ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1881/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1881/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

sub nr. 10384/2004, pe rolul Tribunalului București, reclamanta SC I.E. SA

București a chemat în judecată pârâta M.R.B. București solicitând instanței

obligarea acesteia la plata sumei de 289.516,25 dolari S.U.A., reprezentând

speze și comisioane bancare încasate nejustificat; 3.717,55 dolari S.U.A. dobânzi

comerciale la comisioanele restituite; 44.358,00 dolari S.U.A., dobânzi

comerciale calculate la depozite colaterale constituite de pârâtă.

În motivarea cererii a

arătat că între reclamantă și terța societate A.P.C. a intervenit un contract

privind executarea în Egipt a complexului „Instalație de fracționat condensat

țiței”, derularea operațiunilor bancare între părți realizându-se prin

intermediul pârâtei, scop în care reclamanta a solicitat deschiderea de cont,

cu respectarea normelor în vigoare, respectiv a reglementărilor B.N.R.

A susținut că pârâta

ignorând contestațiile formulate de către reclamantă la extrasele de cont ale

debitoarei, a procedat la încasarea de comisioane necuvenite la garanțiile

bancare constituite, pe care le-a reținut nejustificat; a blocat importante

sume de bani nejustificat. Prin gestionarea abuzivă a contului pârâta a produs

grave prejudicii reclamantei.

Prin întâmpinarea depusă la

26 octombrie 2004, pârâta M.R.B., a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. A fost

ridicată excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune pentru suma de

57.807,93 dolari S.U.A., suma fiind calculată pentru o perioadă de 3 ani

anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Pe fondul cauzei s-a

solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, susținându-se ca pretențiile

reclamantei sunt nejustificate, raporturile contractuale dintre părți

derulându-se în conformitate cu cele convenite prin Protocolul încheiat la data

de 27 iulie 1998, în temeiul căruia au fost emise cele 4 scrisori de garanție

în favoarea societății egiptene, parteneră a reclamantei în contractul de

execuție. A susținut că debitarea conturilor s-a efectuat în temeiul

autorizării solicitantului cu sumele datorate drept comisioane, banca fiind

mandatată să debiteze fără nici un preaviz contul curent al reclamantei cu

sumele datorate pârâtei și băncilor egiptene care au confirmat scrisorile de

garanție.

Prin sentința comercială nr.

4031 din 4 octombrie 2005, pronunțată în dosar nr. 10384/2004, Tribunalul

București a respins, ca efect al prescripției dreptului material la acțiune,

capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 57.807,93 dolari

S.U.A., a admis acțiunea în parte și a obligat pârâta la plata sumei de 720 dolari

S.U.A., cu titlu de dobânzi bonificate de bancă pentru depozitele clienților, a

respins celelalte capete de cerere.

Pentru a pronunța această

sentință instanța de fond a apreciat că sumele reținute de bancă cu titlul de

speze și comisioane bancare se datorează de către client până la expirarea

termenului de valabilitate al garanțiilor constituite, perceperea acestora

fiind efectuată în conformitate cu reglementările interne ale băncii și a

clauzelor Protocolului încheiat la 27 iulie 1998.

Instanța de fond a reținut

cu privire la capetele 2 și 3 din cerere că pârâta a respectat clauzele

contractuale precum și dispozițiile legale în materie privind calcularea

dobânzilor cuvenite clientului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 415 din 1 octombrie 2007,

a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC I.E. S.A. București

împotriva sentinței comerciale nr. 4031 din 4 octombrie 2005 pronunțată de

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 10384/2004, în

contradictoriu cu intimata B.B.E., sucursala România (fostă M.R.B. București ).

A admis în parte cererea

expertei G.M. și a dispus majorarea onorariului de expert de la 1.000 lei la

3.000 lei urmând ca diferența de 2.000 lei să fie achitată de reclamantă.

A luat act că intimata își

rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe calea unei acțiuni

separate.

Pentru a pronunța această

decizie instanța de control judiciar a reținut în esență următoarele:

Cu privire la primul capăt

de cerere privind obligarea M.R.B. București la plata sumei de 289.516,25 dolari

S.U.A. speze și comisioane bancare încasate nejustificat pentru cele patru

garanții bancare constituite s-a reținut că raporturile dintre SC I.E. SA și M.R.B.

s-au derulat în temeiul Protocolului încheiat la 27 iulie 1998 prin care

reclamanta s-a obligat irevocabil și necondiționat să furnizeze în contul

deschis la bancă sumele necesare plății comisioanelor și taxelor, autorizând

banca să debiteze contul cu sumele datorate, cu acest titlu fără preaviz.

Reclamanta s-a obligat să

achite taxe și comisioane datorate până la data inițială prevăzută în contract

pentru expirarea scrisorilor de garanție, în cazul în care acestea sunt anulate

sau revocate înainte de scadență.

