ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6328/2009

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 13 decembrie 2004, reclamanții M.A. și M.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții A.V.A.S., SC V. SA și Ministerul Finanțelor Publice, anularea deciziei nr. 238 din 16 noiembrie 2004, emisă de A.V.A.S., solicitând obligarea A.V.A.S. și SC V. SA la restituirea în natură a terenului de cea. 400 mp și a imobilului sifonărie situat pe acesta, preluate în mod abuziv. Prin sentința nr. 188 din 7 martie 2005, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de A.V.A.S. și a declinat competența de soluționare a contestației în favoarea Tribunalului București, pe raza căruia se află sediul unității deținătoare.

Recursul declarat de reclamanți a fost admis prin decizia nr. 656/R din 16 mai 2005 a Curții de Apel Pitești, s ecția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care a fost modificată sentința atacată, în sensul că s-a respins excepția necompetenței teritoriale, iar cauza a fost trimisă la Tribunalul Vâlcea în vederea continuării judecății. Curtea de apel a reținut că unitatea deținătoare este SC V. SA ., care își are sediul pe raza Tribunalului Vâlcea. Prin sentința nr. 247 din 27 aprilie 2006, Tribunalul Vâlcea a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Ministerul Finanțelor Publice. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta SC V. SA.

cu privire la suprafața de teren de 136,16 mp. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de aceeași pârâtă în privința restituirii în natură a construcției cu terenul aferent în suprafață de 65,69 mp. A admis contestația formulată de reclamanți împotriva pârâților SC V. SA. și A.V.A.S., în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice. A anulat decizia nr. 238 din 16 noiembrie 2004, emisă de A.V.A.S. și a obligat A.V.AS. să emită o decizie privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în favoarea reclamanților, cu privire la imobilul construcție și teren aferent de 65,69 mp, situat în Băile Olănești, în condițiile art. 29 alin. (1), (3) din Legea nr. 10/2001. A obligat pe pârâta SC V. SA.

să emită decizie privind restituirea în natură pentru diferența de teren în suprafață de 136,16 mp . A obligat în solidar pârâții A.V.A.S. și SC V. SA ., la plata sumei de 6.000.000 lei cheltuieli de judecată. Tribunalul a reținut că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă, față de dispozițiile art. 27 și urm. și art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată. In ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei SC V. SA, tribunalul a reținut că aceasta are calitate procesuală doar pentru suprafața de teren de 136,16 mp, care se află în deținerea sa. Tribunalul a mai reținut că pârâta A.VAS. a respins în mod greșit în integralitate notificarea prin decizia nr. 238/2004, pentru că avea obligația să acorde măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de teren de 65,69 mp și construcția de pe acesta.

Prin decizia nr. 170 A din 20 septembrie 2006, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins apelurile declarate de reclamanți și pârâtele A.V.A.S. și SC V. SA. Instanța de apel a constatat că apelul declarat de reclamanți este nefondat, față de dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, devenit art. 29 alin. (1) după modificarea legii, potrivit cărora, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor. Nefondat este și apelul declarat de pârâta SC V. SA , față de apărarea formulată de această pârâtă că terenul este în domeniul public, de răspunsul acesteia la interogatoriu și față de celelalte probe administrate în cauză.

In ceea ce privește apelul declarat de A.V.A.S., instanța de apel a constatat că problema competenței de soluționare a cauzei a fost soluționată irevocabil prin decizia nr. 656/R din 16 mai 2005 a Curții de Apel Pitești. A mai reținut instanța de apel, că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 26, art. 27 și art. 29 din Legea nr. 10/2001 și că raportul de expertiză efectuat în cauză nu este lovit de nulitate, deoarece la termenele ulterioare depunerii raportului, pârâta nu a invocat nulitatea și nu a formulat obiecțiuni. Prin decizia nr. 3545 din 3 mai 2007, Înalta Curte de casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de reclamanți și de pârâții A.V.A.S.

și SC V. SA împotriva deciziei, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești. Instanța supremă a reținut că, potrivit art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data investirii instanței, competența de soluționare revine secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare, iar SC V. SA deține cel puțin o parte din imobil. In schimb, a reținut instanța de recurs, expertiza efectuată în cauză este nulă, deoarece nu s-a făcut dovada că A.V.A.S. a fost convocată de expert.

