ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1027/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 29 ianuarie 2004 sub nr. 1067/2004, reclamanta SIF M. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC B.C.R. SA stabilirea sumelor datorate cu titlu de dobândă pentru sumele societății deținute la banca pârâta și obligarea pârâtei la plata acestori dobânzi, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii reclamanta arată, în esență, că a avut în conturile deschise la pârâtă mai multe sume de bani, sume provenite din conturile societății deschise la B.C.E. – B. SA sumele respective fiind purtătoare de dobânzi, conform dobânzilor practicate de către această bancă. Reclamanta a mai arătat că, B.C.E. a furnizat prin absorbție cu banca pârâtă SC B.C.R.

SA, care a preluat întreg activul și pasivul acesteia, sumele societății existente în conturile băncii absorbite, fiind astfel preluate de către pârâtă. Fiind voba de conturi purtătore de dobânzi, banca avea obligația de a plăti dobânda pe întreaga perioadă cât sumele respective se aflau în conturile deschise la această bancă, obligație ce nu a fost respectată. S-a precizat totodată că sumele existente în soldurile conturilor respective au fost confimate atât de către B.C.E., cât și de către banca pârâtă SC B.C.R. SA, că banca succesoare, prin extrasele de cont, fără însă a se calcula și plăti sumele reprezentând dobânzile aferente acestor sume. În același timp, s-a învederat că datorită faptului că sumele reprezentând dobânzi sunt datorate în temeiul unor reguli generale privind activitatea bancară, fiind însușite de ambele părți, sunt îndeplinite toate condițiile necesare pentru obligarea pârâtei la plata acestor sume.

La data de 5 februarie 2004, reclamanta a adus precizări cererii cu care a înțeles să investească instanța, indicând prin cererea de la dosarul menționat stabilirea în mod provizoriu a pretențiilor solicitate la sumă de 1.000.000.0001 lei. Pârâta și-a precizat poziția în cauză, depunând întâmpinare în condițiile art. 720 ind. 4 alin. (2) C. proc. civ., consemnată la dosar nr. 1067/2004, prin care a invocat în prealabil, excepția de necompetență teritorială, imposibilitatea de stabilire a competenței materiale față de faptul că reclamanta nu a înțeles să-și precizeze valoarea obiectului cererii, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele mai vechi de trei ani, pretinse la momentul formulării cererii, solicitând, cu privire la fondul cauzei, respingerea cererii ca neîntemeiată.

Mai mult, învederează pârâta că sumele deținute de reclamantă în conturile deschise la B. SA centrala și B. SA, sucursala Bacău, au făcut obiectul ordonanțelor de poprire pe cale judecătorească încă din anul 1997 în favoarea creditorului B. SA, deci pe calea propririi în mâinile creditorului, moment în care conform procedurilor băncii sumele au fost blocate în conturi nepurtătoare de dobânzi, astfel cum se stipula în condițiile generale de afaceri ale B. SA, act ce are natura unui act de adeziune, opozabil reclamantei de la data deschiderii contului curent.

Pârâta mai învederează, totodată, că prin cesiunile de creanță încheiate între B. SA și A.V.A.B., aceasta din urmă a devenit creditor al reclamantei pentru sumele urmărite de B. SA prin poprirea anterioară și s-a subrogat în drepturile acesteia, derulând procedura propririi în baza normelor de executare silită prin poprire în cadrul cărora au fost preluate și formele de executare silită anterioare realizate pe cale judecătorească. De asemenea pârâta arată că prin adresa din data de 11 septembrie 2003, A.V.A.B. a revocat ordinul de blocare prin poprire a conturilor reclamantei, renunțând definitiv și irevocabil la toate ordonanțele de poprire emise de instanțele judecătorești și înființate până la data emiterii acestei adrese, comunicând SC B.C.R.

SA că poate să dispune măsurile pentru deblocarea conturilor. Și creditoarea B., precizează pârâta, a solicitat, de asemenea prin adresele din data de 26 septembrie 2003 și respectiv 29 septembrie 2003, ridicarea propririlor înființate asupra conturilor reclamantei și deblocarea acestor conturi. Față de întâmpinarea depusă, reclamanta și-a precizat la rândul său poziția, învederând prin răspunsul la întâmpinare, depus la dosarul deja menționat că sub aspectul excepției de necompetență teritorială trebuie reținute prevederile art. 5 coroborate cu cele ale art. 6 și art. 7 alin. (2) C. proc. civ., ce stabilesc o competență alternativă, solicitând astfel respingerea excepției ca neîntemeiată, iar în ceea ce privește aspectele legate de stabilirea competenței materiale, se arată că aceasta aparține Tribunalului, dat fiind valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, invocându-se sub acest aspect dispozițiile art. 2 alin. (2) lit. a C. proc.

