ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2118/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin notificarea formulată în

temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001 P.R.M. a solicitat SC E. SA București

restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 2157 mp situat în

București, estimat la valoarea de 4 miliarde lei, sau plata de despăgubiri.

Cu adresa nr. 1559 din 27 martie

2002 SC E. SA București a comunicat notificatorului că a cumpărat imobilul de

la A.P.A.P.S., neavând obligația restituirii în natură, singurul răspunzător

pentru situația creată fiind Statul Român.

Prin contestația din 26 aprilie 2002

P.R.M. a solicitat în contradictoriu cu SC E. SA București restituirea în

natură a terenului.

Contestatorul susține că este

moștenitorul defunctei sale soții P.C., care a fost proprietara unei părți din

imobilul situat în București, preluat de stat în mod abuziv în baza Legii nr. 119/1948,

construcțiile fiind demolate, iar terenul este viran și se află în incinta SC E.

SA București, putând fi restituit în natură, fiind întrunite cerințele art. 2

lit. a) din Legea nr.10/2001, unitatea deținătoare încălcând prevederile art.

24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deoarece a refuzat restituirea în natură și

nici nu a făcut o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii

imobilului.

SC E. SA București a chemat în

garanție A.P.A.P.S. pentru a fi obligată, în ipoteza admiterii contestației, la

restituirea prețului.

Contestația a fost respinsă ca

nefondată, iar cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca rămasă fără

obiect prin sentința civilă nr. 629 din 19 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul

București, secția a III – a civilă.

Apelul declarat de contestator a

fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 599 A din 26 martie 2004

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III – a civilă.

Prima instanță a respins contestația

pentru considerentul că terenul nu este deținut de societatea notificată.

Instanța de apel a constatat

contrariul și anume că „bunul în cauză este deținut de către SC E. SA București

și este cuprins în certificatul de atestare a dreptului de proprietate privată

emis în temeiul H.G. nr. 834/1991.

În chiar aceste condiții de fapt,

instanța de apel a păstrat sentința primei instanțe, constatând că sunt

aplicabile prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în sensul că, în

calitatea sa de persoană îndreptățită, contestatorul are vocație numai la

măsuri reparatorii prin echivalent constând în bunuri ori servicii, acțiuni la

societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare

nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare corespunzătoare valorii

terenului solicitat, nefiind incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001

referitoare la restituirea în natură.

Concluzia instanței de apel are ca

fundament calificarea dată actului de preluare abuzivă, constatând că fostul

imobil proprietatea soției contestatorului făcea parte din cele avute în vedere

prin art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, fiind naționalizat prin

Legea nr. 119/1948, ceea ce reprezintă o preluare abuzivă, dar cu titlu

valabil, definită ca atare în mod expres prin art. 2.1 paragraf 1 din Normele

metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003.

Contestatorul P.R.M. a declarat

recurs, solicitând casarea ambelor hotărâri, iar pe fond admiterea contestației

și restituirea terenului în natură.

Invocând motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., contestatorul impută instanței de apel

încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și greșita

aplicare a normelor metodologice.

Dezvoltând recursul, contestatorul

susține că, din moment ce textul legal arătat a încadrat imobilele preluate

prin Legea nr. 119/1948 în categoria celor preluate abuziv, normele

metodologice nu pot stabili că există o preluare abuzivă cu titlu, pentru că preluarea

abuzivă nu poate crea un titlu valabil, ci numai unul definit prin el însuși ca

fiind rezultatul unui abuz, iar Legea nr. 119/1948 nu poate fi temei pentru

preluarea unui bun cu titlu valabil atât timp cât Legea nr. 10/2001 a calificat

ca fiind abuzivă preluarea făcută în baza acesteia.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 10/2001 „în sensul prezentei legi, prin imobile preluate abuziv

se înțeleg imobilele naționalizate prin Legea nr. 119/1948, precum și cele naționalizate

fără titlu valabil”.

Textul citat distinge astfel

naționalizările făcute cu titlu valabil de cele fără titlu valabil, ambele

forme de naționalizare făcând parte din categoria mai largă de „imobile

preluate în mod abuziv”.

Cu raportare strictă la Legea nr.

119/1948, sensul legii este că naționalizarea constituie titlu valabil al

statului când au fost respectate întocmai dispozițiile Legii nr. 119/1948 și nu

reprezintă titlu valabil când s-au încălcat înseși prevederile acesteia.

Distincția arătată prezintă

semnificație și importanță în sfera măsurilor reparatorii prevăzute de Legea

nr. 10/2001.

Astfel, dacă în cazul preluării

abuzive fără titlu valabil persoanele foste proprietare își păstrează calitatea

de proprietari avută la data preluării, pe care o exercită după primirea

deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire [art. 2 alin. (2) din lege],

pentru imobilele preluate abuziv, dar cu titlu valabil, se prevăd variate

măsuri reparatorii, prioritar restituirea în natură, în funcție de anumite

stări de fapt și de drept expres reglementate.

În concret, situația contestatorului

este reglementată de art. 18 lit. a) și d), art. 27 alin. (1) coroborat cu art.

20 alin. (2), precum și art. 32 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în cazul

imobilelor preluate cu titlu valabil și evidențiate în patrimoniul unei

societăți comerciale privatizate integral sau la care statul român ori, după

caz, o autoritate publică centrală sau locală a devenit acționar sau asociat

minoritar persoana îndreptățită nu are dreptul decât la măsuri reparatorii

stabilite prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate, care

se stabilesc prin negociere și pot consta în:

-

bunuri

ori servicii;

-

acțiuni

la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital;

-

titluri

de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.

Cum contestatorul nu a susținut că

naționalizarea s-a făcut cu încălcarea a înseși prevederilor Legii nr. 119/1948

și nu solicită decât restituirea în natură, este incontestabil că nu are

beneficiul unei asemenea măsuri reparatorii, instanța de apel aplicând corect

dispozițiile legale în materie, trimiterea la dispozițiile normelor

metodologice fiind complementară și nedeterminantă în soluționarea apelului.

Ca urmare, recursul va fi respins ca

nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul P.R.M. împotriva deciziei civile nr. 599 din 26 martie

2004 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2005         .