ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1209/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M.G. împotriva deciziei nr. 451/A din 23 octombrie 2001 a Curții de Apel București – Secția a III – a civilă. La apelul nominal s-a prezentat recurenta-reclamantă prin avocat M.I., precum și intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului București prin consilier juridic O.O.. Procedura completă. Avocat M.I. solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei la judecătorie, ca instanță de fond. Consilier juridic O.O. lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 8 iunie 1999, reclamanta M.G.

a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului București, solicitând să fie obligat acesta să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, str. Occidentului nr. 15, sector 1, compus din teren și construcție – corp A și corp B. Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 13128 din 17 septembrie 1999 a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Astfel investit, Tribunalul București – secția a IV – a civilă a respins ca nefondată acțiunea reclamantei, prin sentința civilă nr. 352 din 12 aprilie 2001. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut, în esență, că față de situația de fapt ce rezultă din actele depuse la dosar și expertiza întocmită în cauză, reclamanta nu a făcut dovada existenței în patrimoniul său a dreptului de proprietate asupra imobilului, motiv pentru care nu sunt îndeplinite condițiile art. 480 – 481 din C.civ.. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta. Curtea de Apel București – secția a III – a civilă, prin decizia nr. 451/A din 23 octombrie 2001, a respins apelul ca nefondat. În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480 și 481 C.civ., sesizând instanța cu o acțiune reală prin care a cerut restituirea bunului a cărui posesie a pierdut-o, de la posesorul neproprietar.

Cum acțiunea în revendicare este o acțiune petitorie, se tinde să se stabilească direct existența dreptului de proprietate al reclamantului, iar reclamanta nu a putut face dovada identității dintre obiectul dreptului său și lucrul revendicat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta M.G., arătând că greșit a reținut instanța de apel că nu a făcut dovada identității dintre obiectul dreptului său de proprietate și bunul revendicat. Recursul este fondat în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Prin acțiune, reclamanta a revendicat imobilul situat în București, str. Occidentului nr. 15, sector 1, compus din teren în suprafață de 232 m.p. și construcție alcătuită din corp A – 2 camere, antreu, vestibul, WC, magazie și corp B – o cameră și pivniță.

Este de necontestat în cauză și rezultă din probele dosarului că imobilul în litigiu a aparținut soților A.L. și E., că a fost trecut în proprietatea statului prin decizia nr. 28 din 14 ianuarie 1976 emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București și că moștenitoarea ultimei proprietare A.A.A.E.I., decedată la 18 aprilie 1995, este reclamanta, în calitate de fiică.

Cu referire la imobilul revendicat, între actele depuse la dosar există dezacord privind întinderea terenului, în sensul că reclamanta a indicat prin acțiune 232 m.p., în certificatul de moștenitor nr. 252/1971 se menționează 235 m.p., în certificatul de moștenitor nr. 1842/1980 se menționează 104 m.p., în decizia nr. 28 din 14 ianuarie 1976 emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București se menționează că suprafața de teren trecută în proprietatea statului este de 213 m.p., iar în adresa nr. 359/10882 din 7 februarie 2000 emisă de Primăria Municipiului București -–Departamentul Patrimoniu Imobiliar – Direcția Evidență Proprietăți se arată că suprafața de teren este de 304 m.p.

De asemenea, există neconcordanțe și cu privire la compunerea clădirii în sensul că reclamanta menționează în acțiune că aceasta este alcătuită din corp A – 2 camere, antreu, vestibul, WC, magazie și corp B – 1 cameră, pivniță, iar decizia nr. 28 din 14 ianuarie 1976 evidențiază în art. 1 că au fost trecute în proprietatea statului, 3 camere, 2 antreuri, vestibul, WC, pivniță și magazie. Nici între certificatele de moștenitor depuse la dosar nu există concordanță sub acest aspect. Pe de altă parte, expertiza efectuată în cauză nu lămurește problemele expuse anterior, reținând, chiar în suplimentul de la filele 59 – 60 din dosarul tribunalului că, “se constată astfel o inadvertență între situația reală din teren și cea din înscrisurile ce au stat la baza preluării de către stat, în diverse etape, a unei cote de imobil”.

Potrivit art. 314 C.proc.civ., Curtea Supremă de Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt deplin stabilite. Întrucât în prezenta cauză împrejurările de fapt nu sunt deplin stabilite se impune casarea ambelor hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Cu acest prilej este necesară efectuarea unei expertize având ca obiectiv stabilirea identității între imobilul preluat de stat și cel revendicat, identificarea lui, determinarea suprafeței terenului și compunerea clădirii.

Totodată, având în vedere că Decizia nr. 28 din 14 ianuarie 1976 prin care imobilul a fost preluat de stat, prevede în art. 2 că plata despăgubirilor cuvenite fostului proprietar se va face potrivit art. 56 din Legea nr.4/1973 și art. 19 din HCM nr. 880/1972, urmează a se stabili dacă acesta a fost sau nu despăgubit, solicitând relații de la organele în drept. Stabilirea situației de fapt urmează a fi efectuată în cadrul procesual stabilit de reclamantă, judecătorii fiind în drept, conform dispozițiilor art. 129 alin. 4 și 5 C.proc.civ. să ceară părților orice explicații în legătură cu situația de fapt și motivarea în drept, să ordone administrarea probelor pe care le consideră necesare, astfel încât, potrivit alin. 6 al aceluiași articol, să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Față de cele ce preced, recursul este întemeiat și va fi admis, în baza art. 313 C.proc.civ., urmând a se dispune casarea hotărârilor pronunțate și a se trimite cauza, potrivit art. 725 alin. 2 C.proc.civ., la Judecătoria sectorului 1 București, ca instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta M.G. împotriva deciziei nr. 451/A din 23 octombrie 2001 a Curții de Apel București – secția a III – a civilă. Casează decizia recurată precum și sentința nr. 352 din 12 aprilie 2001 a Tribunalului București – secția a IV – a civilă și trimite cauza pentru competentă soluționare la Judecătoria sectorului 1 București, ca instanță de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2003.