ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.03.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1923/2005

HOTĂRÂRE
10.03.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1923/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La

data de 11 august 1998, D.E.M. a chemat în judecată Municipiul București, prin

Consiliul General și Primarul General, pentru a fi obligat să-i restituie în

deplină proprietate și posesie imobilul compus din construcții (un apartament

de la parter și o cameră de serviciu aflată la mansardă) și cota de 25% din

terenul de 395 mp, bun situat în București. Totodată, a solicitat despăgubiri

pentru lipsa de folosință a bunului.

M.S.

și M.I. au formulat cerere de intervenție în interes propriu solicitând să se

constate că sunt proprietarii bunului revendicat în baza contractului de

vânzare-cumpărare nr. 00657 din 2 noiembrie 1996, încheiat în baza Legii nr. 112/1995.

Separat, pentru ipoteza evingerii totale, au chemat în garanție pe pârât și pe

SC A. SA București pentru restituirea prețului bunului cumpărat, iar, pe calea

unei cereri reconvenționale, întoarcerea cheltuielilor utile și necesare

incorporate în imobil.

Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 205 din 2 noiembrie 2001, a

admis acțiunea principală în partea privind privatizarea imobilului solicitat

și a respins atât capătul de cerere referitor la plata unor despăgubiri pentru

lipsa de folosință a bunului, cât și cererea de intervenție precum și cererea

reconvențională.

Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 561 din 20 noiembrie

2001, a admis apelul pârâtului și, schimbând în parte sentința, a admis cererea

de intervenție și a constatat că intervenienții sunt subdobânditori de

bună-credință în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 00657 din 2

noiembrie 1996, soluție motivată pe ideea că reaua-credință nu a fost dovedită.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanta, care solicită menținerea

sentinței, precum și pârâtul care, invocând lipsa calității sale procesuale,

cere respingerea, în întregime, a acțiunii principale.

Recursurile

sunt întemeiate.

Acțiunea

în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva pesesorului

neproprietar, chestiune care, sub raportul condițiilor cerute pentru exercițiul

dreptului la acțiune, implică justificarea calității procesuale a părților.

Lipsa acestei calități, activă sau pasivă, atrage sancțiunea respingerii

acțiunii.

Or,

în speță, deși, activ există dovada preluării fără titlu a imobilului din

patrimoniul reclamantei, totuși, pasiv, instanțele de fond au ignorat că

posesorul neproprietar nu este pârâtul, ci intervenienții, ca subdobâditori cu

titlu particular, oneros și derivat (în baza Legii nr. 112/1995).

Ca

atare, acțiunea, fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate,

trebuia respinsă cu posibilitatea pentru reclamantă de a porni din nou procesul

cu respectarea regulilor imperativ prescrise justificării calității procesuale

și domeniului apărărilor de fond pentru evicțiune.

Nu

mai puțin, instanța de apel, violând puterea lucrului judecat și regula impusă

de adagiul

tantum devolutum quantum

apellatum

, a decis, în apelul

pârâtului, asupra unor chestiuni care, cu respectarea principiului

disponibilității, puteau fi hotărâte numai în apelul intervenienților.

Respectiv, deși intervenienții n-au supus apelului soluția (de primă instanță)

a respingerii cererilor, lăsându-o, ca atare, să treacă în puterea lucrului

judecat, totuși, în apel, nejuridic, această cerere a fost admisă.

Cum

asemenea greșeli reprezintă, în materialitatea lor, nelegalități esențiale, se

impune, în baza art. 312 și urm. C. proc. civ., admiterea ambelor recursuri și

reformarea în întregime a deciziei din apel și, parțial, a sentinței, prin

respingerea acțiunii în revendicare și păstrarea soluției, de primă instanță, a

respingerii cererilor de intervenție, reconvențională și chemare în garanție.

Admite recursurile declarate de reclamanta D.E.M. și

de pârâtul C.G.M.B. împotriva deciziei civile nr. 561 din 20 noiembrie 2001 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia atacată.

Admite apelul declarat de CGMB împotriva sentinței

civile nr. 205 din 2 martie 2001 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă,

și schimbă în parte sentința, în sensul că respinge acțiunea în revendicare

formulată de reclamantă împotriva CGMB.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-12-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5434/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 9 noiembrie 1999, R.M.S. și R.R.F., au chemat în judecată, prin acțiune modificată și precizată ulterior, pe Municipiul București, Consiliul Ge
ÎCCJ 2007-10-31
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7216/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 6265/1998 pe rolul Judecătoriei sectorului 5, reclamantele R.M.M. și C.A.D. au chemat în judecată Consiliul General al
ÎCCJ 2004-02-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 967/2004
ales că autoarea reclamantei, F.M., formulase la 8 iulie 1996 o cerere de restituire în natură a imobilului adresată comisiei constituite conform Legii nr. 112/1995 de pe lângă Primăria sectorului 2 București. Tribunalul București, secția a
ÎCCJ 2005-06-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4927/2005
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele: 1.Acțiunea și cererile conexe Prin acțiunea, înregistrată la 14 decembrie 1998, reclamanții au cerut restituirea, prin revendicare, a ap. 4 situat în
ÎCCJ 2004-01-27
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 533/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 11.090 din 3 septembrie 1999, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București au fost admise acțiunea formulată de re
Sursă