ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10232/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10232/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Deliberând asupra recursurilor civile de față;

Din

examinarea lucrărilor și actelor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Pitești sub nr. 1438 din 21 iulie 2004, reclamantul G.A.A. a chemat

în judecată pe pârâta Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea prin Primar,

solicitând anularea Dispoziției nr. 2203 din 2 iunie 2004, emisă de Primarul

municipiului Râmnicu Vâlcea.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că dispoziția atacată este nelegală și netemeinică sub toate aspectele

cu privire la restituirea în natură , în proprietate exclusivă, a imobilului

teren situat în Râmnicu Vâlcea, și a cerut restituirea întregii suprafețe de

teren în exclusivitate, conform actului de vânzare-cumpărare al autorului său,

K.B.,

autentificat la data de 4

august 1944, în temeiul Legii nr. 10/2001 fiindu-i restituit doar o parte din

acesta.

În

drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

O copie a

acțiunii reclamantului și înscrisurilor anexate a fost înregistrată la

Tribunalul Vâlcea sub nr. 2201 din 28 septembrie 2004, iar prin

încheierea din 22 octombrie 2004, aceasta a fost înaintată în vederea conexării

la dosarul nr. 1438/2004, ceea ce s-a și dispus prin încheierea pronunțată la

data de 29 octombrie 2004, ambele dosare având același obiect și privind

aceleași părți.

La data de 4 februarie 2005 a formulat cerere

de intervenție în interes

propriu A.V.C.,

care a solicitat respingerea cererii reclamantului și

constatarea

nulității totale a dispoziției atacate, precum și nulitatea parțială a

Dispoziției nr. 849/2002 cu privire la restituirea terenului în suprafață de

340 mp în proprietate exclusivă, ambele dispoziții fiind emise de Primarul

municipiului Râmnicu Vâlcea.

În motivarea

cererii, intervenienta a arătat că deține în calitate de proprietar

apartamentul situat la etajul imobilului cu parter și etaj, construit

pe terenul în

litigiu, imobil constituit

din două unități locative distincte, locuința fiind cumpărată la data de 24

aprilie 1997, în condițiile reglementate de Legea nr. 112/1995, dat fiind

că

a deținut bunul în cauză în calitate de chiriaș.

A precizat că prin Dispoziția nr. 849/2002

reclamantului i-a fost restituit în natură apartamentul de la parter, conform

Legii nr. 10/2001, cât și o parte din terenul aferent (respectiv 340 mp) în

proprietate exclusivă, prin aceeași dispoziție

statuându-se că o suprafață de 20 mp din teren îi revine acesteia în

mod exclusiv,

iar pentru restul de 404 mp se află în indiviziune cu

reclamantul.

Astfel, în flagrantă contradicție cu prima

dispoziție, prin Dispoziția

nr. 2203/2004,

s-a restituit reclamantului încă 101 mp în proprietate exclusivă, care

face

parte din suprafață de 404 mp atribuită în indiviziune.

Intervenienta a invocat prevederile art.

22 din Legea nr. 112/1995, argumentând cererea sa în sensul că se află în

coproprietate forțată și perpetuă cu petentul în privința terenului aferent

construcției, considerând că a dobândit și dreptul de proprietate asupra

respectivului teren, conform art. 33 din H.G. nr. 20/1996.

A arătat că prima dispoziție, nr.

849/2002, este definitivă întrucât reclamantul nu a formulat nici o contestație

împotriva ei, iar cea de a doua dispoziție. nr. 2203/2004, a fost emisă cu

eludarea legii.

Tribunalul Vâlcea, secția civilă, prin sentința

civilă nr. 215 din 10 martie 2005, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantul G.A.A. împotriva Dispoziției nr. 2203/2004 emisă de Primăria

municipiului Râmnicu Vâlcea prin Primar.

