ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5956/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5956/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, pe rolul

Tribunalului Vâlcea, E.M. a solicitat în contradictoriu cu Primarul

Municipiului Râmnicu Vâlcea, pronunțarea unei hotărâri prin care să se

desființeze dispoziția din 24 mai 2005, prin care i-a fost respinsă reclamantei

notificarea privind restituirea în natură a suprafeței de 1.808 mp, situată în

str. R. din Municipiul Râmnicu Vâlcea.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că, în mod greșit a fost respinsă cererea reclamantei de restituire

în natură a suprafeței de 1.808 mp, cu argumentul că este afectată de amenajări

de interes public.

Prin întâmpinare,

intimatul s-a apărat în sensul că pentru imobilul ce a făcut actul notificării,

reclamantei i-a fost atribuit teren în compensare în suprafață de 1.542.

Tribunalul Vâlcea,

prin Sentința civilă nr. 308 din 18 mai 2006, a respins contestația ca

nefondată, cu argumentul că suprafața de 1.808 mp pe care reclamanta a

solicitat-o să-i fie restituită este supusă regimului juridic reglementat de

Legea nr. 8/1991, astfel că potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu este

posibilă restituirea imobilului în procedura specială prevăzută de acest act

normativ de pe urmă.

Soluția instanței de

fond a fost confirmată de către această instanță prin respingerea apelului

formulat de către reclamantă potrivit Deciziei civile nr. 33 pronunțată la 1

februarie 2007.

Instanța de apel a

reținut că reclamanta a formulat cerere de reconstituire a dreptului de

proprietate pentru mai multe suprafețe de teren în temeiul Legii nr. 18/1991,

fiind adoptate Hotărârile nr. 4845, respectiv 4947/2003 de acordare de

despăgubiri, fiindcă terenurile erau ocupate de construcții sau alte amenajări.

Curtea de Apel

Pitești, în argumentarea soluției pronunțate în apel a apreciat că cererea

reclamantei formulată în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 are ca scop

obținerea unei duble despăgubiri pentru imobilul în cauză.

Împotriva deciziei a

formulat recurs reclamanta pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ., arătând în esență că, au fost aplicate greșit dispozițiile art. 8

din Legea nr. 10/2001, atunci când s-a reținut că imobilul nu face obiectul

acestui act normativ.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 7421 din 2 noiembrie 2007, a admis

recursul reclamantei și a casat hotărârea cu trimitere spre rejudecare, cu

motivarea că, în mod greșit instanța de fond și cea de apel nu au soluționat pe

fond cererea recurentei și a aplicat eronat dispozițiile art. 8 din Legea nr.

10/2001, ignorând împrejurarea că acesteia de pe urmă nu i-a fost restituită

suprafața de 1.808 mp în natură și nici nu i-au fost plătite despăgubiri în

temeiul Legii fondului funciar.

După casarea cu

trimitere spre rejudecare, prin Sentința civilă nr. 949 din 6 noiembrie 2008, a

fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, în sensul că s-a dispus

restituirea în natură reclamantei a suprafeței de 727,50 mp, așa cum s-a

identificat în raportul de expertiză tehnică.

Instanța de fond a

reținut că, doar suprafața de 727,5 mp este liberă și poate fi restituită în

natură reclamantei, deoarece restul suprafeței ce face obiectul notificării

este traversată de o conductă de gaz și este absolut necesară pentru

exploatarea imobilelor învecinate, asigurându-se spațiul necesar accesului și

eventualelor intervenții.

Împotriva sentinței

au formulat apel reclamanta și pârâtul Primarul Municipiului Vâlcea.

În dezvoltarea

motivelor de apel, reclamanta a arătat că, în mod greșit instanța de fond nu a

restituit integral suprafața de teren în natură, încălcându-se dispozițiile

art. 1 din Legea nr. 10/2001, suprafața de 141,11 mp și suprafața de 409,9 mp

fiind libere, în sensul legii pentru a se putea restitui în natură.

Cu privire la

suprafața de 230,8 mp, instanța de fond nu a motivat soluția respingerii în

parte a cererii de restituire în natură, pronunțând o hotărâre nelegală.

Primarul Municipiului

Râmnicu Vâlcea, în dezvoltarea motivelor de apel a arătat că Tribunalul a

restituit suprafața de 727,50 mp contrar dispozițiilor art. 11 din Legea nr.

10/2001, ignorând amenajările de utilitate publică ce afectează imobilul.

Analizând apelurile

în limita motivelor invocate s-a apreciat ca fondat cel formulat de reclamantă

și nefondat cel formulat de pârât.

