ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5168/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31 iulie

2001, sub nr. dosar 5850/2001, pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a

civilă, reclamanta C.C. a chemat în judecată pârâții Primăria Municipiului

București, SC A. SA, M.C., S.R. și I.P., solicitând instanței ca prin hotărârea

ce se va pronunța să se dispună anularea contractelor de vânzare-cumpărare a

imobilului din București, obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate

și posesie liniștită imobilul, precum și obligarea acestora la plata de

despăgubiri pentru paguba suferită și beneficiul nerealizat, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că

imobilul revendicat a trecut în mod abuziv în proprietatea statului, deși soțul

său, T.D. făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la naționalizare

și tot abuziv a fost vândut chiriașilor după ce a fost admis recursul în

anulare declarat împotriva sentinței civile nr. 3783/1995 a Judecătoriei

sectorului 2 București și a deciziei civile nr. 2337/1995 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă, prin care se admisese acțiunea în revendicare

în contradictoriu cu Primăria Municipiului București și SC A. SA.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 480 și art. 483 C. civ., art. 46 și art. 48 din Legea nr. 10/2001.

Pârâta Primăria Municipiului București a

formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive și a

inadmisibilității acțiunii.

De asemenea, pârâta SC A. SA a invocat prin

întâmpinarea depusă, excepția autorității de lucru judecat și a lipsei calității

procesuale pasive.

La data de 17 septembrie 2001 la dosarul cauzei

a fost depusă o cerere de intervenție în interes propriu formulată de T.E. care

a solicitat în contradictoriu cu reclamanta și pârâții din proces, să se

constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare a pârâților

persoane fizice, urmând ca părțile să fie obligate să-i respecte dreptul de

proprietate și posesie asupra imobilului.

În motivarea cererii sale, intervenienta a

arătat că este proprietara imobilului aflat în litigiu, prin succesiune,

conform art. 644 C. civ., în calitate de fiică a lui T.G. căruia i s-a

naționalizat abuziv locuința și terenul, deși era o persoană exceptată de la

aplicarea Decretului de naționalizare nr. 92/1950.

La termenul de judecată din 15 octombrie 2001

tribunalul a pus în discuția părților cererea de intervenție formulată de T.E.,

pe care a admis-o în principiu.

La același termen, pârâta Primăria Municipiului

București a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și excepția autorității

de lucru judecat.

Instanța a respins excepția inadmisibilității

acțiunii, având în vedere că cererea de chemare în judecată are două capete de

cerere și a admis excepția autorității de lucru judecat privind cererea de

revendicare, respingând deci acest capăt de cerere.

Prin sentința civilă nr. 362 din 21 martie 2002

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea formulată de

reclamanta C.C., ca neîntemeiată, a respins cererea de intervenție formulate de

T.E. ca neîntemeiată și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive

și a autorității lucrului judecat formulate de pârâta SC A. SA ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut

pe fondul cauzei, în esență, că imobilul revendicat a trecut în proprietatea

statului cu titlu pentru că, deși T.D. făcea parte din categoria persoanelor

exceptate de la naționalizare, totuși imobilul cumpărat a fost predat cu

chiriași cu contract de închiriere, iar cuantumul acestor chirii urma să fie

încasat de frații T. În condițiile în care s-a stabilit că imobilul a trecut în

proprietatea statului cu titlu, în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 112/1995

sub imperiul cărora au fost perfectate contractele de vânzare-cumpărare a căror

nulitate se cere a fi constatată.

