ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5388/2009

Asupra recursului civil de față; Prin cererea înregistrară sub nr. 9702 din 12 septembrie 2006 pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, reclamantele C.N. și R.E. au chemat în judecată pe pârâta SC A. SA, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să oblige pe pârâtă să soluționeze notificarea formulată de reclamante, în condițiile Legii nr. 10/2001, pentru terenul în suprafață de 656 mp pe care pârâta îl deține. Reclamantele au arătat că suprafața de teren respectivă face parte din suprafața de 1.250 mp situată în Pitești, pe care autorul reclamantelor, N.C., a dobândit-o prin cumpărare în anul 1961 și a fost expropriată prin Decretul nr. 181/1967 în vederea extinderii fabricii de stofe, terenul aparținând în prezent pârâtei.

Din această suprafață, o parte, respectiv 594 mp, le-a fost restituită în baza Legii nr. 18/1991, iar diferența de teren este liberă și se află în incinta fabricii respective. Pârâta nu a răspuns la notificare. La data de 9 noiembrie 2006, reclamanta și-a precizat cererea, iar prin cererea înregistrată sub nr. 2344 din 8 noiembrie 2006 pârâta SC A. SA a chemat în garanție pe A.V.A.S. București, solicitând instanței ca în cazul în care se va admite cererea principală, chemata în garanție să răspundă la notificarea nr. 149 din 7 februarie 2002 și să propună măsuri reparatorii în echivalent, deoarece pârâta a fost privatizată în anul 2001. Prin încheierea din 27 noiembrie 2006, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de chemată în garanție, a A.V.A.S.

București. Prin sentința civilă nr. 235 din 5 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamante; s-a constatat că acestea sunt îndreptățite să primească despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001 pentru imobilul teren în suprafață de 656 mp deținut de pârâtă; a fost admisă cererea de chemare în garanție a A.V.A.S, București și a fost obligată această pârâtă să acorde reclamantelor despăgubiri în condițiile legii speciale pentru terenul în suprafață de 656 mp. S-a reținut că reclamantele sunt persoane îndreptățite, în sensul Legii nr. 10/2001, fiind moștenitoarele defunctului C.N.

care a deținut un imobil ce a fost expropriat în mod abuziv, că o parte din teren a fost restituit în baza Legii nr. 18/1991, iar faptul că pârâta nu a răspuns notificării formulate de către reclamante, deși a fost comunicată de către primărie, echivalează cu un refuz nejustificat de restituire a imobilului, refuz care trebuie cenzurat de către instanță în condițiile Legii nr. 10/2001. În cauză s-a efectuat un raport de expertiză, iar din concluziile acestuia a rezultat faptul că terenul solicitat se află în proprietatea pârâtei și nu poate fi restituit în natură, fiind ocupat de construcții și detalii de sistematizare. Cum societatea pârâtă a fost privatizată, potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, chemata în garanție, respectiv A.V.A.S.

București, este cea care trebuie să propună măsuri reparatorii, în condițiile Legii nr. 10/2001, reclamantelor. Împotriva acestei sentințe a declarat apel A.V.A.S. București, criticând sentința apelată ca fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 21 din Legea nr. 10/2001, în sensul că la data intrării în vigoare a legii speciale, societatea pârâtă avea capital majoritar de stat, iar decizia de răspuns la notificare trebuia emisă de aceasta; sentința a fost pronunțată cu încălcarea principiului disponibilității și, oricum, competența de a stabili concret despăgubirile ce se cuvin reclamantelor revine Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor.

Prin decizia civilă nr. 405/A din 22 noiembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, a fost admis apelul declarat de chemata în garanție A.V.A.S.; a fost schimbată în parte sentința, în sensul că a fost obligată apelanta să facă propunere privind titlul de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 656 mp menționat în dispozitivul sentinței conform Titlului VII din Lega nr. 247/2005, această propunere urmând a fi înaintată Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, unitatea deținătoare a imobilului preluat în mod abuziv sau apelanta din cauza de față nu sunt titularele obligației de plată a măsurilor reparatorii prin echivalent, entitatea învestită cu soluționarea notificării fiind obligată doar să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, urmând ca propunerea să fie înaintată la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În ceea ce privește celelalte critici formulate în apel, s-a reținut că acestea nu sunt fondate, deoarece nu are relevanță faptul că privatizarea societății pârâte s-a făcut după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, atâta timp cât reclamantele nu au declarat apel împotriva sentinței, care a devenit irevocabilă în privința lor, aceasta însemnând că au optat în mod exclusiv pentru măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile Legii nr. 247/2005.

