ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3830/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 26 mai 2006, contestatorul P.A.G. a solicitat Tribunalului Vâlcea, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Râmnicu Vâlcea, anularea parțială a dispoziției nr. 1148 din 18 aprilie 2006 prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 130 mp, situat în fosta stradă M.B. nr. 3 și i s-au propus despăgubiri în condițiile legii speciale pentru teren și construcțiile demolate.

Tribunalul Vâlcea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 140 din 1 februarie 2007, a respins contestația ca neîntemeiată, reținând, în esență, că potrivit înscrisurilor depuse de părți și raportului de expertiză administrat, terenul a cărui restituire în natură se solicită este afectat domeniului public de interes local, realizându-se amenajări și dotări tehnico-edilitare care ocupă funcțional întregul teren, fiind necesare în vederea unei bune utilizări a zonei în litigiu. S-a apreciat că nu există motive temeinice pentru anularea dispoziției atacate, fiind aplicabile dispozițiile art. 11 raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 11 alin. (4) potrivit cu care suprafața de teren rămasă după demolare nu mai poate fi restituită, iar persoana îndreptățită are dreptul la măsurile reparatorii în echivalent ce se stabilesc pentru întregul imobil.

Apelul declarat de reclamant, prin care s-a invocat greșita reținere a incidenței art. 10 alin. (1) și a art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, precum și modul în care instanța de fond a interpretat probele administrate și a încălcat regula fundamentală în materia restituirilor înscrisă în art. 10 alin. (1) prima teză din Legea nr. 10/2001, a fost respins ca nefondat, potrivit deciziei civile nr. 271/A din 22 iunie 2007 a Curții de Apel Pitești.

Pentru a adopta această soluție, instanța de apel a reținut corecta aplicare a dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza ultimă din Legea nr. 10/2001, cu motivarea că, deși terenul în cauză este liber de construcții, el aparține domeniului public al municipiului Râmnicu Vâlcea, are destinația de spațiu verde în cadrul amenajării urbanistice de agrement din fața Complexului Comercial Modern, iar potrivit Normelor metodologice de aplicare a legii restituirea în natură a unui imobil preluat abuziv este condiționată de verificarea destinației actuale a acestuia, pentru a nu afecta căile de acces, străzi, trotuare, parcări amenajate și alte asemenea amenajări de utilitate publică. S-a mai reținut că prima instanță a interpretat corect probatoriul administrat și că nu a încălcat regula fundamentală în materia restituirilor, apreciind aplicabilă în speță excepția de la această regulă.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs apelantul reclamant, criticând-o ca fiind nelegală în temeiul art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive: - Instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.), în care se înscriu și cele prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., nearătând motivele de fapt și de drept pentru care a înlăturat o serie de critici exprimate prin motivele de apel și argumentele expuse în susținerea lor, nemotivarea hotărârii constituind și o „încălcare a art. 6 din Convenție”. - Hotărârea cuprinde motive contradictorii.

Pe de o parte, instanța a reținut corect că terenul solicitat a fost preluat abuziv în temeiul Decretului nr. 92/1950, iar pe de altă parte, în mod contradictoriu și nelegal a reținut că terenul aparține domeniului public, deși a fost preluat abuziv, este liber de construcții și nu există nici un act de trecere legală în proprietatea publică a unității administrativ teritoriale. - Hotărârea este lipsită de temei legal; s-au interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 10 alin. (1) teza ultimă și art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, texte ce nu au aplicare, întrucât terenul este liber de construcții și nu este supus prevederilor art. 11, nefiind expropriat ci preluat în baza Decretului nr. 92/1950.

În raport de situația de fapt, rezultă că terenul nu este ocupat funcțional, iar simpla depunere a planului urbanistic și a inventarului bunurilor aparținând domeniului public nu probează cuprinderea terenului în domeniul public; prin Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 nu se prevede că nu se poate dispune restituirea în natură a imobilelor ce fac parte din domeniul public. Instanța a încălcat regula fundamentală în materia restituirilor, înscrisă în art. 10 alin. (1) prima teză din Legea nr. 10/2001. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul nu este fondat. - Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea hotărârii recurate se poate cere când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2). Dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. au caracter general, constituind dreptul comun în materia nulității actelor de procedură, întrucât include toate încălcările normelor de procedură. În măsura în care neregularitatea procedurală alegată de titularul căii de atac se subsumează altui motiv de casare sau de modificare (greșita alcătuire a instanței, art. 304 pct. 1; nerespectarea principiului continuității art. 304 pct. 2; necompetența art. 304 pct. 3; nemotivarea hotărârii art. 304 pct. 7) criticile formulate sunt încadrabile în cazurile care particularizează actul de procedură cu privire la care se susține că a fost nelegal îndeplinit, în speță în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și nu în cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. Recurentul reclamant susține neîntemeiat că instanța nu a arătat motivele de fapt și de drept pentru care a înlăturat o serie de critici exprimate prin motivele de apel („motivul de apel circumscris situației suprafeței în discuție, de teren liber”; „motivul de apel referitor la neapartenența terenului solicitat la domeniul public”; „motivul de apel privind verificarea situației terenului din perspectiva art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (…)”. Prin considerentele deciziei, instanța de apel a prezentat în detaliu motivele pentru care a apreciat incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza ultimă din Legea nr. 10/2001, situație în care în mod logic este exclusă aplicabilitatea art. 16 alin. (1) din actul normativ.

