ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3545/2007

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

M.I.A. și M.I.E. au cerut

Consiliului Local și Primăriei orașului Olănești, pe cale de notificare

formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 și în calitate de moștenitori legali ai

defuncților C. și I.M., restituirea în natură a unui imobil situat în orașul

Olănești, județul Vâlcea.

Imobilul astfel cerut este

evidențiat în patrimoniul  SC V. SA Râmnicu Vâlcea, astfel că notificarea a

fost transmisă A.V.A.S., care prin decizia nr. 238 din 16 noiembrie 2004, a

respins cererea obiect al notificării cu motivarea că nu au fost depuse actele

doveditoare a dreptului de proprietate și a calității de moștenitori a

petenților în conformitate cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.

M.I.A. și M.I.E. au contestat în

justiție decizia de mai sus la data de 13 decembrie 2004 pe calea reglementată

la acea vreme de art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, solicitând

anularea deciziei și, în principal, restituirea în natură a imobilului preluat

abuziv (cca. 400 mp teren și construcție cu utilitate de sifonărie) sau, în

subsidiar, atribuirea de titluri de valoare nominală folosite în procesul de

privatizare în echivalentul valorii imobilului.

Au fost introduși în cauză în

calitate de pârâți SC V. SA Râmnicu Vâlcea și Ministerul Finanțelor Publice.

Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a

pronunțat sentința civilă nr. 247 din 27 aprilie 2006, prin care:

- a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive ridicată de Ministerul Finanțelor Publice;

- a respins aceeași excepție

invocată de SC V. SA Râmnicu Vâlcea cu privire la partea din litigiu

referitoare la terenul în suprafață de 136,16 mp și a admis excepția în

privința cererii de restituire în natură a construcției și terenului aferent în

suprafață de 65,69 mp;

- a admis contestația (acțiunea)

formulată de reclamanții M.A. și M.E. împotriva pârâților SC V. SA Râmnicu

Vâlcea și A.V.A.S. București în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice

în sensul că:

- a anulat decizia nr. 238 din 16

noiembrie 2004 emisă de A.V.A.S. București;

- a obligat pe pârâta

A.V.A.S. să emită o decizie

privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în favoarea reclamanților

cu privire la imobilul construcție și teren aferent (suprafață construită) de

65,69 mp situat în Băile Olănești, județul Vâlcea, în condițiile art. 29 alin.

(1), (3) raportat la art. 26 din Legea nr. 10/2001;

- a obligat pe pârâta SC V. SA

Râmnicu Vâlcea să emită decizie privind restituirea în natură a imobilului

compus din diferența de teren în suprafață de 136,16 mp (din totalul de 201,81

mp) situat la adresa menționată;

- a obligat în solidar pe pârâții

A.V.A.S. și SC V. SA Râmnicu Vâlcea la plata sumei de 6.000.000 ROL (600 RON)

cu titlu de cheltuieli de judecată față de contestatorii-reclamanți.

Apelurile declarate de

M.A., M.E. , A.V.A.S. și SC

V. SA Râmnicu Vâlcea au fost respinse prin decizia civilă nr. 170/A din 20

septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte

de muncă și asigurări sociale.

Toți apelanții au declarat recurs.

M.A. și M.E. au invocat ca prim

motiv de recurs greșita aplicare a prevederilor art. 27 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 devenit art. 29 alin. (1) după modificarea și republicarea legii,

susținând că sunt incidente dispozițiile art. 9 alin. (1) și ale art. 20 alin.

(1) din aceeași lege.

În cadrul aceluiași motiv de recurs,

încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., contestatorii au mai

susținut că instanțele au greșit în ce privește individualizarea imobilelor,

respectiv stabilirea regimului juridic al acestora anterior anului 2001.

Sub acest aspect au arătat că, deși

prin dispoziția nr. 5/1988 Direcția Comercială Vâlcea a transmis în

administrarea intimatei un imobil în suprafață de 48 mp situat în strada L. nr.

9, fără nici o justificare intimata pretinde drept de proprietate pentru 65,69 mp,

în condițiile în care chiar dispoziția în cauză nu are eficiență juridică în

privința dreptului de proprietate deoarece a transferat numai folosința

spațiului.

Pentru acest motiv de recurs

contestatorii M. au cerut casarea hotărârilor, iar pe fond admiterea

contestației și restituirea în natură a întregului imobil, care, de altfel, nu

este folosit de nimeni, fiind păstrat pentru eventuale speculații imobiliare.

Pentru un al doilea motiv de recurs,

încadrat în cazul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., contestatorii au

solicitat casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă

instanță în vederea completării raportului de expertiză tehnică.

Admițând ca ipoteză că numai o parte

din imobil este restituibil în natură, contestatorii au arătat că hotărârile se

bazează în exclusivitate pe raportul de expertiză tehnică efectuat în primă

instanță, care însă nu justifică soluțiile adoptate.

Astfel, cu privire la suprafața

construită a construcției instanțele au stabilit că este de 65,69 mp, deși

schița de la fila 161 atestă că aceasta este de 38,61 mp.

