ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6991/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia

nr. 391 din 23 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

pronunțată după casarea hotărârilor din primul ciclu procesual prin decizia nr.

1061 din 13 februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, a fost

admis apelul declarat de reclamanții Z.M.A. împotriva sentinței nr. 113 din 10

iunie 1999 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu

pârâtul Consiliul General al Municipiului București și intervenienții R.A., R.C.

și R.D. A fost schimbată în tot sentința, dispunându-se admiterea în parte a

acțiunii, astfel cum a fost precizată și obligarea pârâtului de a lăsa

reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București,

compus din teren în suprafață de 370 mp și construcțiile aferente, mai puțin

construcția și terenul înstrăinate intervenienților R., conform contractului de

vânzare-cumpărare nr. 5935/31912 din 3 iunie 1999, cu privire la care s-a decis

și respingerea excepției de nulitate. A fost respinsă acțiunea în revendicare

pentru partea înstrăinată, pentru lipsa calității procesuale pasive a

pârâtului.

Au fost

respinse cererile de intervenție accesorie alături de pârât formulate de R.A., R.C.,

R.I. și R.D, ca nefondate.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de apel a reținut că imobilul situat în București, a

fost naționalizat pe numele de Z.M., autoarea reclamanților și soția

titularului dreptului de proprietate asupra imobilului, Z.G., prin Decretul nr.

92/1950, fiind trecut în anexă la pozițiile nr. 83 și 84.

S-a avut în

vedere că la data naționalizării aceasta era casnică, fiind încadrată în muncă

începând cu data de 31 mai 1950, deci după luna aprilie 1950, când a intrat în

vigoare Decretul nr. 92/1950. S-a apreciat în consecință că autoarea

reclamanților era exceptată de la naționalizare, întrucât nu se încadra în

categoriile de persoane la care se referă art. 1 din decret. Ca urmare s-a

decis că preluarea imobilului de către stat este abuzivă, fără titlu valabil și

în consecință a fost admisă acțiunea în revendicare față de Consiliul General

al Municipiului București. Pentru partea de imobil ce a fost înstrăinată

intervenienților, s-a dispus respingerea acțiunii pentru lipsa calității

procesuale pasive a pârâtului.

Împotriva

acestei hotărâri, a declarat recursul de față Consiliul General al Municipiului

București reprezentat prin Primarul General, în motivarea căruia se arată că Z.M.

nu se regăsește în prevederile de excepție ale art. II din Decretul nr. 92/1950,

fiind casnică la data naționalizării, încadrarea acesteia în activitate

începând cu data de 31 mai 1950, conform probelor administrate. Situația

reținută de instanțe în sensul că la data naționalizării cea în cauză nu avea

ocupație și trebuia să întrețină doi copii minori, este apreciată prin recurs

ca irelevantă, deoarece o atare împrejurare nu este reglementată de

dispozițiile legale aplicabile.

Recursul nu

este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:

Este

necontestat în cauză că imobilul în litigiu a fost naționalizat pe numele de Z.M.,

mama reclamanților, fără a fi menționați și aceștia în actul de naționalizare,

deși erau moștenitori legali ai tatălui lor Z.G., titularul dreptului de

proprietate asupra imobilului, decedat în anul 1948 și numai din aspectul redat

rezultă că naționalizarea nu s-a realizat în acord cu prevederile decretului

aplicabil, pentru că nu au fost avuți în vedere toți titularii dreptului de

proprietate.

Dar, nici

calitatea autoarei reclamantei Z.M., de persoană neîncadrată în muncă la data

naționalizării, nu duce la ideea că în ceea ce privește această persoană,

măsura aplicată este legală. Este exact că aceasta, soție de inginer, fiind

casnică și având în întreținere doi copii minori, nu se încadrează expres în

prevederile art. II din decret, potrivit căruia se exceptează de la

naționalizare proprietățile muncitorilor, funcționarilor, micilor meseriași,

intelectualilor profesioniști și pensionarilor. Dar, aceste dispoziții nu pot

fi aplicate și interpretate decât în raport și de prevederile art. I din

același act normativ, din care se desprinde rațiunea și scopul actului de

naționalizare.

Astfel,

potrivit acestui text rezultă că măsura vizează în primul rând imobilele

foștilor industriași, moșieri, bancheri, în general marea burghezie, apoi pe

exploatatorii de locuințe sau imobilele în construcție clădite în scop de

exploatare.

Cum, persoana

în discuție nu se încadra în aceste categorii, neavând nici calitățile

menționate și nici mai multe imobile, în raport de care să poată fi încadrată

în cea de a doua variantă a legii, rezultă cu evidență că aplicarea Decretului

nr. 92/1950, cu privire la imobilul în litigiu s-a făcut nelegal, cum a hotărât

corect instanța de apel.

Ca atare,

recursul de față ce vizează numai preluarea imobilului în litigiu cu titlu

valabil este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Consiliul

General al Municipiului București prin Primarul General împotriva deciziei

civile nr. 391 din 23 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie

2004.