ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6644/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6644/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin notificarea nr. FK 968 din 3 mai
2001 întocmită în baza Legii nr. 10/2001 de C.C. și adresată Primăriei Râmnicu
Vălcea s-a solicitat restituirea în natură a terenului de 440 mp situat în
intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea, bun intrat în proprietatea Statului
prin expropriere (Decretul nr. 272/1983), precum și despăgubiri bănești pentru
construcțiile demolate în urma exproprierii.
În motivarea notificării C.C. a arătat că
a dobândit imobilul, teren și construcții, în anul 1955 și că bunul a fost
preluat abuziv în anul 1984 prin adresa nr. 3845 din 10 martie 1984 a
I.J.G.C.L. Vâlcea, casa fiind demolată, iar terenul a rămas liber până în anul
La 20 ianuarie 2000 s-a eliberat autorizația de construcție pentru un
obiectiv de investiții, deși la datele de 12 martie 1991, 17 mai 1999 și 17
ianuarie 2000 solicitanta a cerut restituirea terenului, cereri rămase
nesoluționate, astfel că este îndreptățită la restituirea în natură a terenului
și la măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești pentru construcțiile
demolate.
Prin dispoziția nr. 780 din 4 octombrie
2002 Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea a respins cererea de restituire în
natură a terenului de 440 mp situat în intravilanul municipiului Râmnicu
Vâlcea, motivat de faptul că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea
ocupă funcțional întreg terenul (stradă și utilități aferente ansamblului de
locuințe din zonă). Cu referire la măsurile reparatorii pentru întreg imobilul,
prin dispoziție s-a menționat că ele vor fi propuse persoanei îndreptățite după
apariția normativelor și a legii speciale la care fac trimitere prevederile
art. 40 din Legea nr. 10//2001.
Împotriva acestei dispoziții, la data de
6 ianuarie 2003, a formulat contestație C.C., solicitând anularea actului numai
cu privire la nerestituirea în natură a terenului de 440 mp.
Investit cu soluționarea cauzei,
Tribunalul Vâlcea, secția civilă, prin sentința nr. 448 din 16 septembrie 2003,
a respins ca neîntemeiată cererea de restituire în natură a terenului din str. C.B.,
în suprafață de 440 mp, a cărei valoare a fost stabilită prin expertiză la suma
de 1.012.880.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond
a reținut și motivat că potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză,
terenul este ocupat de str. C.B., de trotuarele străzii și de partea aflată în
fața bibliotecii județene „Antim Ivireanu”, aflată în construcție, astfel că
persoana îndreptățită poate obține doar măsurile reparatorii prev. de art. 9-11
din Legea nr. 10/2001.
Soluția tribunalului a fost confirmată de
Curtea de Apel Pitești, secția civilă, care, prin decizia nr. 233/A din 4
decembrie 2003, a respins ca nefondat apelul contestatoarei.
Împotriva deciziei dată în apel, prin
care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal a declarat recurs
contestatoarea C.C. care a adus hotărârilor pronunțate în cauză următoarele
critici: instanțele nu au ținut cont că începând cu anul 1991 recurenta a
adresat pârâtului mai multe cereri de restituire a terenului care a rămas liber
până în anul 2001; pârâtul a schimbat destinația terenului pentru care s-a
dispus exproprierea și a utilizat bunul pentru construirea Bibliotecii Antim
Ivireanu, edificiu care în planul de urbanism avea un alt amplasament; trebuiau
aplicate prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 și art. 6 din Legea nr. 213/1998,
în condițiile în care pârâtul nu a făcut o nouă declarație de utilitate publică
în termen de un an; o parte din teren este liber, nefiind afectat de
construcția bibliotecii, astfel că recurenta este îndreptățită la restituirea
acestei părți conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, și numai pentru
diferența de teren ce este ocupată urmează a fi despăgubită prin echivalent.
Recursul nu este fondat.
Este adevărat că prin Decretul nr. 272
din 26 iulie 1983 recurenta-contestatoare și fostul ei soț, C.I.N., au fost
expropriați cu suprafața de 440 mp teren (poz.12 din anexa la decret, fila 39
dosar de fond), dar aceștia au avut în proprietate doar 300 mp și doar pentru
atare suprafață contestatoarea era îndreptățită la măsuri reparatorii conform
Legii nr. 10/2001, deoarece aceasta era întinderea dreptului său. Astfel,
conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 93/20 din 18
ianuarie 1985 de fostul Notariat de Stat al Raionului Râmnicu Vâlcea și
transcris sub nr. 28/1955 la Tribunalul Vâlcea (fila 22 dosar de fond), soții C.I.N.
și C.N.C. au cumpărat de la C.V.P. un teren loc de casă în suprafață de 300 mp
situat, la acea dată, în orașul Rm.Vâlcea, str. L.
Deși recurenta-contestatoare a primit măsuri
reparatorii pentru un drept cu o întindere mai mare decât cel rezultat din
titlul său de proprietate, această eroare de judecată nu poate fi îndreptată
doar în recursul contestatoarei, întrucât, în lipsa căilor de atac de reformare
pe care pârâtul putea să le exercite, contestatoarei nu i se poate crea, în
propriul recurs, o situație mai grea decât aceea din hotărârile atacate.
Potrivit raportului de expertiză realizat
în cauză și a schiței anexă la acest raport (filele 60-61 dosar de fond),
terenul de 440 mp (și nu numai de 300 mp așa cum s-a arătat mai sus), nu poate
fi restituit în natură, deoarece este ocupat de str. C.B., de trotuarele
străzii și de terenul aflat în fața Bibliotecii județene Antim Ivireanu, fiind
nedovedită susținerea contestatoarei conform căreia o porțiune de teren ar fi
liberă și pe cale de consecință, susceptibilă de restituire în natură.
Susținerile recurentei-contestatoare, de
altfel, neprobate, în sensul că s-ar fi adresat pârâtului încă din anul 1991
pentru restituirea în natură a imobilului, că nu a fost respectat scopul
exproprierii, că lucrările la obiectivul de investiții au început în anii
2000-2001 și fără o nouă declarație de utilitate publică, constituie tot atâtea
apărări care puteau fi valorificate în justiție în condițiile art. 35 din Legea
nr. 33/1994, dar cum contestatoarea nu a uzat mai înainte de 14 februarie 2001,
de aceste prevederi și a formulat prezenta acțiune în temeiul Legii nr. 10/2001,
soluțiile instanțelor judecătorești nu puteau fi decât conforme demersului
judiciar întreprins de contestatoare [art. 11 alin. (4) din Legea nr.10/2001].
Față de cele ce preced, recursul se
privește ca nefondat și va fi respins în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat
de reclamanta C.C. împotriva deciziei nr. 233/A din 4 februarie 2003 a Curții
de Apel Ploiești, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 26 noiembrie 2004.