Făcând trimitere la raportul de expertiză, la dispoziția art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001 și la Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250 din 7 martie 2007, instanța a argumentat motivul pentru care a considerat că, deși nu este construit, terenul nu este liber în sensul legii speciale de reparație, neputând fi restituit în natură. A mai reținut curtea de apel, față de probele administrate, că „este evident că în prezent terenul a cărui restituire se solicită este afectat domeniului public de interes local”, însușindu-și parțial motivarea primei instanțe sub acest aspect, ceea ce nu are semnificația motivării insuficiente a hotărârii, în condițiile în care situația de fapt susținută în apel a rămas neschimbată (nu s-au administrat probatorii în această etapă procesuală), iar soluția primei instanțe a fost menținută.

- Contrar afirmației recurentului, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii, argumentarea acesteia fiind logică, coerentă și în acord cu prevederile legii speciale de reparație apreciate a fi aplicabile în cauză. - Din interpretarea sistematică a prevederilor Legii nr. 10/2001, rezultă că măsurile reparatorii constând în restituirea în natură sau prin echivalent se acordă în funcție de situația actuală a imobilului solicitat, independent de modul în care bunul a fost preluat. Prin art. 2 alin. (1), legiuitorul a inclus în categoria imobilelor preluate abuziv imobilele naționalizate în baza Decretului nr. 92/1950, a Legii nr. 119/1948 sau a altor acte normative, precum și alte imobile preluate cu sau fără titlu valabil, din perspectiva art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, tuturor acestor imobile fiindu-le aplicabile, în mod egal, regimul reparatoriu prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Restituirea în natură prevăzută de art. 16, alin. (1), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2001, cu trimitere la anexa nr. 2 din lege, este reglementată pentru construcțiile nedemolate ulterior datei preluării lor abuzive și care în prezent constituie sediile unor instituții de interes public (de învățământ, sănătate ori social-culturale sau autorități publice). În prezenta cauză, construcția preluată din patrimoniul autorului reclamantului a fost demolată, nefiind aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Este adevărat că prin art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9, legiuitorul a prevăzut, de principiu, regula restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, însă de la această regulă a instituit și câteva excepții, cea incidentă în cauză fiind cuprinsă în art. 10 alin. (1) teza a II – a și alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Conform textelor de lege citate, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent nu doar în situația terenurilor pe care s-au edificat construcții noi ci și în ipoteza suprafețelor afectate „servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale”. Răspunzând punctual obiectivelor stabilite în prima instanță, expertul topograf desemnat să efectueze lucrarea de specialitate a stabilit că terenul identificat în raport cu titlul de proprietate invocat de reclamant „este liber de construcții”; „nu a fost identificată existența unor utilități supraterane sau subterane în zona unde se află terenul în litigiu”; „terenul revendicat (…) are în prezent destinația de spațiu verde în cadrul amenajării urbanistice de agrement din fața Complexului Comercial Modern” și este delimitat printr-un parapet de beton.

Evaluând probatoriul administrat în cauză, respectiv raportul de expertiză, planul de urbanism zonal, planșele fotografice, instanțele anterioare au stabilit, ca situație de fapt ce nu mai poate face obiectul analizei instanței de control judiciar în actuala etapă procesuală, în condițiile în care pct. 11 din mai vechea reglementare a art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat, împrejurarea că terenul solicitat este afectat unei amenajări de utilitate publică a localității. Față de situația de fapt constatată, soluția de respingere a cererii de restituire în natură este rezultatul aplicării și interpretării corecte a dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, în cauză nefiind incident nici cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Pentru considerentele prezentate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.A.G. împotriva deciziei nr. 271 A din 22 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2008.