A admis în parte cererea de intervenție în

interes propriu formulată de intervenienta A.V.C. în privința solicitării de a

se stabili o cotă indiviză pentru terenul aferent apartamentului cumpărat prin

contractul de vânzare-cumpărare nr. 23815/13209/1997, situat în Râmnicu Vâlcea,

și a respins celelalte capete de cerere din cererea de intervenție și în

consecință:

A anulat în parte Dispoziția nr. 2203/2004

emisă de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, în sensul că:

A stabilit că pentru suprafața de 113,37 mp,

aferentă locuinței și dependințelor, cumpărate de intervenienta în baza Legii

nr. 112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 23815/13209 din 24

aprilie 1997 (fila 61), conform schiței releveu, etaj și magazie de la filele

87 și 88 și schiței anexă la raportul de expertiză întocmit de expertul ing.

S.G. de la fila 92, reclamantul și intervenienta în interes propriu se află în

indiviziune, fiecare cu o

cotă ideală,

abstractă de câte ½, ca efect al contractului din 24 aprilie 1997.

A dispus restituirea în proprietate

exclusivă către reclamant și a diferenței de teren în suprafață de 189,63 mp

până la totalul de 303 mp, suprafață ce face parte din parcela de 404 mp

restituită acestuia prin Dispoziția nr. 849/2002 (fila 57), potrivit planului

de situație anexat la respectiva dispoziție.

A

menținut restul Dispoziției nr. 2203/2004.

În considerentele sentinței, instanța de fond a

reținut, pe baza probatoriului administrat în cauză următoarele:

Reclamantul, în calitate de persoană

îndreptățită la restituirea în natură a imobilului, beneficiar exclusiv al

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin Dispoziția

nr. 2203/2004 a primit în cotă exclusivă, iar nu în indiviziune cu

municipiul Râmnicu

Vâlcea și suprafața de 101 mp identificată prin

schița anexă ce face parte din suprafața de 400 mp, atribuită anterior în

indiviziune prin Dispoziția nr. 849/200. Această porțiune de 101 mp se adaugă

la parcela de 340 mp identificată în planul-situație anexă la prima dispoziție,

rămânând un rest de teren neatribuit în cotă exclusivă de 303 mp.

S-a reținut

de instanța de fond că această soluție este greșită deoarece prin

raportare la prevederile Legii nr. 112/1995, act normativ în baza

căruia intervenienta a cumpărat unui din cele două apartamente constitutive ale

clădirii aflate pe terenul în litigiu din Râmnicu Vâlcea, reclamantul trebuia

să beneficieze de măsura reparatorie a restituirii în natură în cota exclusivă

și pentru diferența de 189,63 mp din restul de 303 mp ce face parte din parcela

de 404 mp restituită prin Dispoziția nr.849/2002, numai suprafața de 113,37 mp

fiind în stare de indiviziune între reclamant și intervenienta, ca efect al proprietății

avute asupra celor două apartamente de către fiecare.

Sub acest aspect s-a reținut a fi întemeiată și

cererea de intervenție, cumpărătoarea A.V.C. justificând un interes propriu

legitim de a se constata că aceasta deține o cotă indiviză pentru terenul

aferent locuinței dobândită în 1997, respectiv pentru suprafața de 113,37 mp pe

care se află efectiv apartamentul său, situat la etaj, cu suprafață utilă de

97,39 mp și una din dependințe, aflată la sol (magazia) cu suprafață utilă de

15,98 mp (97,39 + 15,98 mp).

Pentru celelalte capete de cerere, cererea

intervenientei s-a reținut a fi neîntemeiată, aceasta nejustificând un interes

legal, cu atât mai mult cu cât în

cauză

este vorba de o procedură specială instituită exclusiv în favoarea persoanei

îndreptățite

la măsurile reparatorii prevăzute de Legii nr. 10/2001, respectiv în favoarea

reclamantului.

Instanța de fond a constatat că,

raportat la prevederile art. 21, art. 22 și art. 26 alin. ultim din Legea nr.

112/1995 și art. 37 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi,

aprobate prin H.G. nr. 20/2006 și completate și modificate prin H.G. nr.

