ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3148/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului București, reprezentat legal de Primarul General împotriva deciziei nr.254 din 12 iunie 2002 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă. La apelul nominal s-au prezentat intimata-reclamantă M.G., prin avocat M.T., intimații-intervenienți N.V., T.A.O., reprezentați de același avocat, lipsind recurentul-pârât Consiliul General al Municipiului București, reprezentat legal de Primarul General. Procedura completă. Curtea pune în discuție excepția nemotivării recursului, în temeiul art.303 alin. (1) și (3) din C.proc.civ.. Avocat M.T. solicită a se constata nul recursul.

C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la 26 aprilie 2000 reclamanta M.G.a chemat în judecată Consiliul Local al Municipiului București, pentru ca, prin sentința ce instanța va pronunța să dispună obligarea pârâtului să-i lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, str.Elefterie nr.10, sector 5. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că imobilul mai sus individualizat a fost proprietatea autorului V.B.de profesie avocat conform contractului de vânzare-cumpărare 15644/21 decembrie 1946 și că acesta a trecut în proprietatea statului, prin Decretul 92/1950, reclamanta venind la succesiunea defunctei E.B.(care, la rându-i a moștenit imobilul de la autorul V.B.).

În drept au fost invocate prevederile art.480 din C.civ.. La termenul din 10 decembrie 2000 T.A.O. și N.V. au formulat cerere de intervenție în interes propriu având același petit ca acțiunea introductivă de instanță și au arătat că sunt proprietarii aceluiași imobil în calitate de moștenitori ai defuncților T.I., N.V.și R.E. Prin sentința civilă 74 din 28 ianuarie 2002, Tribunalul București, Secția a IV-a civilă a respins acțiunea și cererea de intervenție voluntară, cu motivarea că reclamanții și intervenienții nu au dovedit împrejurarea de fapt că autorul comun, V.B., decedat la 14 aprilie 1977, era de profesie avocat făcând parte din categoria celor exceptați de la naționalizare. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta M.G.și intervenienții N.V., T.A.O.

criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia 254/12 iunie 2002, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a admis apelul acestora, a schimbat în tot sentința civilă 74/28 ianuarie 2002 a Tribunalului București, Secția a IV-a civilă, a admis acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu a intervenienților T.A.O. și N.V. și a obligat pârâtul Consiliul General al Municipiului București, reprezentat legal de Primarul General să lase acestora în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul revendicat.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a reținut în considerentele deciziei că, în apel, în considerarea caracterului devolutiv specific acestei căi de atac (art.292 alin. (2) din C.proc.civ.) părțile au depus înscrisuri cu care au dovedit că autorul inițial, V.B., era de profesie avocat, făcând parte din categoria socio-profesională expres exceptată de dispozițiile art.II din Decretul 92/1950. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, pârâtul Consiliul General al Municipiului București, reprezentat legal de Primarul General. Din cuprinsul cererii de recurs, astfel cum este redactată, Curtea constată că aceasta este lapidară de „motivare”. Motivarea recursului trebuie să răspundă cerințelor impuse de lege.

Astfel potrivit art.303 alin. (1) din C.proc.civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs”. Deși C.proc.civ. nu cuprinde dispoziții amănunțite cu privire la cerințele de formă ale recursului, este de precizat că dispozițiile procedurale în această materie, se completează în mod corespunzător cu cele prevăzute de art.287 din același cod, text procedural ce evidențiază, în cuprinsul lui toate elementele pe care trebuie să le cuprindă apelul. Cum reglementarea prevăzută de art.316 permite ca dispozițiile de procedură privind judecata în apel să fie aplicate și în instanța de recurs, este evident că și cererea de recurs cuprinde ca și cererea de apel elementele (nume, domiciliu, arătată hotărârii care se atacă, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, dovezile invocate, semnătura).

Criticile expuse nu permit structurare, încadrarea în vreunul din cele 10 motive de recurs, limitativ și expres prevăzute de art.304 din C.proc.civ.. Este de precizat, în acest sens, că recursul, privit ca o cale extraordinară de atac, calificată ca atare de legea – conform reglementării realizată sub incidența O.U.G.59/2001 prevede în mod explicit și limitativ motivele de recurs. Chiar dacă legiuitorul a reglementat expres posibilitatea încadrării în motivele de recurs, prevăzute de art.304 din C.proc.civ. (art.306 alin.3 din același cod) această prevedere nu exonerează recurentul de a motiva cererea de recurs, în sensul arătării motivelor de casare, dezvoltării acestora. Cum, în cauză din forma și conținutul cererii de recurs nu rezultă o motivare care să poată atrage încadrarea în motivele de recurs, reglementate de art.304 din C.proc.civ., Curtea urmează a constata nul recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Constată nul recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului București reprezentat legal de Primarul General împotriva deciziei 254 din 12 iunie 2002 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2003.