ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 441/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 26 iulie 2007, reclamanta G.I.R. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin Primar, anularea dispoziției nr. 4341 din 8 iunie 2007 și obligarea pârâtului la restituirea proprietății în natură sau prin compensare cu alte bunuri imobile echivalente ca valoare. În motivarea contestației se arată că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate pentru terenul în suprafață de 9 ha, situat în Municipiul Râmnicu Vâlcea (fostă Lunca Inătești) în baza actului de donație nr. 48633 din 2 noiembrie 2946 transcris sub nr. 5061 din 25 noiembrie 1946. Acest teren a fost expropriat conform Legii nr. 187/1945, fiind trecut în proprietatea statului fără titlu, ca urmare a aplicării abuzive a Decretului nr. 83/1949.

Prin dispoziția nr. 4341/2007 emisă în urma soluționării notificării, pârâta a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale cu motivarea că restituirea în natură nu este posibilă. La data de 21 septembrie 2007, reclamanta a precizat cererea principală, în sensul că a optat pentru restituirea terenului chiar și pentru un alt amplasament pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea, cu compensările corespunzătoare diferențelor de valoare în funcție de amplasament. Tribunalul Vâlcea prin sentința civilă nr. 476 din 27 mai 2008, a respins acțiunea așa cum a fost precizată. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că terenul în suprafață de 9 ha a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 83/1949 și nu poate fi restituit în natură, fiind afectat de construirea cartierului de locuințe format din blocuri, case, artere de circulație, alei pietonale și amenajări specifice.

La nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea se înregistra un deficit de teren agricol de peste 1000 ha, situație față de care nu poate fi admisă cererea precizată în sensul acordării de teren în echivalent pe alt amplasament. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta susținând că nu s-a stabilit în mod concret dacă există suprafețe de teren libere și că trebuie analizată posibilitatea de a obliga pârâtul la acordarea de imobile libere în echivalent. Curtea de Apel Pitești prin decizia civilă nr. 36/A din 13 februarie 2009 a respins ca nefondat apelul. În considerentele deciziei s-a reținut că terenul nu poate fi restituit în natură, nu pot fi acordate nici măsuri reparatorii prin echivalent și că în mod corect s-au stabilit despăgubiri în conformitate cu dispozițiile legii speciale.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001, care în art. 1 și art. 2 arată că în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, iar măsurile reparatorii constau în compensare cu alte bunuri sau servicii. - Soluția pronunțată nu este fundamentată juridic – nu este motivată. Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele: Criticile recurentei vizează în concret nelegalitatea hotărârii prin nerespectarea dispozițiilor art. 1 și art. 2 din Legea nr. 10/2001, modificată, în sensul neanalizării cu prioritate a acțiunii de a se stabili măsuri reparatorii prin echivalent, ce constau în compensare cu alte bunuri sau servicii.

Critica este nefondată. Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de către entitatea investită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Aceeași reglementare pentru situația în care restituirea în natură nu este posibilă este conținută de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, care stabilește, în principal, ca măsuri reparatorii, compensarea cu alte bunuri și, dacă măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită, acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

În speță, raportat la situația juridică a imobilului, imposibil de restituit în natură, corect s-au acordat despăgubiri, întrucât restituirea în natură, prin compensare, nu este posibilă, având în vedere că la nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea nu au fost identificate bunuri care pot forma obiectul restituirii prin compensare. Contrar celor susținute prin motivele de recurs, în speța supusă analizei, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Hotărârea ar putea fi modificară pentru acest motiv dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța sau lipsește motivarea soluției.

Deși recurenta nu a dezvoltat în fapt acest motiv de recurs, ci doar îl amintește formal, se constată că în hotărârea recurată, potrivit cu cele sus arătate, nu există contradicție între dispozitiv și considerente, iar soluția pronunțată este argumentată juridic. În concluzie, față de cele sus reținute, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, nefiind incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 9, 7 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta G.I.R. împotriva deciziei nr. 36 A din 13 februarie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2010.