție, așadar nu putea nici să emită certificatul de atestare a dreptului

de proprietate asupra imobilului în litigiu în favoarea recurentei.

Compararea acestui titlu cu cel al

autorului intimatei, anume cu ordonanța de adjudecare, nu echivalează cu

recunoașterea ca valabilă a titlului recurentei, iar rezultatul operațiunii a

fost acordarea preferinței ordonanței de adjudecare care produce efectele

juridice, confirmând calitatea de proprietară a intimatei asupra imobilului, ca

succesoare a proprietarului inițial.

Obiecțiunea recurentei privind

punerea în executare a sentinței civile nr. 8651/1997, cu motivarea că nu a

fost parte în acel litigiu, promovat de intimată împotriva Consiliului General

al Municipiului București, nu este concludentă, pentru că nu duce la rezolvarea

cauzei, ceea ce urmează a fi pus în executare este hotărârea instanței de fond

pronunțată în acest litigiu și nu o altă hotărâre.

Drept urmare, recursul fiind

nefondat, se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta

S.C. I. S.A. București împotriva deciziei nr. 613 din 7 noiembrie 2000 a Curții

de Apel București, secția a IV – a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  29 octombrie 2003.