ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9818/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9818/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 66 din 9

februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția civilă, s-a dispus

respingerea contestației formulată de către contestatorii T.G. și R.E. împotriva

dispoziției nr. 8 din 14 iulie 2003 emisă de SC V. SA, respingerea contestației

formulată față de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Municipiul Râmnicu

Vâlcea, reprezentate prin primar și Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, ca

prematur introdusă, s-a respins totodată și excepția lipsei calității procesuale

pasive.

La soluționarea cauzei, instanța a

avut în vedere probele administrate în cauză, în raport de care a reținut

următoarele:

Competența în soluționarea

notificării privind acordarea și stabilirea despăgubirilor cuvenite

contestatorilor pentru imobilul construcții demolat ca urmare a Decretului de

expropriere nr. 282/1984 nu aparține SC V. SA ci Primăriei Municipiului Râmnicu

Vâlcea, cu referire la prevederile art. 33 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, în cazul imobilelor pentru

care la art. 11 (imobilele expropriate) s-a stabilit restituirea în echivalent,

persoana îndreptățită adresează notificarea prevăzută la art. 21 alin. (1)

Primăriei în a cărei rază teritorială s-a aflat imobilul, iar măsurile

reparatorii în echivalent se stabilesc prin dispoziția motivată a primarului,

cu avizul organelor teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice.

Nu poate fi obligată SC V. SA la

stabilirea măsurilor reparatorii, chiar dacă exproprierea a fost făcută în

interesul său, pentru că, pe de o parte sunt demolate și nu mai există la data

notificării iar pe de altă parte nu apar înregistrate în patrimoniul

societății.

Cum în speță imobilul nu este

evidențiat în patrimoniul societății privatizate, nu se pune problema

desființării dispoziției emisă de SC V. SA și obligarea acesteia să înainteze

notificarea către A.P.A.P.S.

De asemenea, nu poate fi obligată SC

V. SA nici la înaintarea notificării către primărie pentru soluționare,

întrucât Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea este notificată cu cererea

înregistrată sub nr. 47/2001), însă așa cum rezultă din borderoul nr. 4/2004 a

înțeles să se desesizeze de soluționarea acesteia numai pe motiv că ar avea

notificare la SC V. SA.

În ceea ce privește atribuțiile

primăriei în emiterea deciziei sau dispoziției motivate s-au reținut

următoarele:

Acțiunea în justiție, întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001, are caracter subsidiar, neputând fi exercitată

decât după epuizarea procedurii administrative obligatorii și prealabile.

Astfel, cererea în justiție

introdusă împotriva persoanei notificate, respectiv Primăria Municipiului

Râmnicu Vâlcea, fără a face dovada parcurgerii procedurii administrative

prealabile, este prematur formulată.

Prin decizia nr. 840 A din 28

aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, s-a respins

ca nefondat apelul formulat de către contestatori, pentru următoarele

considerente:

Față de dispozițiile art. 1, alin. (5)

și art. 33 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 și ținând cont de faptul că imobilele

construcții aflate pe terenul ce le-a fost retrocedat contestatorilor în baza

Legii nr. 33/1994, au fost demolate după exproprierea imobilului, cererea

contestatorilor pentru restituirea în echivalent, respectiv notificarea se

adresează primăriei în a cărei rază teritorială s-a aflat imobilul, art. 21 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001.

Competența de a stabili măsurile

reparatorii prin echivalent revine primarului care trebuie să se pronunțe prin

dispoziție motivată, cu avizul organelor teritoriale ale Ministerului

Finanțelor Publice, astfel cum rezultă din art. 33 alin. (2) din Legea nr.

10/2001.

S-a apreciat a fi nefondată și

critica referitoare la greșita respingere ca prematură a cererii față de

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Procedura administrativă prealabilă

și obligatorie trebuie să se finalizeze cu dispoziția motivată dată de primar

în baza art. 33 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Chiar dacă notificarea având ca

obiect despăgubiri depusă inițial de către contestatori la Prefectura Județului

Vâlcea a fost înaintată la Primăria Râmnicu Vâlcea, care la rândul său a

înaintat-o către SC V. SA, nu se poate reține că procedura administrativă

prealabilă și obligatorie a fost parcursă.

Împotriva deciziei de apel au

formulat recurs apelanții, criticând-o pentru următoarele motive încadrate de

recurenți în dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

Prin respingerea cererilor a fost

menținută dispoziția nr. 8 din 14 iulie 2003 emisă de SC V. SA prin care s-a

soluționat notificarea ce privește acordarea de despăgubiri pentru construcțiile

și anexele gospodărești preluate și demolate.

În condițiile în care există deja o

dispoziție prin care s-a soluționat notificarea, nu se mai poate emite o altă

dispoziție asupra aceleiași notificări de către o altă instituție, respectiv de

către Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Art. 36 alin. (3) și art. 24 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 atrage competența de soluționare a notificării și

emiterii dispoziției motivate de către SC V. SA. Detaliindu-se prevederile art.

