ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4513/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. La 10 iunie 1999, reclamanții A. (fostă B.) M., B.E și R.D.N. au chemat în judecată pe pârâta SC T. SA București, solicitând conform art. 481-482 C. civ. și art. 6 din Legea nr. 213/1998: - ca partea adversă să fie obligată să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul (construcție și teren) situat în București, sector 1; - constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 31 octombrie 1995 emis de Ministerul Transporturilor, precum și a altor eventuale titluri de proprietate asupra imobilului revendicat; - evacuarea părții adverse din același imobil. Judecătoria Sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 13428 din 10 septembrie 1999, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București.

Tribunalul București, secția a IV- a civilă, prin decizia nr. 602 din 24 februarie 2000, a respins ca tardiv apelul declarat de pârâtă. Curtea de Apel București, secția a IV- a civilă, prin decizia nr. 2718 din 19 septembrie 2000, a constatat nul recursul declarat de pârâtă. Ulterior dezînvestirii, reclamanta și-a completat cererea, solicitând și constatarea nulității absolute a 3 contracte de vânzare-cumpărare acțiuni, pârâta a chemat în garanție pe A.P.A.P.S. și Statul Român, iar Asociația Salariaților P.P.T. a formulat cerere de intervenție în interes propriu. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1751 din 21 noiembrie 2001, a respins acțiunea, cererea de chemare în garanție și cererea de intervenție.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 492 din 04 noiembrie 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 5054 din 09 iunie 2005, a admis recursurile declarate de reclamanți și a casat hotărârea instanței de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 370 din 04 iunie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 1770 din 14 martie 2008, a admis recursul declarat de reclamanți și a modificat hotărârea atacată, în sensul admiterii apelului, schimbării parțiale a sentinței, admiterii în parte a acțiunii, obligării pârâtei la lăsarea imobilului revendicat în deplina proprietate și liniștita posesie a recurenților, menținerii dispoziției de respingere a celorlalte cereri ale reclamanților și intervenienților și trimiterii cererii de chemare în garanție, spre rejudecare, la Tribunalul București. II. La 28 mai 2008, pârâta a solicitat, conform art. 322 pct. 5 C. proc. civ., schimbarea ultimei hotărâri, în sensul trimiterii pricinii, spre rejudecare, la instanța de fond.

În motivarea cererii de revizuire, pârâta revizuientă a susținut că: - reclamantul R.D.N. își justifică această calitate printr-un contract de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat la 05 ianuarie 1999; - pe parcursul procesului, având dubii cu privire la contractul menționat, a formulat plângere penală împotriva reclamantului R.D.N. pentru infracțiunile de înșelăciune și instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. În referire la această plângere, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București i-a comunicat la 14 mai 2008, că prin ordonanța nr. 5766/P/2006 din 15 aprilie 2008, s-a dispus neîhceperea urmăririi penale față de R.D.N.

pentru infracțiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (în privința căreia a intervenit prescripția răspunderii penale), declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (în vederea cercetării a 2 notari publici pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor) și disjungerea și continuarea cercetărilor față de același R.D.N. pentru infracțiunea de înșelăciune de către Poliția Sectorului 1 București; se înscrie în fals împotriva contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase și, ca urmare a prescripției răspunderii penale, solicită (conform art. 184 C. proc. civ.) cercetarea falsului de către instanța civilă.

La dosar au fost depuse mai multe înscrisuri referitoare la cercetarea penală a reclamantului R.D.N., iar prin notele scrise din 16 septembrie 2010, revizuienta a solicitat admiterea cererii, susținând că instanța de recurs nu a ținut seama de împrejurarea că a dobândit imobilul în baza H.G. nr. 834/1991, deci „ope lege”, instanța de revizuire trebuie să se pronunțe asupra falsului având în vedere concluziile expertizei medico-legale (potrivit cărora la data încheierii contractului defăimat vânzătoarea B.A. nu avea capacitatea psihică), și că în speță sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. III. Cu privire la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. Înalta Curte reține că: - imobilul revendicat a fost dobândit în anul 1911, la licitație publică, de către B.A.L., care a decedat la 02 mai 1948, fiind moștenit de A.M., B.E și B.E.M., descendenții săi, în cote egale, de câte 1/3; - la rândul său, B.E.M. a decedat la 30 martie 1991, fiind moștenit de B.A., legatar universal, care, la 05 ianuarie 1999, cu puțin timp înaintea decesului (survenit la 11 ianuarie 1999), a vândut drepturile litigioase corespunzătoare cotei-părți de 1/3 din imobilul revendicat lui R.D.N.; - ulterior promovării acțiunii în revendicare, pârâta a sesizat organele de urmărire penală, solicitând cercetarea cumpărătorului de drepturi litigioase pentru pretinse infracțiuni de înșelăciune și instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor săvârșite, între altele, și cu prilejul dobândirii acelor drepturi.

În final, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București a dispus scoaterea învinuitului R.D.N. de sub urmărire penală pentru infracțiunile menționate (cu referire la pretinsele fapte din 05 ianuarie 1999), iar la adoptarea acestei soluții, confirmată definitiv de instanțele penale, a fost avut în vedere și raportul de expertiză medico-legală invocat de revizuientă; - or, de vreme ce actele de cercetare penală nu confirmă acuzațiile aduse contractului prin care R.D.N. și-a dovedit calitatea procesuală activă în litigiul având ca obiect revendicarea imobilului deținut de revizuientă, înscrisul invocat de aceasta din urmă a devenit irelevant, fiind evident că nu îndeplinește condiția esențială pentru revizuirea hotărârii atacate.

În legătură cu motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., neinvocat expres în cererea de revizuire, Înalta Curte reține că, neexistând niciun impediment legal în obținerea unei hotărâri penale de condamnare a reclamantului, nu are posibilitatea legală de a stabili, pe cale incidentală, ca instanță de revizuire, dacă au fost sau nu săvârșite faptele penale pretinse de revizuientă. Așa fiind, conform art. 326 C. proc. civ., prezenta cerere de revizuire va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire declarată de revizuientă SC T. SA împotriva deciziei civile nr. 1770 din 07 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2010.