ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3983/2005

Deliberând asupra recursului de

față,

Reclamanta SC R. SA a solicitat

obligarea pârâtei M.F. la plata sumelor de: 391.955,47 dolari S.U.A. sau

echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând creanță

cuvenită în baza deciziei civile nr. 628 din 3 decembrie 1997, pronunțată de

Curtea de Apel București cât și obligarea la plata de dobânzi legale de 6 % pe

an, cu cheltuieli de judecată.

Cererea a făcut obiectul dosarului nr.

1607 din 10 octombrie 2003 înregistrat la Curtea de Apel București.

Motivându-și cererea reclamanta

arată că, prin decizia civilă nr. 628 din 3 decembrie 1997, Curtea de Apel

București a obligat B.C.C.R. la plata sumei de 354.166,71 dolari S.U.A. plus

dobânda care era, la data de 22 iunie 2001, în sumă de 708.993,90 dolari S.U.A.

Executarea acestei sume nu s-a putut face deoarece soldul B.C.C.R. a fost virat

la M.F. în anul 1992.

Deși M.F. recunoaște existența

acestei sume și părțile sunt de acord inclusiv cu compensarea, litigiul poartă

pe modalitatea de plată, M.F. refuzând plata la cursul lei /dolar din ziua

plății.

Acțiunea s-a întemeiat pe

dispozițiile art. 992 și art. 1073 C. civ.

Curtea de Apel București, prin

sentința civilă nr. 172 din 12 decembrie 2003 a admis acțiunea reclamantei și a

obligat pe pârâtul M.F. la plata sumei 391.955,47 dolari S.U.A. sau

echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând creanță, a

sumei de 260.650,38 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la cursul B.N.R. din

ziua plății, reprezentând dobânda legală aferentă precum și 244.536.048 lei

cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință

instanța de fond a reținut că pârâtul datorează reclamantei suma de 391.955,47

dolari S.U.A., creanță de la debitoarea B.C.C.R. și pe care pârâtul o

recunoaște însă contestă modalitatea de plată.

Instanța a apreciat că, fiind o

livrare la export, pârâtul trebuia fie să plătească suma în dolari conform

deciziei nr. 628/1997 a Curții de Apel București sau în lei la cursul din data

plății.

Se arată că art. 8 din O.G. nr.

59/1994, modificat prin O.U.G. nr. 87/1997 prevede că decontarea în lei se face

la cursul de schimb în vigoare la data încasării contravalorii exportului, dată

care în speță nu corespunde cu data efectuării operațiunilor economice.

Acordarea dobânzilor s-a făcut în

baza art. 43 C. com. și a O.G. nr. 9/2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Se susține că au fost ignorate

dispozițiile O.U.G. nr. 87/1997, pentru modificarea art. 8 alin. (1) din O.G.

nr. 59/1994 care prevăd că decontarea în lei a operațiunilor de export se face

la cursul leu /dolar la data încasării contravalorii exportului.

Acest text se aplică doar

operațiunilor de export derulate după 1 ianuarie 1990, iar litigiul privește

exporturi din 1984 – 1985.

Se mai susține că plata nu s-a

făcut, B.C.C.R. nu recunoaște decizia nr. 628/1997 a Curții de Apel București,

astfel că nu se poate imputa M.F. dobânda legală.

Recurentul mai arată că decizia nr.

628/1997 a Curții de Apel București nu îi este opozabilă întrucât nu a fost

parte în proces iar obiectul litigiului este plata contra-valorii exportului și

nu soldul conturilor de cliring în favoarea R.C.R.

Așadar nu există culpa M.F. și

acesta nu trebuie să plătească dobândă.

Recurentul a mai invocat și excepția

lipsei de competență materială a Curții de Apel București, ca o excepție de

ordine publică.

Se susține că, potrivit art. II alin.

(2), teza 1 din O.U.G. nr. 58/2003 se exceptează de la regula păstrării

competenței instanțelor legal investite, procesele și cererile în materie

comercială aflate pe rolul curților de apel, în primă instanță, al căror obiect

are o valoare de peste 10 miliarde lei.

Prin urmare reintroducându-se

apelul, curțile de apel au pierdut competența de a soluționa litigiul în primă

instanță și se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare de

către Tribunalul București.

Atât excepția cât și recursul sunt

nefondate pentru următoarele considerente:

Cu privire la excepție se constată

că aceasta nu a fost invocată în fața instanței de fond, pârâta acceptând la

acea dată judecata Curții de Apel București și doar după ce a constatat soluția

a pretins că instanța nu era competentă să judece litigiul.

Față de această poziție a pârâtei se

apreciază ca fiind de complezență invocarea acestei excepții în recurs.

Pe fond recursul este nefondat

întrucât prin decizia civilă nr. 628 din 3 decembrie 1997 a Curții de Apel

București s-a dispus ca plata să se facă în dolari.

Faptul că pârâtul invocă inopozabilitatea

în raport cu această hotărâre irevocabilă este fără relevanță având în vedere

că se recunoaște suma ca fiind datorată dar se încearcă a se contesta modul ei

de calcul ca o problemă de executare, la ce curs al dolarului se va plăti

această sumă.

Aceasta este însă o falsă problemă

pentru că pârâtul poate plăti în dolari așa cum s-a dispus prin hotărâre și

problema sa nu mai există.

Numai că refuzul de plată pe motive

inventate are ca efect obligația de plată a dobânzilor care curg de drept

pentru datoriile comerciale în temeiul art. 43 C. com. fiind calculate potrivit

O.G. nr. 9/2000.

Corect a reținut instanța că există

culpa pârâtului care confirmă încă din septembrie 2001 că soldul B.C.C.R., în

sumă de 391.955,47 dolari S.U.A. a fost cuprins în totalul soldurilor calculate

conform „Situației pe relația Vest” și virat la M.F. în 1992.

Pentru acest motiv se datorează și

dobânzile la care a fost obligat pârâtul.

Instanța de fond nu a ignorat

dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 59/1994 modificată prin O.U.G. nr.

87/1997 ci a constatat că nu se pune în discuție la această dată modul de

calcul al debitului, el fiind consemnat în hotărârea judecătorească ce

stabilește o situație juridică pe care însuși pârâtul o recunoaște dar ar vrea

să o modifice în sensul modificării cuantumului de executat plata efectivă în

lei a valorii necontestate în dolari ca fiind datorată.

Negăsindu-se întemeiate criticile de

nelegalitate bazate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a fi respins ca

nefondat recursul pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția. Respinge recursul

declarat de pârâtul M.F. – D.G.J. București, împotriva sentinței comerciale nr.

172 din 12 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 29 iunie 2005.