ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6714/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București sub nr. 7078 din 15 aprilie 1998, reclamanții S.N. și S.M. au solicitat obligarea pârâtului Consiliul General al Municipiului București să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, compus din teren și construcție. La data de 5 octombrie 1998, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București sub nr. 18158, reclamanții S.N. și S.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul General al Municipiului București, SC R. SA și B.P., constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 1271 din 24 septembrie 1997 încheiat între pârâți cu privire la imobilul situat în București.

La termenul din 23 februarie 1999, instanța a dispus conexarea dosarului nr. 18158/1998 la dosarul nr. 7087/1999. Prin sentința civilă nr. 2291 din 23 februarie 1999, Judecătoria sectorului 1 București a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București. Pe rolul Tribunalului București, cauza a fost înregistrată sub nr. 5165/1999. La data de 23 noiembrie 1999, pârâta B.P. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională. La termenul de judecată din data de 9 decembrie 2002, instanța a respins cererea de intervenție în interes propriu, formulată de L.G. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1850 din 16 decembrie 2002 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul General al Municipiului București, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții S.M.

și I.A.(cea din urmă în calitate de moștenitoare a reclamantului S.N.) și Statul Român prin Ministerul Finanțelor (în calitate de moștenitor al pârâtei B.P.), în contradictoriu cu Municipiul București prin Primarul General, Consiliul General al Municipiului București și SC R. SA, a respins cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare ce forma obiectul cererii conexe și a obligat pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul. Prin aceeași sentință s-a disjuns cererea reconvențională, acordându-se termen pentru soluționarea acesteia. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel L.G. și L.C., aceștia formulând totodată și cerere de intervenție, întemeiată pe dispozițiile art. 49 C. proc.

civ. Apelanții au criticat hotărârea, cu motivarea că instanța de fond a fost indusă în eroare de certificatul de vacanță succesorală existent la dosarul cauzei, susținând că acest înscris este nul absolut. Apelanții au arătat că defuncta B.P. a încheiat cu ei contractul de promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare nr. 327 din 17 noiembrie 1999 pentru imobilul în litigiu, deci, pentru acest motiv, fiica defunctei nu s-a prezentat în vederea dezbaterii succesiunii acesteia și s-a emis certificatul de vacanță succesorală. Totodată, apelanții au susținut că în mod greșit instanța de fond nu a soluționat și cererea reconvențională, disjungând această cerere de acțiunea principală.

Prin cererea precizatoare din data de 28 mai 2003, apelanții au învederat că pentru acceptarea calității lor de părți interveniente principale în cauză, se impune constatarea nulității absolute a certificatului de vacanță succesorală nr. 22 din 9 aprilie 2002, care atestă că unicul moștenitor al defunctei B.P. este Statul Român. Împotriva sentinței a declarat apel și Municipiul București prin Primarul General, invocând lipsa calității sale procesuale pasive. Prin decizia nr. 379 in 17 septembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca inadmisibilă cererea de apel formulată de L.G. și L.C.S. și ca nefondat apelul declarat de Municipiul București prin Primarul General.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că apelanții L.G. și L.C.S. nu au fost părți în cauza dedusă judecății, înregistrată la Tribunalul București sub nr. 5165/1999, iar potrivit dispozițiilor art. 294 C. proc. civ, în apel nu se pot schimba părțile, calitatea acestora, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Apelul declarat de Municipiul București prin Primarul General a fost respins ca nefondat, cu motivarea că acesta, are calitate procesuală pasivă, în condițiile în care este deținătorul imobilului, având calitatea de parte în contractul de vânzare cumpărare nr. 1271/1997. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs L.G. și L.C.S., invocând prevederile art. 304 pct. 10 C. proc.

civ. Arătând că este real faptul că nu au figurat ca părți în dosarul instanței de fond, recurenții au precizat că au intervenit în proces, deoarece reclamantele se folosesc de un act de proprietate care este fals, astfel că instanța avea obligația să verifice din oficiu legalitatea actului prezentat. Recursul va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Prin decizia atacată, Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă cererea de apel formulată de L.G. și L.C.S., reținând că aceștia nu au avut calitatea de parte la judecarea cauzei în fața primei instanțe. În raport de soluția instanței de apel, recurenții nu puteau formula critici decât pe aspectul legalității hotărârii date în apel, neputând invoca motive de recurs care vizează fondul procesului.

În speță, recurenții nu au formulat critici privind soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de apel, aceștia întemeindu-și recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ, susținând în mod nejustificat că instanța de apel avea obligația să verifice din oficiu legalitatea unei dovezi administrate de reclamante în fața primei instanțe, în condițiile în care legalitatea actului folosit de acestea nu fusese contestată de celelalte părți din proces. Cum în cauză nu se constată, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ, existența unor motive de ordine publică, astfel încât să poată fi invocate și din oficiu, pentru considerentele ce preced, se va respinge recursul declarat de intervenienți.

Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ, urmează a obliga recurenții la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de intervenienții L.C.S. și L.G. împotriva deciziei civile nr. 379 din 17 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Obligă recurenții la 3 milioane lei către intimații reclamanți I.A. și S.M., cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2004.