ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 628/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

P.E. a chemat în judecată Primăria

Municipiului Vâlcea și pe primarul acesteia, solicitând anularea dispoziției

nr. 250 din 7 aprilie 2003 și obligarea pârâtei la restituirea suprafeței de

495 mp teren din Râmnicu Vâlcea, acordarea măsurilor reparatorii bănești

aferente terenului în suprafață de 800 mp și construcției aflată pe acest teren

la aceeași adresă, expropriată și apoi demolată, daune morale în valoare de

100.000.000 lei precum și cheltuielile de judecată.

În motivarea contestației,

petiționara arată că în temeiul actului de vânzare-cumpărare, autentificat la

nr. 1358 din 25 iulie 1962 a dobândit proprietatea terenului în suprafață de

1295 mp pe care ulterior a edificat o casă de locuit. În 1988 în temeiul

Decretului nr. 303 terenul în suprafață de 800 mp și construcția au fost

expropriate pentru edificarea unui bloc de locuințe, dar practic, întreaga

suprafață de teren de 1295 mp a fost preluată de stat. Se precizează că pe

teren se afla un singur bloc de locuințe, care ocupă o suprafață mai mică decât

cea expropriată și preluată de stat, pe restul terenului fiind amplasate, fără

autorizație mai multe garaje.

Contestatoarea susține că dispoziția

nr. 250 din 7 aprilie 2003 a Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea este nelegală,

deoarece i se respinge cererea de restituire în natură a suprafeței de 495 mp,

iar măsurile reparatorii pentru terenul de 1245 mp și construcția demolată sunt

acordate sub forma titlurilor de valoare nominală folosite în procesul de

privatizare sau acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de

capital și nu sub formă bănească.

Tribunalul Vâlcea prin sentința nr.

57 din 30 ianuarie 2004, admițând contestația formulată de P.E., a anulat

dispoziția nr. 250 din 7 aprilie 2003 emisă de Primarul Municipiului Râmnicu

Vâlcea și a obligat Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea la acordarea măsurilor

reparatorii în echivalent bănesc pentru suprafața de 800 mp teren și

construcția demolată în sumă de 1.388.584.234 lei (41.028 dolari SUA).

Instanța a respins capătul de cerere

referitor la restituirea în natură a terenului în suprafață de 495 mp și acela

privitor la acordarea daunelor morale și a obligat pe pârâți la plata

cheltuielilor de judecată în valoare de 3.600.000 lei. Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că P.E. a fost expropriată în temeiul Decretului

nr. 303 din 1987 de suprafața de teren de 800 mp și construcția aflată pe

acesta, demolată în scopul edificării unui bloc de locuințe, iar diferența de

teren până la 1295 mp proprietatea acesteia, a trecut fără titlu în

proprietatea statului.

Făcând aplicarea art. 11 din Legea

nr. 10/2001 și art. 11 pct. 2 din H.G. nr. 498/2003, instanța a concluzionat că

cererea de restituire în natură a suprafeței de 495 mp a fost corect soluționată

prin dispoziția nr. 250/2003 a Primarului, deoarece pe acest teren este

amenajată o parcare betonată, utilă bunei funcționări a ansamblului de locuințe

din zonă.

Cât privește natura măsurilor

reparatorii soluția pronunțată prin dispoziția nr. 250/2003 este greșită,

deoarece pentru imobilele expropriate cu destinația de locuințe, dacă

restituirea în natură nu este posibilă, se poate face și sub forma

despăgubirilor bănești, persoana îndreptățită putând opta între această formă a

măsurilor reparatorii și celelalte măsuri reparatorii, titluri de valoare

nominală și acțiuni. Reclamanta optând din pornire prin notificare, la măsurile

reparatorii prin echivalent bănesc, este îndreptățită în temeiul art. 24 din

Legea nr. 10/2001 să obțină o asemenea repartiție, stabilită prin expertiza

efectuată în cauză la suma de 1.388.584.234 lei după deducerea despăgubirilor

primite la valoarea actualizată.

