ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5054/2005

Asupra recursurilor civile de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria

sectorului 1 București sub nr. 10.043 din 10 iunie 1999, reclamanții A.M., B.E.

și R.D.N. au chemat în judecată pe pârâta SC T. SA București, solicitând

obligarea acesteia să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat

în București, compus din teren și construcțiile edificate pe el, să se constate

nulitatea absolută a certificatului de constatare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor nr. 0462 din 31 octombrie 1995, emis de Ministerul Transporturilor,

evacuarea pârâtei din imobil, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că, prin

sentința civilă nr. 5002 din 7 aprilie 1998 a Judecătoriei sectorului 1 s-a

admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanți în contradictoriu cu

Consiliul General al Municipiului București și cu Primăria sectorului 1, cu

privire la imobilul menționat mai sus.

Reclamanții au mai arătat că au fost puși

în posesia imobilului și că au deschis rol fiscal pentru el, dar pârâta refuză

să-l părăsească, motivând că deține titlu de proprietate.

Prin sentința civilă nr. 13.428 din 10

septembrie 1999, Judecătoria sectorului 1 a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Apelul declarat împotriva acestei

sentințe a fost respins ca tardiv, prin decizia nr. 602/A din 24 februarie 2000

a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, iar recursul declarat împotriva

acestei decizii a fost declarat nul, prin decizia nr. 2718 din 19 septembrie 2000

a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Ca urmare a declinării competenței, cauza

a fost înregistrată la Tribunalul București, secția a IV-a civilă sub nr. 5148/1999.

În acest dosar s-a depus o precizare și

completare a acțiunii de către reclamanți, solicitându-se constatarea nulității

absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 236 din 12 aprilie 1996, nr. 163

din 31 martie 1998 și respectiv nr. B046 din 22 iunie 1999 încheiate între

fostul F.P.S. și Asociația P.T. , având ca obiect vânzare de acțiuni, nulitate

motivată de existența unei cauze și a unui obiect ilicit.

Tot în această fază procesuală,

societatea pârâtă a formulat o cerere de chemare în garanție a Fondului

Proprietății de Stat și a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice

pentru a fi apărată de evicțune și a obține despăgubiri pentru eventualul

prejudiciu suferit. Cererea a fost modificată ulterior, solicitându-se

scoaterea din cauză a F.P.S. și introducerea A.P.A.P.S., înființată prin O.U.G.

nr. 296 din 30 decembrie 2000.

Asociația Salariaților P.A.S. P.T. a

depus, la rândul său, o cerere de intervenție în interes propriu, motivată pe

faptul că acțiunea reclamanților tulbură dreptul lor de proprietate, dobândit

prin cumpărarea de acțiuni.

Cauza a fost soluționată, în primă

instanță, de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1751

din 21 noiembrie 2001, astfel: s-a respins ca neîntemeiată acțiunea

reclamanților; s-a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție

formulată de pârâtă și s-a respins ca nefondată cererea de intervenție în

interes propriu formulată de Asociația P.A.S.P.T.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că, reclamanții nu au dovedit că sunt succesorii titularului

inițial al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu și nici nu au

făcut dovada transcrierii sentinței civile nr. 5002 din 7 aprilie 1998 a

Judecătoriei sectorului 1, pentru a fi opozabilă celorlalte părți.

S-a mai reținut că nu s-a făcut

existenței cauzei și obiectului ilicit al celor trei contracte de

vânzare-cumpărare pentru a se constata nulitatea lor.

Comparând titlurile părților, instanța a

stabilit că, deși titlul reclamanților este mai vechi, el nu a fost transcris,

iar titlul pârâtei este mai caracterizat, fiind valid și transcris la 15 iulie

1997.

Ca o consecință a celor de mai sus,

instanța a respins cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect.

Apelul declarat de reclamanți împotriva

acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 492/A din 4

noiembrie 2002.

În motivarea deciziei s-a reținut că,

lipsa legitimării active în acțiunea în revendicare este justificată de faptul

că nu s-a clarificat situația tuturor moștenitorilor față de autorul inițial B.A.

În acest sens, s-a constatat că certificatul de calitate de moștenitor nr. 212/1996

privind pe defunctul B.A. nu se pronunță asupra soției supraviețuitoare a

acestuia, nefiind lămurită starea civilă a defunctului la data decesului. S-a

mai reținut că, un certificat de moștenitor emis ulterior, după decesul soției

autorului nu este suficient pentru a acoperi inadvertențele din certificatul de

moștenitor al defunctului B.A.

