ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9818/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 66 din 9 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția civilă, s-a dispus respingerea contestației formulată de către contestatorii T.G. și R.E. împotriva dispoziției nr. 8 din 14 iulie 2003 emisă de SC V. SA, respingerea contestației formulată față de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Municipiul Râmnicu Vâlcea, reprezentate prin primar și Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, ca prematur introdusă, s-a respins totodată și excepția lipsei calității procesuale pasive.

La soluționarea cauzei, instanța a avut în vedere probele administrate în cauză, în raport de care a reținut următoarele: Competența în soluționarea notificării privind acordarea și stabilirea despăgubirilor cuvenite contestatorilor pentru imobilul construcții demolat ca urmare a Decretului de expropriere nr. 282/1984 nu aparține SC V. SA ci Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, cu referire la prevederile art. 33 din Legea nr. 10/2001. Astfel, în cazul imobilelor pentru care la art. 11 (imobilele expropriate) s-a stabilit restituirea în echivalent, persoana îndreptățită adresează notificarea prevăzută la art. 21 alin. (1) Primăriei în a cărei rază teritorială s-a aflat imobilul, iar măsurile reparatorii în echivalent se stabilesc prin dispoziția motivată a primarului, cu avizul organelor teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice.

Nu poate fi obligată SC V. SA la stabilirea măsurilor reparatorii, chiar dacă exproprierea a fost făcută în interesul său, pentru că, pe de o parte sunt demolate și nu mai există la data notificării iar pe de altă parte nu apar înregistrate în patrimoniul societății. Cum în speță imobilul nu este evidențiat în patrimoniul societății privatizate, nu se pune problema desființării dispoziției emisă de SC V. SA și obligarea acesteia să înainteze notificarea către A.P.A.P.S. De asemenea, nu poate fi obligată SC V. SA nici la înaintarea notificării către primărie pentru soluționare, întrucât Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea este notificată cu cererea înregistrată sub nr. 47/2001), însă așa cum rezultă din borderoul nr. 4/2004 a înțeles să se desesizeze de soluționarea acesteia numai pe motiv că ar avea notificare la SC V. SA.

În ceea ce privește atribuțiile primăriei în emiterea deciziei sau dispoziției motivate s-au reținut următoarele: Acțiunea în justiție, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, are caracter subsidiar, neputând fi exercitată decât după epuizarea procedurii administrative obligatorii și prealabile. Astfel, cererea în justiție introdusă împotriva persoanei notificate, respectiv Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, fără a face dovada parcurgerii procedurii administrative prealabile, este prematur formulată.

Prin decizia nr. 840 A din 28 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de către contestatori, pentru următoarele considerente: Față de dispozițiile art. 1, alin. (5) și art. 33 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 și ținând cont de faptul că imobilele construcții aflate pe terenul ce le-a fost retrocedat contestatorilor în baza Legii nr. 33/1994, au fost demolate după exproprierea imobilului, cererea contestatorilor pentru restituirea în echivalent, respectiv notificarea se adresează primăriei în a cărei rază teritorială s-a aflat imobilul, art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Competența de a stabili măsurile reparatorii prin echivalent revine primarului care trebuie să se pronunțe prin dispoziție motivată, cu avizul organelor teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, astfel cum rezultă din art. 33 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

S-a apreciat a fi nefondată și critica referitoare la greșita respingere ca prematură a cererii față de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea. Procedura administrativă prealabilă și obligatorie trebuie să se finalizeze cu dispoziția motivată dată de primar în baza art. 33 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Chiar dacă notificarea având ca obiect despăgubiri depusă inițial de către contestatori la Prefectura Județului Vâlcea a fost înaintată la Primăria Râmnicu Vâlcea, care la rândul său a înaintat-o către SC V. SA, nu se poate reține că procedura administrativă prealabilă și obligatorie a fost parcursă. Împotriva deciziei de apel au formulat recurs apelanții, criticând-o pentru următoarele motive încadrate de recurenți în dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc.

civ. Prin respingerea cererilor a fost menținută dispoziția nr. 8 din 14 iulie 2003 emisă de SC V. SA prin care s-a soluționat notificarea ce privește acordarea de despăgubiri pentru construcțiile și anexele gospodărești preluate și demolate. În condițiile în care există deja o dispoziție prin care s-a soluționat notificarea, nu se mai poate emite o altă dispoziție asupra aceleiași notificări de către o altă instituție, respectiv de către Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea. Art. 36 alin. (3) și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 atrage competența de soluționare a notificării și emiterii dispoziției motivate de către SC V. SA. Detaliindu-se prevederile art. 36 alin. (3) și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se arată că legea nu instituie o competență exclusivă a primăriilor în emiterea de decizii sau dispoziții motivate care să cuprindă oferta de acordare a despăgubirilor bănești.

