ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 405/2006

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1135 din 6 octombrie 1999, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea formulată la 6 februarie 1995 de reclamanta B.V., în contradictoriu cu pârâții Consiliul General al Municipiului București, R.I., B.G., B.M., S.Ș., P.I. și P.S., pe care i-a obligat să-i lase acesteia în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul compus din construcție (P + 2, mansardă și pivniță) și teren în suprafață de 236 mp, situat în București. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că imobilul, trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950, a fost naționalizat de la un neproprietar, respectiv B.V., deși adevăratul proprietar era exceptat de la naționalizare, potrivit art. II din decret.

Comparând titlurile prezentate de părți, tribunalul a apreciat că titlul reclamantei, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare, încheiat în urmă cu peste 60 de ani, este cel preferabil și mai bine caracterizat, față de titlurile deținute de pârâți, respectiv contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu societatea de administrare a fondului imobiliar, în cursul anilor 1996-1997. La 18 noiembrie 2002, B.Ș.G. și S.A., în calitate de moștenitori ai reclamantei B.V., au solicitat îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 1135 din 6 octombrie 1999, în sensul că din greșeală s-a trecut ca număr al imobilului revendicat, 58-60, în loc de numărul 60, alte erori referindu-se la adresele pârâților R.I., S.Ș., P.I.

și S., greșit consemnate. Prin încheierea din 18 noiembrie 2002, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis cererea și a dispus rectificarea dispozitivului sentinței civile nr. 1135 din 6 octombrie 1999, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. 1420/1999, în sensul că adresa corectă a imobilului revendicat este București, cum din eroare s-a trecut. S-au consemnat de asemenea și adresele corecte ale pârâților R.I., S.Ș., P.I. și P.S. , ca fiind în București. Prin decizia nr. 163/A din 17 martie 2003, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul declarat de pârâții P.I., P.S. și P.A.M. și schimbând în tot încheierea atacată, a respins cererea ca nefondată. Totodată, a luat act de renunțarea la judecata apelului formulat de pârâtul S.Ș.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că actele privitoare la adresa exactă a imobilului revendicat prezintă inadvertențe care nu-și pot găsi soluționarea printr-o cerere de îndreptare a erorii materiale, cu atât mai mult cu cât, în soluționarea fondului, nu s-a efectuat o expertiză tehnică de identificare a imobilului. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., B.Ș.G. și S.A., precum și H.R., căreia reclamanții i-au cesionat drepturile litigioase, prin contractul autentificat la 6 mai 2003. Invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenții susțin în esență că hotărârea este în afara legii întrucât, deși cererea introductivă se referea la revendicarea imobilului din str. V., număr poștal la care făcea trimitere autorizația de construire emisă la 28 octombrie 1938, ulterior, acțiunea a fost precizată, în sensul că se revendică imobilul din str. V. nr. 60, adresă care apare chiar în anexa la Decretul nr. 92/1950. Din actele cauzei, se mai arată, rezultă cu certitudine că ulterior autorizării construcției, s-a schimbat numerotarea stradală, la numărul poștal 58-60 nefăcând referire nici unul din actele aflate la dosarul cauzei ș i nici cererea introductivă, ceea ce duce la concluzia clară că această mențiune este rezultatul unei greșeli materiale.

Recursurile se privesc ca fondate, urmând a fi admise în considerarea argumentelor ce succed: Imobilul ce a făcut obiectul acțiunii formulată de B.V., fostă P., la 6 februarie 1995, a fost edificat pe terenul în suprafață de 236,78 mp, achiziționat de reclamantă prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 30 ianuarie 1936, conform autorizației emisă la 28 octombrie 1938 (f. 3 și 6, dosar nr. 1370/1995 al Judecătoriei sectorului 3 București). Ulterior, imobilul (al cărui proprietar era reclamanta, întrucât îl dobândise anterior căsătoriei) a fost naționalizat pe numele B.V., soțul acesteia, figurând la poziția 441, în anexa la Decretul nr. 92/1950. Din actele cauzei, rezultă că, în decursul timpului, imobilul a purtat mai multe numere poștale: nr. 52, până în anul 1931, nr. 58, la nivelul anului 1938, când s-a emis autorizația de construire, și nr. 60, de la data naționalizării, până în prezent.

(a se vedea în acest sens și certificatul emis la 25 iulie 1996 de Direcția Generală de Urbanism și Amenajarea teritoriului, dosar nr. 2596/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție). Conform concluziilor raportului tehnic extrajudiciar de expertiză imobiliară, depus în recurs (f. 92 dosar al Înaltei Curți de Casație și Justiție) între clădirea proiectată și autorizată în anul 1938, la cererea V.P., căsătorită B., și imobilul situat în prezent pe str. V.B. nr. 60, sector 3, există o identitate totală, fără a exista nici o posibilitate de confuzie, atât sub aspectul detaliilor arhitectonice, cât și al suprafeței terenului pe care a fost construită, respectiv 236 mp, exact suprafața ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamantă la 30 ianuarie 1936. Între cele două clădiri din str. V.B.

nr. 58 și respectiv 60, nu există nici o legătură fiind vorba de imobile distincte structural, ca regim de înălțime și deosebiri arhitectonice, cu amplasamente diferite, la cca. 20 m distanță. Nu în ultimul rând, cele două clădiri au fost naționalizate de la persoane diferite, imobilul revendicat, purtând numărul poștal: 60 de la data trecerii în proprietatea statului și până în prezent, fiind naționalizat de la B.V., soțul reclamantei, în vreme ce imobilul din str. V. nr. 58 a fost naționalizat de la F.A. și P.A.(a se vedea adresa nr. 2125 din 30 octombrie 1998 a Primăriei Municipiului București, Departamentul Patrimoniului imobiliar).

De altfel, chiar tribunalul, în considerentele sentinței nr. 1135 din 6 octombrie 1999, a reținut că terenul în suprafață de 236 mp, achiziționat de reclamantă, pe care s-a edificat imobilul, era situat în str. V. nr. 58, actualmente 60. Această hotărâre a intrat în puterea lucrului judecat, urmare respingerii apelurilor declarate în cauză, prin decizia nr. 140 din 15 martie 2000 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, și respectiv a recursurilor, prin decizia nr. 4251 din 15 noiembrie 2000, a Curții Supreme de Justiție, secția civilă. Din cele ce preced, rezultă cu prisosință că mențiunea inserată în dispozitivul sentinței nr. 1135 din 6 octombrie 1999, referitoare la imobilul din str. V. nr. 58 – 60, este rezultatul unei greșeli materiale.

Așa fiind, recursurile se vor admite, cu consecința modificării în parte a deciziei recurate și a respingerii apelului declarat de pârâți împotriva încheierii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de reclamanții B.Ș.G, Z.A. și H.R. împotriva deciziei civile nr. 163 A din 17 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Modifică în parte decizia recurată în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de pârâții P.I., P.S. și P.A.M. împotriva încheierii Tribunalului București, secția a III-a civilă, din 18 noiembrie 2002. Menține restul dispozițiilor deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2006.