ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2182/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 20 septembrie

2004, reclamanta SC I. SA București a chemat în judecată pe pârâta M.R.B. București

(în prezent B.B.E., Sucursala România București) pentru a fi obligată la plata

sumelor de: - 289.516,25 dolari S.U.A. reprezentând speze și comisioane bancare

încasate nejustificat pentru garanțiile bancare L/G 1560, L/G 1561, L/G 1564 și

L/G 1565; - 3717,55 dolari S.U.A. dobânzi comerciale și comisioanele restituite

privind sumele de 48.321,71 dolari S.U.A. și dobânzile calculate la reținerea

anticipată a unor comisioane; -44358 dolari S.U.A. dobânzi comerciale la

depozitele colaterale constituite de pârâtă fără acordul reclamantului,

calculate pe perioada blocării sumelor, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr.

4031 din 4 octombrie 2005, Tribunalul București a respins ca efect a

prescripției dreptului material la acțiune capătul de cerere privind obligația

pârâtei la plata de speze și comisioane în sumă de 57807,93 dolari S.U.A.

Totodată, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei, pârâta fiind obligată la

plata sumei de 720 dolari S.U.A. dobânzi bonificate de bancă la depozitele

clienților, și s-au respins restul capetelor de cerere, ca nefondate, cu

compensarea cheltuielilor de judecată avansate de pârâtă.

Curtea de Apel București,

prin decizia comercială nr. 415 din 1 octombrie 2007, a respins apelul

reclamantei, ca nefondat și a admis în parte cererea expertului de majorare a

onorariului la 30.000 lei, diferența de 2000 lei în sarcina apelantei.

Recursul declarat de

reclamantă a fost respins de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.

1881 din 29 mai 2008.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri judecătorești reclamanta SC I. SA București a formulat o contestație

în anulare, potrivit art. 318 C. proc. civ., arătând că instanța de recurs a

omis să examineze efectele refuzului beneficiarului de acceptare a cererilor de

prelungire a valabilității scrisorilor de garanție formulate de ordonator,

comițând o gravă eroare materială întrucât banca nu are calitatea de a accepta

sau modifica elementele din cuprinsul scrisorii de garanție aflate în depozit.

În legătură cu contestația

în anulare de față se rețin următoarele:

Potrivit prevederilor art. 318

C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau

când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din

greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Contestația în anulare este

o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute

de lege, prin care se urmărește anularea unei hotărâri definitive dacă la

pronunțarea ei nu s-au observat neregularitățile actelor de procedură ori dacă

soluția este rezultatul unei erori materiale evidente (art. 317 și 318 C. proc.

civ.).

Prevederea cuprinsă în art. 318

C. proc. civ., potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată

dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă la erori materiale

evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cu

respingerea greșită a unui recurs tardiv, anularea greșită ca netimbrat sau ca

făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea

cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Prin urmare, greșelile

instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare sunt

greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de

interpretare a dispozițiilor legale.

În cazul în care contestația

în anulare privește și omisiunea examinării unui motiv de casare, aceasta nu

înseamnă că pot fi repuse în discuție pe această cale motive de casare care au

format obiect de preocupare pentru instanța de recurs, chiar dacă soluția

pronunțată ar fi rezultatul unei greșite aprecieri a probelor sau a aplicării

legii.

Astfel, contestația în

anulare nu constituie un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar și greșite,

date în recurs, întrucât instanța este ținută să verifice numai dacă există

vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege și nu poate să examineze

justețea soluției pronunțate.

Examinând hotărârea atacată,

în raport de dispozițiile legale de mai sus, se constată că instanța de recurs

a analizat în mod detaliat cele două motive, și a avut în vedere toate

criticile formulate de pârâtă, dezlegând inclusiv problema invocată referitoare

la prelungirea termenelor de valabilitate a scrisorilor de garanție.

Este de reținut, deci, că

toate motivele de recurs, așa cum le-a formulat reclamanta își găsesc tratarea

detaliată în considerentele hotărârii atacate, așa cum s-a menționat mai sus.

În această situație,

afirmația reclamantei – contestatoare referitoare la neexaminarea tuturor

motivelor de casare, de către instanța de recurs, nu poate fi primită.

De altfel, chiar dacă petiționara

consideră că prin soluția la care s-a oprit instanța de recurs ar cuprinde

greșeli de judecată pe fond, acestea nu pot fi corectate pe această cale

procesuală, a contestației în anulare, care este o cale de retractare și nu de

reformare a soluției atacate.

În consecință, nefiind

îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 318 C. proc. civ., contestația

în anulare formulată de pârâtă va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de SC I. SA București împotriva deciziei nr. 1881 din 29 mai 2008 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 septembrie 2009.