Câtă vreme imobilele au fost demolate este evident că ele nu pot figura în patrimoniul intimatei SC V. SA, însă aceste imobile au fost demolate în favoarea intimatei iar operațiunea de demolare a profitat acesteia. În subsidiar, dacă se apreciază că Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea este competentă să emită decizie sau dispoziție motivată de acordare a despăgubirilor, se impune anularea dispoziției emisă de SC V. SA; în lipsa competenței SC V. SA nu poate fi menținută o decizie emisă de o unitate necompetentă. Cu referire la art. 36 alin. (19 din Legea nr. 10/2001 se invocă faptul că în mod greșit instanța a respins cererea formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea și cu Municipiul Râmnicu Vâlcea, ca prematur formulată.

Procedura prealabilă a fost respectată, iar în conformitate cu art. 36 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a adresat notificarea către Prefectura Județului Vâlcea; prin urmare, procedura prealabilă a fost realizată față de această instituție. Ulterior notificarea a fost înaintată de către Prefectură la Primăria Râmnicu Vâlcea, care ulterior a înaintat-o la SC V. SA. Prin poziția avută, de desesizare, Primăria a manifestat refuz în soluționarea notificării iar singura posibilitate legală era obligarea pe cale judecătorească să soluționeze notificarea. Nu se mai impunea o procedură prealabilă și față de Primărie câtă vreme s-a urmat această procedură iar primăria a refuzat să soluționeze notificarea.

Motivele cuprinse în decizia nr. 8/2003 nu privesc lipsa de competență a SC V. SA, respingerea notificării dispunându-se pentru motive de fond, susținând necesitatea înaintării notificării către A.P.A.P.S. Prin contestația formulată s-au formulat critici numai în legătură cu motivele de respingere a notificării. Hotărârea instanței de fond este nelegală pentru că a menținut dispoziția nr. 8/2003 pentru alte motive decât cele reținute în motivarea acesteia. În acest context, instanța de fond a depășit cadrul procesual, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ. În plus, motivele reținute de instanță nu au fost puse în discuție pentru a putea să se formuleze apărări în acest sens.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, Curtea constată următoarele: În temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, prin notificarea adresată Prefecturii Județului Vâlcea, recurenții au solicitat să se acorde despăgubiri pentru imobilul casă și anexe gospodărești situate în Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea expropriat împreună cu terenul situat la această adresă, și pentru care s-a solicitat restituirea pe cale separată în temeiul acestei legi. Ulterior, notificarea a fost înaintată, fiind soluționată de către SC V. SA, care a emis dispoziția nr. 8 din 14 iulie 2003 în sensul respingerii. S-a reținut că în conformitate cu art. 27 alin. (1) din Legea nr. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, competența de soluționare aparține A.P.A.P.S.

(fostul F.P.S.) iar pe de altă parte s-au primit despăgubiri pentru suprafața de teren pe care se afla construcția. Recurenții au contestat această decizie, înregistrând acțiunea pe rolul instanței de fond, susținând competența de soluționare a notificării în favoarea Prefecturii, neincidența art. 27 din Legea nr. 10/2001 și greșita soluționare a notificării de către societate care trebuia să nu soluționeze pe fond ci să înainteze la A.P.A.P.S.; s-a mai criticat dispoziția și sub aspectul reținut cu privire la plata despăgubirilor.

La termenul din data de 12 ianuarie 2004, recurenții au depus la dosar o cerere prin care au solicitat citarea în cauză a Primăriei Râmnicu Vâlcea, Municipiul Râmnicu Vâlcea prin primar și Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea cu următoarele argumente justificate pe prevederile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001: Primăria are atribuții în emiterea deciziei sau dispoziției motivate (conform art. 24 din Legea nr. 10/2001) care să cuprindă oferta de restituire prin echivalent; de asemenea, primăria are atribuții în înaintarea acestor decizii către Prefectura județului Vâlcea în vederea centralizării și înaintării lor către Ministerul Finanțelor Publice. Față de cererile formulate în cadrul dosarului de fond, se constată că nu s-a depășit în cauză cadrul procesual fixat de către reclamanți, impunându-se stabilirea cu certitudine a entității căreia îi revine competența de soluționare a notificării.

Prin urmare, nu s-au încălcat prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., critică ce atrage incidența art. 304 pct. 5 C. proc. civ., ceea ce face ca acest motiv de recurs să fie apreciat ca nefondat. În ceea ce privește instituția abilitată legal să soluționeze notificarea, sub aspectul imobilelor construcții demolate, în mod corect s-a apreciat în cauză că este Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, făcându-se o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente. În cazul în speță, dată fiind situația juridică a imobilelor în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 36 alin. (3) și art. 24 din Legea nr. 10/2001, invocate de către recurenți, în forma în vigoare la data formulării notificării.

