ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2118/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea formulată în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001 P.R.M. a solicitat SC E. SA București restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 2157 mp situat în București, estimat la valoarea de 4 miliarde lei, sau plata de despăgubiri. Cu adresa nr. 1559 din 27 martie 2002 SC E. SA București a comunicat notificatorului că a cumpărat imobilul de la A.P.A.P.S., neavând obligația restituirii în natură, singurul răspunzător pentru situația creată fiind Statul Român. Prin contestația din 26 aprilie 2002 P.R.M. a solicitat în contradictoriu cu SC E. SA București restituirea în natură a terenului.

Contestatorul susține că este moștenitorul defunctei sale soții P.C., care a fost proprietara unei părți din imobilul situat în București, preluat de stat în mod abuziv în baza Legii nr. 119/1948, construcțiile fiind demolate, iar terenul este viran și se află în incinta SC E. SA București, putând fi restituit în natură, fiind întrunite cerințele art. 2 lit. a) din Legea nr.10/2001, unitatea deținătoare încălcând prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deoarece a refuzat restituirea în natură și nici nu a făcut o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului. SC E. SA București a chemat în garanție A.P.A.P.S. pentru a fi obligată, în ipoteza admiterii contestației, la restituirea prețului.

Contestația a fost respinsă ca nefondată, iar cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca rămasă fără obiect prin sentința civilă nr. 629 din 19 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a III – a civilă. Apelul declarat de contestator a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 599 A din 26 martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III – a civilă. Prima instanță a respins contestația pentru considerentul că terenul nu este deținut de societatea notificată. Instanța de apel a constatat contrariul și anume că „bunul în cauză este deținut de către SC E. SA București și este cuprins în certificatul de atestare a dreptului de proprietate privată emis în temeiul H.G.

nr. 834/1991. În chiar aceste condiții de fapt, instanța de apel a păstrat sentința primei instanțe, constatând că sunt aplicabile prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în sensul că, în calitatea sa de persoană îndreptățită, contestatorul are vocație numai la măsuri reparatorii prin echivalent constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare corespunzătoare valorii terenului solicitat, nefiind incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001 referitoare la restituirea în natură.

Concluzia instanței de apel are ca fundament calificarea dată actului de preluare abuzivă, constatând că fostul imobil proprietatea soției contestatorului făcea parte din cele avute în vedere prin art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, fiind naționalizat prin Legea nr. 119/1948, ceea ce reprezintă o preluare abuzivă, dar cu titlu valabil, definită ca atare în mod expres prin art. 2.1 paragraf 1 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003. Contestatorul P.R.M. a declarat recurs, solicitând casarea ambelor hotărâri, iar pe fond admiterea contestației și restituirea terenului în natură. Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., contestatorul impută instanței de apel încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și greșita aplicare a normelor metodologice.

Dezvoltând recursul, contestatorul susține că, din moment ce textul legal arătat a încadrat imobilele preluate prin Legea nr. 119/1948 în categoria celor preluate abuziv, normele metodologice nu pot stabili că există o preluare abuzivă cu titlu, pentru că preluarea abuzivă nu poate crea un titlu valabil, ci numai unul definit prin el însuși ca fiind rezultatul unui abuz, iar Legea nr. 119/1948 nu poate fi temei pentru preluarea unui bun cu titlu valabil atât timp cât Legea nr. 10/2001 a calificat ca fiind abuzivă preluarea făcută în baza acesteia. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 „în sensul prezentei legi, prin imobile preluate abuziv se înțeleg imobilele naționalizate prin Legea nr. 119/1948, precum și cele naționalizate fără titlu valabil”.

Textul citat distinge astfel naționalizările făcute cu titlu valabil de cele fără titlu valabil, ambele forme de naționalizare făcând parte din categoria mai largă de „imobile preluate în mod abuziv”. Cu raportare strictă la Legea nr. 119/1948, sensul legii este că naționalizarea constituie titlu valabil al statului când au fost respectate întocmai dispozițiile Legii nr. 119/1948 și nu reprezintă titlu valabil când s-au încălcat înseși prevederile acesteia. Distincția arătată prezintă semnificație și importanță în sfera măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Astfel, dacă în cazul preluării abuzive fără titlu valabil persoanele foste proprietare își păstrează calitatea de proprietari avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire [art. 2 alin. (2) din lege], pentru imobilele preluate abuziv, dar cu titlu valabil, se prevăd variate măsuri reparatorii, prioritar restituirea în natură, în funcție de anumite stări de fapt și de drept expres reglementate.

În concret, situația contestatorului este reglementată de art. 18 lit. a) și d), art. 27 alin. (1) coroborat cu art. 20 alin. (2), precum și art. 32 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în cazul imobilelor preluate cu titlu valabil și evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate integral sau la care statul român ori, după caz, o autoritate publică centrală sau locală a devenit acționar sau asociat minoritar persoana îndreptățită nu are dreptul decât la măsuri reparatorii stabilite prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate, care se stabilesc prin negociere și pot consta în: - bunuri ori servicii; - acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital; - titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.

Cum contestatorul nu a susținut că naționalizarea s-a făcut cu încălcarea a înseși prevederilor Legii nr. 119/1948 și nu solicită decât restituirea în natură, este incontestabil că nu are beneficiul unei asemenea măsuri reparatorii, instanța de apel aplicând corect dispozițiile legale în materie, trimiterea la dispozițiile normelor metodologice fiind complementară și nedeterminantă în soluționarea apelului. Ca urmare, recursul va fi respins ca nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.R.M. împotriva deciziei civile nr. 599 din 26 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2005 .