ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1881/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 10384/2004, pe rolul Tribunalului București, reclamanta SC I.E. SA București a chemat în judecată pârâta M.R.B. București solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 289.516,25 dolari S.U.A., reprezentând speze și comisioane bancare încasate nejustificat; 3.717,55 dolari S.U.A. dobânzi comerciale la comisioanele restituite; 44.358,00 dolari S.U.A., dobânzi comerciale calculate la depozite colaterale constituite de pârâtă. În motivarea cererii a arătat că între reclamantă și terța societate A.P.C. a intervenit un contract privind executarea în Egipt a complexului „Instalație de fracționat condensat țiței”, derularea operațiunilor bancare între părți realizându-se prin intermediul pârâtei, scop în care reclamanta a solicitat deschiderea de cont, cu respectarea normelor în vigoare, respectiv a reglementărilor B.N.R.

A susținut că pârâta ignorând contestațiile formulate de către reclamantă la extrasele de cont ale debitoarei, a procedat la încasarea de comisioane necuvenite la garanțiile bancare constituite, pe care le-a reținut nejustificat; a blocat importante sume de bani nejustificat. Prin gestionarea abuzivă a contului pârâta a produs grave prejudicii reclamantei. Prin întâmpinarea depusă la 26 octombrie 2004, pârâta M.R.B., a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. A fost ridicată excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune pentru suma de 57.807,93 dolari S.U.A., suma fiind calculată pentru o perioadă de 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, susținându-se ca pretențiile reclamantei sunt nejustificate, raporturile contractuale dintre părți derulându-se în conformitate cu cele convenite prin Protocolul încheiat la data de 27 iulie 1998, în temeiul căruia au fost emise cele 4 scrisori de garanție în favoarea societății egiptene, parteneră a reclamantei în contractul de execuție. A susținut că debitarea conturilor s-a efectuat în temeiul autorizării solicitantului cu sumele datorate drept comisioane, banca fiind mandatată să debiteze fără nici un preaviz contul curent al reclamantei cu sumele datorate pârâtei și băncilor egiptene care au confirmat scrisorile de garanție.

Prin sentința comercială nr. 4031 din 4 octombrie 2005, pronunțată în dosar nr. 10384/2004, Tribunalul București a respins, ca efect al prescripției dreptului material la acțiune, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 57.807,93 dolari S.U.A., a admis acțiunea în parte și a obligat pârâta la plata sumei de 720 dolari S.U.A., cu titlu de dobânzi bonificate de bancă pentru depozitele clienților, a respins celelalte capete de cerere.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a apreciat că sumele reținute de bancă cu titlul de speze și comisioane bancare se datorează de către client până la expirarea termenului de valabilitate al garanțiilor constituite, perceperea acestora fiind efectuată în conformitate cu reglementările interne ale băncii și a clauzelor Protocolului încheiat la 27 iulie 1998. Instanța de fond a reținut cu privire la capetele 2 și 3 din cerere că pârâta a respectat clauzele contractuale precum și dispozițiile legale în materie privind calcularea dobânzilor cuvenite clientului. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta invocând motive de nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 415 din 1 octombrie 2007, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC I.E.

S.A. București împotriva sentinței comerciale nr. 4031 din 4 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 10384/2004, în contradictoriu cu intimata B.B.E., sucursala România (fostă M.R.B. București ). A admis în parte cererea expertei G.M. și a dispus majorarea onorariului de expert de la 1.000 lei la 3.000 lei urmând ca diferența de 2.000 lei să fie achitată de reclamantă. A luat act că intimata își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe calea unei acțiuni separate. Pentru a pronunța această decizie instanța de control judiciar a reținut în esență următoarele: Cu privire la primul capăt de cerere privind obligarea M.R.B. București la plata sumei de 289.516,25 dolari S.U.A.

speze și comisioane bancare încasate nejustificat pentru cele patru garanții bancare constituite s-a reținut că raporturile dintre SC I.E. SA și M.R.B. s-au derulat în temeiul Protocolului încheiat la 27 iulie 1998 prin care reclamanta s-a obligat irevocabil și necondiționat să furnizeze în contul deschis la bancă sumele necesare plății comisioanelor și taxelor, autorizând banca să debiteze contul cu sumele datorate, cu acest titlu fără preaviz. Reclamanta s-a obligat să achite taxe și comisioane datorate până la data inițială prevăzută în contract pentru expirarea scrisorilor de garanție, în cazul în care acestea sunt anulate sau revocate înainte de scadență.