În cazul în speță se are în vedere existența efectivă a imobilului care nu poate fi restituit în natură, acesta fiind demolat, precum și faptul că în cauză nu s-a solicitat prin notificare restituirea în natură. Art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat să facă o ofertă de restituire prin echivalent. Art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că în cazul în care persoana îndreptățită a solicitat restituirea în natură, iar aceasta nu a fost aprobată sau nu este posibilă, potrivit legii, unitatea deținătoare sau, după caz, primăria va transmite decizia, respectiv dispoziția privind oferta de acordarea de despăgubiri bănești prefecturii în raza căreia acestea își au sediul.

În cauză s-a solicitat restituirea prin echivalent a imobilului construcții expropriat, cerere a cărei soluționare se încadra în prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001. Nefiind posibilă restituirea în natură ci numai prin echivalent, în urma demolării, cum de altfel s-a și solicitat prin notificare, era incident art. 33 din Legea nr. 10/2001, reținut și în cauză. Astfel, în situația imobilelor pentru care la art. 10 și 11 a fost stabilită restituirea prin echivalent, persoana îndreptățită adresează notificarea prevăzută la art. 21 și alin. (1) primăriei în raza căreia s-a aflat imobilul; măsurile reparatorii în echivalent se stabilesc prin dispoziția motivată a primarului, cu avizul organelor teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, dat în urma verificării condițiilor de fond și de formă prevăzute de această lege.

Prin urmare, în mod corect s-a apreciat în cauză că Primăriei îi revine competența de soluționare a notificării, ceea ce atrage caracterul nefondat al criticii formulate sub acest aspect de către recurenți. Deși în cauză s-a apreciat în mod corect competența de soluționare a notificării, în condițiile Legii nr. 10/2001, în mod greșit instanțele au menținut decizia emisă de către SC V. SA, prin respingerea contestației formulată de către reclamanții-recurenți. Pentru aceleași argumente legale care stabileau competența de soluționare a notificării se impunea și anularea dispoziției emisă de către SC V. SA, neimpunându-se analizarea celorlalte aspecte pentru care s-a soluționat notificarea de către această persoană juridică.

Sub acest aspect, se constată că motivarea hotărârii judecătorești este contradictorie, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., fiind aplicabil în același timp și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv încălcarea dispozițiilor legale incidente, aspecte cu privire la care se apreciază recursul a fi fondat. Curtea constată în același timp că în cauză a fost soluționată în mod corect cererea ca prematur formulată față de entitatea abilitată în rezolvarea notificării. Cu ocazia soluționării litigiului ce face obiectul cauzei de față, prin care s-a indicat și altă persoană juridică competentă de către contestatorii-recurenți, s-a stabilit entitatea competentă să soluționeze notificarea formulată de către recurenți.

Persoana juridică abilitată legal să soluționeze notificarea poate fi sancționată pe cale judecătorească pentru pasivitatea în soluționarea notificării. În cauză nu se poate reține o asemenea pasivitate, în condițiile în care competența sa, de altfel contestată în parte de către recurenți, s-a stabilit numai cu ocazia judecării litigiului. Numai în raport de această dată se poate aprecia încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 de către entitatea abilitată cu soluționarea notificării, care este obligată să respecte o anumită procedură și respectiv un anumit termen de rezolvare, conform art. 22 din lege. Față de cele reținute de Curte asupra recursului formulat și apreciat a fi întemeiat în parte sub aspectul reținut mai sus, Curtea urmează să dispună admiterea.

Cu aplicarea art. 316 și art. 296 C. proc. civ., urmează a se dispune casarea deciziei recurate precum și a sentinței de fond, în parte, iar în urma rejudecării să se dispună admiterea contestației formulată de către reclamanții-recurenți împotriva dispoziției nr. 8 din 14 iulie 2003 emisă de către intimata SC V. SA, pe care o anulează. În consecință, urmează a fi obligată SC V. SA să înainteze notificarea reclamanților către Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea spre competentă soluționare. Se vor menține totodată celelalte dispoziții ale sentinței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții T.G. și R.E. împotriva deciziei nr. 840 A din 28 aprilie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Casează decizia recurată, precum și sentința civilă nr. 66 din 9 februarie 2004 a Tribunalului Vâlcea, în parte. Rejudecând, admite contestația formulată împotriva dispoziției nr. 8 din 14 iulie 2003 emisă de SC V. SA, pe care o anulează. Obligă SC V. SA să înainteze notificarea reclamantelor Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea spre competentă soluționare. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2005.