ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6644/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea nr. FK 968 din 3 mai 2001 întocmită în baza Legii nr. 10/2001 de C.C. și adresată Primăriei Râmnicu Vălcea s-a solicitat restituirea în natură a terenului de 440 mp situat în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea, bun intrat în proprietatea Statului prin expropriere (Decretul nr. 272/1983), precum și despăgubiri bănești pentru construcțiile demolate în urma exproprierii. În motivarea notificării C.C. a arătat că a dobândit imobilul, teren și construcții, în anul 1955 și că bunul a fost preluat abuziv în anul 1984 prin adresa nr. 3845 din 10 martie 1984 a I.J.G.C.L.

Vâlcea, casa fiind demolată, iar terenul a rămas liber până în anul 2000. La 20 ianuarie 2000 s-a eliberat autorizația de construcție pentru un obiectiv de investiții, deși la datele de 12 martie 1991, 17 mai 1999 și 17 ianuarie 2000 solicitanta a cerut restituirea terenului, cereri rămase nesoluționate, astfel că este îndreptățită la restituirea în natură a terenului și la măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești pentru construcțiile demolate. Prin dispoziția nr. 780 din 4 octombrie 2002 Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea a respins cererea de restituire în natură a terenului de 440 mp situat în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea, motivat de faptul că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întreg terenul (stradă și utilități aferente ansamblului de locuințe din zonă).

Cu referire la măsurile reparatorii pentru întreg imobilul, prin dispoziție s-a menționat că ele vor fi propuse persoanei îndreptățite după apariția normativelor și a legii speciale la care fac trimitere prevederile art. 40 din Legea nr. 10//2001. Împotriva acestei dispoziții, la data de 6 ianuarie 2003, a formulat contestație C.C., solicitând anularea actului numai cu privire la nerestituirea în natură a terenului de 440 mp. Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, prin sentința nr. 448 din 16 septembrie 2003, a respins ca neîntemeiată cererea de restituire în natură a terenului din str. C.B., în suprafață de 440 mp, a cărei valoare a fost stabilită prin expertiză la suma de 1.012.880.000 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut și motivat că potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, terenul este ocupat de str. C.B., de trotuarele străzii și de partea aflată în fața bibliotecii județene „Antim Ivireanu”, aflată în construcție, astfel că persoana îndreptățită poate obține doar măsurile reparatorii prev. de art. 9-11 din Legea nr. 10/2001. Soluția tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, care, prin decizia nr. 233/A din 4 decembrie 2003, a respins ca nefondat apelul contestatoarei. Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal a declarat recurs contestatoarea C.C.

care a adus hotărârilor pronunțate în cauză următoarele critici: instanțele nu au ținut cont că începând cu anul 1991 recurenta a adresat pârâtului mai multe cereri de restituire a terenului care a rămas liber până în anul 2001; pârâtul a schimbat destinația terenului pentru care s-a dispus exproprierea și a utilizat bunul pentru construirea Bibliotecii Antim Ivireanu, edificiu care în planul de urbanism avea un alt amplasament; trebuiau aplicate prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 și art. 6 din Legea nr. 213/1998, în condițiile în care pârâtul nu a făcut o nouă declarație de utilitate publică în termen de un an; o parte din teren este liber, nefiind afectat de construcția bibliotecii, astfel că recurenta este îndreptățită la restituirea acestei părți conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, și numai pentru diferența de teren ce este ocupată urmează a fi despăgubită prin echivalent.

Recursul nu este fondat. Este adevărat că prin Decretul nr. 272 din 26 iulie 1983 recurenta-contestatoare și fostul ei soț, C.I.N., au fost expropriați cu suprafața de 440 mp teren (poz.12 din anexa la decret, fila 39 dosar de fond), dar aceștia au avut în proprietate doar 300 mp și doar pentru atare suprafață contestatoarea era îndreptățită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, deoarece aceasta era întinderea dreptului său. Astfel, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 93/20 din 18 ianuarie 1985 de fostul Notariat de Stat al Raionului Râmnicu Vâlcea și transcris sub nr. 28/1955 la Tribunalul Vâlcea (fila 22 dosar de fond), soții C.I.N. și C.N.C. au cumpărat de la C.V.P.

un teren loc de casă în suprafață de 300 mp situat, la acea dată, în orașul Rm.Vâlcea, str. L. Deși recurenta-contestatoare a primit măsuri reparatorii pentru un drept cu o întindere mai mare decât cel rezultat din titlul său de proprietate, această eroare de judecată nu poate fi îndreptată doar în recursul contestatoarei, întrucât, în lipsa căilor de atac de reformare pe care pârâtul putea să le exercite, contestatoarei nu i se poate crea, în propriul recurs, o situație mai grea decât aceea din hotărârile atacate.

Potrivit raportului de expertiză realizat în cauză și a schiței anexă la acest raport (filele 60-61 dosar de fond), terenul de 440 mp (și nu numai de 300 mp așa cum s-a arătat mai sus), nu poate fi restituit în natură, deoarece este ocupat de str. C.B., de trotuarele străzii și de terenul aflat în fața Bibliotecii județene Antim Ivireanu, fiind nedovedită susținerea contestatoarei conform căreia o porțiune de teren ar fi liberă și pe cale de consecință, susceptibilă de restituire în natură.

Susținerile recurentei-contestatoare, de altfel, neprobate, în sensul că s-ar fi adresat pârâtului încă din anul 1991 pentru restituirea în natură a imobilului, că nu a fost respectat scopul exproprierii, că lucrările la obiectivul de investiții au început în anii 2000-2001 și fără o nouă declarație de utilitate publică, constituie tot atâtea apărări care puteau fi valorificate în justiție în condițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, dar cum contestatoarea nu a uzat mai înainte de 14 februarie 2001, de aceste prevederi și a formulat prezenta acțiune în temeiul Legii nr. 10/2001, soluțiile instanțelor judecătorești nu puteau fi decât conforme demersului judiciar întreprins de contestatoare [art. 11 alin. (4) din Legea nr.10/2001].

Față de cele ce preced, recursul se privește ca nefondat și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.C. împotriva deciziei nr. 233/A din 4 februarie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2004.