ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9194/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9194/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Deliberând asupra recursului de față, în
condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată la data de 1 aprilie 2008 reclamantele D.F. și C.A. au chemat în
judecată pe pârâta SC A. SA
pentru ca
prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să le lase în deplină
proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 2400 mp situat în
Pitești, județul Argeș, având vecini la S - SC A. SA,
V-
B-dul N. și
să fie obligată să-i restituie fructele percepute în perioada 1967 și până în
prezent, cu obligarea acesteia la daune cominatorii și cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 150 din 26 iunie
2008 Tribunalul Argeș a respins acțiunea reclamantelor cât și cererea de
chemare în garanție formulată de pârâtă a A.V.A.S., constatându-se că sunt
incidente în cauză dispozițiile art. 1201 C. civ., acțiunea de față privind
aceleași părți, aceleași calități și același obiect, întemeiată pe aceeași
cauză.
Împotriva sentinței au declarat apel
reclamantele care a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 264/A din
11 decembrie 2008, de Curtea de Apel Pitești, secția civilă pentru cauze
privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de
familie.
Pentru a pronunța această hotărâre,
Curtea a reținut următoarea situație de fapt.
Intervenind în proces, cu însușirea
acțiunii reclamantei inițiale, C.F. a tins la apărarea dreptului său propriu,
ca și reclamantă în acțiunea în revendicare, coproprietară alături de mama sa
al aceluiași bun, având aceeași calitate în procesul de față ca și în cel față
de care s-a invocat autoritatea de lucru judecat.
Cauza revendicării de fată nu o
constituie intrarea ulterioară în patrimoniul reclamantelor a dreptului de
proprietate asupra terenului, drept care, la data primei judecăți s-a constatat
că nu există.
Intrarea bunului în posesia pârâtei de la
stat sau de la o altă persoană fizică nu este de natură a schimba cauza,
respectiv temeiul juridic al acțiunii cu care instanța a fost investită.
Și în primul proces și în cel de față,
cauza a constituit-o dobândirea de către reclamante a dreptului de proprietate
prin coachiziție, respectiv succesiune legală de la cel de-al doilea
coachizitor.
Nici cauza nu este distinctă de cea
invocată în judecata anterioară, chiar dacă s-a încercat să se susțină că cea
de-a doua cerere este fondată pe dispozițiile reparatorii ale Legii nr. 10/2001
care, în mod expres înlătură eventuala autoritate de lucru judecat a unui alt
demers jurisdicțional. Prezenta judecată este tot una întemeiată pe apărarea
dreptului de proprietate preexistent, iar nu pe dispozițiile reparatorii de
restituire a acestui drept.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs reclamanta C.A., în calitate și de moștenitoare a F.D., întemeiat pe
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs, se
arată că în mod greșit s-a reținut existența autorității de lucru judecat față
de sentința civilă nr. 3048 din 15 septembrie 1999 a Judecătoriei Pitești.
Astfel, în primul proces, recurenta a
depus o cerere de intervenție accesorie și nu principală cum din greșeală arată
instanța de apel, calitatea de reclamantă având doar mama sa D.F. Recurenta nu
a invocat un drept propriu ci doar a sprijinit apărarea mamei sale.
În cauză nu există nici identitate de
obiect întrucât evenimentele ulterioare rămânerii definitive și irevocabile au
făcut ca însuși obiectul cauzei să prezinte modificări de substanță.
Analizând decizia recurată prin prisma
criticilor formulate, a probatoriilor administrate și a dispozițiile legale
aplicabile cauzei, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursului,
pentru argumentele ce succed:
Principiul autorității de lucru judecat,
rezultând din art. 1201 C. civ., împiedică judecarea din nou a unui proces
terminal, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți,
pentru a nu exista contraziceri între cele două hotărâri judecătorești, în
sensul că drepturile recunoscute unei părți printr-o hotărâre judecătorească
definitivă să nu fie contrazice printr-o altă hotărâre posterioară pronunțată
într-un alt proces.
Prin sentința civilă nr. 3048 din 15
aprilie 1999 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin decizia civilă nr. 2559
din 28 octombrie 1999 a Tribunalului Argeș și irevocabilă prin decizia civilă
nr. 2260/R din 30 iunie 2000 a Curții de Apel Pitești, acțiunea în revendicarea
terenului în suprafață de 2400 mp situat în Pitești, formulată de D.F.,
autoarea recurentei și de recurentă în calitate de intervenient accesoriu, în
contradictoriu cu pârâta SC A. SA a fost respins constatându-se că nu sunt
întrunite condițiile prevăzute de art. 480 C. civ.
Recurenta susține că nu a existat
identitate de părți, întrucât ea nu a solicitat drepturi proprii ci doar a
sprijin acțiunea în revendicare a mamei sale. Susținerea este nereală deoarece
din cuprinsul sentinței rezultă că „se depune o cerere de intervenție accesorie
formulată de C.A. prin care aceasta (C.A. ) solicită ca împreună cu cealaltă
reclamantă (D.F. ) să cheme în judecată ... SC A. SA pentru revendicarea
....".
Identitatea de părți, și anume de
reclamante, a fost corect reținută, chiar dacă formularea din sentință este
improprie câtă vreme s-a solicitat revendicarea aceluiași bun provenit din
coachiziția făcută de D.F. și soțul său decedat, acesta fiind moștenit
deopotrivă și de intervenienta C.A.
De altfel, recurenta, în calitate de
moștenitoare a D.F., nu poate invoca un drept propriu asupra terenului câtă
vreme acest drept nu a fost recunoscut prin hotărârea anterioară nici în patrimoniul
autoarei sale.
Se invocă și lipsa de identitate a
obiectului, tară a se face însă vreo dezvoltare a acestei critici prin
raportare la motivarea deciziei pronunțare în apel, așa încât, în absența unor
motivări pertinente, reținerea instanței de apel în sensul identității de
obiect este corectă.
Înalta Curte, pentru cele ce preced, în
temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D
E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat
de reclamanta C.A. împotriva deciziei nr. 264 A din 11 decembrie 2008 a Curtea
de Apel Pitești, secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și
asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 noiembrie
2009.