36 alin. (3) și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se arată că legea nu

instituie o competență exclusivă a primăriilor în emiterea de decizii sau

dispoziții motivate care să cuprindă oferta de acordare a despăgubirilor

bănești.

Câtă vreme imobilele au fost

demolate este evident că ele nu pot figura în patrimoniul intimatei SC V. SA,

însă aceste imobile au fost demolate în favoarea intimatei iar operațiunea de

demolare a profitat acesteia.

În subsidiar, dacă se apreciază că

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea este competentă să emită decizie sau

dispoziție motivată de acordare a despăgubirilor, se impune anularea

dispoziției emisă de SC V. SA; în lipsa competenței SC V. SA nu poate fi

menținută o decizie emisă de o unitate necompetentă.

Cu referire la art. 36 alin. (19 din

Legea nr. 10/2001 se invocă faptul că în mod greșit instanța a respins cererea

formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea și cu

Municipiul Râmnicu Vâlcea, ca prematur formulată.

Procedura prealabilă a fost

respectată, iar în conformitate cu art. 36 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a

adresat notificarea către Prefectura Județului Vâlcea; prin urmare, procedura

prealabilă a fost realizată față de această instituție.

Ulterior notificarea a fost înaintată

de către Prefectură la Primăria Râmnicu Vâlcea, care ulterior a înaintat-o la

SC V. SA.

Prin poziția avută, de desesizare,

Primăria a manifestat refuz în soluționarea notificării iar singura

posibilitate legală era obligarea pe cale judecătorească să soluționeze

notificarea.

Nu se mai impunea o procedură

prealabilă și față de Primărie câtă vreme s-a urmat această procedură iar

primăria a refuzat să soluționeze notificarea. Motivele cuprinse în decizia nr.

8/2003 nu privesc lipsa de competență a SC V. SA, respingerea notificării

dispunându-se pentru motive de fond, susținând necesitatea înaintării

notificării către A.P.A.P.S.

Prin contestația formulată s-au

formulat critici numai în legătură cu motivele de respingere a notificării.

Hotărârea instanței de fond este

nelegală pentru că a menținut dispoziția nr. 8/2003 pentru alte motive decât

cele reținute în motivarea acesteia.

În acest context, instanța de fond a

depășit cadrul procesual, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

În plus, motivele reținute de

instanță nu au fost puse în discuție pentru a putea să se formuleze apărări în

acest sens.

Analizând decizia recurată în raport

de criticile formulate, Curtea constată următoarele:

În temeiul art. 21 din Legea nr.

10/2001, prin notificarea adresată Prefecturii Județului Vâlcea, recurenții au

solicitat să se acorde despăgubiri pentru imobilul casă și anexe gospodărești

situate în Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea expropriat împreună cu terenul situat

la această adresă, și pentru care s-a solicitat restituirea pe cale separată în

temeiul acestei legi.

Ulterior, notificarea a fost

înaintată, fiind soluționată de către SC V. SA, care a emis dispoziția nr. 8

din 14 iulie 2003 în sensul respingerii. S-a reținut că în conformitate cu art.

27 alin. (1) din Legea nr. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, competența de

soluționare aparține A.P.A.P.S. (fostul F.P.S.) iar pe de altă parte s-au

primit despăgubiri pentru suprafața de teren pe care se afla construcția.

Recurenții au contestat această

decizie, înregistrând acțiunea pe rolul instanței de fond, susținând competența

de soluționare a notificării în favoarea Prefecturii, neincidența art. 27 din

Legea nr. 10/2001 și greșita soluționare a notificării de către societate care

trebuia să nu soluționeze pe fond ci să înainteze la A.P.A.P.S.; s-a mai

criticat dispoziția și sub aspectul reținut cu privire la plata despăgubirilor.

La termenul din data de 12 ianuarie

2004, recurenții au depus la dosar o cerere prin care au solicitat citarea în

cauză a Primăriei Râmnicu Vâlcea, Municipiul Râmnicu Vâlcea prin primar și

Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea cu următoarele argumente justificate pe

prevederile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001: Primăria are atribuții în

emiterea deciziei sau dispoziției motivate (conform art. 24 din Legea nr.

10/2001) care să cuprindă oferta de restituire prin echivalent; de asemenea,

primăria are atribuții în înaintarea acestor decizii către Prefectura județului

Vâlcea în vederea centralizării și înaintării lor către Ministerul Finanțelor

Publice.

Față de cererile formulate în cadrul

dosarului de fond, se constată că nu s-a depășit în cauză cadrul procesual

fixat de către reclamanți, impunându-se stabilirea cu certitudine a entității

căreia îi revine competența de soluționare a notificării.

Prin urmare, nu s-au încălcat

prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., critică ce atrage incidența art.

304 pct. 5 C. proc. civ., ceea ce face ca acest motiv de recurs să fie apreciat

ca nefondat.

În ceea ce privește instituția

abilitată legal să soluționeze notificarea, sub aspectul imobilelor construcții

demolate, în mod corect s-a apreciat în cauză că este Primăria Municipiului

Râmnicu Vâlcea, făcându-se o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente.

În cazul în speță, dată fiind

situația juridică a imobilelor în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 36 alin.