Reclamanta a solicitat prin

adresele nr. 764 din 26 octombrie 2001 și nr. 200765 din 8 decembrie 2003,

prelungirea termenului de valabilitate și reducerea valorii scrisorii de

garanție 1560 până la 27 mai 2005; prin adresele înaintate la 14 august 2000 și

16 noiembrie 2000 prelungirea termenului de valabilitate al scrisorii de

garanție nr. 1564 până la 27 februarie 2001; prin adresele înaintate la 19

septembrie 2000 și 26 septembrie 2002 prelungirea termenului de valabilitate al

scrisorii de garanție 1565 succesiv până la 27 decembrie 2002.

Instanța de apel, nu a

reținut susținerile reclamantei privind prelungirea termenului de valabilitate

exclusiv pentru scrisoarea de garanție 1560; astfel că perceperea de speze și

comisioane pentru aceste scrisori de garanție până în anul 2002 nu poate fi

considerată drept abuzivă, dispusă cu încălcarea clauzelor contractuale.

Reclamanta nu se poate

prevala în raporturile cu garantul M.R.B. de clauzele A.R.F. încheiat cu

beneficiarul la 27 iunie 2001, pentru că pârâta este terț față de acord și, în

același timp, inclusiv clauzele acordului sunt conforme uzanțelor

internaționale, potrivit cărora garanția nu poate fi anulată decât la

prezentarea declarației scrise a beneficiarului, în cauză A.P.C., ulterior

succesorul în drepturi al acesteia, declarație prin care îl eliberează pe

garant de obligațiile asumate.

Executându-și obligațiile

asumate prin A.R.F., beneficiarul a comunicat la 7 februarie 2002 și 19

februarie 2002 eliberarea garanțiilor autorizând băncile emitente să returneze

scrisorile de bună execuție.

În ceea ce privește cererea

de executare a garanțiilor formulată la 12 iunie 2000 de către beneficiar,

cerere de care reclamanta înțelege să se prevaleze în susținerea schimbării

naturii juridice a scrisorilor de garanție cu consecința încetării obligațiilor

garantului de a plăti speze și comisioane garantului, instanța de apel a

reținut că efectele cererii de executare a garanțiilor, comunicată de

beneficiar la 12 iunie 2000 a fost anulată ca urmare a demersurilor

reclamantei, care a acționat în justiție beneficiarul, la Tribunalul Cairo și

la Curtea Internațională de Arbitraj de la Cairo, ulterior încheierii A.R.F. la

27 iunie 2001, beneficiarul renunțând la executarea scrisorilor de garanție a

dispus restituirea acestora, cu excepția garanției 1560, asupra căreia nu

poartă litigiul.

Cu privire la capetele de

cerere 2 și 3 privind obligarea pârâtei la plata de dobânzi pentru suma de

48.232,71 dolari S.U.A. reținută nejustificat din contul reclamantei, cu titlu

de comision și restituită reclamantei, instanța de apel a apreciat că în mod

corect prima instanță a reținut că raporturile dintre reclamantă și pârâtă nu

intră sub incidența art. 4 O.G. nr. 9/2000 nefiind relații de comerț exterior,

relații economice internaționale, ci raporturi juridice stabilite între

persoane juridice române.

Pentru sumele reținute

nejustificat dobânda aferentă potrivit dobânzilor comerciale practicate de

bancă la depozitele colaterale este de 720 dolari S.U.A.

Cu privire la capătul de

cerere privind obligarea la plata sumei de 44.358 dolari S.U.A., dobânzi calculate

la depozite în temeiul art. 4 din O.G. nr. 9/2000, instanța de apel a reținut

că banca nu datorează această sumă deoarece din probatoriul administrat a

rezultat că s-au calculat și acordat dobânzi în sumă de 11.852 dolari S.U.A.,

în funcție de procentul de dobândă practicat, care a variat între 1,75 % - 2,15

% pe an, dobândă practicată la depozite colaterale în valută.

Rata dobânzii practicată de

bancă se stabilește lunar de conducerea băncii, procentul aplicându-se tuturor

clienților persoane fizice sau juridice cu excepția situațiilor în care, prin

convenție părțile au stipulat o dobândă preferențială. În cuprinsul convenției

părților nu se regăsește o clauză preferențială privind dobânda aplicată

depozitelor colaterale, dispozițiile art. 4 din O.G. nr. 9/2000 nu sunt

incidente speței.

Împotriva acestei ultime

hotărâri a declarat recurs reclamanta SC I.E. SA București, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie susținând în esență că:

Instanța de apel a încălcat

și nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., potrivit căruia

convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Instanța

a greșit în sensul că a trecut peste termenii conveniți de părți în protocolul

încheiat la 27 iulie 1998 încălcând prevederile art. 8 al acestei convenții,

interpretând greșit actul de voință al părților, denaturând înțelesul lămurit

și vădit neîndoielnic al acestuia.

Instanța de apel a greșit

atunci când a respins primul capăt de cerere privind obligarea intimatei – pârâte

la plata spezelor și comisioanelor bancare încasate peste termenul inițial de

valabilitate a garanțiilor deoarece legal nu a intervenit nici un act prin care

termenul inițial de valabilitate al garanțiilor în litigiu a fost modificat.

Instanța de apel a greșit

atunci când a respins capetele 2 și 3 din cerere privind obligarea pârâtei la

plata de dobânzi.