11/1997, intervenienta nu are vocație decât la o cotă indiviză din teren,

aferentă construcției, apartamentului și anexelor dobândite în 1997 în suprafață

de 113,37 mp, nu și la terenul ce excede acestei suprafețe. Astfel, instanța de

fond a reținut că pentru suprafața de 113,37 mp aferentă locuinței,

intervenienta deține o cotă indiviză de

1

/2, cealaltă cotă din

aceeași suprafață fiind deținută de reclamant iar restul din terenul restituit

în baza Legii nr. 10/2001 aparținându-i acestuia din urmă în cotă exclusivă de

1/1. La dreptul indiviz deținut de

intervenientă

din suprafața menționată, aceasta are și un drept real de folosință în

privința

terenului strict necesar pentru accesul (în comun) în locuința sa și dependințe

(magazie), drept avut și anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Tribunalul a motivat că regimul juridic

instituit pentru sintagma de "teren aferent" conform Legii nr. 112/1995,

în cazul cumpărării locuinței de către chiriași, este mult mai restrâns decât

cel reliefat prin diferite reglementări anterioare, în sensul că vizează numai

terenul aflat sub construcție, incluzând și dreptul de

folosință pentru acces la elementele clădirii, iar nu și terenul

alăturat, indiferent de

categoria de folosință, limitarea fiind impusă

de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995.

Dispunând anularea în parte a Dispoziției nr.

2203/2004, tribunalul a stabilit că reclamantul și intervenientă se află în

indiviziune cu privire la suprafața de

113,37

mp, pentru acest teren aferent locuinței dobândite de intervenientă aceștia

având

fiecare o cotă indiviză de

1

/2, iar reclamantului i se va restitui

în proprietate exclusivă și suprafața de 189,63 mp până la totalul de 303 mp,

făcând parte din parcela de 404 mp restituită prin dispoziția din anul 2002.

Cum prin Dispoziția nr. 849/2002 s-a atribuit

reclamantului în proprietate

exclusivă 340

mp, iar acesta nu a contestat măsura dispusă prin acea dispoziție în

termen

legal, a fost menținută Dispoziția nr. 2203/2004 pentru atribuirea parcelei de

101 mp în proprietate exclusivă, la care se adaugă diferența de 189,63 mp,

terenul de 20 mp atribuit intervenientei pentru acces magazie profitând

acesteia.

Curtea de Apel Pitești, secția civilă,

conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 377 A din 17

iunie 2005, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții Primăria

municipiului Rm.Vâlcea și Primarul municipiului Rm.Vâlcea și de intervenientă

A.V.C. în baza acelorași considerente. Cu privire la critica formulată atât de

pârâți cât și de intervenientă în sensul că instanța de fond a ignorat

constatările, propunerile și concluziile expertului desemnat în cauză deoarece

nu a dispus suplimentarea expertizei cu un raport de expertiză întocmit de un

expert în specialitatea construcții pentru a stabili cotele părți aferente ale

terenului, aflate în indiviziune forțată, în raport de suprafețele construite,

instanța de apel a constatat că este nefondată și că în mod corect instanța de

fond a respins cererea formulată de intervenientă privind efectuarea

expertizei, apreciind că precizările făcute de aceasta pot fi soluționate odată

cu fondul. Instanța de apel a motivat că administrarea unei probe neutile și

neconcludente în soluționarea cauzei ar conduce la tergiversarea judecății și

astfel s-ar încălca principiul rezonabilității soluționării unei cauze, statuat

de jurisprudența CEDO.

Împotriva acestei din urmă decizii au

declarat recurs pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA și PRIMARUL

MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA și intervenienta în interes propriu A.V.C.

În dezvoltarea motivelor lor de recurs,

întemeiate în drept pe art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., pârâții

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA și PRIMARUL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA,

au susținut că instanța de apel a interpretat în mod eronat dispozițiile art.

22 din Legea nr. 112/1995 și art. 37 din Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 112/1995 aprobate prin H.G. nr. 20/1996, hotărârea pronunțată fiind

dată cu aplicarea greșită a legii. Pârâții au arătat că, în conformitate cu

dispozițiile legale menționate, foștii proprietari dobândesc cota parte din

proprietatea indiviză asupra părților din construcții care, prin natura lor, nu

se pot folosi decât în comun, aceeași reglementare aplicându-se și cu privire

la „terenurile aferente" clădirilor, cotele de

proprietate determinându-se proporțional cu suprafața construită. Au

mai arătat că

potrivit art. 37 din Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 112/1995, în situația chiriașilor care au dobândit dreptul de

