ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5731/2004

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin cererea înregistrată sub nr. 6850 din 24 septembrie 2001 la Tribunalul București, secția a III-a civilă, reclamanta T.C.M. a chemat în judecată Primăria Municipiului București, Municipiul București prin Primarul General, D.G.A.F.I. și pe B.S. și B.R.L., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 26 februarie 1997 între Primăria Municipiului București prin D.G.A.F.I. și pârâții B.S. și B.T.L. și să fie obligați aceștia să-i lase în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 6, situat în București. La fila 63 dosar tribunal, reclamanta a depus o precizare de acțiune în sensul că solicită numai constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin decizia civilă nr. 387 din 18 februarie 1999 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, irevocabilă, i-a fost admis apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 8040 din 25 mai 1998 a Judecătoriei sectorului 1 București care a fost schimbată în tot în sensul că a fost admisă acțiunea pe care a formulat-o și a fost obligat Consiliul General al Municipiului București să-i lase în deplină proprietate și folosință apartamentul în litigiu. A mai precizat reclamanta că a fost încheiat prin fraudarea legii contractul de vânzare menționat care este, totodată lipsit de cauză. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 1188 din 9 septembrie 2002 a respins excepția inadmisibilității acțiunii ridicată de pârâți și, pe fond, a respins acțiunea.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 58 din 13 februarie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta T.C.M. împotriva sentinței civile nr. 1188 din 9 septembrie 2002 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. S-a reținut că prin hotărâre judecătorească definitivă s-a constatat că imobilul în litigiu, proprietatea reclamantei nu a intrat în proprietatea Statului Român în temeiul unui titlu valabil. S-a considerat că pârâții-cumpărători ai bunului în litigiu au încheiat actul juridic cu respectarea Legii nr. 112/1995, precum și că reclamanta nu a făcut dovada relei credințe a acestora. Împotriva deciziei civile nr. 58 din 13 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în termen legal a declarat recurs reclamanta T.C.M.

solicitând casarea în temeiul art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. și susținând în esență că: 1. greșit s-a reținut buna credință a Primăriei Municipiului București prin DGAFI și a pârâților B.S. și B.T.L. la încheierea contractului de vânzare cumpărare din 26 februarie 1997; la acea dată exista litigiu pe rol referitor la imobilul în litigiu iar vânzătoarea avea obligația să respecte H.G. nr. 11/1997; 2. instanțele au omis să motiveze respingerea capătului de cerere având ca obiect revendicarea bunului de la pârâții-cumpărători prin compararea titlurilor părților. În ședința publică din 20 octombrie 2004, din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., CURTEA a ridicat excepția necompetenței materiale a tribunalului de soluționare a cauzei în primă instanță.

Soluționând excepția CURTEA, va admite recursul pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. judecătoriile judecă în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe. Tribunalele judecă în primă instanță conform art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ. procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 2 miliarde lei (de peste 1 miliard lei după modificarea prin art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 58/2003). La data introducerii acțiunii, valoarea obiectului pricinii, în raport de care competența revenea, în primă instanță judecătoriei era de sub 2 miliarde lei. Reclamanta T.C.M.

a precizat (fila 63 din dosarul 6850/2001) că înțelege să solicite numai să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 26 februarie 1997 între Primăria Municipiului București, DGAFI și pârâții B.S și B.T.L. pentru apartamentul în litigiu, vândut cu prețul de 7.838.623 lei. În raport de valoarea obiectului acțiunii, ce rezultă din contractul menționat, competența de primă instanță aparține judecătoriei. Față de considerentele menționate CURTEA va admite recursul, va casa decizia curții de apel și sentința tribunalului și va trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta T.C.M. împotriva deciziei nr. 58 din 13 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată precum și sentința nr. 1188 din 9 septembrie 2002 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, și trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria sectorului 1 București, ca instanță de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2004.