ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5490/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei

sectorului 2 București, la data de 22 mai 2003, reclamanta B.D.S.I. a chemat în

judecată pe pârâții Primăria Municipiului București, Municipiul București prin

Primar General, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, SC A. SA și M.M.,

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să constate

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. N.02209 din 24

decembrie 1996 încheiat între vânzătoarea Primăria Municipiului București

reprezentată prin SC A. SA și cumpărătoarea M.M., având ca obiect apartamentul

nr. 18 din București.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul

a fost proprietatea autoarei sale, G.S. și a fost preluat abuziv de stat în baza

Decretului nr. 92/1950.

De asemenea, reclamanta a arătat că, contractul de vânzare-cumpărare

nr. N.02209 din 24 decembrie 1996 nu respectă toate condițiile de valabilitate

ale actului juridic, invocând caracterul imoral al acestei vânzări, precum și

faptul că vânzarea-cumpărarea litigioasă nu este oneroasă, disproporția

contraprestațiilor definind actul atacat cu nulitate ca fiind gratuit.

Reclamanta a susținut, prin acțiune, și faptul că acest

contract este lovit de nulitate absolută, pentru neîndeplinirea condițiilor

privitoare la capacitate și consimțământ, prevăzute de art. 948 pct. 1 și 2 C.

civ., întrucât are drept vânzător pe Primăria Municipiului București, care nu

există ca persoană juridică și, prin urmare, nu are capacitate de exercițiu.

Judecătoria sectorului 2 București, prin sentința

civilă nr. 5591 din 25 septembrie 2003 a respins excepția litispendenței,

invocată de pârâta M.M. și a admis excepția prescripției dreptului la acțiune,

invocată de pârâții Municipiul București prin Primar General și M.M., reținând în

motivarea hotărârii că, potrivit art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001,

dreptul la acțiune prin care se solicită constatarea nulității absolute a

actelor juridice de înstrăinare se prescrie în termen de 1 an de la data intrării

în vigoare a legii, prin derogare de la dreptul comun, acest termen împlinindu-se

la 14 august 2002, iar acțiunea reclamantei a fost înregistrată la instanța la

22 mai 2003.

Răspunzând susținerilor reclamantei potrivit cărora

dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001 se aplică numai actelor juridice de înstrăinare

constituite după intrarea în vigoare a legii, deoarece Curtea Constituțională a

statuat că Legea nr. 10/2001 nu retroactivează, prima instanță a reținut că aplicarea

art. 46 alin. (5) din legea specială se face raportat la imobilul înstrăinat și

la categoria specială din care acesta face parte (imobile preluate abuziv de către

stat în perioada 1945-1989), iar nu raportat la data încheierii actului juridic

prin care a fost transmisă proprietatea asupra acestuia.

Împotriva acestei hotărârii a declarat apel

reclamanta, reiterând susținerile potrivit cărora vânzarea litigioasă are

caracter imoral și nu este oneroasă; au fost încălcate prevederile art. 948

pct. 1 și 2 C. civ., deoarece Primăria Municipiului București, care figurează

ca vânzător în actul juridic litigios nu există ca persoană juridică ; dispozițiile

art. 46 din Legea nr. 10/2001 se aplică numai actelor juridice de înstrăinare

constituite după intrarea în vigoare a legii, deoarece Curtea Constituțională a

statuat că Legea nr. 10/2001 nu retroactivează, așa încât acțiunea promovată

este imprescriptibilă extinctiv.

În plus, prin motivele de apel, reclamanta a mai susținut

că acțiunea nu are ca obiect nulitatea absolută prevăzută de art. 46 alin. (5)

din Legea nr. 10/2001, ci constatarea existenței sau inexistenței dreptului de

proprietate asupra imobilului în litigiu și, ca atare, sunt incidente dispozițiile

art. 1200 pct. 1 si 2 C. civ., raportat la art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001,

nulitatea decurgând din lege în temeiul unei prezumții legale absolute

reglementate de textul enunțat.