Reclamanta a solicitat prin adresele nr. 764 din 26 octombrie 2001 și nr. 200765 din 8 decembrie 2003, prelungirea termenului de valabilitate și reducerea valorii scrisorii de garanție 1560 până la 27 mai 2005; prin adresele înaintate la 14 august 2000 și 16 noiembrie 2000 prelungirea termenului de valabilitate al scrisorii de garanție nr. 1564 până la 27 februarie 2001; prin adresele înaintate la 19 septembrie 2000 și 26 septembrie 2002 prelungirea termenului de valabilitate al scrisorii de garanție 1565 succesiv până la 27 decembrie 2002. Instanța de apel, nu a reținut susținerile reclamantei privind prelungirea termenului de valabilitate exclusiv pentru scrisoarea de garanție 1560; astfel că perceperea de speze și comisioane pentru aceste scrisori de garanție până în anul 2002 nu poate fi considerată drept abuzivă, dispusă cu încălcarea clauzelor contractuale.

Reclamanta nu se poate prevala în raporturile cu garantul M.R.B. de clauzele A.R.F. încheiat cu beneficiarul la 27 iunie 2001, pentru că pârâta este terț față de acord și, în același timp, inclusiv clauzele acordului sunt conforme uzanțelor internaționale, potrivit cărora garanția nu poate fi anulată decât la prezentarea declarației scrise a beneficiarului, în cauză A.P.C., ulterior succesorul în drepturi al acesteia, declarație prin care îl eliberează pe garant de obligațiile asumate. Executându-și obligațiile asumate prin A.R.F., beneficiarul a comunicat la 7 februarie 2002 și 19 februarie 2002 eliberarea garanțiilor autorizând băncile emitente să returneze scrisorile de bună execuție.

În ceea ce privește cererea de executare a garanțiilor formulată la 12 iunie 2000 de către beneficiar, cerere de care reclamanta înțelege să se prevaleze în susținerea schimbării naturii juridice a scrisorilor de garanție cu consecința încetării obligațiilor garantului de a plăti speze și comisioane garantului, instanța de apel a reținut că efectele cererii de executare a garanțiilor, comunicată de beneficiar la 12 iunie 2000 a fost anulată ca urmare a demersurilor reclamantei, care a acționat în justiție beneficiarul, la Tribunalul Cairo și la Curtea Internațională de Arbitraj de la Cairo, ulterior încheierii A.R.F. la 27 iunie 2001, beneficiarul renunțând la executarea scrisorilor de garanție a dispus restituirea acestora, cu excepția garanției 1560, asupra căreia nu poartă litigiul.

Cu privire la capetele de cerere 2 și 3 privind obligarea pârâtei la plata de dobânzi pentru suma de 48.232,71 dolari S.U.A. reținută nejustificat din contul reclamantei, cu titlu de comision și restituită reclamantei, instanța de apel a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut că raporturile dintre reclamantă și pârâtă nu intră sub incidența art. 4 O.G. nr. 9/2000 nefiind relații de comerț exterior, relații economice internaționale, ci raporturi juridice stabilite între persoane juridice române. Pentru sumele reținute nejustificat dobânda aferentă potrivit dobânzilor comerciale practicate de bancă la depozitele colaterale este de 720 dolari S.U.A. Cu privire la capătul de cerere privind obligarea la plata sumei de 44.358 dolari S.U.A., dobânzi calculate la depozite în temeiul art. 4 din O.G.

nr. 9/2000, instanța de apel a reținut că banca nu datorează această sumă deoarece din probatoriul administrat a rezultat că s-au calculat și acordat dobânzi în sumă de 11.852 dolari S.U.A., în funcție de procentul de dobândă practicat, care a variat între 1,75 % - 2,15 % pe an, dobândă practicată la depozite colaterale în valută. Rata dobânzii practicată de bancă se stabilește lunar de conducerea băncii, procentul aplicându-se tuturor clienților persoane fizice sau juridice cu excepția situațiilor în care, prin convenție părțile au stipulat o dobândă preferențială. În cuprinsul convenției părților nu se regăsește o clauză preferențială privind dobânda aplicată depozitelor colaterale, dispozițiile art. 4 din O.G.

nr. 9/2000 nu sunt incidente speței. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta SC I.E. SA București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând în esență că: Instanța de apel a încălcat și nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Instanța a greșit în sensul că a trecut peste termenii conveniți de părți în protocolul încheiat la 27 iulie 1998 încălcând prevederile art. 8 al acestei convenții, interpretând greșit actul de voință al părților, denaturând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Instanța de apel a greșit atunci când a respins primul capăt de cerere privind obligarea intimatei – pârâte la plata spezelor și comisioanelor bancare încasate peste termenul inițial de valabilitate a garanțiilor deoarece legal nu a intervenit nici un act prin care termenul inițial de valabilitate al garanțiilor în litigiu a fost modificat. Instanța de apel a greșit atunci când a respins capetele 2 și 3 din cerere privind obligarea pârâtei la plata de dobânzi. Decizia instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea reglementărilor legale în vigoare aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Instanța a înlăturat prevederile art. 969 C. civ., în sensul că a încălcat Protocolul din 27 iulie 1998, legea părților, prin care părțile au stabilit corect modul în care s-au constituit garanțiile, valoarea acestora, termenul inițial de valabilitate, spezele și comisioanele bancare datorate, precum și în pct. 8 întinderea plății comisioanelor și taxelor bancare până la împlinirea termenului de valabilitate a acestora. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Din examinarea actelor de la dosarul cauzei prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei rezultă că instanța de fond și instanța de apel în mod corect au apreciat actul dedus judecății și probatoriile administrate în cauză și decizia atacată nu poate fi desființată.