proprietate asupra locuințelor și anexelor gospodărești, dreptul de proprietate

se dobândește și asupra terenului aferent în raport cu suprafața construită, în

condițiile art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995. Pârâții au susținut,

raportat la textele legale redate, că instanța a confundat cota-parte din

suprafața construită cu cota-parte din terenul aferent acesteia și că,

respingând apelul pe care l-au declarat împotriva hotărârii

pronunțate de instanța de fond, instanța de

control judiciar a stabilit că reclamantul

și intervenienta se află în

indiviziune forțată numai pentru o suprafață de 113,37 mp, ce reprezintă, în

fapt, suprafața construită a locuinței și a anexei de la subsol, cumpărate de

intervenienta prin contractul de vânzare-cumpărare la care se face referire în

dispozitivul sentinței pronunțate de Tribunalul Vâlcea și că astfel instanțele

de fond și apel au privat-o pe intervenienta de posibilitatea oricărui acces la

calea publică și la magazia de la subsolul clădirii.

Referitor la motivul de recurs întemeiat

pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pârâții au susținut că, deși în apel au

invocat faptul că instanța de fond a ignorat constatările expertului conform

cărora imobilul, construcție are la sol o suprafață de 139,23 mp iar la subsol

se află magazia intervenientei și nu a dat curs propunerii de a se desemna un

expert în construcții care să stabilească cotele părți aferente ale terenului

aflate în indiviziune forțată, în raport cu suprafețele construite, instanța de

apel a apreciat că proba este neutilă și neconcludentă în soluționarea cauzei

cu argumentul că „intervenienta nu putea beneficia de o cotă parte indiviză mai

mare din terenul în litigiu , decât terenul

aferent

efectiv locuinței dobândite, proporțional cu suprafața utilă apartamentului și

dependințelor

acestuia", argument care reprezintă o motivare contradictorie întrucât

ceea ce se solicitase era stabilirea acestei suprafețe și nu a alteia.

Pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA și

PRIMARUL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA au conchis că, față de motivele invocate,

se impune admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul

admiterii apelului, schimbarea sentinței iar pe fond respingerea contestației

și menținerea dispoziției atacate.

Intervenienta A.C.V., în dezvoltarea

recursului său, a arătat că dispoziția nr. 849/2002 emisă de Primarul

municipiului Râmnicu Vâlcea prin care suprafața de 404 mp i-a fost atribuită în

indiviziune cu reclamantul G.A. este irevocabilă și că, în pofida acestui fapt,

prin dispoziția nr. 2203/2004 emisă de același primar, această suprafață a fost

diminuată cu 101 mp, care au fost adăugați suprafeței restituite inițial astfel

încât această din urmă dispoziție constituie o flagrantă eludare a legii iar

hotărârea instanței de apel prin care s-a menținut, fie și parțial, această

dispoziție este nelegală.

Intervenienta A.C.V. a arătat, totodată,

că prin decizia instanței de apel s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.

22 din Legea nr. 112/1995 și art. 37 din H.G. nr. 20/1996, susținând că dreptul

de proprietate al

chiriașului asupra

terenului derivă din lege, făcându-se o distincție categorică între

cota-parte

din construcții și cota-parte din „terenul aferent", acesta din urmă

determinându-se „proporțional" - în cazul fostului proprietar - sau „în

raport cu suprafața construită" în cazul chiriașului. A arătat că terenul

„aferent" constă și în terenul de sub construcție dar nu se reduce numai

la acesta ci cuprinde și alte părți „care, prin natura lor, nu se pot folosi

decât în comun: calea de acces și drumul public și la dependințe, o porțiune

rezonabilă în jurul construcțiilor fără de care nu se poate concepe folosirea

întreținerea și repararea acestora etc." și că prin decizia recurată se

stabilește că s-ar afla în indiviziune forțată cu petiționarul numai asupra

unei porțiuni de teren în suprafață de 113,37 mp însă această statuare vine în

flagrantă contradicție cu dispoziția nr. 849/2002, menținută prin decizia recurată,

în conformitate cu care este proprietară în indiviziune cu reclamantul asupra

unui teren în suprafață de 404 mp.