civ. Prin sentința civilă nr. 567 pronunțată la data de 18 martie 2004 de Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția de necompetență teritorială și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială. Prin cererea depusă la dosar, reclamanta a înțeles să aducă noi precizări cu privire la cererea de chemare în judecată, învederând că obiectul cererii vizează în mod exclusiv recuperarea sumelor datorate de către B. SA și ulterior de către pârâta SC B.C.R. SA, respective obligații datorate de aceste bănci comerciale cu titlu de dobândă, începând cu data de 28 martie 1997, dată de la care onturile societății au fost blocate în baza unei ordonanțe de poprire înființată de Secția comercială a Tribunalului București în dosarul nr. 2209/1997.

A reiterat reclamanta, în mare parte, argumentele prezentate în cererea de chemare în judecată și în precizarea anterioară acestei ultime precizări, învederând, suplimentar, faptul că pentru perioada cuprinsă între 28 martie 1997, data la care s-au efectuat propririle ce au condus la indisponibilizarea sumelor din respectivele conturi și data de 10 septembrie 1999, data la care s-a produs transferul conturilor de la B. SA la SC B.C.R. SA, urmare a procesului de fuziune dintre cele două bănci, obligația de plată a dobânzii aparține A.V.A.B., ca urmare a faptului că B. SA nu a bonificat respectiva dobândă, deși erau obligate conform contractelor de depozit, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 18/2004, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 85/2004, care prevăd ca obligația de plată a dobânzii pentru această perioadă izvorăște din activitatea fostului B. SA, în timp ce pentru cealaltă perioadă, 11 septembrie 1999, dată la care conturile au fost transferate la SC B.C.R. SA, conform prevederilor art. 11 ind. 1 din O.U.G. nr. 126/1999 de modificare și completare a O.U.G. nr. 39/1999 și până la sfârșitul anului 2003, când s-a efectuat soldul final al acestor conturi, obligația de plată aparține în exclusivitate pârâtei SC B.C.R. SA, pentru ca din momentul fuziunii, obligația de plată a dobânzii este o obligație personală, decurgând din faptul că respectivele sume s-au aflat în contul acestei bănci și nu în contul A.V.A.S. sau al B. SA, care, de altfel, nici nu mai există.

Prin încheierea pronunțată la data de 11 aprilie 2005, Tribunalul a respins ca neîntemeiate excepțiile de necompetență materială și teritorială, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a unit cu fondul excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru considerentele pe larg expuse la acea dată. Prin sentința comercială nr. 8731 din 23 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată și a fost admisă cererea precizată formulată de reclamanta SIF M. SA în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. În consecință, a fost obligată la plata sumei de 4.131.220,92 lei ron reprezentând dobânda datorată pentru sumele în lei și la plata sumei 5.047,63 dolari S.U.A.

reprezentând dobânda pentru sumele în devize, aflate în conturile societății reclamante. A fost obligată pârâta la plata sumei de 47.643,25 ron cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu de expert. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a arătat că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău din 29 ianuarie 2004, reclamanta SIF M. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B.C.R. SA stabilirea sumelor datorate cu titlu de dobândă pentru sumele societății deținute la banca pârâtă și obligarea pârâtei la plata acestor dobânzi, cu cheltuieli de judecată. Instanța a apreciat că, în cauză, calitate procesuală pasivă are A.V.A.S.

și nu pârâta SC B.C.R. SA. Din analiza probatoriului administrat în cauză, tribunalul a reținut că în cursul anului 1993 fostul FPP II M., actualmente SIF M. SA a deschis la B. SA mai multe conturi curente și de depozit în lei și în valută, aspecte atestate în înscrisul intitulat Condiții generale de afaceri, ediția 1993, înscris care se coroborează cu celelalte înscrisuri constând în extrase de cont, note contabile, adrese interne dintre diferite direcții ale B. SA, cu concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, precum și cu faptul că pârâta nu neagă existența lor. Înscrisul menționat, semnat de către părți, a fost apreciat de către instanță ca având natura juridică a unui contract conform dispozițiilor art. 969 C. proc.

civ. S-a mai reținut că, urmare a ordonanțelor de poprire din cursul anului 1997, s-a dispus blocarea conturilor reclamantei deținute la fosta B. SA, deblocarea acestora producându-se abia la sfârșitul anului 2003, cum rezultă din adresa A.V.A.B. din data de 11 septembrie 2003. Pentru perioada cuprinsă între momentul blocării conturilor – 3 aprilie 1997 și cel al deblocării acestora nu s-au acordat dobânzi, nici de către B. SA nici de către SC B.C.R. SA, bancă ce a preluat aceste sume ca urmare a procesului de fuziune prin absorbție cu B. SA. În baza prevederilor art. 15 din O.U.G. nr. 18/1994, modificate prin O.U.G. nr. 85/2004, pârâta A.V.A.S. s-a subrogat în drepturile și obligațiile SC B.C.R.

