ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5893/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La

data de 20 februarie 2001, reclamantul G.G. a chemat în judecată pârâții

Primăria Municipiului București și RA L. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se

va pronunța pârâții să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și

liniștită posesiune imobilul situat în București, care constă în teren de 780

mp și construcția aflată pe teren, compusă din 4 camere cu dependințe, hol,

cameră de baie și 5 încăperi de serviciu.

În motivarea acțiunii, fondată pe

art. 480, art. 481 C. civ., reclamantul a arătat că imobilul a aparținut

bunicii sale E.I.G., dobândit prin cumpărare și apoi a fost naționalizat prin

Decretul nr. 92/1950, deși autoarea reclamantului era exceptată de la efectele

naționalizării conform art. II din decret.

Prin sentința civilă nr. 5882 din 24

mai 2001, Judecătoria sectorului 1 București și-a declinat competența în

favoarea Tribunalului București, față de valoarea de 8.544.646.000 lei a

imobilului, stabilită prin expertiză.

La termenul de judecată din 15

octombrie 2001, reclamantul și-a completat acțiunea cerând instanței

constatarea nulității absolute a deciziei de trecere a imobilului în

proprietatea statului, să se compare titlurile de proprietate și să se constate

că reclamantul are titlu preferabil.

Pârâta SC L. SA a invocat excepția inadmisibilității

acțiunii în revendicare introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Analizând excepția invocată,

instanța a reținut temeinicia ei. La data înregistrării acțiunii pe rolul

instanței, intrase în vigoare Legea nr. 10/2001, care este o lege cu caracter

special și a fost adoptată în scopul reglementării tuturor situațiilor în care

statul a preluat prin diferite modalități imobilele proprietate particulară,

dispozițiile legii speciale și derogatorii aplicându-se acestor imobile indiferent

de categorie, cu excluderea posibilității folosirii procedurii de drept comun

fondată de prevederile art. 480 C. civ.

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin sentința civilă nr. 1621 din 29 octombrie 2001, a respins ca

inadmisibilă acțiunea introdusă de reclamant.

Apelul declarat de reclamantul G.G.

a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 245 A pronunțată la 23 mai

2002 de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel a declarat recurs reclamantul, susținând că instanțele au încălcat

prevederile art. 480, art. 481 C. civ., precum și art. 16 și art. 24 alin. (8)

din Legea nr. 10/2001 și dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998,

iar acestea din urmă nu interzic formularea unor acțiuni în revendicare.

Recurentul consideră că există

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 și 10 C. proc. civ., în sensul

că instanțele nu s-au pronunțat asupra capătului de cerere privind constatarea

nulității absolute a actului de trecere în proprietatea statului a imobilului

și nici asupra cererii privind compararea titlurilor de proprietate și au omis

să se pronunțe asupra mijloacelor de apărare care erau esențiale pentru

dezlegarea pricinii.

Recursul nu este fondat.

Reclamantul s-a adresat instanței la

data de 20 februarie 2001 cu solicitarea de a se dispune retrocedarea

imobilului, teren cu construcții, completând acțiunea cu cererea privind

constatarea nulității absolute a actului de preluare și a se compara titlurile,

acordând preferință celui invocat de reclamant.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, act normativ care a intrat în vigoare la 14 februarie 2001,

imobilele preluate abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice

persoană juridică în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, se restituie de

regulă în natură, în condițiile acestei legi.

Legea conține norme speciale de

drept substanțial, cu o procedură administrativă, obligatorie, prealabilă

sesizării instanței, pe care reclamantul nu a îndeplinit-o.

Soluția este consacrată și prin art.

6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 care prevede că bunurile preluate de stat

fără titlu valabil, cum susține în cauză și recurentul, pot fi revendicate de

foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi

speciale de reparație.

Ca atare, odată cu intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001, rămân fără aplicare dispozițiile dreptului comun

referitoare la imobilele care formează obiectul acestei legi. Soluția

pronunțată în apel este în concordanță cu dispozițiile legale evocate, ea nu

încalcă textele de lege menționate în cererea de recurs, iar instanța

respingând în întregime acțiunea ca inadmisibilă a respins implicit toate

capetele de cerere și era inutil să examineze distinct fiecare cerere cât și

mijloacele de apărare, toate având aceeași finalitate, restituirea imobilului,

așadar sunt neîntemeiate și motivele de recurs fondate pe art. 304 pct. 6 și 10

C. proc. civ.

Pentru aceste motive, recursul

urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul G.G.

împotriva deciziei 245 din 23 mai 2002 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2004.