ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1209/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta

M.G.  împotriva deciziei nr.  451/A  din 23 octombrie 2001   a Curții de Apel

București – Secția a III – a civilă.

La apelul

nominal  s-a prezentat recurenta-reclamantă prin avocat M.I., precum și

intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului București prin consilier

juridic O.O..

Procedura

completă.

Avocat M.I.

solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea

cauzei la judecătorie, ca instanță de fond.

Consilier

juridic O.O. lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la 8 iunie 1999, reclamanta M.G. a chemat în judecată pe pârâtul

Consiliul General al Municipiului București, solicitând să fie obligat acesta

să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în

București, str. Occidentului nr. 15, sector 1, compus din teren și construcție

– corp A și corp B.

Judecătoria

sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 13128 din 17 septembrie 1999 a

admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Astfel

investit, Tribunalul București – secția a IV – a civilă a respins ca nefondată

acțiunea reclamantei, prin sentința civilă nr. 352 din 12 aprilie 2001.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut,  în esență, că față de situația de fapt

ce rezultă din actele depuse la dosar și expertiza întocmită în cauză,

reclamanta nu a făcut dovada existenței în patrimoniul său a dreptului de

proprietate asupra imobilului, motiv pentru care nu sunt îndeplinite condițiile

art. 480 – 481 din C.civ..

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamanta.

Curtea de Apel

București – secția a III – a civilă, prin decizia nr. 451/A din 23 octombrie

2001, a respins apelul ca nefondat.

În motivarea

soluției pronunțate, instanța a reținut că reclamanta și-a întemeiat acțiunea

pe dispozițiile art. 480 și 481 C.civ., sesizând instanța cu o acțiune reală

prin care a cerut restituirea bunului a cărui posesie a pierdut-o, de la

posesorul neproprietar.

Cum acțiunea

în revendicare este o acțiune petitorie, se tinde să se stabilească direct

existența dreptului de proprietate al reclamantului, iar reclamanta nu a putut

face dovada identității dintre obiectul dreptului său și lucrul revendicat.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta M.G., arătând că greșit a reținut

instanța de apel că nu a făcut dovada identității dintre obiectul dreptului său

de proprietate și bunul revendicat.

Recursul este

fondat în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin acțiune,

reclamanta a revendicat imobilul situat în București, str. Occidentului nr. 15,

sector 1, compus din teren în suprafață de 232 m.p. și construcție alcătuită

din corp A – 2 camere, antreu, vestibul, WC, magazie și corp B – o cameră și

pivniță.

Este de

necontestat în cauză și rezultă din probele dosarului că imobilul în litigiu a

aparținut soților A.L. și E., că a fost trecut în proprietatea statului prin

decizia nr. 28 din 14 ianuarie 1976 emisă de Comitetul Executiv al Consiliului

Popular al Municipiului București și că moștenitoarea ultimei proprietare

A.A.A.E.I., decedată la 18 aprilie 1995, este reclamanta, în calitate de fiică.

Cu referire la

imobilul revendicat, între actele depuse la dosar există dezacord privind

întinderea terenului, în sensul că reclamanta a indicat prin acțiune 232 m.p.,

în certificatul de moștenitor nr. 252/1971 se menționează 235 m.p., în

certificatul de moștenitor nr. 1842/1980 se menționează 104 m.p., în decizia

nr. 28 din 14 ianuarie 1976 emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Popular

al Municipiului București se menționează că suprafața de teren trecută în

proprietatea statului este de 213 m.p., iar în adresa nr. 359/10882 din 7

februarie 2000 emisă de Primăria Municipiului București -–Departamentul

Patrimoniu Imobiliar – Direcția Evidență Proprietăți se arată că suprafața de

teren este de 304 m.p.

De asemenea,

există neconcordanțe și cu privire la compunerea clădirii în sensul că

reclamanta menționează în acțiune că aceasta este alcătuită din corp A – 2

camere, antreu, vestibul, WC, magazie și corp B – 1 cameră, pivniță, iar

decizia nr. 28 din 14 ianuarie 1976 evidențiază în art. 1 că au fost trecute în

proprietatea statului, 3 camere, 2 antreuri, vestibul, WC, pivniță și magazie.

Nici între

certificatele de moștenitor depuse la dosar nu există concordanță sub acest

aspect.

Pe de altă

parte, expertiza efectuată în cauză nu lămurește problemele expuse anterior,

reținând, chiar în suplimentul de la filele 59 – 60 din dosarul tribunalului

că, “se constată astfel o inadvertență între situația reală din teren și cea

din înscrisurile ce au stat la baza preluării de către stat, în diverse etape,

a unei cote de imobil”.

Potrivit art.

314 C.proc.civ., Curtea Supremă de Justiție hotărăște asupra fondului pricinii

în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării

corecte a legii la împrejurări de fapt deplin stabilite.

Întrucât în

prezenta cauză împrejurările de fapt nu sunt deplin stabilite se impune casarea

ambelor hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Cu acest

prilej este necesară efectuarea unei expertize având ca obiectiv stabilirea

identității între imobilul preluat de stat și cel revendicat, identificarea

lui, determinarea suprafeței terenului și compunerea clădirii.

Totodată,

având în vedere că Decizia nr. 28 din 14 ianuarie 1976 prin care imobilul a

fost preluat de stat, prevede în art. 2 că plata despăgubirilor cuvenite

fostului proprietar se va face potrivit art. 56 din Legea nr.4/1973 și art. 19

din HCM nr. 880/1972, urmează a se stabili dacă acesta a fost sau nu

despăgubit, solicitând relații de la organele în drept.

Stabilirea

situației de fapt urmează a fi efectuată în cadrul procesual stabilit de

reclamantă, judecătorii fiind în drept, conform dispozițiilor art. 129 alin. 4

și 5 C.proc.civ. să ceară părților orice explicații în legătură cu situația de

fapt și motivarea în drept, să ordone administrarea probelor pe care le

consideră necesare, astfel încât, potrivit alin. 6 al aceluiași articol, să

hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Față de cele

ce preced, recursul este întemeiat și va fi admis, în baza art. 313

C.proc.civ., urmând a se dispune casarea hotărârilor pronunțate și a se trimite

cauza, potrivit art. 725 alin. 2 C.proc.civ., la Judecătoria sectorului 1

București, ca instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta M.G. împotriva

deciziei nr. 451/A din 23 octombrie 2001 a Curții de Apel București – secția a

III – a civilă.

Casează

decizia recurată precum și sentința nr. 352 din 12 aprilie 2001 a Tribunalului

București – secția a IV – a civilă și trimite cauza pentru competentă

soluționare la Judecătoria sectorului 1 București, ca instanță de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi  26 martie   2003.