ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 405/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1135 din 6

octombrie 1999, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea

formulată la 6 februarie 1995 de reclamanta B.V., în contradictoriu cu pârâții

Consiliul General al Municipiului București, R.I., B.G., B.M., S.Ș., P.I. și P.S.,

pe care i-a obligat să-i lase acesteia în deplină proprietate și liniștită

posesie, imobilul compus din construcție (P + 2, mansardă și pivniță) și teren

în suprafață de 236 mp, situat în București.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că imobilul, trecut în proprietatea statului în temeiul

Decretului nr. 92/1950, a fost naționalizat de la un neproprietar, respectiv B.V.,

deși adevăratul proprietar era exceptat de la naționalizare, potrivit art. II

din decret.

Comparând titlurile prezentate de

părți, tribunalul a apreciat că titlul reclamantei, dobândit prin contract de

vânzare-cumpărare, încheiat în urmă cu peste 60 de ani, este cel preferabil și

mai bine caracterizat, față de titlurile deținute de pârâți, respectiv

contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu societatea de administrare a

fondului imobiliar, în cursul anilor 1996-1997.

La 18 noiembrie 2002, B.Ș.G. și S.A.,

în calitate de moștenitori ai reclamantei B.V., au solicitat îndreptarea

erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 1135 din 6

octombrie 1999, în sensul că din greșeală s-a trecut ca număr al imobilului

revendicat, 58-60, în loc de numărul 60, alte erori referindu-se la adresele

pârâților R.I., S.Ș., P.I. și S., greșit consemnate.

Prin încheierea din 18 noiembrie

2002, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis cererea și a dispus

rectificarea dispozitivului sentinței civile nr. 1135 din 6 octombrie 1999,

pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. 1420/1999, în sensul că adresa

corectă a imobilului revendicat este București, cum din eroare s-a trecut.

S-au consemnat de asemenea și

adresele corecte ale pârâților R.I., S.Ș., P.I. și P.S. , ca fiind în București.

Prin decizia nr. 163/A din 17 martie

2003, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul declarat

de pârâții P.I., P.S. și P.A.M. și schimbând în tot încheierea atacată, a

respins cererea ca nefondată.

Totodată, a luat act de renunțarea

la judecata apelului formulat de pârâtul S.Ș.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut că actele privitoare la adresa exactă a

imobilului revendicat prezintă inadvertențe care nu-și pot găsi soluționarea

printr-o cerere de îndreptare a erorii materiale, cu atât mai mult cu cât, în

soluționarea fondului, nu s-a efectuat o expertiză tehnică de identificare a

imobilului.

Împotriva acestei decizii, au

declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., B.Ș.G. și S.A.,

precum și H.R., căreia reclamanții i-au cesionat drepturile litigioase, prin

contractul autentificat la 6 mai 2003.

Invocând temeiul prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții susțin în esență că hotărârea este în

afara legii întrucât, deși cererea introductivă se referea la revendicarea

imobilului din str. V., număr poștal la care făcea trimitere autorizația de

construire emisă la 28 octombrie 1938, ulterior, acțiunea a fost precizată, în

sensul că se revendică imobilul din str. V. nr. 60, adresă care apare chiar în

anexa la Decretul nr. 92/1950.

Din actele cauzei, se mai arată,

rezultă cu certitudine că ulterior autorizării construcției, s-a schimbat

numerotarea stradală, la numărul poștal 58-60 nefăcând referire nici unul din

actele aflate la dosarul cauzei ș i nici cererea introductivă, ceea ce duce la

concluzia clară că această mențiune este rezultatul unei greșeli materiale.

Recursurile se privesc ca fondate,

urmând a fi admise în considerarea argumentelor ce succed:

Imobilul ce a făcut obiectul

acțiunii formulată de B.V., fostă P., la 6 februarie 1995, a fost edificat pe

terenul în suprafață de 236,78 mp, achiziționat de reclamantă prin contractul

de vânzare-cumpărare încheiat la 30 ianuarie 1936, conform autorizației emisă

la 28 octombrie 1938 (f. 3 și 6, dosar nr. 1370/1995 al Judecătoriei sectorului

3 București).

Ulterior, imobilul (al cărui

proprietar era reclamanta, întrucât îl dobândise anterior căsătoriei) a fost

naționalizat pe numele B.V., soțul acesteia, figurând la poziția 441, în anexa

la Decretul nr. 92/1950.

Din actele cauzei, rezultă că, în

decursul timpului, imobilul a purtat mai multe numere poștale: nr. 52, până în

anul 1931, nr. 58, la nivelul anului 1938, când s-a emis autorizația de

construire, și nr. 60, de la data naționalizării, până în prezent. (a se vedea

în acest sens și certificatul emis la 25 iulie 1996 de Direcția Generală de

Urbanism și Amenajarea teritoriului, dosar nr. 2596/2003 al Înaltei Curți de

Casație și Justiție).

Conform concluziilor raportului

tehnic extrajudiciar de expertiză imobiliară, depus în recurs (f. 92 dosar al

Înaltei Curți de Casație și Justiție) între clădirea proiectată și autorizată

în anul 1938, la cererea V.P., căsătorită B., și imobilul situat în prezent pe

str. V.B. nr. 60, sector 3, există o identitate totală, fără a exista nici o

posibilitate de confuzie, atât sub aspectul detaliilor arhitectonice, cât și al

suprafeței terenului pe care a fost construită, respectiv 236 mp, exact

suprafața ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat de

reclamantă la 30 ianuarie 1936.

Între cele două clădiri din str. V.B.

nr. 58 și respectiv 60, nu există nici o legătură fiind vorba de imobile distincte

structural, ca regim de înălțime și deosebiri arhitectonice, cu amplasamente diferite,

la cca. 20 m distanță.

Nu în ultimul rând, cele două

clădiri au fost naționalizate de la persoane diferite, imobilul revendicat, purtând

numărul poștal: 60 de la data trecerii în proprietatea statului și până în

prezent, fiind naționalizat de la B.V., soțul reclamantei, în vreme ce imobilul

din str. V. nr. 58 a fost naționalizat de la F.A. și P.A.(a se vedea adresa nr.

2125 din 30 octombrie 1998 a Primăriei Municipiului București, Departamentul

Patrimoniului imobiliar).

De altfel, chiar tribunalul, în

considerentele sentinței nr. 1135 din 6 octombrie 1999, a reținut că terenul în

suprafață de 236 mp, achiziționat de reclamantă, pe care s-a edificat imobilul,

era situat în str. V. nr. 58, actualmente 60.

Această hotărâre a intrat în puterea

lucrului judecat, urmare respingerii apelurilor declarate în cauză, prin

decizia nr. 140 din 15 martie 2000 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă, și respectiv a recursurilor, prin decizia nr. 4251 din 15 noiembrie

2000, a Curții Supreme de Justiție, secția civilă.

Din cele ce preced, rezultă cu prisosință

că mențiunea inserată în dispozitivul sentinței nr. 1135 din 6 octombrie 1999,

referitoare la imobilul din str. V. nr. 58 – 60, este rezultatul unei greșeli

materiale.

Așa fiind, recursurile se vor

admite, cu consecința modificării în parte a deciziei recurate și a respingerii

apelului declarat de pârâți împotriva încheierii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

reclamanții B.Ș.G, Z.A. și H.R. împotriva deciziei civile nr. 163 A din 17

martie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Modifică în parte decizia recurată

în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de pârâții P.I., P.S. și P.A.M.

împotriva încheierii Tribunalului București, secția a III-a civilă, din 18

noiembrie 2002.

Menține restul dispozițiilor

deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2006.