Împotriva acestei decizii, a formulat recurs chemata în garanție, A.V.A.S. București, criticând-o sub următoarele aspecte : 1. În mod greșit instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a A.V.A.S, încălcând astfel dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, deoarece reclamantele solicitaseră obligarea pârâtei SC A. SA să soluționeze notificarea formulată de acestea în temeiul Legii nr. 10/2001. La data formulării notificării, A.V.A.S. deținea 57,1235% din capitalul SC A. SA și, prin urmare, competența de soluționare a notificării aparținea societății deținătoare, așa cum rezultă din dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată. În mod eronat, instanța de apel a reținut că se aplică dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.

2. În mod greșit a reținut instanța de apel că recurenta nu ar fi contestat calitatea reclamantelor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii. Astfel, A.V.A.S. București a învederat faptul că procedura administrativă nu este îndeplinită față de ea, reclamantele neconformându-se dispozițiilor Legii nr. 10/2001, acestea nedepunând o serie de acte solicitate de către recurentă. 3. Decizia recurată a fost dată cu încălcarea principiului disponibilității, prin această decizie acordându-se ceea ce nu s-a cerut, în sensul că partea împotriva căreia s-a formulat acțiunea este SC A. SA și nu A.V.A.S. București. În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 6, art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc.

civ. Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerente ce urmează : 1. Este adevărat că reclamantele au formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâtei SC A. SA, însă, aceasta din urmă, a formulat cerere de chemare în garanție împotriva A.V.A.S. București, or acest lucru este posibil în temeiul art. 60-63 C. proc. civ., astfel că recurenta a fost introdusă în mod legal în cauză. Atât instanța de fond, cât și instanța de apel au procedat în mod legal când au obligat pe chemata în garanție A.V.A.S. București să emită o decizie prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 656 mp ce a aparținut autorului reclamantelor și să înainteze propunerea la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel, potrivit Deciziei nr. XX/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cazul în care entitatea deținătoare nu răspunde la notificarea persoanelor îndreptățite în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, acest fapt poate fi apreciat ca un refuz nejustificat al entității deținătoare, iar instanța de judecată poate analiza pe fond cererea persoanelor îndreptățite. În acest mod au procedat și prima instanță și instanța de apel, ajungând la concluzia corectă că, urmare a privatizării SC A. SA, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, în sensul că autoritatea publică implicată în privatizare este cea care trebuie să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

2. Așa cum am arătat mai sus, nu este vina reclamantelor că nici primăria, nici societatea pârâtă nu au răspuns la notificare în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și nici pentru faptul că societatea pârâtă nu a transmis notificarea la A.V.A.S. București, în condițiile în care știa că este o unitate privatizată și că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.

La data soluționării cauzei în primă instanță erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, așa cum fusese modificată prin Legea nr. 247/2005, ori, potrivit dispozițiilor Titlului VII din această ultimă lege, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent nu se face de către unitatea deținătoare ci de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel încât nu este de esența aplicării Legii nr. 10/2001, în raport de care entitate se stabilește dreptul persoanelor ce se socotesc îndreptățite la măsuri reparatorii, ci este de esență doar faptul dacă aceste persoane sunt cu adevărat îndreptățite, precum și identificarea imobilului pentru care sunt îndreptățite.

3. În cauza de față nu a fost încălcat principiul disponibilității părților și nici nu s-a acordat ceea ce nu s-a cerut, deoarece recurenta a fost introdusă în mod legal în cauză prin cererea de chemare în garanție a pârâtei, iar instanțele, atât cea de apel cât și prima instanță, au pronunțat soluții legale, reținând că reclamantele sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 656 mp ce face parte dintr-o suprafață mai mare, respectiv de 1.250 mp, ce a fost expropriată, în mod abuziv, de la autorul reclamantelor C.N., prin Decretul nr. 181/1967, pentru suprafața de 594 mp, reclamantelor fiindu-le eliberat Titlul de proprietate nr. 111861/2001, suprafața de 656 mp neputând fi restituită în natură.

Oricum, prin această soluție nu este afectat în niciun fel patrimoniul pârâtei sau chematei în garanție, iar faptul că procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu s-a desfășurat și față de recurenta-chemată în garanție, nu poate conduce la concluzia că ar trebui reluată procedura din această fază, acest lucru putând aduce prejudicii însemnate reclamantelor, care ar fi lipsite de un bun al lor, în sensul dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale, de esența cauzei de față fiind faptul că reclamantele au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 656 mp situat în Pitești, și că procedura de stabilire în mod concret al cuantumului acestor despăgubiri revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte constată că niciuna dintre criticile formulate nu sunt fondate, astfel că, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de chemata în garanție A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 405A din data de 22 noiembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări speciale și pentru cauze cu minori și familie . Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 mai 2009.