Cu privire la fondul cauzei, instanța de

apel a înlăturat criticile reclamanților, reținând că, atât din sentința

invocată de acesta ca titlu cât și din celelalte înscrisuri depuse, nu rezultă

identitatea imobilului în litigiu, respectiv o descriere a compunerii lui, cu

suprafețe, vecinătăți, existând neconcordanțe și neclarități chiar sub aspectul

situării lui la numărul de stradă invocat de reclamanți.

S-a confirmat constatarea instanței de

fond privind validitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenului deținut de pârâtă și validitatea celor trei contracte de

vânzare-cumpărare de acțiuni, chestiune examinată prin prorogare de competență,

în temeiul art. 17 C. proc. civ. (cererea fiind de competența unei instanțe

comerciale).

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs reclamanții, prin două cereri separate, criticând-o pentru motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Înaintea expunerii argumentelor din cele

două cereri de recurs se impune lămurirea situației persoanelor care apar în

calitate de recurente, ca urmare a decesului, pe parcursul desfășurării

litigiului, a doi dintre reclamanții inițiali.

Astfel, reclamanta A.M. a decedat la data

de 14 octombrie 2001 (conform certificatului de deces depus în dosarul nr. 5148/1999

al Tribunalului București) și are ca succesori legali pe T.A.I., A.G. și A.R.Ș.,

în calitate de fii, conform certificatului de moștenitor nr. 5 din 14 ianuarie 2002,

depus în copie în dosarul instanței de apel. Succesoarea T.A.I. a decedat și ea

la data de 16 aprilie 2003 (conform certificatului de deces depus în recurs),

având ca unică moștenitoare legală pe fiica sa O.R.A., conform certificatului

de moștenitor nr. 22 din 6 iunie 2003, depus în recurs.

Reclamanta B.E. a decedat la data de 11

aprilie 1999 (conform certificatului de deces depus în dosarul nr. 5148/1999 al

instanței de fond), având ca succesori pe T.A.I., ca nepoată de soră și legatar

universal pe A.G., nepot de soră și legatar cu titlu particular și pe A.R.Ș.,

nepot de soră și legatar cu titlu particular, așa cum rezultă din certificatul

de calitate de moștenitor nr. 73 din 23 august 1999 depus în copie în dosarul

nr. 5148/1999 al instanței de fond.

Prin urmare, o cerere de recurs este

formulată de succesorii în viață ai reclamantelor B.E. și A.M., respectiv de A.G.,

A.R.Ș. și O.R.A., iar a doua cerere de recurs este formulată de reclamantul

inițial R.N., acesta din urmă fiind cumpărător de drepturi litigioase de la A.B.,

conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 12 din 5

ianuarie 1999, depus în copie la dosarul nr. 10.043/1999 al Judecătoriei sectorului

reclamante inițiale B.E. și A.M. și fiul proprietarului inițial al imobilului B.A.

Această calitate rezultă din certificatul de calitate de moștenitor nr. 212 din

28 noiembrie 1996 aflat în copie în dosarul nr. 10.043/1999 al Judecătoriei sectorului

1.

În cererea de recurs formulată de T.A.I.

(decedată ulterior, așa cum s-a arătat mai sus), de A.R.Ș. și de A.G. se arată

că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a

schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia.

Astfel, se arată că este greșită

susținerea instanței privind lipsa transcrierii sentinței civile nr. 5002/1998

a Judecătoriei sectorului 1, dovada existând la dosar; transcrierea s-a operat

sub nr. 18.087 din 18decembrie 1998, devenind opozabilă

erga omnes

.

Se critică faptul că instanța nu a

examinat acțiunea reclamanților, rezumându-se să analizeze actele care au stat

la baza pronunțării sentinței nr. 5002/1998, care se bucură de autoritate de

lucru judecat.

Recurenții susțin că și-au dovedit, cu

înscrisurile depuse în cauză, legitimarea procesuală activă, respectiv

calitatea de succesori ai proprietarului inițial al imobilului în litigiu.

În legătură cu soția defunctului,

recurenții susțin că aceasta era predecedată la data morții lui B.A., iar regimul

matrimonial la acea vreme (în anul 1948) era cel al separațiunii bunurilor,

astfel că A.B.R. nu are nici o legătură cu cauza.

Recurenții critică instanța de apel

pentru că nu a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru a lămuri

chestiunile privind identificarea și descrierea imobilului în litigiu (teren și

construcții), astfel că, fără suport probator, a reținut nevalabilitatea

titlului reclamanților și a respins acțiunea.