De asemenea, reclamanta a invocat aplicarea art. VI

alin. 4 din H.G. nr. 184/2002, care modifică art. 46 alin. (5) din lege și care

prevede că dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la data intrării

în vigoare a actului normativ, aplicându-se tuturor cazurilor de nulitate prevăzute

de art. 46 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin

decizia civilă nr. 347/A din 24 februarie 2004, a respins apelul ca nefondat,

reținând, în esență, că aplicabile cauzei sunt dispozițiile art. 46 alin. (5)

din Legea nr. 10/2001 și că sunt neîntemeiate susținerile apelantei potrivit cărora

acest text de lege se aplică numai actelor juridice de înstrăinare a imobilelor

prevăzute de art. 2, ce sunt încheiate ulterior intrării în vigoare a legii, întrucât

acest text nu face distincție în ceea ce privește aplicarea lui în raport de

data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, fiind cuprins într-o lege de

reparație specială și aplicându-se tuturor actelor de înstrăinare ce au ca

obiect un imobil preluat abuziv de stat în perioada 1945-989.

De asemenea, curtea de apel a reținut în motivarea sa,

că nu operează de drept nulitatea unui act de înstrăinare, în temeiul

prevederilor art. 1200 pct. 1 și 2 C. civ., așa cum se invocă prin motivele de

apel și că s-a făcut o interpretare eronată de către reclamantă a Deciziei Curții

Constituționale nr. 33 din 28 ianuarie 2003, invocată, precum și faptul că, trimiterea

la art. 46 alin. (1), (2) și (4) (Legea nr. 10/2001) din art. VI alin. (4) din

O.U.G. nr. 184/2002 vizează exclusiv imobilele aparținând cultelor religioase

(care fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000), iar nu toate imobilele preluate de stat

abuziv.

Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a

recursului reclamanta B.D.S.I., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și susținând că, prin acțiune a solicitat constatarea existenței sau

inexistenței dreptului de proprietate asupra imobilului; Curtea Constituțională

a statuat că Legea nr. 10/2001 nu retroactivează, așa încât acțiunea promovată

este imprescriptibilă extinctiv, dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001

aplicându-se numai actelor juridice de înstrăinare încheiate după intrarea în

vigoare a acestei legi; încălcarea art. 7 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 167/1958

și încălcarea principiilor reglementate de dispozițiile art. 948, art. 966 și

urm. C. civ.; în susținerea acțiunii a invocat dispozițiile art. 1200 pct. 1 și

2 C. civ.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru

următoarele considerente :

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a

solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 948, art. 966 și urm., art. 1895, art.

1899 C. civ., ale art. 11 și art. 12 din Legea nr. 213/1998, ale art. 46 din

Legea nr. 10/2001 și ale art. VI alin. (4) din O.U.G. nr. 184/2002, să se

constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. N.02209 din

24 decembrie 1996, prin care Primăria Municipiului București prin mandatar SC A.

SA, a vândut lui M.M. apartamentul nr.18 din București.

Ulterior promovării acțiunii, reclamanta nu a mai

formulat și nu a depus la dosarul cauzei nici o completare sau precizare, prin care

să schimbe sau să modifice obiectul cererii și nici nu a invocat un alt temei

de drept, în afara celor inițial indicate.

În acest sens, din verificarea lucrărilor dosarului,

se constată că reclamanta a depus în dosarul nr. 4585/2003 al Judecătoriei sector

2 București, un set de acte, ca dovezi în susținerea acțiunii sale și concluzii

scrise, în combaterea excepției prescripției dreptului material la acțiune,

invocată de pârâții Municipiul București prin Primar General și M.M., acestea

fiind practic singurele înscrisuri depuse de reclamantă în cauza de față.

Prin urmare, este evident faptul că susținerile

reclamantei potrivit cărora altul ar fi obiectul acțiunii sale sau temeiul de

drept pe care se sprijină aceasta, sunt nefondate.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată,

la natura imobilului înstrăinat prin contractul a cărei nulitate absolută se

cere a fi constatată și la data introducerii acțiunii, prima instanță în mod

corect a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a constatat că

aceasta a fost promovată peste termenul prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea

nr. 10/2001, aplicabil speței, soluție menținută de instanța de apel.

Față de cele ce preced, rezultă fără echivoc că hotărârile

pronunțate în cauză sunt temeinice și legale, iar motivele de recurs apar ca

nefondate și nu pot fi primite. Pe cale de consecință, recursul urmează a fi

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de reclamanta B.D.S.I. împotriva

deciziei civile nr. 347/A din 24 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția

a IIII- a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2005.