După rejudecare, prin decizia nr. 118/A din 29 mai 2008, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pe pârâta SC R. SA (fostă V.) să restituie în natură construcția și terenul pe care aceasta este amplasată, în suprafață de 65,69 mp. A admis apelul formulat de pârâta A.V.A.S. împotriva aceleiași sentințe și a respins acțiunea față de această pârâtă, constatând că nu mai are calitate procesuală pasivă. A respins ca nefondat apelul formulat de pârâta SC R. SA și a obligat această pârâtă să plătească reclamanților suma de 651,70 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de apel a reținut că aplicabilitatea art. 27 din Legea nr. 10/2001 este condiționată de preluarea proprietății cu titlu valabil și de evidențierea imobilului în patrimoniul unei societăți privatizate. In cauză, este de necontestat că unitatea deținătoare este privatizată, însă, din probele administrate în cauză, nu rezultă modalitatea în care imobilul a fost preluat de către stat, fiind astfel incidente dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001. Pentru aceste considerente, a reținut Curtea de apel, este întemeiat apelul declarat de A.V.A.S., iar apelul declarat de SC R. SA este nefondat. Î n ceea ce privește excepția necompetenței materiale, curtea de apel a reținut că aceasta este inadmisibilă, deoarece a fost soluționată irevocabil prin decizia civilă nr. 656 din 16 mai 2005 a Curții de Apel Pitești.

Î mpotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC R. SA, în prezent, SC R. SRL. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. , recurenta a arătat că decizia este nelegală. Astfel, expertiza a fost realizată în cauză fără convocarea SC R. SA, care a absorbit, în urma fuziunii SC V. SA, fuziunea fiind publicată în M. Of. nr. 1474 din 10 mai 2007, partea a IV a. Recurenta a arătat că instanța de apel a reținut că reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii, fără să se fi produs vreo probă din care să rezulte că imobilul a fost preluat abuziv de stat, nefiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Preluarea abuzivă nu se prezumă, ci trebuie dovedită.

A mai arătat recurenta că, în ceea ce privește apelul declarat de SC V. SA, însușit de SC R. SA, decizia nu este motivată, întreaga motivare „constând într-o frază care nu cuprinde nici un fel de silogism juridic." Hotărârea instanței de apel este greșită și în ceea ce privește admiterea apelului declarat de A.V.A.S., care are calitate procesuală pasivă, din moment ce a emis decizia care este contestată. Recurenta a mai arătat că dispozitivul deciziei este contradictoriu, pentru că, deși instanța de apel nu a menționat că apelul reclamanților este admis în contradictoriu cu SC R. SA, a obligat această pârâtă la restituirea imobilului. La termenul din 26 februarie 2009, în recurs reprezentantul recurentei a depus înscrisuri prin care a dovedit că SC R. SA.

și-a schimbat forma juridică în societate cu răspundere limitată. Î nainte de a se acorda cuvântul asupra recursului, intimații - reclamanți au invocat excepția nulității recursului, deoarece semnătura indescifrabilă, peste care s-a aplicat ștampila SC R. SA. aparține unei persoane neidentificată. Î n ceea ce privește excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că, potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. , semnarea recursului este prevăzută sub sancțiunea nulității, dar potrivit art. 133 alin. (2) din cod, lipsa semnăturii se poate împlini în tot cursul judecății. Dacă partea adversă invocă lipsa semnăturii, aceasta se poate împlini cel mai târziu la prima zi de înfățișare următoare.

Î n cauză, lipsa semnăturii a fost invocată de intimații reclamanți la termenul din 4 iunie 2009, dar la același termen, avocatul ales al recurentei, prezent în instanță a complinit lipsa invocată, semnând recursul declarat de SC R. SA . Prin urmare, excepția nulității recursului nu este întemeiată. Criticile referitoare la neconvocarea sa de către expert, neanalizarea preluării abuzive și nemotivarea deciziei, nu sunt fondate. Astfel, la dosar se află confirmările de primire, prin care se atestă faptul că părțile din dosar, inclusiv recurenta, au fost convocate în vederea efectuării expertizei tehnice în faza de judecată a apelului. De altfel, după depunerea raportului de expertiză la dosar, la termenul din 20 martie 2008, reprezentantul SC R. SA a solicitat termen pentru a lua cunoștință de concluziile raportului de expertiză, iar ulterior, nu a făcut obiecțiuni prin care să fi invocat neconvocarea părților de către expert.