SA, reprezentând statul în calitate de garant, în procesele și cererile cu care sunt sau au fost investite instanțele judecătorești în legătură cu „orice alte obligații ori pretenții, prezente sau viitoare, izvorâte din activitatea desfășurtă de B. SA până la data radierii din Registrul Comerțului”. Cu privire la aplicabilitatea prevederilor Condițiilor generale de afaceri, ediția 1997, invocate în apărare de către pârâtă, instanța a arătat că, în raport de dispozițiile art. 4 din Condițiile generale de afaceri, ediția 1993, B. SA avea obligația de a încunoștiința clientul cu privire la modificarea clauzelor, prin orice fomă va crede de cuviință, inclusiv prin afișare la ghișeele băncii unde sunt gestionate conturile.

Instanța a considerat că înscrisul intitulat Condiții generale de afaceri, ediția 1997, nu poate fi opus reclamantei, deoarece, deși pârâta a susținut afișarea acestuia la ghișeele băncii unde erau gestionate conturile reclamantei, nu a făcut în niciun fel dovada celor susținute. Ca urmare, s-a apreciat că nu poate fi opusă reclamantei clauza cuprinsă în art. 9.8 din acesta conform căreia în cazul popririi contului curent, „sumele blocate în conturile curente de depozit sau tranzitorii, nu produc dobânzi”. S-a menționat că nu poate fi reținută nici apărarea pârâtei în sensul că reclamanta nu a făcut dovada existenței contractelor de depozit în sensul de „instrumentum probationem”, întrucât, instanța, a pus în vedere pârâtei, în baza art. 172 C. proc.

civ., să depună la dosarul cauzei contractele invocate, însă aceasta a învederat că nu se mai regăsesc în arhiva fostei B. SA, aplicându-se dispozițiile art. 174 C. proc. civ. și socotindu-se ca dovedite pretențiile părții la cuprinsul acelui înscris. În ceea ce pivește excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei martie 1997 – ianuarie 2001, s-a arătat că în raport de dispozițiile art. 1 coroborate cu cele ale art. 3 și art. 7 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune al reclamantei nu este prescris. Asta, deoarece, momentul de la care prescripția dreptului la acțiune începe să curgă este cel la care s-a dispus ridicarea măsurii popririi și deblocarea conturilor și anume septembrie 2003, acesta fiind și momentul la care s-a constatat că pentru sumele respective nu fusese bonificată dobânda.

Față de situația de fapt și de drept reținută, instanța a considerat că, așa cum reiese din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, pârâta datorează reclamantei suma de 41.312.209.174 rol și 5.047,63 dolari S.U.A., deoarece conturile societății înregistrate în conturile de blocaj sunt conturi curente de disponibilități în lei și în valută și conturi de depozite, că sumele cu titlu de dobândă au fost stabilite prin raportare la valoarea sumelor aflate în conturile reclamantei la data deblocării, ținându-se cont de operațiunea de stornare efectuată de B. SA, iar la calculul dobânzii cuvenite reclamantei s-a ținut cont de dobânda practicată de B. SA pe perioada 3 aprilie 1997 – 12 decembrie 1999 și apoi de cea practicată de SC B.C.R.

SA pe perioada 13 decembrie 1999 – 22 septembrie 2003. Ca urmare, a admis cererea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă la plata sumelor calculate conform raportului de expertiză contabilă. Împotriva sentinței comercile nr. 8731 din 23 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a declarat apel în termen legal pârâta A.V.A.S., criticând-o pentru următoarele motive de apel, redate în esență: 1) greșit a fost soluținată excepția lipsei calității procesuale pasive a SC B.C.R. SA pentru că potrivit art. 15 din O.U.G. nr. 18/2004, A.V.A.S. se subrogă în drepturile SC B.C.R. SA pentru activitatea desfășurată de B. SA până la data radierii acesteia din Registrul Comerțului, nu și pentru activitatea desfășurată de SC B.C.R.

SA pe perioada ulterioară, respectiv pentru perioada octombrie 1999 – septembrie 2003, ceea ce duce la desființarea sentinței atacate în baza art. 297 teza a II-a C. proc. civ.