Instanța de apel nu a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ. și nu a trecut peste termenii conveniți de părți în Protocolul încheiat la 27 iulie 1998 respectiv peste prevederile art. 8 ale acestei convenții deoarece reclamanta a solicitat și acceptat prelungirea garanțiilor a căror valabilitate, cu acordul pârâtei a fost modificată ulterior, astfel nu se poate reține ca termen limită al valabilității scrisorilor de garanție, conform protocolului pct. 8, termenele inițiale convenite pentru scrisorile de garanție 1560 și 1561 – 27 iunie 2001, 1564 - 27 august 2000 și 1565 – 27 septembrie 2000. Termenele la care expiră valabilitatea scrisorilor de garanție, determinate în raport cu clauzele convenite prin Protocolul încheiat de părți la 27 iulie 1998 și cu cele asumate prin A.R.F.

din 27 iunie 2001, potrivit cărora garantul este eliberat la data prezentării de către beneficiar a declarației scrise sunt: pentru garanția nr. 1560 din 28 iulie 1998 data de 27 mai 2005; pentru garanția nr. 1565 din 8 septembrie 1998 data de 19 decembrie 2002; pentru garanția nr. 1561 din 28 iulie 1998 data de 07 februarie 2002; pentru garanția nr. 1564 din 28 iulie 1988 data de 07 februarie 2002, termene până la care banca a fost îndreptățită să calculeze speze și comisioane. În consecință, până la data de 07 februarie 2002, pentru garanțiile nr. 1561 și 1564 și până la data de 19 decembrie 2002 pentru garanția nr. 1565, date la care beneficiarul garanției a notificat banca garantă, aceasta este îndreptățită să perceapă comisioane și speze.

Critica privind imposibilitatea prelungirii de către părți a duratei de valabilitate a scrisorilor de garanție bancară nu este întemeiată deoarece din înscrisurile depuse în cauză rezultă că recurenta-reclamantă în calitatea sa de ordonator (solicitant) al scrisorilor de garanție în mod repetat a solicitat acordul intimatei de prelungire a duratei de valabilitate a acestor garanții. S-a probat, de asemenea, că intimata a dat curs solicitărilor recurentei - reclamante, a emis acte de prelungire a valabilității scrisorilor de garanție pe care beneficiarul din Egipt și anume Societatea A.P.C. le-a acceptat, consecința fiind aceea că intimata a fost ținută în continuare de obligațiile proprii asumate prin scrisorile de garanție până la datele la care beneficiarul extern al garanțiilor a eliberat intimata de obligațiile de plată derivate.

În mod corect instanța de apel a concluzionat că intimata a fost îndreptățită să calculeze comisioane până la data la care beneficiarul extern al garanției a eliberat intimata de angajamentele proprii de plată asumată prin cele patru garanții bancare. Motivul 2 de recurs întemeiat de recurenta-reclamantă pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este neîntemeiat deoarece instanța de apel nu a înlăturat prevederile art. 969 C. civ. Cu privire la capetele de cerere 2 și 3 privind obligarea pârâtei la plata de dobânzi pentru suma de 48.232,71 dolari S.U.A. reținută nejustificat din contul reclamantei cu titlu de comision în mod corect instanța de fond și instanța de apel au reținut că raporturile dintre reclamantă și pârâtă nu intră sub incidența art. 4 din O.G.

nr. 9/2000 nefiind relații de comerț exterior, relații economice internaționale, ci raporturi juridice stabilite între persoane juridice române. În consecință, criticile formulate de recurenta-reclamantă împotriva hotărârii recurate sunt neîntemeiate întrucât atât instanța de apel precum și instanța de fond au pronunțat hotărâri temeinice și legale fundamentate exclusiv pe probatoriul cauzei și în deplină concordanță cu normele și uzanțele comerciale în materie de garanții bancare. Față de cele ce preced rezultă că decizia atacată este legală și în consecință, Înalta Curte va respinge recursul în considerarea art. 312 pct. 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC I.E. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 415 din 1 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2008.