Reclamanta-apelantă a

solicitat să-i fie restituite în natură suprafața de 1.808 mp teren situat în

Municipiul Râmnicu Vâlcea, str. R., problema de drept cu privire la regimul

juridic al imobilului fiind dezlegată cu caracter obligatoriu, potrivit art.

315 C. proc. civ., de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că

terenul face obiectul Legii nr. 10/2001.

Părțile au criticat

aplicarea textului de lege de către instanța de fond, fie că imobilul trebuia

restituit integral în natură, nefiind ocupat de construcții sau de amenajări de

utilitate publică, fie în sensul că, în mod greșit s-a restituit o suprafață de

teren exceptată de la regula prevăzută de art. 7 din Legea nr. 10/2001.

Condiția restituirii

în natură, reglementată de textul de lege enunțat este ca terenul să fie liber,

să nu fie afectat de servituți legale, ori alte amenajări de utilitate publică.

Primarul Municipiului

Râmnicu Vâlcea a criticat sentința tribunalului pentru argumentul că s-a

restituit reclamantei o suprafață de teren în natură, făcându-se abstracție de

regimul juridic al acesteia, respectiv de amenajarea de utilitate publică ce o

afectează, fără a face dovada apartenenței imobilului la domeniul public, în

sensul mai sus invocat.

Din cercetarea la

fața locului s-a confirmat că suprafața de 727,5 mp era una ce excede căilor de

acces ce deservesc blocurile învecinate, fiind liberă în sensul art. 11 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001 pentru a se restitui în natură, potrivit art. 7 din

același act normativ.

Același regim juridic

îl are și suprafața de 298 mp, identificată în schița anexată raportului de

expertiză tehnică ce se putea restitui în natură apelantei-reclamante, astfel

că, privitor la această suprafață, s-a admis apelul și s-a modificat sentința

în sensul că s-a dispus restituirea în natură.

Suprafața de 141,7 mp

este străbătută de o conductă de gaz și, în mod corect, instanța de fond a

păstrat dispoziția de plată a despăgubirilor ca urmare a restituirii în natură

precum și suprafața de 409,9 mp, identificată în raportul de expertiză tehnică.

Reclamanta apelantă a

criticat sentința și sub aspectul că instanța de fond nu a motivat soluția

respingerii cererii de restituire a terenului în suprafață de 230,8 mp, însă cu

privire la această suprafață, tribunalul a motivat că nu este liberă pentru a

putea fi restituită în natură.

Pentru aceste

considerente, Curtea de Apel Pitești prin Decizia civilă nr. 177/A din 14

decembrie 2009 a admis apelul declarat de reclamantă și a respins apelul

declarat de parat.

Împotriva Deciziei

civile nr. 177/A din 14 decembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în

Dosarul nr. 1063/90/2008, au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâtul

Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Recursul declarat de

reclamantă este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.,

deoarece instanța de apel ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut.

Se susține că prin dispoziția

Primarului atacată s-a stabilit dreptul la despăgubiri al reclamantei recurente

pentru suprafața de 1.808 mp notificată. Prin hotărârea instanței de fond în

rejudecare s-a dispus restituirea în natură doar a suprafeței de 727,50 mp

(identificată pe planul anexă la raport prin "S3" din totalul

suprafeței libere de 1.508,47 mp stabilită prin raportul de expertiză).

Prin decizia atacată

s-a reluat mențiunea restituirii celor 727,50 mp și s-a dispus în completare

restituirea suprafeței de 298 mp (S2).

Se susține că acea

suprafață S2 nu au solicitat-o nici prin contestație, nici prin apel, iar în

privința suprafeței S3 (727,50 mp) nu se justifică reluarea hotărârii instanței

de fond sub acest aspect.

Se consideră incident

și motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece se încalcă

dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 1 lit. a) din Normele

metodologice care prevăd prevalența restituirii în natură și dispozițiile art.

21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată - care prevăd obligativitatea

restituirii în natură atunci când imobilul este deținut de o autoritate publică

locală.

Instanța de apel a

menținut soluția instanței de fond pe acest aspect în ceea ce privește

nerestituirea suprafețelor S4, S5 și S6, reținând că sunt "grevate"

de o conductă de gaz (S5 și S6) și o cale de acces în str. R. pentru persoanele

ce locuiesc în blocul vecin (S4). Niciuna dintre aceste pretinse afectațiuni

publice nu sunt reale, aspecte rezultate cu certitudine din toate probele administrate.

