ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5054/2005

Asupra recursurilor civile de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria sectorului 1 București sub nr. 10.043 din 10 iunie 1999, reclamanții A.M., B.E. și R.D.N. au chemat în judecată pe pârâta SC T. SA București, solicitând obligarea acesteia să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, compus din teren și construcțiile edificate pe el, să se constate nulitatea absolută a certificatului de constatare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. 0462 din 31 octombrie 1995, emis de Ministerul Transporturilor, evacuarea pârâtei din imobil, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii s-a arătat că, prin sentința civilă nr. 5002 din 7 aprilie 1998 a Judecătoriei sectorului 1 s-a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanți în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București și cu Primăria sectorului 1, cu privire la imobilul menționat mai sus.

Reclamanții au mai arătat că au fost puși în posesia imobilului și că au deschis rol fiscal pentru el, dar pârâta refuză să-l părăsească, motivând că deține titlu de proprietate. Prin sentința civilă nr. 13.428 din 10 septembrie 1999, Judecătoria sectorului 1 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Apelul declarat împotriva acestei sentințe a fost respins ca tardiv, prin decizia nr. 602/A din 24 februarie 2000 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, iar recursul declarat împotriva acestei decizii a fost declarat nul, prin decizia nr. 2718 din 19 septembrie 2000 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Ca urmare a declinării competenței, cauza a fost înregistrată la Tribunalul București, secția a IV-a civilă sub nr. 5148/1999.

În acest dosar s-a depus o precizare și completare a acțiunii de către reclamanți, solicitându-se constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 236 din 12 aprilie 1996, nr. 163 din 31 martie 1998 și respectiv nr. B046 din 22 iunie 1999 încheiate între fostul F.P.S. și Asociația P.T. , având ca obiect vânzare de acțiuni, nulitate motivată de existența unei cauze și a unui obiect ilicit. Tot în această fază procesuală, societatea pârâtă a formulat o cerere de chemare în garanție a Fondului Proprietății de Stat și a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi apărată de evicțune și a obține despăgubiri pentru eventualul prejudiciu suferit. Cererea a fost modificată ulterior, solicitându-se scoaterea din cauză a F.P.S.

și introducerea A.P.A.P.S., înființată prin O.U.G. nr. 296 din 30 decembrie 2000. Asociația Salariaților P.A.S. P.T. a depus, la rândul său, o cerere de intervenție în interes propriu, motivată pe faptul că acțiunea reclamanților tulbură dreptul lor de proprietate, dobândit prin cumpărarea de acțiuni. Cauza a fost soluționată, în primă instanță, de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1751 din 21 noiembrie 2001, astfel: s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților; s-a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și s-a respins ca nefondată cererea de intervenție în interes propriu formulată de Asociația P.A.S.P.T.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, reclamanții nu au dovedit că sunt succesorii titularului inițial al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu și nici nu au făcut dovada transcrierii sentinței civile nr. 5002 din 7 aprilie 1998 a Judecătoriei sectorului 1, pentru a fi opozabilă celorlalte părți. S-a mai reținut că nu s-a făcut existenței cauzei și obiectului ilicit al celor trei contracte de vânzare-cumpărare pentru a se constata nulitatea lor. Comparând titlurile părților, instanța a stabilit că, deși titlul reclamanților este mai vechi, el nu a fost transcris, iar titlul pârâtei este mai caracterizat, fiind valid și transcris la 15 iulie 1997. Ca o consecință a celor de mai sus, instanța a respins cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect.

Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 492/A din 4 noiembrie 2002. În motivarea deciziei s-a reținut că, lipsa legitimării active în acțiunea în revendicare este justificată de faptul că nu s-a clarificat situația tuturor moștenitorilor față de autorul inițial B.A. În acest sens, s-a constatat că certificatul de calitate de moștenitor nr. 212/1996 privind pe defunctul B.A. nu se pronunță asupra soției supraviețuitoare a acestuia, nefiind lămurită starea civilă a defunctului la data decesului. S-a mai reținut că, un certificat de moștenitor emis ulterior, după decesul soției autorului nu este suficient pentru a acoperi inadvertențele din certificatul de moștenitor al defunctului B.A.