Un ultim motiv de recurs invocat de

intervenientă s-a referit la faptul că în raportul de expertiză întocmit de

expertul G.S. acesta și-a declinat

competența

cu privire la stabilirea suprafeței construite precum și pentru stabilirea

cotelor

părți aferente ale terenului, aflate în indiviziune forțat propunând desemnarea

unui expert în construcții care să clarifice întinderea dreptului pe care îl au

părțile asupra terenului, însă hotărârile au fost pronunțate fără administrarea

acestei probe.

Recursurile sunt fondate pentru considerentele

care succed.

Raportul juridic dedus judecății privește

imobilul compus din construcție și teren în suprafață de 764 mp, imobil situat

în Râmnicu Vâlcea,

care a făcut obiectul

notificării formulate de G.A.A.

și cu privire la care Primăria

municipiului Vâlcea a emis Dispozițiile nr. 849 din 13 noiembrie 2002 și nr.

2203 din 2 iunie 2004, având în vedere că „etajul , mansarda, pivnița și

magazia cu terasă" care fac parte din imobil au fost vândute în temeiul

Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 23815/13209 din 24

aprilie 1997, încheiat între RAETA Rm.Vâlcea, vânzător și

A.V.C., cumpărător (având calitatea de

intervenientă în cauză).

În fapt, litigiul

poartă asupra suprafeței de teren ce urmează a fi restituită în natură

reclamantului G.A.A. în raport cu suprafața de teren aferentă apartamentului de

la etajul imobilului din Rm. Vâlcea, compus din 4 camere de locuit și

dependințe, cu o suprafață utilă de 97,39 m și

anexele

gospodărești după cum urmează: mansarda (45,72 mp); pivnița (4,80

mp), magazie cărămidă (15,98 mp) și terasa (16,44

mp) (conform contractului de vânzare-

cumpărare

și schițelor de la filele 82-84 dosar fond) vândute intervenientei A.V.C.

Potrivit art. 22 din Legea nr.

112/1995, „în cazul în care apartamentul care se restituie în natură se află

într-o clădire cu mai multe apartamente, foștii proprietari sau moștenitorii

lor dobândesc cotă-parte din proprietatea indiviză asupra tuturor părților de

construcții și instalații, precum și asupra dotărilor, care, prin natura lor,

nu se pot folosi decât în comun.

Cota de

proprietate se dobândește indiferent de clădirea, scara sau etajul la

care este situat apartamentul.

În privința terenurilor, dispozițiilor alin.

(1) și (2) se aplică în mod corespunzător.

Cotele de proprietate la care se referă

prezentul articol se determină proporțional cu suprafața construită."

Art. 26 alin. (1) din Legea nr. 112/1995

prevede că suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice,

aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc

suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului.

Totodată, potrivit art. 33 din Normele

metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 stabilite prin H.G. nr.

20/1996 publicată în M.Of., Partea I, nr. 16 din 23 ianuarie 1996, astfel cum a

fost modificat prin art. I pct. 9 din H.G. nr. 11/1997 publicată în M.Of., Partea

I, nr. 16 din 4 februarie 1997 și care după republicarea în M.Of., Partea I,

nr. 27 din 18 februarie 1997 a devenit art.37, în situațiile de vânzare către

chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a

garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului

aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alineatul ultim din lege.

Este de reținut că la data încheierii

contractului de vânzare-cumpărare, în cuprinsul său nu a fost menționată cota

indiviză din terenul asupra căruia cumpărătoarea A.C.V. a dobândit dreptul de

proprietate, conform textelor de lege arătate, deși contractul tipizat

cuprindea o astfel de clauză (fila 61 dosar fond), iar menționarea acestei

suprafețe nu s-a făcut nici ulterior, prin încheierea unui eventual act

adițional la contract.

Astfel fiind, reiese cu evidență că era de

esența soluționării cauzei

determinarea, printr-o expertiză, a întinderii dreptului de proprietate asupra

terenului aferent construcției (respectiv

cota indiviză din teren)

dobândit de

A.C.V. în temeiul prevederilor Legii nr. 112/1995, cu atât mai mult cu

cât chiar expertul S.G. a arătat în completarea la

raportul de expertiză efectuat în cauză (filele 76-85 dosar fond) că

aceasta poate fi

calculată de către un inginer în specialitatea

construcții.