Se mai precizează că

instanța de apel încalcă prin hotărârea atacată și dispozițiile art. 1 din

Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens, se

consideră că prevalența restituirii în natură trebuie analizată și circumscrisă

condițiilor concrete ale aplicării Titlului VII al Legii nr. 247/2005 și O.G.

nr. 81/2007, notorii sub aspectul unei imposibilități de despăgubire justă și

într-un termen rezonabil în baza acestei legi astfel cum impun dispozițiile

art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Recursul declarat de

pârâtul Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea vizează următoarele aspecte:

Instanța de fond a

admis în mod greșit contestația și a dispus restituirea în natură a suprafeței

de 727,50 mp compusă din două suprafețe, respectiv spațiul de parcare

propriu-zis și un scuar ce este un teren de uz și interes public.

Este normal ca în

cadrul unui ansamblu de locuințe, clădirile să fie amplasate la anumite

distanțe care trebuie să fie mai mari sau cel puțin egale cu înălțimea clădirii

celei mai înalte. Aceasta nu înseamnă că terenul dintre construcții poate fi

restituit în natură foștilor proprietari.

La amplasarea

clădirilor cu destinație de locuință se are în vedere și amplasarea dotărilor

tehnico-edilitare aferente acestora, așa cum sunt reglementate și prin

"Normele de igienă și a recomandărilor privind modul de viață al

populației", aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 536/1997.

Se mai consideră din

raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că pe terenul respectiv se

află o parcare auto, alei de acces la blocuri, o conductă de gaze ce

alimentează bl. x, o fântână și spațiu verde. Aceste dotări tehnico-edilitare

au fost realizate cu ansamblul de locuințe deoarece ele sunt prevăzute în

planul de situație anexă la Decretul de expropriere nr. 303/1987.

Se invocă în drept

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând decizia

recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate

pentru considerentele ce succed:

Recursul declarat de

reclamantă vizează, pe de o parte, greșita restituire în natură a două

suprafețe de teren, de instanța de apel și pe de altă parte, greșita

nerestituire în natură a suprafețelor de teren "grevate" de

afectațiuni publice (S4, S5 și S6) care, în opinia acesteia ar fi suprafețe

libere, putând fi restituite în natură.

Susținerile

recurentei-reclamante nu sunt fondate.

Pentru a fi incident

motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. este

necesar ca instanța să fi acordat mai mult decât a constituit obiectul

cererilor deduse judecății, or așa cum a învederat reclamanta, obiectul

acțiunii sale îl constituie desființarea dispoziției din 24 mai 2005 a

Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea prin care i-a fost respinsă notificarea

privind restituirea în natură a suprafeței de 1.808 mp teren.

Acea suprafață de

teren de 298 mp cu privire la care instanța de apel a dispus restituirea în

natură face parte din suprafața de teren solicitată, și a fost identificată

prin raportul de expertiză tehnică în cauză.

Cu privire la

suprafața de 727,50 mp despre care se susține că greșit s-au reluat

dispozițiile sentinței de fond sub acest aspect, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că nici această critică nu se circumscrie motivului de

nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., deoarece instanța de

apel nu a acordat mai mult decât s-a cerut, ci a reluat dispoziția de restituire

în natură a acestei suprafețe, dispoziție a instanței de fond.

Nici prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, deoarece instanțele de

judecată au interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente și

anume art. 11 din Legea nr. 10/2001, precum și art. 10, 11, 10.3 din H.G. nr.

250/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Potrivit acestor

dispoziții "prin teren liber", restituibil în natură se înțelege

terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică. Sintagma

"amenajare de utilitate publică" are în vedere acele suprafețe de

teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse

unor amenajări destinate a servi nevoile comunității, și anume căi de comunicație,

dotări tehnice-utilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul

blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.

Individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de

soluționare a notificărilor, este atributul entităților învestite cu

soluționarea acestora, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât

servituțile legale, cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de

urbanism.

Interpretarea dată de

instanța de judecată este conformă dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și a

situației de fapt identificată prin raportul de expertiză întocmit în cauză

(acele suprafețe de teren fiind afectate de amenajări de utilitate publică)

nefiind încălcate dispozițiile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Și recursul declarat

de Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea este nefondat, nefiind incident art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanța de apel a

considerat în mod just, prin interpretarea corectă a dispozițiilor legale

incidente - art. 1, 7 și 11 din Legea nr. 10/2001, că acele suprafețe de teren

pot fi restituite în natură, fiind libere (așa cum s-a constatat și în urma

efectuării cercetării la fața locului).

Procedând astfel,

instanța de apel a dat prioritate principiului prevalenței restituirii în

natură a terenului liber, pronunțând o hotărâre legală, cu aplicarea greșită a

dispozițiilor legii speciale de restituire a imobilelor preluate abuziv.

Pentru aceste

considerente, se vor respinge recursurile ca nefondate și în baza art. 312 C.

proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamanta E.M. și pârâtul Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea

împotriva Deciziei civile nr. 177/A din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel

Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 11 noiembrie 2010.

Procesat de GGC - AS