Cu privire la fondul cauzei, instanța de apel a înlăturat criticile reclamanților, reținând că, atât din sentința invocată de acesta ca titlu cât și din celelalte înscrisuri depuse, nu rezultă identitatea imobilului în litigiu, respectiv o descriere a compunerii lui, cu suprafețe, vecinătăți, existând neconcordanțe și neclarități chiar sub aspectul situării lui la numărul de stradă invocat de reclamanți. S-a confirmat constatarea instanței de fond privind validitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului deținut de pârâtă și validitatea celor trei contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni, chestiune examinată prin prorogare de competență, în temeiul art. 17 C. proc.

civ. (cererea fiind de competența unei instanțe comerciale). Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, prin două cereri separate, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. Înaintea expunerii argumentelor din cele două cereri de recurs se impune lămurirea situației persoanelor care apar în calitate de recurente, ca urmare a decesului, pe parcursul desfășurării litigiului, a doi dintre reclamanții inițiali. Astfel, reclamanta A.M. a decedat la data de 14 octombrie 2001 (conform certificatului de deces depus în dosarul nr. 5148/1999 al Tribunalului București) și are ca succesori legali pe T.A.I., A.G. și A.R.Ș., în calitate de fii, conform certificatului de moștenitor nr. 5 din 14 ianuarie 2002, depus în copie în dosarul instanței de apel.

Succesoarea T.A.I. a decedat și ea la data de 16 aprilie 2003 (conform certificatului de deces depus în recurs), având ca unică moștenitoare legală pe fiica sa O.R.A., conform certificatului de moștenitor nr. 22 din 6 iunie 2003, depus în recurs. Reclamanta B.E. a decedat la data de 11 aprilie 1999 (conform certificatului de deces depus în dosarul nr. 5148/1999 al instanței de fond), având ca succesori pe T.A.I., ca nepoată de soră și legatar universal pe A.G., nepot de soră și legatar cu titlu particular și pe A.R.Ș., nepot de soră și legatar cu titlu particular, așa cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor nr. 73 din 23 august 1999 depus în copie în dosarul nr. 5148/1999 al instanței de fond.

Prin urmare, o cerere de recurs este formulată de succesorii în viață ai reclamantelor B.E. și A.M., respectiv de A.G., A.R.Ș. și O.R.A., iar a doua cerere de recurs este formulată de reclamantul inițial R.N., acesta din urmă fiind cumpărător de drepturi litigioase de la A.B., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 12 din 5 ianuarie 1999, depus în copie la dosarul nr. 10.043/1999 al Judecătoriei sectorului 1. A.B. este soția supraviețuitoare a lui E.B., care a fost fratele celor două reclamante inițiale B.E. și A.M. și fiul proprietarului inițial al imobilului B.A. Această calitate rezultă din certificatul de calitate de moștenitor nr. 212 din 28 noiembrie 1996 aflat în copie în dosarul nr. 10.043/1999 al Judecătoriei sectorului 1. În cererea de recurs formulată de T.A.I.

(decedată ulterior, așa cum s-a arătat mai sus), de A.R.Ș. și de A.G. se arată că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia. Astfel, se arată că este greșită susținerea instanței privind lipsa transcrierii sentinței civile nr. 5002/1998 a Judecătoriei sectorului 1, dovada existând la dosar; transcrierea s-a operat sub nr. 18.087 din 18decembrie 1998, devenind opozabilă erga omnes . Se critică faptul că instanța nu a examinat acțiunea reclamanților, rezumându-se să analizeze actele care au stat la baza pronunțării sentinței nr. 5002/1998, care se bucură de autoritate de lucru judecat. Recurenții susțin că și-au dovedit, cu înscrisurile depuse în cauză, legitimarea procesuală activă, respectiv calitatea de succesori ai proprietarului inițial al imobilului în litigiu.

În legătură cu soția defunctului, recurenții susțin că aceasta era predecedată la data morții lui B.A., iar regimul matrimonial la acea vreme (în anul 1948) era cel al separațiunii bunurilor, astfel că A.B.R. nu are nici o legătură cu cauza. Recurenții critică instanța de apel pentru că nu a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru a lămuri chestiunile privind identificarea și descrierea imobilului în litigiu (teren și construcții), astfel că, fără suport probator, a reținut nevalabilitatea titlului reclamanților și a respins acțiunea. Recurenții reclamanți mai critică decizia instanței de apel și pentru că este lipsită de temei legal deoarece reține că titlurile pârâților sunt valabile.