De aceea, administrarea acestei probe era

utilă, pertinentă și concludentă în soluționarea cauzei și deși constatările

instanțelor de fond și apel sunt juste în sensul că prin exercitarea dreptului

de cumpărare conferit de art. 6 și art. 9 din Legea nr. 112/1995 intervenienta

nu putea beneficia de o cotă-parte indiviză mai mare din terenul în litigiu

decât terenul aferent efectiv locuinței dobândite și că nu poate fi primită

solicitarea intervenientei în sensul de a i se atribui o cotă de 50% din

întregul teren cuvenit petentului, aceasta neavând vocație la o cotă indiviză

și pentru terenul ce excede suprafeței aferente locuinței sale și

dependințelor, efectuarea de către un expert în construcții a unei expertize

care să stabilească, așa cum am arătat, întinderea dreptului de proprietate

asupra terenului dobândit de A.V.C. în temeiul Legii nr. 112/1995, se impunea

cu necesitate. Motivul că prin administrarea expertizei având acest obiectiv

s-ar încălca principiul rezonabilității soluționării unei cauze statuat de

jurisprudența CEDO nu poate subzista în condițiile în care principiul

adevărului, unul din principiile fundamentale ale dreptului procesual civil,

materializat în art. 129 alin. (5) C. proc. civ., implică cerința ca toate

împrejurările de fapt ale cauzei să

fie

stabilite de instanță în deplină concordanță cu realitatea, astfel ca hotărârea

ce

urmează a fi pronunțată să fie conformă acestei realități.

În speță, deși instanța de fond, prin sentința

confirmată de instanța de apel, a apreciat că există suficiente elemente în

funcție de care poate stabili care este cota indiviză din teren asupra căreia

intervenienta are un drept de proprietate, cerința pronunțării unei hotărâri în

deplină concordanță cu realitatea ar fi fost

îndeplinită

după efectuarea unei expertize având ca obiect calcularea acestei cote, în

vederea eliminării eliminarea oricăror dubii ce ar putea exista cu privire la

acest

aspect.

Or neadministrarea probei a avut

consecințe cu privire la aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 112/1995

și art. 37 din Normele metodologice de aplicare a acesteia, care conferă

intervenientei A.V.C. vocație la

dobândirea

unui drept de proprietate asupra unei cote indivize din terenul în litigiu

aferent

apartamentului și anexelor gospodărești și, totodată, a unui drept de folosință

pentru acces la elementele clădirii, pentru care există un drept de

coproprietate forțată și perpetuă (fundație, intrarea în clădire, scara comună,

zidurile exterioare și cele dintre apartamente etc.) cu condiția de a fi

exercitat în condiții normale, fără se lezeze dreptul reclamantului, beneficiar

al măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001.

Având în

vedere considerentele arătate, Înalta Curte va admite recursul, va

casa decizia atacată și va trimite cauza Curții de Apel Pitești pentru

rejudecarea apelurilor.

Cu această ocazie, instanța de

trimitere va dispune efectuarea unei expertize de către un expert constructor

care să stabilească și să calculeze cota indiviză din terenul aferent

apartamentului și anexelor gospodărești asupra căruia intervenienta A.V.C. a

dobândit un drept de proprietate, în temeiul Legii nr. 112/1995 și al art. 37

din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, cu respectarea

regimului juridic statuat de aceste acte normative referitor la acest aspect,

prilej cu care se vor avea în vedere și

aspectele

învederate în înscrisurile care emană de la reclamant (respectiv cererile din

16 iunie 2003 și 12 octombrie 2004 adresate Primarului municipiului Rm. Vâlcea

depuse

la filele 41-42 dosar recurs).

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de PRIMĂRIA

MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA și PRIMARUL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA și de

intervenienta în interes propriu A.V.C. împotriva deciziei nr. 377 A din 17

iunie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și

asigurări sociale, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe în

vederea

rejudecării apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publica astăzi, 11 decembrie 2006.