În speță, prima instanța a mai reținut că au

fost respectate prevederile art. 9 din Legea nr. 112/1995 la încheierea

contractelor de vânzare-cumpărare, astfel că nu se poate primi punctul de

vedere al reclamantei în sensul constatării relei credințe a părților care au

vândut și, respectiv, cumpărat imobilul în litigiu.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești au

declarat apel C.C. și T.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și

arătând că în cauză își găsește deplină aplicabilitate constatarea nulității

absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâtele Primăria

Municipiului București și SC A. SA, pe de o parte și pârâții persoane fizice,

pe de altă parte.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă,

prin decizia nr.474/A din 22 noiembrie 2002, a respins ca tardiv declarat

apelul formulat de reclamanta C.C. și a respins ca nefondat apelul declarat de

intervenienta T.E.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel București

a reținut cu privire la apelul declarat de reclamantă, că acesta a fost

formulat și depus la instanță peste termenul de 15 zile prevăzut de lege, iar

cu privire la apelul declarat de intervenientă, că la dosar nu s-au produs

probe din care să rezulte că imobilul în discuție nu face parte din domeniul de

aplicare al Legii nr. 112/1995.

Împotriva acestei decizii a exercitat calea de

atac a recursului intervenienta T.E., invocând în drept dispozițiile art. 304

pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a susținut că autorul

recurentei s-a aflat în situația unui deposedat de imobil fără titlu legal, așa

încât acesta nu și-a pierdut nici un moment dreptul de proprietate asupra

imobilului, situație în care actele juridice de înstrăinare întocmite între SC

A. SA și intimații chiriași sunt lovite de nulitate absolută și nu poate fi

reținută nici buna-credință a părților contractante, atâta timp cât acestea

cunoșteau situația juridică reală a imobilului, fiind notificate de către

intervenientă, în calitatea sa de adevărat proprietar.

Recursul este fondat și se va admite, în sensul

celor ce urmează a se expune.

Acțiunea a fost promovată de reclamanta C.C.

Pe parcursul soluționării cauzei, chiar în faza

procesuală a fondului, a survenit decesul reclamantei, la data de 14 octombrie

2001, conform certificatului de deces depus în copie tradusă din limba italiană

și legalizată, la dosarul nr. 2063/2002 al Curții de Apel București, de către

mandatarul lui C.C., S.I.

Așadar, au fost pronunțate cu ignorarea

evenimentului produs, atât sentința civilă nr. 362 din 21 martie 2002 a

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, cât și decizia civilă nr. 474/A

din 22 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

În procesul civil, prima dintre condițiile

necesare pentru ca o persoană să dobândească calitatea de parte, este aceea de

a fi capabilă de a avea drepturi și obligații procesuale, adică să aibă

capacitate procesuală de folosință. La această condiție se referă art. 41 alin.

(1) C. proc. civ., care precizează că poate fi parte în procesul civil orice

persoană care are folosința drepturile civile.

Capacitatea procesuală de folosință reprezintă o

transpunere pe plan procesual a capacității de folosință a drepturilor civile,

iar aceasta este definită de art. 5 din Decretul nr. 31/1954 privitor la

persoanele fizice și juridice, ca fiind capacitatea de a avea drepturi și

obligații.

Potrivit art. 7 din decretul menționat,

capacitatea de folosință a persoanei fizice începe de la naștere și încetează

odată cu moartea acesteia.

În cauză rezultă că după 14 octombrie 2001, dată

la care reclamanta C.C. a decedat, ea nu mai putea să aibă capacitate

procesuală, așadar hotărârile pronunțate după acea dată, la fond și în apel, la

21 martie 2002 și respectiv, 22 noiembrie 2002, sunt nule, excepția fiind

invocată din oficiu de instanța sesizată cu soluționarea recursului.

Drept urmare, pentru motivul învederat recursul

se va admite, se vor casa sentința civilă pronunțată de Tribunalul București și

decizia civilă a Curții de Apel București, cu trimiterea cauzei pentru

rejudecare la instanța de fond, Tribunalul București, unde va fi citată

moștenitoarea reclamantei C.C., Arcado Angela, care a înțeles să preia poziția

procesuală a autoarei sale, conform cererii depuse în dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de T.E., împotriva

deciziei nr. 474 din 22 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă.

Casează decizia recurată, precum și sentința

civilă nr. 362 din 21 martie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a

civilă.

Trimite

cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 septembrie 2004.