ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4513/2010

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

I.

La 10 iunie 1999, reclamanții A. (fostă B.) M., B.E și R.D.N.

au chemat în judecată pe pârâta SC T. SA București, solicitând conform art.

481-482 C. civ. și art. 6 din Legea nr. 213/1998:

- ca partea

adversă să fie obligată să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul

(construcție și teren) situat în București, sector 1;

- constatarea

nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din

31 octombrie 1995 emis de Ministerul Transporturilor, precum și a altor

eventuale titluri de proprietate asupra imobilului revendicat;

- evacuarea

părții adverse din același imobil. Judecătoria Sectorului 1 București, prin

sentința civilă nr. 13428 din 10 septembrie 1999, și-a declinat competența în

favoarea Tribunalului București.

Tribunalul

București, secția a

IV-

a civilă, prin decizia nr. 602

din 24 februarie 2000, a respins ca tardiv apelul declarat de pârâtă.

Curtea de

Apel București, secția a

IV-

a civilă, prin decizia nr.

2718 din 19 septembrie 2000, a constatat nul recursul declarat de pârâtă.

Ulterior

dezînvestirii, reclamanta și-a completat cererea, solicitând și constatarea

nulității absolute a 3 contracte de vânzare-cumpărare acțiuni, pârâta a chemat

în garanție pe A.P.A.P.S. și Statul Român, iar Asociația Salariaților P.P.T. a

formulat cerere de intervenție în interes propriu.

Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1751 din 21 noiembrie 2001,

a respins acțiunea, cererea de chemare în garanție și cererea de intervenție.

Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 492 din 04 noiembrie

2002, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți.

Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin

decizia nr. 5054 din 09 iunie 2005, a admis recursurile declarate de reclamanți

și a casat hotărârea instanței de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Curtea de

Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

prin decizia nr. 370 din 04 iunie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat

de reclamanți.

Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin

decizia nr. 1770 din 14 martie 2008, a admis recursul declarat de reclamanți și

a modificat hotărârea atacată, în sensul admiterii apelului, schimbării

parțiale a sentinței, admiterii în parte a acțiunii, obligării pârâtei la

lăsarea imobilului revendicat în deplina proprietate și liniștita posesie a

recurenților, menținerii dispoziției de respingere a celorlalte cereri ale

reclamanților și intervenienților și trimiterii cererii de chemare în garanție,

spre rejudecare, la Tribunalul București.

II.

La 28 mai 2008, pârâta a solicitat, conform art. 322 pct.

5 C. proc. civ., schimbarea ultimei hotărâri, în sensul trimiterii pricinii,

spre rejudecare, la instanța de fond.

În motivarea

cererii de revizuire, pârâta revizuientă a susținut că:

- reclamantul

R.D.N. își justifică această calitate printr-un contract de vânzare-cumpărare

de drepturi litigioase autentificat la 05 ianuarie 1999;

- pe

parcursul procesului, având dubii cu privire la contractul menționat, a

formulat plângere penală împotriva reclamantului R.D.N. pentru infracțiunile de

înșelăciune și instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În referire

la această plângere, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București

i-a comunicat la 14 mai 2008, că prin ordonanța nr. 5766/P/2006 din 15 aprilie

2008, s-a dispus neîhceperea urmăririi penale față de R.D.N. pentru

infracțiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

(în privința căreia a intervenit prescripția răspunderii penale), declinarea

competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (în

vederea cercetării a 2 notari publici pentru infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor) și disjungerea și continuarea cercetărilor față

de același R.D.N. pentru infracțiunea de înșelăciune de către Poliția

Sectorului 1 București; se înscrie în fals împotriva contractului de

vânzare-cumpărare de drepturi litigioase și, ca urmare a prescripției

răspunderii penale, solicită (conform art. 184 C. proc. civ.) cercetarea

falsului de către instanța civilă.

La dosar au

fost depuse mai multe înscrisuri referitoare la cercetarea penală a

reclamantului R.D.N., iar prin notele scrise din 16 septembrie 2010,

revizuienta a solicitat admiterea cererii, susținând că instanța de recurs nu a

ținut seama de împrejurarea că a dobândit imobilul în baza H.G. nr. 834/1991,

deci „ope lege”, instanța de revizuire trebuie să se pronunțe asupra falsului

având în vedere concluziile expertizei medico-legale (potrivit cărora la data

încheierii contractului defăimat vânzătoarea B.A. nu avea capacitatea psihică),

și că în speță sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 322 pct. 4 C. proc.

civ.

III. Cu

privire la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că:

- imobilul

revendicat a fost dobândit în anul 1911, la licitație publică, de către B.A.L.,

care a decedat la 02 mai 1948, fiind moștenit de A.M., B.E și B.E.M., descendenții

săi, în cote egale, de câte 1/3;

- la rândul

său, B.E.M. a decedat la 30 martie 1991, fiind moștenit de B.A., legatar

universal, care, la 05 ianuarie 1999, cu puțin timp înaintea decesului

(survenit la 11 ianuarie 1999), a vândut drepturile litigioase corespunzătoare

cotei-părți de 1/3 din imobilul revendicat lui R.D.N.;

- ulterior

promovării acțiunii în revendicare, pârâta a sesizat organele de urmărire

penală, solicitând cercetarea cumpărătorului de drepturi litigioase pentru

pretinse infracțiuni de înșelăciune și instigare la abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor săvârșite, între altele, și cu prilejul dobândirii

acelor drepturi.

În final,

Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București a dispus scoaterea

învinuitului R.D.N. de sub urmărire penală pentru infracțiunile menționate (cu

referire la pretinsele fapte din 05 ianuarie 1999), iar la adoptarea acestei

soluții, confirmată definitiv de instanțele penale, a fost avut în vedere și

raportul de expertiză medico-legală invocat de revizuientă;

- or, de

vreme ce actele de cercetare penală nu confirmă acuzațiile aduse contractului

prin care R.D.N. și-a dovedit calitatea procesuală activă în litigiul având ca

obiect revendicarea imobilului deținut de revizuientă, înscrisul invocat de

aceasta din urmă a devenit irelevant, fiind evident că nu îndeplinește condiția

esențială pentru revizuirea hotărârii atacate.

În legătură

cu motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., neinvocat expres în

cererea de revizuire, Înalta Curte reține că, neexistând niciun impediment

legal în obținerea unei hotărâri penale de condamnare a reclamantului, nu are

posibilitatea legală de a stabili, pe cale incidentală, ca instanță de

revizuire, dacă au fost sau nu săvârșite faptele penale pretinse de

revizuientă.

Așa fiind,

conform art. 326 C. proc. civ., prezenta cerere de revizuire va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

cererea de revizuire declarată de revizuientă SC T. SA împotriva deciziei

civile nr. 1770 din 07 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 septembrie 2010.