ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2182/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 20 septembrie 2004, reclamanta SC I. SA București a chemat în judecată pe pârâta M.R.B. București (în prezent B.B.E., Sucursala România București) pentru a fi obligată la plata sumelor de: - 289.516,25 dolari S.U.A. reprezentând speze și comisioane bancare încasate nejustificat pentru garanțiile bancare L/G 1560, L/G 1561, L/G 1564 și L/G 1565; - 3717,55 dolari S.U.A. dobânzi comerciale și comisioanele restituite privind sumele de 48.321,71 dolari S.U.A. și dobânzile calculate la reținerea anticipată a unor comisioane; -44358 dolari S.U.A. dobânzi comerciale la depozitele colaterale constituite de pârâtă fără acordul reclamantului, calculate pe perioada blocării sumelor, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 4031 din 4 octombrie 2005, Tribunalul București a respins ca efect a prescripției dreptului material la acțiune capătul de cerere privind obligația pârâtei la plata de speze și comisioane în sumă de 57807,93 dolari S.U.A. Totodată, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei, pârâta fiind obligată la plata sumei de 720 dolari S.U.A. dobânzi bonificate de bancă la depozitele clienților, și s-au respins restul capetelor de cerere, ca nefondate, cu compensarea cheltuielilor de judecată avansate de pârâtă. Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 415 din 1 octombrie 2007, a respins apelul reclamantei, ca nefondat și a admis în parte cererea expertului de majorare a onorariului la 30.000 lei, diferența de 2000 lei în sarcina apelantei.

Recursul declarat de reclamantă a fost respins de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1881 din 29 mai 2008. Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești reclamanta SC I. SA București a formulat o contestație în anulare, potrivit art. 318 C. proc. civ., arătând că instanța de recurs a omis să examineze efectele refuzului beneficiarului de acceptare a cererilor de prelungire a valabilității scrisorilor de garanție formulate de ordonator, comițând o gravă eroare materială întrucât banca nu are calitatea de a accepta sau modifica elementele din cuprinsul scrisorii de garanție aflate în depozit. În legătură cu contestația în anulare de față se rețin următoarele: Potrivit prevederilor art. 318 C. proc.

civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, prin care se urmărește anularea unei hotărâri definitive dacă la pronunțarea ei nu s-au observat neregularitățile actelor de procedură ori dacă soluția este rezultatul unei erori materiale evidente (art. 317 și 318 C. proc. civ.). Prevederea cuprinsă în art. 318 C. proc.

civ., potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cu respingerea greșită a unui recurs tardiv, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Prin urmare, greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

În cazul în care contestația în anulare privește și omisiunea examinării unui motiv de casare, aceasta nu înseamnă că pot fi repuse în discuție pe această cale motive de casare care au format obiect de preocupare pentru instanța de recurs, chiar dacă soluția pronunțată ar fi rezultatul unei greșite aprecieri a probelor sau a aplicării legii. Astfel, contestația în anulare nu constituie un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar și greșite, date în recurs, întrucât instanța este ținută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege și nu poate să examineze justețea soluției pronunțate. Examinând hotărârea atacată, în raport de dispozițiile legale de mai sus, se constată că instanța de recurs a analizat în mod detaliat cele două motive, și a avut în vedere toate criticile formulate de pârâtă, dezlegând inclusiv problema invocată referitoare la prelungirea termenelor de valabilitate a scrisorilor de garanție.

Este de reținut, deci, că toate motivele de recurs, așa cum le-a formulat reclamanta își găsesc tratarea detaliată în considerentele hotărârii atacate, așa cum s-a menționat mai sus. În această situație, afirmația reclamantei – contestatoare referitoare la neexaminarea tuturor motivelor de casare, de către instanța de recurs, nu poate fi primită. De altfel, chiar dacă petiționara consideră că prin soluția la care s-a oprit instanța de recurs ar cuprinde greșeli de judecată pe fond, acestea nu pot fi corectate pe această cale procesuală, a contestației în anulare, care este o cale de retractare și nu de reformare a soluției atacate. În consecință, nefiind îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 318 C. proc.

civ., contestația în anulare formulată de pârâtă va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de SC I. SA București împotriva deciziei nr. 1881 din 29 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2009.