ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 603/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 7088/1988 la Judecătoria sectorului 1 de reclamanții S.N. și S.M. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București și S.C. R. S.A, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, aceștia să fie obligați să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, compus din construcție și teren în suprafață de 604,75 mp. Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 2992 din 23 februarie 1999 a declinat competența de soluționare în favoarea tribunalului. Tribunalul București, secția a IV – a civilă, prin sentința civilă nr. 285 din 20 martie 2000 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C.

R. S.A București. A admis în parte acțiunea introdusă de reclamanții S.M. și S.N., decedat, având drept unică moștenitoare pe fiica sa, I.A., împotriva pârâților S.C. R. S.A București și Consiliul General al Municipiului București. A obligat pârâtul să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, compus din teren în suprafață de 333,25 mp (lungimea 29,50 m, lățimea – 11,50 m), corpul A de clădire, amplasat pe acest teren, având două nivele, subsol și parter. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul București a reținut că imobilul în litigiu, proprietatea defunctului S.N. și a soției sale S.M., a fost naționalizat în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 92/1950, deși proprietarul era liber profesionist, circumstanțe în care instanța a apreciat că reclamantul era exceptat de la aplicarea dispozițiilor actului normativ invocat.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamantele și Municipiul București prin Primarul General. Municipiul București a susținut, în motivarea apelului, excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului București, iar pe fond a arătat, în esență, că imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul statului cu titlu, respectiv în baza Decretului nr. 92/1950. Prin decizia civilă nr. 137 A din 20 martie 2001, Curtea de Apel București, secția a III – a civilă, a admis apelul declarat de reclamantele S.M. și I.A. împotriva sentinței civile nr. 285 din 20 martie 2000 a Tribunalului București, secția a IV - a civilă. A schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 457,25 mp, situată în București.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul București, reprezentat de Primarul General. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Consiliul General al Municipiului București, reprezentat legal de către Primarul General T.B. În motivarea recursului, interpretând dispozițiile art. 19 alin. (1), art. 18, art. 21, pct. 1 și art. 67 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, pârâtul a susținut că nu Consiliul General al Municipiului București, persoana chemată de reclamanți în judecată, are calitate procesuală pasivă, ci doar Municipiul București, reprezentat de Primarul General, situație în care s-a cerut admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, iar pe fond, respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Recursul este fondat pentru motivele de ordine publică invocate și puse în discuția părților conform prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ. Primul motiv de ordine publică se referă la încălcarea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”. Prin decizia civilă nr. 90 din 18 ianuarie 2002 a Curții Supreme de Justiție, s-a admis recursul pârâtului Municipiul București prin Primar General împotriva deciziei civile nr. 137 A din 20 martie 2001 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă, pe care a casat-o, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe.

Potrivit îndrumărilor obligatorii, date de Curtea Supremă de Justiție, prin decizia de casare, instanța de trimitere trebuia să aibă în vedere, cu prilejul rejudecării, completarea probatoriului cu actul de proprietate al autorului reclamantului S.N. asupra imobilului revendicat, certificatul de moștenitor și actul de partaj voluntar încheiat de defunctul reclamant cu ceilalți moștenitori, lista anexă la Decretul nr. 92/1950 și adresa Primăriei Municipiului București, cuprinzând relații privind situația juridică a imobilului în litigiu, modalitatea de trecere a acestuia în proprietatea statului, dacă a fost înstrăinat, cui și cu ce titlu.

Este de observat că îndrumările date de instanța de casare nu au fost respectate de instanța de trimitere, cu ocazia rejudecării necompletându-se probatoriul în sensul arătat, astfel că admițând apelurile declarate de apelantele-reclamante, instanța de trimitere a făcut o greșită aplicare a legii, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 315 (1) C. proc. civ. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de ordine publică invocat de Curte, din oficiu și care privește aspectul calității procesuale active a reclamantei S.M.(față de care s-a admis acțiunea) având în vedere că din acțiune și actul adițional de partaj rezultă că imobilul a fost dobândit de N.S. prin moștenire, iar reclamanta M.S.

a renunțat la succesiunea soțului, hotărârea atacată cu recurs este vădit nelegală față de toate aceste aspecte, ce nu au fost lămurite de către instanță în vederea stabilirii legitimității procesuale a reclamanților, a interesului judiciar al acestora. Așa fiind, soluția care se impune este aceea de admitere a recursului pentru motivele de ordine publică invocate de Curte din oficiu și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului în sensul celor stabilite, cu respectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs invocat de pârâtul Consiliul General al Municipiului București reprezentat legal de Primarul General, acesta se privește a fi nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 2, art. 4, art. 5 și art. 20 lit. g) din Legea administrației publice locale nr. 69/1991, în vigoare la data introducerii acțiunii și soluționării cauzei în fond și apel, comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ-teritoriale, cu personalitate juridică, iar autoritățile publice prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe sunt consiliile locale, ca autorități deliberative și primarii, ca autorități executive.

Consiliile locale au și atribuții de administrare a domeniului public și privat al comunei sau orașului (municipiului) din care fac parte și bunurile prevăzute în art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și care pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, în condițiile legii. Conform art. 42 alin. (2) din Legea nr. 69/1991, în vigoare la data introducerii acțiunii și soluționării cauzei în fond și apel, primarul reprezintă comuna sau orașul în relațiile cu persoane fizice sau juridice din țară sau din străinătate, precum și în justiție, iar potrivit art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, în litigiile de tipul celui în speță, Consiliul General al Municipiului București poate fi reprezentat de președintele consiliului sau de primar.

Cu referire la cazul dedus recursului , din coroborarea prevederilor legale menționate, rezultă că în litigiile care pun în discuție dreptul de proprietate al bunurilor ce fac parte din domeniul public sau privat al statului, aflate în administrarea Consiliului General al Municipiului București, acest organ al administrației publice locale, ca organ deliberativ și respectiv Municipiul București, ca autoritate executivă, au calitate procesuală pasivă. Pentru considerentele de mai sus, ce vizează motivele de ordine publică invocate de Curte din oficiu, se va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului București reprezentat de Primarul General împotriva deciziei nr. 264/A din 3 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă, cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului București reprezentat de Primarul General împotriva deciziei nr. 264 A din 3 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă, și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2004.