(3) și art. 24 din Legea nr. 10/2001, invocate de către recurenți, în forma în

vigoare la data formulării notificării.

În cazul în speță se are în vedere

existența efectivă a imobilului care nu poate fi restituit în natură, acesta

fiind demolat, precum și faptul că în cauză nu s-a solicitat prin notificare

restituirea în natură.

Art. 24 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 prevede că dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este

posibilă, deținătorul imobilului este obligat să facă o ofertă de restituire

prin echivalent.

Art. 36 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 prevede că în cazul în care persoana îndreptățită a solicitat

restituirea în natură, iar aceasta nu a fost aprobată sau nu este posibilă,

potrivit legii, unitatea deținătoare sau, după caz, primăria va transmite

decizia, respectiv dispoziția privind oferta de acordarea de despăgubiri

bănești prefecturii în raza căreia acestea își au sediul.

În cauză s-a solicitat restituirea

prin echivalent a imobilului construcții expropriat, cerere a cărei soluționare

se încadra în prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001.

Nefiind posibilă restituirea în

natură ci numai prin echivalent, în urma demolării, cum de altfel s-a și

solicitat prin notificare, era incident art. 33 din Legea nr. 10/2001, reținut

și în cauză.

Astfel, în situația imobilelor

pentru care la art. 10 și 11 a fost stabilită restituirea prin echivalent,

persoana îndreptățită adresează notificarea prevăzută la art. 21 și alin. (1)

primăriei în raza căreia s-a aflat imobilul; măsurile reparatorii în echivalent

se stabilesc prin dispoziția motivată a primarului, cu avizul organelor

teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, dat în urma verificării

condițiilor de fond și de formă prevăzute de această lege.

Prin urmare, în mod corect s-a

apreciat în cauză că Primăriei îi revine competența de soluționare a

notificării, ceea ce atrage caracterul nefondat al criticii formulate sub acest

aspect de către recurenți.

Deși în cauză s-a apreciat în mod

corect competența de soluționare a notificării, în condițiile Legii nr.

10/2001, în mod greșit instanțele au menținut decizia emisă de către SC V. SA,

prin respingerea contestației formulată de către reclamanții-recurenți.

Pentru aceleași argumente legale

care stabileau competența de soluționare a notificării se impunea și anularea

dispoziției emisă de către SC V. SA, neimpunându-se analizarea celorlalte

aspecte pentru care s-a soluționat notificarea de către această persoană

juridică.

Sub acest aspect, se constată că

motivarea hotărârii judecătorești este contradictorie, ceea ce atrage incidența

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., fiind aplicabil în

același timp și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv încălcarea

dispozițiilor legale incidente, aspecte cu privire la care se apreciază

recursul a fi fondat.

Curtea constată în același timp că

în cauză a fost soluționată în mod corect cererea ca prematur formulată față de

entitatea abilitată în rezolvarea notificării.

Cu ocazia soluționării litigiului ce

face obiectul cauzei de față, prin care s-a indicat și altă persoană juridică

competentă de către contestatorii-recurenți, s-a stabilit entitatea competentă

să soluționeze notificarea formulată de către recurenți.

Persoana juridică abilitată legal să

soluționeze notificarea poate fi sancționată pe cale judecătorească pentru

pasivitatea în soluționarea notificării.

În cauză nu se poate reține o

asemenea pasivitate, în condițiile în care competența sa, de altfel contestată

în parte de către recurenți, s-a stabilit numai cu ocazia judecării litigiului.

Numai în raport de această dată se

poate aprecia încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 de către entitatea

abilitată cu soluționarea notificării, care este obligată să respecte o anumită

procedură și respectiv un anumit termen de rezolvare, conform art. 22 din lege.

Față de cele reținute de Curte

asupra recursului formulat și apreciat a fi întemeiat în parte sub aspectul

reținut mai sus, Curtea urmează să dispună admiterea.

Cu aplicarea art. 316 și art. 296 C.

proc. civ., urmează a se dispune casarea deciziei recurate precum și a

sentinței de fond, în parte, iar în urma rejudecării să se dispună admiterea

contestației formulată de către reclamanții-recurenți împotriva dispoziției nr.

8 din 14 iulie 2003 emisă de către intimata SC V. SA, pe care o anulează.

În consecință, urmează a fi obligată

SC V. SA să înainteze notificarea reclamanților către Primăria Municipiului

Râmnicu Vâlcea spre competentă soluționare.

Se vor menține totodată celelalte

dispoziții ale sentinței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții T.G. și R.E. împotriva deciziei nr. 840 A din 28 aprilie 2004 a

Curții de Apel Pitești, secția civilă.

Casează decizia recurată, precum și

sentința civilă nr. 66 din 9 februarie 2004 a Tribunalului Vâlcea, în parte.

Rejudecând, admite contestația

formulată împotriva dispoziției nr. 8 din 14 iulie 2003 emisă de SC V. SA, pe

care o anulează.

Obligă SC V. SA să înainteze

notificarea reclamantelor Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea spre competentă

soluționare.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2005.