ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 976/2003

DECIZIA Nr. 976 DOSAR Nr. 3465/2002 S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul general împotriva deciziei nr. 177 din 25 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurentul pârât Municipiul București, prin Primarul general, reprezentat de consilier juridic O.O.și intimata reclamantă R.L., prin avocat G.D.. Procedura completă. Consilier juridic O.O.solicită admiterea recursului , astfel cum a fost formulat. Avocat G.D. cere respingerea recursului.

CURTEA Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 18375/1998, reclamanta R.L.a chemat în judecată pârâții Municipiul București, prin Primarul general și Consiliul General al Municipiului București, solicitând să se constate inaplicabilitatea Decretului nr.92/1950 cu privire la imobilul situat în București, str. Răspântiilor nr. 29, sector 2 , constând în nerespectarea dispozițiilor cuprinse în art. 1 și 2 din decret, neconstituționalitatea acestui act normativ în raport cu Constituția din 1948 și încălcarea dispozițiilor formale de validare a normei și, pe cale de consecință, să se constate că în calitate de unică moștenitoare a defunctei R.M., reclamanta este proprietara imobilului în litigiu.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că terenul a aparținut autoarei sale R.M. , în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 16579/23.05.1935 și transcris la aceeași dată sub nr. 9892 la Tribunalul Ilfov –Secția Notariat. Prin Decretul nr. 92/1950, contrar prevederilor art.II , imobilul a intrat în proprietatea statului. Prin sentința civilă nr. 11946 din 20.09.1999 , Judecătoria sectorului 2 București și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, prin sentința nr. 154/F din 2 februarie 2001, a admis acțiunea reclamantei împotriva pârâtului Consiliul General al Municipiului București; s-a constatat inaplicabilitatea Decretului nr. 92/1950 cu privire la imobilul în litigiu, compus din teren în suprafață de 570 mp și construcție, alcătuită din subsol, parter, etaj și pod, precum și că reclamanta este proprietara acestuia. Pentru a ajunge la această soluție, tribunalul a reținut că autorii reclamantei erau exceptați de la naționalizare, conform art. II din Decretul 92/1950, fiind întrunite și cerințele art. 6 din Legea nr. 213/1998.

Municipiul București, prin Primarul general a formulat apel împotriva acestei sentințe, pe care, însă, nu l-a motivat. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 177 din 25.04.2002 , a respins ca nefondat apelul. Procedând la examinarea fondului litigiului, conform art. 292 al.2 C. proc. civ., curtea de apel a constatat că prima instanță, în mod legal a admis acțiunea, deoarece autorii reclamantei făceau parte din categoriile sociale exceptate de la naționalizare, potrivit art. II din Decretul 92/1950; acest fapt a reieșit din cuprinsul sentinței nr. 5813/1997 a Judecătoriei sectorului 2 București, depusă la dosar, prin care a fost admisă o acțiune anterioară, cu aceleași capete de cerere, dar pronunțată în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor.

Astfel, instanța de apel a considerat că acțiunea cu cele două capete de cerere este admisibilă și întemeiată și a respins apelul ca nefondat, menținând soluția primei instanțe.

Soluția curții de apel a fost atacată cu recurs de Municipiul București, prin Primarul General, care, în esență, a susținut faptul că decizia nu cuprinde nici o motivare referitoare la excepția invocată de pârât referitoare la inadmisibilitatea acțiunii față de dispozițiile art. 111 C.proc.civ., în sensul că, deși obiectul cauzei este o acțiune în constatare, motivarea este specifică acțiunii în revendicare; s-a mai arătat că la data judecării cauzei, reclamanta a fost reprezentată de avocat și nu de mandatară,așa cum s-a consemnat în practicaua deciziei, că reclamanta nu deține posesia imobilului, că, referitor la apartamentele nr. 1 și 2 de la parter și nr. 4 de la etaj, reclamanta nu are calitate procesuală activă, deoarece apartamentele au fost vândute și aceasta nici nu a făcut dovada că este unica moștenitoare a numitei M.B., precum și faptul că instanța nu i-a pus în vedere reclamantei să certifice actele de la dosar „ conform cu originalul” și nu au fost prezentate nici originalele acestor înscrisuri.

Recursul este nefondat. În ceea ce privește susținerea că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 111 C.proc.civ., este de observat faptul că prezenta acțiune este o acțiune în constatare iar nu în realizare. Acțiunile în constatare sunt acele acțiuni prin care se urmărește să se constate existența sau inexistența unui anumit raport juridic între părți; ele au un caracter limitat, subsidiar ( prin comparație cu cele în realizare ) și nu sunt susceptibile de a fi aduse la îndeplinire prin intermediul executării silite. Este cazul în speță: reclamanta urmărește constatarea inexistenței oricărui drept real al Municipiului București sau Consiliului General al Municipiului București asupra imobilului.

Cum, prin sentința civilă nr. 5813 din 19.05.1997 a Judecătoriei sectorului 2 București, s-a admis cererea de constatare a inexistenței titlului statului în contradictoriu cu Ministerul de Finanțe, reclamanta a urmărit, prin prezenta acțiune și rezolvarea problemei existenței sau inexistenței vreunui drept real al Municipiului București, precum și inaplicabilitatea Decretului 92/1950 asupra imobilului în litigiu , în condițiile în care autorii săi erau exceptați de la naționalizare în condițiile art.II din acest decret.

Referitor la susținerea că reclamanta nu ar avea caliate procesuală activă, nici această critică nu poate fi primită; la dosarul cauzei au fost depuse înscrisurile ce atestă faptul că autoarea reclamantei, R.M., mama sa adoptivă, a fost proprietara imobilului, legătura de filiație dintre aceasta și reclamantă, respectiv actul de adopție, acte de stare civilă, certificatele de moștenitor de pe urma defunctului său tată și a defunctei sale mame, concluzia ce se desprinde din cuprinsul acestora fiind că reclamanta este unică moștenitoare. Faptul că la data judecării cauzei reclamanta a fost reprezentată de avocat, și nu de mandatară, nu prezintă nici o relevanță juridică ,fiind vorba eventual de o eroare materială, iar critica privind lipsa certificării de către avocat, a actelor depuse, este, de asemenea, neîntemeiată ,de vreme ce , la dosar au fost depuse, în repetate rânduri și prezentate părților, copii ale actelor legalizate , nefiind contestate.

Întrucât ambele instanțe au reținut în mod corect faptul că acțiunea este admisibilă și întemeiată, recursul apare ca nefondat, urmând a fi respins. PENTRU

ACESTE  MOTIVE

ÎN  NUMELE  LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul general împotriva deciziei nr. 177 din 25 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2003.