2) greșit a fost soluționtă și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru sumele aferente perioadei martie 1997 – ianuarie 2001, deoarece este vorba despre dobânzi contractuale, iar în materie contractuală prescripția curge de la data scadenței, iar nu de la momentul la care partea a luat cunoștință despre încălcarea deptului ca în materie delictuală; 3) cu privire la soluționarea fondului cauzei s-a invocat: a) modificarea Condițiilor generale de afaceri, având caracterul unui contract de adeziune, nu trebuia notificată clienților băncii, așa cum afirmă reclamanta, ci potrivit art. 4 din acestea, a fost adusă la cunoștință clientului prin afișare la ghișeele unde sunt gestionate conturile; b) reclamanta nu a făcut proba contractelor de depozit încheiate cu B. SA; c) Condițiile generale de afaceri din ianuarie 1993 nu conțin prevederi cu privire la acordarea de dobânzi în situația popririi, astfel că banca nu datora dobânzi pentru sumele blocate prin poprire, iar Condițiile generale de afaceri aplicabile conturilor poprite sunt cele din ianuarie 1997, care prevăd în mod expres că banca nu acordă dobânzi pentru sumele poprite.

Faptul că banca a indisponibilizat conturile reclamantei rezultă din răspunsul expertului, acordarea de dobânzi pentru sumele poprite este o operațiune lipsită de cauză juridică, deoarece atâta vreme cât contraprestația lipsește, banca neputând folosi sumele poprite în activitatea sa curentă, cauza acordării de dobândă lipsește. Curtea de Apel București prin decizia comercială nr. 199 din 18 aprilie 2007 admite apelul declarat de apelanta A.V.A.S. București, împotriva sentinței comerciale nr. 8731 din 23 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 26484/3/2004, în contradictoriu cu intimații SIF M. SA Bacău și SC B.C.R. SA București. Schimbă, în parte, sentința atacată, în sensul că respinge în tot cererea de chemare în judecată așa cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

Menține, în rest celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta SIF M. SA Bacău, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, învocând ca motive de recurs dispozițiile art. 304, pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că introducerea în cauză a SC B.C.R. SA este nelegală, întrucât nu are calitate personală pasivă și că aspectele reținute de instanța de apel referitoare la aplicabilitatea unor prevederi din condițiile generale de afaceri din 1997 emise de către bancă încalcă dispozițiile legale referitoare la formarea și modificarea contractelor, neținând cont de prevederile art. 969 C. proc. civ. și că soluția instanței de apel nu se întemeiază pe lege.

În consecință, recurenta - reclamantă solicită, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea deciziei atacate, rejudecarea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală. Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Din examinarea actelor de la dosar, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale, incidente cauzei, rezultă că instanța de apel, în mod judicios a apreciat actul juridic dedu judecății pronunțând o hotărâre temeinică și legală care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă. Critica recurentei confom căreia SC B.C.R. SA nu are calitate procesuală pasivă privind perioada 11 septembrie 1999 – 31 decembrie 2003 întrucât instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 15 din O.U.G.

nr. 18/2004 astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 85/2004 este neîntemeiată. Prin art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 126/1999 aprobată prin Legea nr. 727/2001 s-a dispus ca transferul tuturor conturilor de la B. SA la SC B.C.R. SA să se facă până la data de 10 septembrie 1999 iar prin alin. (3) s-a prevăzut că începând cu 11 septembrie 1999 operațiunile bancare cu clienta acelor conturi vor fi evidențiate în contabilitatea SC B.C.R. SA. Astfel fiind, în mod corect a reținut instnța de apel că pentru perioada 11 septembrie 1999 – 31 decembrie 2003 pentru sumele solicitate cu titlu de dobândă la depozite, calitatea procesuală pasivă în cauză o are SC B.C.R. SA.

De asemenea nici cealaltă critică formulată de recurentă cu privire la opozabilitatea și aplicabilitatea uno prevederi din Condițiile generale de afaceri din 1997 emise de către bancă, este neîntemeiată, întrucât, potrivit art. 4 din Condițiile generale de afaceri din 1993 – „modificările condițiilor generale de afaceri se aduc la cunoștință clientului, de Bancă, prin orice formă crede de cuviință, inclusiv prin afișare la ghișeele unde sunt gestionate conturile”. Cum în speță se solicită dobânda pentru sumele blocate în conturi ca urmare a punerii în aplicare a ordonanțelor judecătorești de poprire, obligația de informare, în aceste cazuri, nu există. Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc.

civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SIF M. SA Bacău împotriva deciziei comerciale nr. 199 din 18 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2008.