Instanța, prin sentința pronunțată a

respins capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale, întrucât reclamanta

nu a probat existența vreunui prejudiciu moral, prin încălcarea valorilor

ocrotite de lege.

Prin decizia nr. 1476/A din 24 iunie

2004, Curtea de Apel Pitești a admis apelul Primăriei Municipiului Râmnicu

Vâlcea prin primar și a schimbat sentința nr. 57/2004 a Tribunalului Râmnicu

Vâlcea în sensul respingerii în integralitate a contestației formulată de P.E.

împotriva dispoziției nr. 250/2003.

Prin aceeași decizie instanța a

respins ca nefondat apelul declarat de P.E. împotriva sentinței nr. 57 din 30

ianuarie 2004.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de apel a reținut că suprafața de teren a cărei restituire în natură

s-a solicitat de contestatoare, a fost identificată prin expertiza efectuată în

cauză – măsurând însă o suprafață de 416,20 m și nu 495 mp, dar că aceasta

fiind o platformă betonată, ocupată de garaje, nu poate fi restituită în

natură, deoarece s-ar afecta căile de acces, traseele și parcările amenajate.

Pentru acest teren contestatoarei nu

i-au fost acordate nici măsuri reparatorii prin echivalent, motivat de faptul

că aceasta, prin notificare și contestație nu le-a solicitat.

Soluționând apelul primăriei,

instanța de apel a concluzionat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare

a legii, deoarece în cauză terenul de 800 mp și construcția trecând în

proprietatea statului cu titlu, prin expropriere, nu le sunt incidente

dispozițiunile art. 24 din Legea nr. 10/2001, privind acordarea măsurilor

reparatorii sub formă bănească ci numai acelea acordate prin dispoziția nr.

250/2003, titluri de valoare nominală și acțiuni prevăzute de art. 11 pct. 8

din Legea nr. 10/2001.

În recursul declarat împotriva

deciziei nr. 1476/A din 24 iunie 2004 a Curții de Apel Pitești, P.E. invoca

nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului se susține

că instanța de apel, respingând pe fond contestația, a acordat mai mult decât a

solicitat Primăria, deoarece aceasta a fost de acord cu măsurile reparatorii în

valoare de 1.219.331.800 lei, aferente terenului de 800 mp și construcției

demolate. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, deoarece primăria

deși a formulat trei motive de apel, instanța rezolvă doar unul singur, acela

al despăgubirilor pentru imobilul demolat nu și pentru teren.

Instanța respingând apelul privind

restituirea în natură a terenului în suprafață de 416,20 mp pe considerentul că

acesta are regimul juridic al unui bun public, fiind o platformă betonată cu

parcări amenajate, nu a administrat probe în acest sens, și a înlăturat fără

justificare susținerile contestatoarei cum că platforma betonată a fost

efectuată de proprietarii garajelor efectuate pe aceasta.

Recursul este întemeiat în parte.

Din examinarea motivelor de apel ale primăriei și a susținerilor făcute de

aceasta în fața instanței, se reține că Primăria a fost de acord cu măsurile

reparatorii aferente terenului de 800 mp în lei dar nu și în privința

modalității de acordare a acestor măsuri. Dovada este faptul că Primăria

contestă incidența art. 24 din Legea nr. 10/2001 și face trimitere la

dispozițiunile art. 11 pct. 4 și 8 din aceeași lege, care stabilesc că „în

cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional

întregul teren afectat, persoanele îndreptățite beneficiază de măsuri

reparatorii prin echivalent pentru întregul imobil, constând în titluri de

valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la

societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital, în funcție de

opțiunea persoanei îndreptățite..

