ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2754/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 19 ianuarie 2006, reclamantul M. București prin P.G. cheamă în judecată pe

pârâta SC A.C. SRL București solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va

pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 45.562,72 dolari S.U.A.,

reprezentând 13.472,14 dolari S.U.A. dobânzi calculate la debitul câștigat prin

sentința civilă nr. 2211 din 21 martie 2001 pentru perioada 1 noiembrie 2004 –

30 iunie 2005, 12.620,25 dolari S.U.A. dobânzi calculate la debitul câștigat

prin sentința nr. 1108 din 26 ianuarie 2004 pentru perioada 1 octombrie 2003 –

30 iunie 2005 și 19.470,33 dolari S.U.A. dobânzi calculate la debitul câștigat

prin sentința civilă nr. 1108 din 26 ianuarie 2004 pentru perioada 1 octombrie

2003 – 30 iunie 2005, sume plătibile în lei la cursul oficial al B.N.R. la data

efectuării plății.

Prin sentința comercială nr.

4741 din 8 iunie 2006 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, admite

excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu,

pentru pretențiile reprezentând 13.472,14 dolari S.U.A. echivalent în lei la

cursul oficial al B.N.R. la data plății contravalorii dobânzii pentru debitul

stabilit prin sentința civilă nr. 2211/2001 și respinge pretențiile ca

prescrise, admite în parte acțiunea reclamantului și obligă pârâta la plata

sumei de 12.620,25 dolari S.U.A., echivalentul în lei, reprezentând dobânda

aferentă debitului de 32.992,60 dolari S.U.A. și 19.470,33 dolari S.U.A.,

echivalent în lei, dobândă aferentă debitului de 50.777,40 dolari S.U.A. cum

s-a stabilit prin sentința comercială nr. 1108/2004 a Tribunalului București, secția

a VI-a comercială, pentru perioada 1 octombrie 2003 – 30 iunie 2005.

Reține instanța, pentru a

decide astfel, că pârâta nu a onorat obligațiile de plată a sumelor la care a

fost obligată prin sentințele menționate, astfel că este îndrituit reclamantul

să solicite dobânda legală în temeiul art. 43 C. com., cu excepția sumelor ce

cad sub incidența dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Apelul formulat de

reclamantul apelant împotriva sentinței primei instanțe este respins prin

decizia comercială nr. 628 din 24 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția

a VI-a comercială, care reține, în acest sens, că în mod întemeiat s-a

considerat ca stins prin prescripție, de către prima instanță, dreptul la

acțiune pentru plata accesoriilor creanței constatate prin sentința comercială nr.

2211 din 21 martie 2001, prescripția fiind împlinită la 21 martie 2004, dat

fiind că reclamantul nu s-a prevalat de cauze de întrerupere a prescripției

extinctive, stingerea dreptului material la acțiune în cauză fiind întemeiat pe

art. 3 din Decretul nr. 167/1958 față de natura dreptului stins prin această

prescripție, drept ce nu este supus prescripției deosebite, cu alt caracter,

prevăzută de O.G. nr. 92/2003.

Împotriva deciziei de mai

sus reclamantul declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a

deciziei recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În susținerea recursului

său, recurentul critică instanța pentru greșita interpretare a actului juridic

dedus judecății față de faptul că, în ceea ce privește dobânzile la debitul

stabilit prin sentința civilă nr. 1108 din 26 ianuarie 2004, acestea au fost

calculate începând cu data de 1 octombrie 2003, astfel că la data introducerii

acțiunii, în ianuarie 2006, termenul de prescripție de 3 ani nu era împlinit,

situația fiind similară și pentru dobânzile calculate pe perioada 1 noiembrie

2004 – 30 iunie 2005 pentru debitul aferent sentinței civile nr. 2211 din 30

iunie 2005, iar pentru sumele calculate la debitul acordat prin sentința

comercială nr. 2211 din 21 martie 2001 termenul de prescripție a fost întrerupt

prin formularea cererii de executare la executorul judecătoresc D.S., instanța

de apel făcând astfel o greșită aplicare a dispozițiilor art. 16 lit. c) din

Decretul nr. 167/1958.

Examinând recursul

reclamantului prin prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că

acesta nu este fondat.

Într-o redactare cu multe

erori, recurentul reproșează instanței constatarea ca prescrise a pretențiilor

sale, calculate pe perioada 1 noiembrie 2004 – 30 iunie 2005, pentru debitul

aferent sentinței civile nr. 2211 din 30 iunie 2005, cerere formulată pentru

prima oară în recurs, neexaminată nici de instanța de fond și nici de instanța

de apel și care, față de dispozițiile art. 316 raportat la art. 294 alin. (1) C.

proc. civ., urmează a nu fi examinată nici de instanța de recurs.

Cât privește susținerile

recurentului vizând greșita aplicare a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 de

către instanța de apel cu privire la dobânzile calculate la debitul stabilit

prin sentința comercială nr. 1108 din 26 ianuarie 2004, acestea urmează a nu fi

reținute întrucât instanța de fond, a cărei soluție a fost confirmată de

instanța de apel și care nici nu a fost criticată de reclamantul apelant în

apelul formulat împotriva sentinței primei instanțe, admițând în parte

acțiunea, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului dobânzile pretinse și

calculate de acesta tocmai la debitele stabilite prin sentința comercială nr. 1108

din 26 ianuarie 2004.

În fine, cât privește

dobânda pretinsă de recurentul reclamant și calculată la debitul stabilit prin

sentința civilă nr. 2211 din 21 martie 2001, se reține că în mod judicios

instanța de apel, confirmând soluția adoptată de instanța de fond, a reținut că

dreptul material la acțiune al reclamantului este prescris, prescripția fiind

împlinită la 21 martie 2004, în cauză nefiind incidente dispozițiile O.G. nr. 92/2003

față de natura dreptului ce a făcut obiectul litigiului.

În mod judicios a reținut

instanța de apel și că reclamantul nu s-a prevalat de cauze de întrerupere a

prescripției extinctive, în condițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958, la

dosar reclamantul neproducând nici o dovadă în acest sens.

Criticile avansate de

recurent privind greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art.

16 lit. c) din Decretul nr. 167/1958 față de formularea unei cereri de

executare a sentinței comerciale nr. 2211 din 21 martie 2001 la executorul

judecătoresc D.S. urmează a fi respinse, întrucât recurentul nu a produs nici o

probă de natură a susține afirmația cu privire la existența unui act începător

de executare și nici nu a dovedit că respectiva cerere de executare nu a fost

respinsă, sau nu s-a perimat, pentru a se putea da eficiență dispozițiilor de

lege evocate și a se reține că ar fi fost întrerupt cursul prescripției.

Față de cele de mai sus,

decizia recurată fiind legală și temeinică, recursul reclamantului împotriva

acesteia urmează a fi respins ca nefondat, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul M. București prin P.G., împotriva deciziei nr. 628 din 24

noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 5 noiembrie 2009.