Recurenții reclamanți mai critică decizia

instanței de apel și pentru că este lipsită de temei legal deoarece reține că

titlurile pârâților sunt valabile. Se invocă din nou caracterul ilicit al

obiectului celor trei contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni, precum și

faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei nu

constituie un titlu de proprietate valid.

În recursul reclamantului R.N. se critică

decizia instanței de apel pentru că a ignorat înscrisurile depuse pentru

identificarea imobilului, respectiv un act eliberat în anul 1944 de Secțiunea

Cărților Funciare și a Cadastrului Funciar, precum și o încheiere de îndreptare

a erorii materiale din sentința civilă nr. 5002/1998 privind suprafața

terenului revendicat de 1022 mp.

În finalul acestui recurs se susține

invaliditatea titlului invocat de societatea pârâtă și nulitatea contractelor

de vânzare-cumpărare de acțiuni, pe temeiul întregului probatoriu administrat

de reclamanți în acest sens și ignorat de instanță.

În recurs s-a depus o cerere de intervenție

accesorie în favoarea pârâtei intimate de către P.P., în calitate de acționar

principal la societatea pârâtă.

Recursurile sunt întemeiate pentru

considerentele ce urmează.

Este adevărat că instanța de apel a

reținut în mod eronat că sentința civilă nr. 5002 din 7 aprilie 1998 a

Judecătoriei sectorului 1 nu este opozabilă celorlalte părți și, mai ales,

pârâtei pentru că nu ar fi transcrisă. Reclamanții recurenți au făcut dovada

transcrierii în registrul de transcripțiuni, sub nr. 18087 din 18 decembrie

1998, conform mențiunii aflate pe copia depusă la dosarul nr. 504/2002 al

instanței de apel.

În ce privește legitimarea

procesuală activă, situația reținută de instanța de apel este corectă sub aspectul

neclarității statutului civil al proprietarului inițial al imobilului,

respectiv al lui B.A., la data decesului său.

Recurenții susțin că soția

acestuia, respectiv A.B.R. era predecedată, dar nu au dovedit acest aspect. În

virtutea rolului său activ, instanța de apel era datoare să ceară reclamanților

lămurirea situației și nu să constate existența acestei neclarități.

Pe de altă parte se impune și

lămurirea calității și drepturilor succesorale ale defunctei A.B., soția

supraviețuitoare a lui E.B., fiul moștenitor al lui B.A., de la care a cumpărat

drepturi litigioase recurentul reclamant R.D.N. Urmează a se depune, în acest

scop, certificatul de moștenitor emis în dosarul nr. 620/1992 al Notariatului

de Stat sector 1 București, despre care se face o mențiune în certificatul de

calitate de moștenitor nr. 212 din 28 noiembrie 1996 privind pe defunctul B.A.

În virtutea aceluiași rol

activ, prevăzut de art. 129 C. proc. civ., instanța de apel avea datoria să

ceară reclamanților lămurirea tuturor chestiunilor legate de legitimarea lor

procesuală.

Pe fond, instanța de apel

trebuia să dispună efectuarea unei expertize judiciare tehnice de identificare

completă a imobilului ce face obiectul litigiului, respectiv teren și

construcții, atât pentru lămurirea situării sale administrative, cât și sub

aspectul suprafețelor, componenței construcțiilor, vecinătăților, destinației

actuale, nefiind suficientă simpla constatare a lipsei acestor elemente pentru

o temeinică și legală soluționare a cauzei.

Prin urmare, se impune

completarea probatoriului în sensul celor arătate mai sus, lămurindu-se și

inadvertența sesizată de instanța de apel dintre Ordonanța de adjudecare nr. 7124/1910

în care se menționează poziționarea imobilului la nr. 52, ca și în procesul

verbal de punere în posesie din 10 ianuarie 1911 și mențiunea din procesul

verbal de intabulare a imobilului încheiat la 29 februarie 1944 privind

situarea imobilului la nr. 44.

Pentru toate aceste

considerente, întrucât este necesară completarea probatoriului, se vor admite

ambele recursuri ale reclamanților, se va casa decizia instanței de apel și se

va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de [art. 312 alin. (1), (2)

și (3) C. proc. civ.].

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de A.G., A.R.Ș.

și O.R.A. și de R.N. împotriva deciziei nr. 492/A din 4 noiembrie 2002 a Curții

de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza

aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 iunie 2005.