În ceea ce privește criticile referitoare la preluarea abuzivă, se constată că instanța de apel a reținut că, în cauză, nu s-a făcut dovada modului în care imobilul a fost preluat de către stat, motiv pentru care preluarea este abuzivă. Spre deosebire de susținerile recurentei, în lipsa oricăror dovezi privind modalitatea de preluare, în condițiile în care s- a făcut dovada dreptului de proprietate și a faptului că imobilul nu se mai află în stăpânirea foștilor proprietari, reclamanții beneficiază de prezumția de preluare abuzivă instituită de art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001. Nefondate sunt și criticile referitoare la contradictorialitatea dispozitivului, deoarece omisiunea de a consemna că apelul reclamanților a fost admis și în contradictoriu cu recurenta nu face imposibilă punerea în executare a hotărârii Recursul declarat de pârâtă este, însă, fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

In cadrul contestației întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, raportul juridic se naște între persoana care a transmis notificarea, care se pretinde îndreptățită și persoana juridică care a soluționat prin decizie sau dispoziție motivată solicitarea de restituire în natură sau de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent. In cauză, notificarea, transmisă inițial de reclamanți Consiliului local al orașului Olănești, a fost remisă A.V.A.S., care, prin decizia nr. 238 din 16 noiembrie 2004, a respins cererea de restituire în natură, motivat de faptul că reclamanții nu au depus acte doveditoare privind dreptul de proprietate și calitatea de moștenitori. Cum calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana chemată în judecată și persoană obligată în cadrul raportului juridic civil, A.V.AS.

are calitate procesuală pasivă, deoarece este emitentul deciziei contestată în instanță și anulată de Tribunalul Vâlcea. Prin urmare, criticile formulate de recurenta pârâtă SC R. SA, în prezent, SC R. SRL, sunt întemeiate sub acest aspect. Recursul declarat de pârâtă este fondat și în ceea ce privește faptul că decizia instanței de apel nu este motivată în ceea ce privește soluția respingerii apelului declarat de SC R. SA pentru SC V. SA., care privea doar faptul că unitatea nu este deținătoarea suprafeței de teren de 136,16 mp pentru care a fost obligată la restituirea în natură. Astfel, potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. , o hotărâre este susceptibilă de casare dacă nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, iar, conform art. 295 alin. (1) C. proc.

civ., instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Pentru a permite controlul de legalitate, o hotărâre trebuie să fie clară, să se refere la probele administrate în cauză și să cuprindă toate considerentele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția dată. In cauză, instanța de apel a fost investită și cu soluționarea apelului declarat de pârâta SC V. SA., continuat de SC R. SA, în prezent SC R. SRL, prin care sentința primei instanțe a fost criticată, în principal, pentru faptul că pârâta nu este deținătoarea terenului pentru care s-a dispus restituirea în natură. Aceeași poziție procesuală este menținută și în concluziile orale formulate la data de 13 septembrie 2006, la prima judecată în apel și în concluziile scrise, depuse de pârâtă la data de 29 mai 2008, în ziua soluționării apelului.

Instanța de apel, față de criticile formulate, s-a limitat să menționeze doar că, față de statuările cu privire la incidența art. 20 (art. 21) din Legea nr. 10/2001, apelul formulat de SC R. SA se privește ca nefondat, fără a răspunde motivat susținerilor care privesc însăși calitatea de unitate deținătoare. De altfel, apelul declarat de A.V.A.S. a vizat doar obligarea sa la măsuri reparatorii pentru suprafața de 65,69 mp teren, iar instanța de apel a analizat aplicabilitatea art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 doar cu privire la această suprafață de teren. Față de cele arătate, hotărârea instanței de apel este nemotivată în privința apelului declarat de SC V. SA, continuat de SC R. SA, în prezent SC R. SRL și face imposibilă exercitarea controlului judiciar în recurs, deoarece instanța supremă nu cunoaște care au fost considerațiile de fapt și de drept avute în vedere de instanța de apel pentru respingerea apelului declarat de pârâtă.

In consecință, se va admite recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei, care va fi casată în parte, în sensul că se va respinge apelul declarat de pârâta A.V.A.S. Cauza va fi trimisă la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului declarat de SC V. SA, continuat de SC R. SA , în prezent SC R. SRL, cu menținerea restului dispozițiilor deciziei, privind restituirea în natură a construcției și terenului în suprafață de 65,69 mp. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția invocată de intimații - reclamanți. Admite recursul declarat de pârâta SC R. SA, în prezent, SC R. SRL, împotriva deciziei nr. 118 A din 29 mai 2008 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează în parte. Respinge apelul declarat de pârâta A.V.A.S . Trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului declarat de SC V. SA, continuat de SC R. S , în prezent SC R. SRL. Menține restul dispozițiilor deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2009.