ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3983/2005

Deliberând asupra recursului de față, Reclamanta SC R. SA a solicitat obligarea pârâtei M.F. la plata sumelor de: 391.955,47 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând creanță cuvenită în baza deciziei civile nr. 628 din 3 decembrie 1997, pronunțată de Curtea de Apel București cât și obligarea la plata de dobânzi legale de 6 % pe an, cu cheltuieli de judecată. Cererea a făcut obiectul dosarului nr. 1607 din 10 octombrie 2003 înregistrat la Curtea de Apel București. Motivându-și cererea reclamanta arată că, prin decizia civilă nr. 628 din 3 decembrie 1997, Curtea de Apel București a obligat B.C.C.R. la plata sumei de 354.166,71 dolari S.U.A. plus dobânda care era, la data de 22 iunie 2001, în sumă de 708.993,90 dolari S.U.A.

Executarea acestei sume nu s-a putut face deoarece soldul B.C.C.R. a fost virat la M.F. în anul 1992. Deși M.F. recunoaște existența acestei sume și părțile sunt de acord inclusiv cu compensarea, litigiul poartă pe modalitatea de plată, M.F. refuzând plata la cursul lei /dolar din ziua plății. Acțiunea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 992 și art. 1073 C. civ. Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 172 din 12 decembrie 2003 a admis acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâtul M.F. la plata sumei 391.955,47 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând creanță, a sumei de 260.650,38 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând dobânda legală aferentă precum și 244.536.048 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că pârâtul datorează reclamantei suma de 391.955,47 dolari S.U.A., creanță de la debitoarea B.C.C.R. și pe care pârâtul o recunoaște însă contestă modalitatea de plată. Instanța a apreciat că, fiind o livrare la export, pârâtul trebuia fie să plătească suma în dolari conform deciziei nr. 628/1997 a Curții de Apel București sau în lei la cursul din data plății. Se arată că art. 8 din O.G. nr. 59/1994, modificat prin O.U.G. nr. 87/1997 prevede că decontarea în lei se face la cursul de schimb în vigoare la data încasării contravalorii exportului, dată care în speță nu corespunde cu data efectuării operațiunilor economice. Acordarea dobânzilor s-a făcut în baza art. 43 C. com.

și a O.G. nr. 9/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține că au fost ignorate dispozițiile O.U.G. nr. 87/1997, pentru modificarea art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 59/1994 care prevăd că decontarea în lei a operațiunilor de export se face la cursul leu /dolar la data încasării contravalorii exportului. Acest text se aplică doar operațiunilor de export derulate după 1 ianuarie 1990, iar litigiul privește exporturi din 1984 – 1985. Se mai susține că plata nu s-a făcut, B.C.C.R. nu recunoaște decizia nr. 628/1997 a Curții de Apel București, astfel că nu se poate imputa M.F. dobânda legală. Recurentul mai arată că decizia nr. 628/1997 a Curții de Apel București nu îi este opozabilă întrucât nu a fost parte în proces iar obiectul litigiului este plata contra-valorii exportului și nu soldul conturilor de cliring în favoarea R.C.R.

Așadar nu există culpa M.F. și acesta nu trebuie să plătească dobândă. Recurentul a mai invocat și excepția lipsei de competență materială a Curții de Apel București, ca o excepție de ordine publică. Se susține că, potrivit art. II alin. (2), teza 1 din O.U.G. nr. 58/2003 se exceptează de la regula păstrării competenței instanțelor legal investite, procesele și cererile în materie comercială aflate pe rolul curților de apel, în primă instanță, al căror obiect are o valoare de peste 10 miliarde lei. Prin urmare reintroducându-se apelul, curțile de apel au pierdut competența de a soluționa litigiul în primă instanță și se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare de către Tribunalul București.

Atât excepția cât și recursul sunt nefondate pentru următoarele considerente: Cu privire la excepție se constată că aceasta nu a fost invocată în fața instanței de fond, pârâta acceptând la acea dată judecata Curții de Apel București și doar după ce a constatat soluția a pretins că instanța nu era competentă să judece litigiul. Față de această poziție a pârâtei se apreciază ca fiind de complezență invocarea acestei excepții în recurs. Pe fond recursul este nefondat întrucât prin decizia civilă nr. 628 din 3 decembrie 1997 a Curții de Apel București s-a dispus ca plata să se facă în dolari. Faptul că pârâtul invocă inopozabilitatea în raport cu această hotărâre irevocabilă este fără relevanță având în vedere că se recunoaște suma ca fiind datorată dar se încearcă a se contesta modul ei de calcul ca o problemă de executare, la ce curs al dolarului se va plăti această sumă.

Aceasta este însă o falsă problemă pentru că pârâtul poate plăti în dolari așa cum s-a dispus prin hotărâre și problema sa nu mai există. Numai că refuzul de plată pe motive inventate are ca efect obligația de plată a dobânzilor care curg de drept pentru datoriile comerciale în temeiul art. 43 C. com. fiind calculate potrivit O.G. nr. 9/2000. Corect a reținut instanța că există culpa pârâtului care confirmă încă din septembrie 2001 că soldul B.C.C.R., în sumă de 391.955,47 dolari S.U.A. a fost cuprins în totalul soldurilor calculate conform „Situației pe relația Vest” și virat la M.F. în 1992. Pentru acest motiv se datorează și dobânzile la care a fost obligat pârâtul. Instanța de fond nu a ignorat dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.G.

nr. 59/1994 modificată prin O.U.G. nr. 87/1997 ci a constatat că nu se pune în discuție la această dată modul de calcul al debitului, el fiind consemnat în hotărârea judecătorească ce stabilește o situație juridică pe care însuși pârâtul o recunoaște dar ar vrea să o modifice în sensul modificării cuantumului de executat plata efectivă în lei a valorii necontestate în dolari ca fiind datorată. Negăsindu-se întemeiate criticile de nelegalitate bazate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a fi respins ca nefondat recursul pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția. Respinge recursul declarat de pârâtul M.F. – D.G.J. București, împotriva sentinței comerciale nr. 172 din 12 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 29 iunie 2005.