A.V.A.S. a invocat următoarele:

- prima instanță a respins nelegal

excepția necompetenței sale teritoriale, competență care aparține Tribunalului

București în raport cu entitatea deținătoare a imobilului, cu calitatea

A.V.A.S. de emitent al deciziei atacate în justiție și cu prevederile art. 24

alin. (8) din forma inițială a Legii nr. 10/2001, art. 24 alin. (3) din aceeași

lege modificată prin Legea nr. 247/2005 și republicată și art. 5 C. proc. civ.;

mai ales că, prin însăși decizia atacată A.V.A.S. a arătat contestatorilor

competența Tribunalului București;

- în considerentele deciziei supuse

recursului se face vorbire despre o hotărâre a Curții de Apel București, care

nu a fost comunicată A.V.A.S., astfel încât a fost încălcat dreptul său la

apărare; de altfel acea hotărâre nici nu are conținutul descris de instanța de

apel;

- instanța de fond a analizat un

raport de expertiză întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 208 C. proc.

civ., A.V.A.S. nefiind citată la facerea lucrării, care de altfel nici nu i-a

fost comunicat, încălcându-se și sub acest aspect dreptul la apărare;

- anularea deciziei emisă de

A.V.A.S. s-a făcut cu încălcarea legii, deoarece contestatorii nu au depus

actele doveditoare ale dreptului de proprietate pretins și ale calității lor de

moștenitori ai foștilor proprietari, astfel că, în lipsa acestora emiterea

deciziei de restituire constituie infracțiune potrivit art. 36 alin. (1) și (3)

din Legea nr. 10/2001 republicată.

Pentru cazul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 3 C. proc. civ., A.V.A.S. a cerut casarea hotărârilor și

trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul București,

iar pentru criticile corespunzătoare motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. casarea hotărârilor și, pe fond, respingerea contestației.

SC V. SA Râmnicu Vâlcea a invocat

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru care a

cerut casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță de apel

în vederea suplimentării probatoriului, inclusiv prin refacerea expertizei

tehnice sau facerea unei noi expertize.

Dezvoltând motivul de recurs,

societatea recurentă a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile

art. 129 alin. (5) C. proc. civ. întrucât nu a stăruit, prin mijloacele legale,

pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza

stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării

unei hotărâri temeinice și legale.

Astfel, contrar înscrisurilor depuse

la dosar și pe baza unui raport de expertiză incomplet, limitat la

identificarea imobilului și reprezentarea lui grafică, instanța a hotărât în

sensul restituirii terenului în suprafață de 136,16 mp, deși în realitate

societatea nu deține decât 65,69 mp.

Mai mult au fost încălcate dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005 și

republicată, potrivit cu care, pentru imobilul în litigiu, contestatorii M. nu

sunt îndreptățiți la restituirea în natură, ci numai la despăgubiri în

condițiile legii speciale.

Examinând recursurile astfel

motivate, Înalta Curte constată cele ce succed.

Nu sunt întemeiate criticile

referitoare la competența teritorială.

Astfel, potrivit art. 24 alin. (8)

din

Legea nr.

10/2001 în forma în vigoare la data investirii instanței (13 decembrie 2004)

„competența de soluționare revine secției civile a tribunalului în a cărui

circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare”.

În concret, cel puțin o parte din

imobilul în litigiu este deținut de SC V. SA, al cărei sediu este situat în

Râmnicu Vâlcea, localitate aflată în circumscripția teritorială a Tribunalului

Vâlcea.

Nu poate fi, de asemenea, primit

cazul de recurs încadrat de contestatorii M. în reglementarea art. 304 pct. 7

C. proc. civ., deoarece dezvoltarea acestuia excede ipotezelor avute în vedere

prin lege, anume lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea recurată ori

existența de motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

În schimb, este întemeiat motivul de

recurs prin care A.V.A.S. a susținut că au fost încălcate prevederile legii

privind administrarea dovezilor.

În scopul stabilirii faptelor și

aplicării corecte a legii, prima instanță a încuviințat și ordonat întocmirea

unei expertize.

Din conținutul raportului de

expertiză tehnică aflat la filele 119-121 în dosarul de fond rezultă doar că

„expertiza s-a desfășurat în prezența reclamanților și a reprezentanților SC V.

SA Râmnicu Vâlcea, fără a se face vreo mențiune cu privire la citarea A.V.A.S.

parte în proces.

Ori, potrivit art. 208 alin. (1) C.

proc. civ., dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului, ea

nu poate fi făcută decât după citarea părților prin carte poștală recomandată,

cu dovada de primire alăturată lucrării expertului.

Așadar, confirmând soluția dată

cauzei în primă instanță, instanța de apel a confirmat o stare de fapt

relevată, printre altele, printr-o probă nulă în înțelesul art. 105 alin. (2)

C. proc. civ., contestată sub aspectul conținutului său de către toate părțile

din proces.

În aceste condiții, toate

recursurile sunt admisibile, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1), art. 314

C. proc. civ. și pentru cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., hotărârea atacată să fie casată, iar cauza să fie trimisă spre rejudecare

la instanța de apel, care va dispune refacerea expertizei în condiții de

deplină legalitate, stabilindu-i obiective care să răspundă și criticilor de

fond aduse de către părți raportului de expertiză deja efectuat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de M.A.,

M.E., A.V.A.S. și SC V. SA împotriva deciziei nr. 170/A din 20 septembrie 2006

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza

spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 mai 2007.