ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7266/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Vâlcea la data de 29 martie 2006 reclamanții D.C.P. și D.N. au

chemat în judecată primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, solicitând anularea în

parte a dispoziției nr. 579/2006 și restituirea în natură a terenului în

suprafață de 82 mp și despăgubiri bănești pentru diferența de teren și

construcția demolată.

În motivarea acțiunii reclamanții au

arătat că sunt proprietarii terenului situat în str. T., teren ce a fost

expropriat împreună cu casa aflată pe el în baza Decretului 71/1980. În baza

Legii nr. 18/1991 li s-a restituit suprafața de 336 mp, iar pentru diferență au

formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, acest teren aflându-se în fața

casei lor și fiind liber.

Prin sentința civilă nr. 1960 din 23

noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția civilă, s-a admis în

parte acțiunea și s-a dispus anularea în parte a dispoziției, pârâtul fiind

obligat să restituie reclamanților suprafața de 79,43 mp, așa cum a fost

identificat prin expertiză tehnică efectuată în cauză.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că reclamanții au dovedit că sunt persoane îndreptățite la restituirea

terenului liber, neafectat de nici o utilitate publică.

Cât privește susținerile pârâtului

din întâmpinare în sensul că terenul în litigiu ar fi afectat de o servitute de

trecere în favoarea unui terț, s-a reținut că aceasta excede obiectului

procesului și că nu are legătură cu obiectul cauzei.

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea

a declarat apel împotriva sentinței pronunțate în cauză, susținând că aceasta

este nelegală și netemeinică deoarece instanța nu a ținut seama de apărările

sale prin care a susținut că terenul nu poate fi restituit în natură, având în

vedere că este ocupat de o alee publică, folosită atât de proprietarul

imobilului învecinat cât și de locatarii blocului nr. 32 și, de un spațiu

verde.

S-a mai susținut că instanța nu a

ținut seama de faptul că prin sentința civilă nr. 7754 din 17 octombrie 1995 pe

o parte din terenul ce a aparținut reclamanților s-a creat o servitute de

trecere în favoarea numitei L.M. și că, deși a formulat obiecțiuni la raportul

de expertiză în sensul de a se identifica în planul de situație terenul ce a

făcut obiectul acestei servituți, instanța a respins cererea sa.

Prin decizia civilă nr. 74/A din 7

martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie, apelul a fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut că prima instanță a reținut corect situația de fapt și de drept, că,

așa cum s-a stabilit prin expertiza efectuată în cauză din suprafața totală de

508 mp ce a fost expropriată, 336 mp au fost restituiți prin Ordinul

Prefectului, iar din diferența de 142 mp numai 62,57 mp teren este ocupat de

str. T., restul de 79,43 mp nefiind ocupat de obiective de utilitate publică.

S-a mai reținut că prima instanță a

apreciat corect faptul că susținerile apelantului în legătură cu

imposibilitatea restituirii în natură a terenului pe motiv că s-ar fi creat o

servitute de trecere în favoarea unui terț sunt nejustificate în speță,

întrucât acea servitute de trecere nu are legătură cu obiectul procesului care

privește restituirea proprietății și pentru faptul că dreptul de proprietate nu

poate fi înlăturat de o servitute.

Pârâtul a declarat recurs împotriva

deciziei pronunțate în apel, susținând, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ., că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv

a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea 10/2001 privind servituțile legale

stabilite.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține că atât prin întâmpinarea depusă la fond cât și prin motivele de

apel a arătat că prin decizia civilă nr. 1795/1995 a Tribunalului Vâlcea s-a

creat o servitute de trecere în favoarea unor terți pe o porțiune din terenul

în litigiu, iar instanța de fond a respins obiecțiunea făcută la expertiză de a

se identifica acea servitute stabilită legal, iar instanța de apel a respins

cererea de a se efectua o nouă expertiză care să identifice terenul ce a făcut

obiectul acestei servituți.

Recurentul mai arată că terenul în

litigiu este afectat și de utilități publice, respectiv este traversat de o

conductă de gaz metan și este ocupat de o alee de acces și spațiu verde,

aspecte care nu au fot lămurite pentru că în apel nu s-a admis proba cu o nouă

expertiză,.

Verificând legalitatea deciziei

recurate în raport de criticile formulate și de prevederile legale aplicabile,

Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat în sensul

considerentelor ce succed.

Prin art. 11 din Legea 10/2001,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, s-a reglementat situația

restituirii în natură sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în

cazul imobilelor expropriate, prevăzându-se proceduri specifice, diferențiate

în raport cu particularitățile specifice.

Prin alin. (3) al acestui text de

lege se reglementează situația în care construcțiile expropriate au fost

integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă

terenul parțial, caz în care persoana îndreptățită poate obține restituirea în

natură a părții de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcții noi,

autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate

publică, măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent.

În raport de aceste prevederi

legale, în forma în vigoare la data soluționării și în raport cu care se

apreciază legalitatea soluției, Înalta Curte constată că în cauza de față

situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită.

Astfel, pârâtul a invocat în mod

constant, atât la fond cât și în apel, că suprafața de 79,43 mp teren

identificată de expert este afectată de utilități publice, respectiv există o

conductă de gaz metan și a cerut să se identifice terenul ce face obiectul

dreptului de servitute stabilită prin sentința civilă nr. 7754/1995.

Aceste aspecte nu au fost lămurite

în cauză, instanțele reținând, pe baza expertizei întocmite la fond, că terenul

în litigiu nu este ocupat de obiective de utilitate publică, iar pe de altă

parte că, servitutea de trecere nu are legătură cu obiectul procesului.

Modalitatea de abordare a

problematicii în speță este nelegală.

După cum s-a arătat anterior, alin.

(3) al art. 11 din Legea 10/2001, în forma modificată prin Legea nr. 247/2005

„prevede expres că pentru partea din teren … afectată servituților legale și

altor amenajări de utilitate publică…” se cuvin măsuri reparatorii, neputând fi

restituită în natură.

Față de toate considerentele expuse,

Înalta Curte urmează a admite recursul, a casa decizia recurată și a trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel, care va proceda fie la

refacerea raportului de expertiză fie la efectuarea unui nou raport de expertiză,

prin care să se lămurească pe deplin problematica analizată mai sus, în raport

cu dispozițiile art. 312 și art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

primarul municipiului Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr. 74/A din 7 martie

2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie.

Casează

decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie

2007.