Se invocă din nou caracterul ilicit al obiectului celor trei contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni, precum și faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei nu constituie un titlu de proprietate valid. În recursul reclamantului R.N. se critică decizia instanței de apel pentru că a ignorat înscrisurile depuse pentru identificarea imobilului, respectiv un act eliberat în anul 1944 de Secțiunea Cărților Funciare și a Cadastrului Funciar, precum și o încheiere de îndreptare a erorii materiale din sentința civilă nr. 5002/1998 privind suprafața terenului revendicat de 1022 mp. În finalul acestui recurs se susține invaliditatea titlului invocat de societatea pârâtă și nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni, pe temeiul întregului probatoriu administrat de reclamanți în acest sens și ignorat de instanță.

În recurs s-a depus o cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâtei intimate de către P.P., în calitate de acționar principal la societatea pârâtă. Recursurile sunt întemeiate pentru considerentele ce urmează. Este adevărat că instanța de apel a reținut în mod eronat că sentința civilă nr. 5002 din 7 aprilie 1998 a Judecătoriei sectorului 1 nu este opozabilă celorlalte părți și, mai ales, pârâtei pentru că nu ar fi transcrisă. Reclamanții recurenți au făcut dovada transcrierii în registrul de transcripțiuni, sub nr. 18087 din 18 decembrie 1998, conform mențiunii aflate pe copia depusă la dosarul nr. 504/2002 al instanței de apel. În ce privește legitimarea procesuală activă, situația reținută de instanța de apel este corectă sub aspectul neclarității statutului civil al proprietarului inițial al imobilului, respectiv al lui B.A., la data decesului său.

Recurenții susțin că soția acestuia, respectiv A.B.R. era predecedată, dar nu au dovedit acest aspect. În virtutea rolului său activ, instanța de apel era datoare să ceară reclamanților lămurirea situației și nu să constate existența acestei neclarități. Pe de altă parte se impune și lămurirea calității și drepturilor succesorale ale defunctei A.B., soția supraviețuitoare a lui E.B., fiul moștenitor al lui B.A., de la care a cumpărat drepturi litigioase recurentul reclamant R.D.N. Urmează a se depune, în acest scop, certificatul de moștenitor emis în dosarul nr. 620/1992 al Notariatului de Stat sector 1 București, despre care se face o mențiune în certificatul de calitate de moștenitor nr. 212 din 28 noiembrie 1996 privind pe defunctul B.A.

În virtutea aceluiași rol activ, prevăzut de art. 129 C. proc. civ., instanța de apel avea datoria să ceară reclamanților lămurirea tuturor chestiunilor legate de legitimarea lor procesuală. Pe fond, instanța de apel trebuia să dispună efectuarea unei expertize judiciare tehnice de identificare completă a imobilului ce face obiectul litigiului, respectiv teren și construcții, atât pentru lămurirea situării sale administrative, cât și sub aspectul suprafețelor, componenței construcțiilor, vecinătăților, destinației actuale, nefiind suficientă simpla constatare a lipsei acestor elemente pentru o temeinică și legală soluționare a cauzei.

Prin urmare, se impune completarea probatoriului în sensul celor arătate mai sus, lămurindu-se și inadvertența sesizată de instanța de apel dintre Ordonanța de adjudecare nr. 7124/1910 în care se menționează poziționarea imobilului la nr. 52, ca și în procesul verbal de punere în posesie din 10 ianuarie 1911 și mențiunea din procesul verbal de intabulare a imobilului încheiat la 29 februarie 1944 privind situarea imobilului la nr. 44. Pentru toate aceste considerente, întrucât este necesară completarea probatoriului, se vor admite ambele recursuri ale reclamanților, se va casa decizia instanței de apel și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de [art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc.

civ.].

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de A.G., A.R.Ș. și O.R.A. și de R.N. împotriva deciziei nr. 492/A din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2005.