ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9194/2009

Deliberând asupra recursului de față, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 1 aprilie 2008 reclamantele D.F. și C.A. au chemat în

judecată pe pârâta SC A. SA

pentru ca

prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să le lase în deplină

proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 2400 mp situat în

Pitești, județul Argeș, având vecini la S - SC A. SA,

V-

B-dul N. și

să fie obligată să-i restituie fructele percepute în perioada 1967 și până în

prezent, cu obligarea acesteia la daune cominatorii și cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 150 din 26 iunie

2008 Tribunalul Argeș a respins acțiunea reclamantelor cât și cererea de

chemare în garanție formulată de pârâtă a A.V.A.S., constatându-se că sunt

incidente în cauză dispozițiile art. 1201 C. civ., acțiunea de față privind

aceleași părți, aceleași calități și același obiect, întemeiată pe aceeași

cauză.

Împotriva sentinței au declarat apel

reclamantele care a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 264/A din

11 decembrie 2008, de Curtea de Apel Pitești, secția civilă pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea a reținut următoarea situație de fapt.

Intervenind în proces, cu însușirea

acțiunii reclamantei inițiale, C.F. a tins la apărarea dreptului său propriu,

ca și reclamantă în acțiunea în revendicare, coproprietară alături de mama sa

al aceluiași bun, având aceeași calitate în procesul de față ca și în cel față

de care s-a invocat autoritatea de lucru judecat.

Cauza revendicării de fată nu o

constituie intrarea ulterioară în patrimoniul reclamantelor a dreptului de

proprietate asupra terenului, drept care, la data primei judecăți s-a constatat

că nu există.

Intrarea bunului în posesia pârâtei de la

stat sau de la o altă persoană fizică nu este de natură a schimba cauza,

respectiv temeiul juridic al acțiunii cu care instanța a fost investită.

Și în primul proces și în cel de față,

cauza a constituit-o dobândirea de către reclamante a dreptului de proprietate

prin coachiziție, respectiv succesiune legală de la cel de-al doilea

coachizitor.

Nici cauza nu este distinctă de cea

invocată în judecata anterioară, chiar dacă s-a încercat să se susțină că cea

de-a doua cerere este fondată pe dispozițiile reparatorii ale Legii nr. 10/2001

care, în mod expres înlătură eventuala autoritate de lucru judecat a unui alt

demers jurisdicțional. Prezenta judecată este tot una întemeiată pe apărarea

dreptului de proprietate preexistent, iar nu pe dispozițiile reparatorii de

restituire a acestui drept.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta C.A., în calitate și de moștenitoare a F.D., întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin dezvoltarea motivelor de recurs, se

arată că în mod greșit s-a reținut existența autorității de lucru judecat față

de sentința civilă nr. 3048 din 15 septembrie 1999 a Judecătoriei Pitești.

Astfel, în primul proces, recurenta a

depus o cerere de intervenție accesorie și nu principală cum din greșeală arată

instanța de apel, calitatea de reclamantă având doar mama sa D.F. Recurenta nu

a invocat un drept propriu ci doar a sprijinit apărarea mamei sale.

În cauză nu există nici identitate de

obiect întrucât evenimentele ulterioare rămânerii definitive și irevocabile au

făcut ca însuși obiectul cauzei să prezinte modificări de substanță.

Analizând decizia recurată prin prisma

criticilor formulate, a probatoriilor administrate și a dispozițiile legale

aplicabile cauzei, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursului,

pentru argumentele ce succed:

Principiul autorității de lucru judecat,

rezultând din art. 1201 C. civ., împiedică judecarea din nou a unui proces

terminal, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți,

pentru a nu exista contraziceri între cele două hotărâri judecătorești, în

sensul că drepturile recunoscute unei părți printr-o hotărâre judecătorească

definitivă să nu fie contrazice printr-o altă hotărâre posterioară pronunțată

într-un alt proces.

Prin sentința civilă nr. 3048 din 15

aprilie 1999 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin decizia civilă nr. 2559

din 28 octombrie 1999 a Tribunalului Argeș și irevocabilă prin decizia civilă

nr. 2260/R din 30 iunie 2000 a Curții de Apel Pitești, acțiunea în revendicarea

terenului în suprafață de 2400 mp situat în Pitești, formulată de D.F.,

autoarea recurentei și de recurentă în calitate de intervenient accesoriu, în

contradictoriu cu pârâta SC A. SA a fost respins constatându-se că nu sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 480 C. civ.

Recurenta susține că nu a existat

identitate de părți, întrucât ea nu a solicitat drepturi proprii ci doar a

sprijin acțiunea în revendicare a mamei sale. Susținerea este nereală deoarece

din cuprinsul sentinței rezultă că „se depune o cerere de intervenție accesorie

formulată de C.A. prin care aceasta (C.A. ) solicită ca împreună cu cealaltă

reclamantă (D.F. ) să cheme în judecată ... SC A. SA pentru revendicarea

....".

Identitatea de părți, și anume de

reclamante, a fost corect reținută, chiar dacă formularea din sentință este

improprie câtă vreme s-a solicitat revendicarea aceluiași bun provenit din

coachiziția făcută de D.F. și soțul său decedat, acesta fiind moștenit

deopotrivă și de intervenienta C.A.

De altfel, recurenta, în calitate de

moștenitoare a D.F., nu poate invoca un drept propriu asupra terenului câtă

vreme acest drept nu a fost recunoscut prin hotărârea anterioară nici în patrimoniul

autoarei sale.

Se invocă și lipsa de identitate a

obiectului, tară a se face însă vreo dezvoltare a acestei critici prin

raportare la motivarea deciziei pronunțare în apel, așa încât, în absența unor

motivări pertinente, reținerea instanței de apel în sensul identității de

obiect este corectă.

Înalta Curte, pentru cele ce preced, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D

E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanta C.A. împotriva deciziei nr. 264 A din 11 decembrie 2008 a Curtea

de Apel Pitești, secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 noiembrie

2009.