Decizia instanței de apel a

fost pronunțată cu încălcarea reglementărilor legale în vigoare aplicabile

raportului juridic dedus judecății.

Instanța a înlăturat

prevederile art. 969 C. civ., în sensul că a încălcat Protocolul din 27 iulie

1998, legea părților, prin care părțile au stabilit corect modul în care s-au

constituit garanțiile, valoarea acestora, termenul inițial de valabilitate,

spezele și comisioanele bancare datorate, precum și în pct. 8 întinderea plății

comisioanelor și taxelor bancare până la împlinirea termenului de valabilitate

a acestora.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Din examinarea actelor de la

dosarul cauzei prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale

incidente cauzei rezultă că instanța de fond și instanța de apel în mod corect

au apreciat actul dedus judecății și probatoriile administrate în cauză și

decizia atacată nu poate fi desființată.

Instanța de apel nu a nesocotit

principiul înscris în art. 969 C. civ. și nu a trecut peste termenii conveniți

de părți în Protocolul încheiat la 27 iulie 1998 respectiv peste prevederile art.

8 ale acestei convenții deoarece reclamanta a solicitat și acceptat prelungirea

garanțiilor a căror valabilitate, cu acordul pârâtei a fost modificată

ulterior, astfel nu se poate reține ca termen limită al valabilității

scrisorilor de garanție, conform protocolului pct. 8, termenele inițiale

convenite pentru scrisorile de garanție 1560 și 1561 – 27 iunie 2001, 1564 - 27

august 2000 și 1565 – 27 septembrie 2000.

Termenele la care expiră

valabilitatea scrisorilor de garanție, determinate în raport cu clauzele

convenite prin Protocolul încheiat de părți la 27 iulie 1998 și cu cele asumate

prin A.R.F. din 27 iunie 2001, potrivit cărora garantul este eliberat la data

prezentării de către beneficiar a declarației scrise sunt: pentru garanția nr. 1560

din 28 iulie 1998 data de 27 mai 2005; pentru garanția nr. 1565 din 8

septembrie 1998 data de 19 decembrie 2002; pentru garanția nr. 1561 din 28

iulie 1998 data de 07 februarie 2002; pentru garanția nr. 1564 din 28 iulie 1988

data de 07 februarie 2002, termene până la care banca a fost îndreptățită să

calculeze speze și comisioane.

În consecință, până la data

de 07 februarie 2002, pentru garanțiile nr. 1561 și 1564 și până la data de 19

decembrie 2002 pentru garanția nr. 1565, date la care beneficiarul garanției a

notificat banca garantă, aceasta este îndreptățită să perceapă comisioane și

speze.

Critica privind

imposibilitatea prelungirii de către părți a duratei de valabilitate a

scrisorilor de garanție bancară nu este întemeiată deoarece din înscrisurile

depuse în cauză rezultă că recurenta-reclamantă în calitatea sa de ordonator

(solicitant) al scrisorilor de garanție în mod repetat a solicitat acordul

intimatei de prelungire a duratei de valabilitate a acestor garanții.

S-a probat, de asemenea, că

intimata a dat curs solicitărilor recurentei - reclamante, a emis acte de

prelungire a valabilității scrisorilor de garanție pe care beneficiarul din

Egipt și anume Societatea A.P.C. le-a acceptat, consecința fiind aceea că

intimata a fost ținută în continuare de obligațiile proprii asumate prin

scrisorile de garanție până la datele la care beneficiarul extern al

garanțiilor a eliberat intimata de obligațiile de plată derivate.

În mod corect instanța de

apel a concluzionat că intimata a fost îndreptățită să calculeze comisioane

până la data la care beneficiarul extern al garanției a eliberat intimata de

angajamentele proprii de plată asumată prin cele patru garanții bancare.

Motivul 2 de recurs

întemeiat de recurenta-reclamantă pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

este neîntemeiat deoarece instanța de apel nu a înlăturat prevederile art. 969 C.

civ.

Cu privire la capetele de

cerere 2 și 3 privind obligarea pârâtei la plata de dobânzi pentru suma de

48.232,71 dolari S.U.A. reținută nejustificat din contul reclamantei cu titlu

de comision în mod corect instanța de fond și instanța de apel au reținut că

raporturile dintre reclamantă și pârâtă nu intră sub incidența art. 4 din O.G. nr.

9/2000 nefiind relații de comerț exterior, relații economice internaționale, ci

raporturi juridice stabilite între persoane juridice române.

În consecință, criticile

formulate de recurenta-reclamantă împotriva hotărârii recurate sunt

neîntemeiate întrucât atât instanța de apel precum și instanța de fond au

pronunțat hotărâri temeinice și legale fundamentate exclusiv pe probatoriul

cauzei și în deplină concordanță cu normele și uzanțele comerciale în materie

de garanții bancare.

Față de cele ce preced

rezultă că decizia atacată este legală și în consecință, Înalta Curte va

respinge recursul în considerarea art. 312 pct. 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC I.E. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 415 din 1

octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 mai 2008.