ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5283/2003

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 13 iunie 2000 reclamanții B.S. și B.R. au chemat în judecată pe pârâtele Primăria Municipiului București și R.G.A.B. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate să le lase în deplină proprietate terenul în suprafață de 117,22 mp situat în București. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că terenul revendicat a fost proprietatea numitei A.A., decedată la 12 noiembrie 1979 și potrivit certificatului de moștenitor nr. 83 din 28 ianuarie 1991 eliberat de Notariatul de Stat al sectorului 5, imobilul a fost moștenit de B.P., căruia, în calitate de fiu, i-a revenit întreaga masă succesorală. La data de 3 iunie 1995 a decedat B.P.

și în conformitate cu certificatul de moștenitor nr. 20 din 20 decembrie 1995 eliberat de Biroul Notarului Public B.G., succesori ai defunctului B.P. sunt reclamanta B.S.– soție supraviețuitoare și reclamantul B.R. – fiu. Mai susțin reclamanții că terenul revendicat le-a fost preluat și îngrădit în mod abuziv în anul 1994, fără nici o înștiințare și fără o bază legală. Deși pârâta R.G.A.B. susține că terenul din sectorul 4, a fost expropriat prin Decretul nr. 236/1983, totuși Guvernul României – Secretariatul General, prin adresa nr. 208/A din 18 mai 2000 a arătat că „în anexele Decretului nr. 236/1983 nu figurează imobilul nr. 2 A, proprietar A.A.”. Tribunalul București, secția a III – a civilă, prin sentința nr. 1144 din 1 noiembrie 2000, a admis acțiunea reclamanților și a obligat pe pârâte să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, , format din teren în suprafață de 117,22 mp.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a motivat că: „din conținutul adresei nr. 881/2000 a Regiei Generale de Apă București rezultă că imobilul ar fi trecut în proprietatea statului prin Decret nr. 236/1983 (act normativ de expropriere …). Însă din analiza anexelor acestui act normativ, ca și din adresa 108 A/2000 a Guvernului României nu rezultă că terenul ar fi fost expropriat în baza actului normativ. Ca atare, înseamnă că pârâții Consiliul General al Municipiului București și R.G.A.B. care dețin și administrează în prezent imobilul, nu pot opune nici un titlu care să justifice această situație de fapt”. Apelurile declarate împotriva acestei sentințe de pârâții Municipiul București și S.C. A.N.

S.A. București, au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 134/A din 19 martie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal a declarat recurs pârâta S.C. A.N. S.A. București, care a invocat următoarele motive de casare: R.G.A.B., actuala S.C. A.N. S.A. București a invocat încă de la instanța de fond lipsa calității procesuale pasive, motivând că nu este decât administrator al terenurilor și rețelelor de apă și canalizare al căror proprietar este municipalitatea; conform art. 1 din Hotărârea nr. 296 din 16 decembrie 1999 a Consiliului Local al Municipiului București, terenul revendicat de reclamanți face parte din categoria de bunuri ce aparțin domeniului privat al Municipiului București; întrucât nu are calitate procesuală pasivă, pârâta-recurentă a cerut „desființarea parțială” a hotărârilor criticate și „scoaterea S.C.

A.N. S.A. București din cauză”. Recursul pârâtei este fondat dar în temeiul unui motiv de ordine publică ce a fost pus în dezbaterea părților și care urmează a fi analizat conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ. Competența materială a instanțelor judecătorești (ratione materiae) presupune o delimitare între instanțe de grad diferit. Normele de competență materială sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după valoare, după obiectul sau natura cererii) în Codul de procedură civilă, Legea de organizare judecătorească, Legea Curții Supreme de Justiție, precum și în unele acte normative speciale. Competența materială este reglementată de norme imperative, care au caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței.

Potrivit art. 1, pct. 1 C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe. Primul articol al Codului de procedură civilă consacră principiul plenitudinii de jurisdicție a judecătoriilor. Prin urmare, toate celelalte instanțe au o jurisdicție de excepție, în sensul că ele pot soluționa cauze civile în primă instanță numai în baza unor dispoziții normative care le atribuie în mod expres o atare competență. Textul art. 1 C. proc. civ. admite două categorii de excepții de la regula plenitudinii de jurisdicție, menționată mai sus, o primă excepție, care interesează în speță, referindu-se la cauzele „date prin lege în competența altor instanțe”.

În acest sens, Codul de procedură civilă, prin art. 2 și art. 3, atribuie o competență de fond, prin excepție, tribunalelor și curților de apel. În cauza dedusă recursului de față, instanțele au fost investite de reclamanți cu o acțiune în revendicarea unui teren în suprafață de 117,22 mp. Cu toate că, în urma unui probatoriu insuficient și a lipsei de rol activ, instanțele nu au stabilit, cu certitudine, în ce condiții ori în baza cărui titlu nemișcătorul a fost preluat de stat sau de alte instituții, totuși, s-a probat fără putință de tăgadă că terenul nu a format obiectul unei exproprieri. Totodată, nici părțile nu au precizat o valoare anume a terenului și nici instanțele nu au fost preocupate ca, pe bază de expertiză de specialitate, să determine o atare valoare, pentru a fi incidente prevederile art. 2, pct. 1 lit. b) C. proc.

civ. În aceste condiții, acțiunea în revendicare formulată de proprietarii neposesori împotriva posesorului neproprietar este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află nemișcătorul, conform art. 1, pct. 1 și art. 13, pct. 1 C. proc. civ. Tribunalul, ca instanță de fond, nu a fost competent să soluționeze o astfel de acțiune deoarece, în conformitate cu prevederile art. 2 lit. e) C. proc. civ. tribunalele judecă, în primă instanță, doar pricinile referitoare la expropriere, instanțele având obligația de a examina, chiar din oficiu, competența lor materială. Față de cele ce preced, recursul pârâtei va fi admis, vor fi casate hotărârile pronunțate cu neobservarea normelor legale imperative referitoare la competența după materie, cauza urmând să fie trimisă spre competentă soluționare Judecătoriei sectorului 4 București, ca instanță de fond.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de S.C. A.N. S.A. București împotriva deciziei nr. 134/A din 19 martie 2001 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă. Casează decizia atacată precum și sentința civilă nr. 1144 din 1 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, și trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei sector 4 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2003.