Nu se poate susține că instanța de

apel a acordat mai mult decât s-a cerut, prin aceea că apelanta a făcut

referire la valoarea terenului de 800 mp stabilită de expert, de vreme ce la

data efectuării expertizei și a soluționării cauzei, modalitățile, cuantumul și

procedurile de acordare a despăgubirilor, la care se referă art. 40 din Legea

nr. 10/2001, nu apăruseră. Caracterul imperativ al textului de referință,

înlătură exercitarea dreptului de dispoziție al pârâtei și posibilitatea

instanței de a adopta concluziile expertului, atâta timp cât acestea nu își au

un fundament legal pentru evaluare.

Este adevărat că apelanta a formulat

critici și sub aspectul măsurilor reparatorii în privința construcției

expropriate și demolate, nefiind de acord ca petiționara să beneficieze de acestea,

iar instanța nu-și ,motivează soluția sub acest aspect. Totuși, recurenta, dat

fiind poziția sa procesuală, nu poate invoca această omisiune de vreme ce

decizia instanței de apel, aceea de menținere a dispoziției nr. 250/2003, de

acordare a măsurilor reparatorii, pentru teren și construcție, sub forma

titlurilor de valoare nominală și acțiuni, nu o prejudiciază sub acest aspect.

Instanțele au greșit atunci când nu

au restituit contestatoarei în natură terenul de 416,20 mp solicitat de

aceasta, înfrângând astfel dispozițiunile art. 11 pct. 2 și 3 C. proc. civ. Din

raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă cu evidență că această

suprafață de teren este liberă și că restituirea acestuia nu afectează accesul

și utilizarea normală a blocului de locuințe edificat pe o porțiune din terenul

expropriat. Mai mult, o suprafață de circa 495 mp teren a fost preluată de stat

fără titlu (așa cum s-a reținut atât de instanța de fond cât și prin dispoziția

nr. 250/2003 a Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea) iar schița de plan

atașată expertizei evidențiază că terenul solicitat de contestatoare se

regăsește în cea mai mare parte în acela preluat de stat fără titlu.

Afirmațiile primăriei cum că acest

teren este afectat utilităților publice, fiind amenajată o parcare betonată,

necesară bunei funcționări a locuințelor din zonă, sunt contrazise de planșele

fotografice, depuse în dosarul de recurs și de schița de plan atașată

expertizei. Accesul la blocul de locuințe este asigurat printr-o alee distinctă

de terenul în litigiu ocupat de un număr de 13 garaje improvizate (toate

acoperite) ridicate de locatarii-proprietari de autoturisme care au și făcut

betonarea terenului.

În această privință, Primăria nu a

făcut nici o probă care să ateste că terenul face parte din domeniul public, că

betonarea platformei îi aparține sau că a autorizat construirea adăposturilor

pentru mașini.

Oricum, existența acestor

construcții provizorii neautorizate pe teren, nu constituie în viziunea art. 10

pct. 2 din Legea nr. 10/2001 un impediment pentru înfăptuirea principiului

regăsit în rațiunea legii, acela al acordării pe cât posibil, în natură a

măsurilor reparatorii..

Așa fiind, în aplicarea textului de

referință art. 10 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 și în temeiul art. 313 C. proc.

civ. recursul declarat de P.E. va fi admis. Procedându-se la casarea deciziei

și sentinței cu privire la terenul de 416,20 mp, se dispune obligarea Primăriei

Municipiului Râmnicu Vâlcea la restituirea acestuia.

Restul dispozițiunilor deciziei vor

fi menținute.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.,

intimata Primăria Râmnicu Vâlcea va fi obligată la 20.000.000 lei cheltuieli de

judecată în recurs, solicitate și probate de recurentă cu chitanțele de plată a

onorariului de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta P.E. împotriva deciziei nr. 1476/A din 24 iunie 2004 al Curții de

Apel Pitești.

Casează decizia și sentința nr. 57

din 30 ianuarie 2004 a Tribunalului Vâlcea cu privire la suprafața de 416,20 mp

teren dispunând obligarea Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea la restituirea

acesteia.

Menține restul dispozițiilor

deciziei.

Obligă Primăria Municipiului Râmnicu

Vâlcea să plătească reclamantei P.E. 20.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2006.