ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3830/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3830/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 26 mai 2006,
contestatorul P.A.G. a solicitat Tribunalului Vâlcea, în contradictoriu cu
pârâtul Municipiul Râmnicu Vâlcea, anularea parțială a dispoziției nr. 1148 din
18 aprilie 2006 prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a
terenului în suprafață de 130 mp, situat în fosta stradă M.B. nr. 3 și i s-au
propus despăgubiri în condițiile legii speciale pentru teren și construcțiile
demolate.
Tribunalul Vâlcea, secția civilă,
prin sentința civilă nr. 140 din 1 februarie 2007, a respins contestația ca
neîntemeiată, reținând, în esență, că potrivit înscrisurilor depuse de părți și
raportului de expertiză administrat, terenul a cărui restituire în natură se
solicită este afectat domeniului public de interes local, realizându-se
amenajări și dotări tehnico-edilitare care ocupă funcțional întregul teren,
fiind necesare în vederea unei bune utilizări a zonei în litigiu.
S-a apreciat că nu există motive
temeinice pentru anularea dispoziției atacate, fiind aplicabile dispozițiile
art. 11 raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 11
alin. (4) potrivit cu care suprafața de teren rămasă după demolare nu mai poate
fi restituită, iar persoana îndreptățită are dreptul la măsurile reparatorii în
echivalent ce se stabilesc pentru întregul imobil.
Apelul declarat de reclamant, prin
care s-a invocat greșita reținere a incidenței art. 10 alin. (1) și a art. 11
alin. (4) din Legea nr. 10/2001, precum și modul în care instanța de fond a
interpretat probele administrate și a încălcat regula fundamentală în materia
restituirilor înscrisă în art. 10 alin. (1) prima teză din Legea nr. 10/2001, a
fost respins ca nefondat, potrivit deciziei civile nr. 271/A din 22 iunie 2007
a Curții de Apel Pitești.
Pentru a adopta această soluție,
instanța de apel a reținut corecta aplicare a dispozițiilor art. 10 alin. (1)
teza ultimă din Legea nr. 10/2001, cu motivarea că, deși terenul în cauză este
liber de construcții, el aparține domeniului public al municipiului Râmnicu
Vâlcea, are destinația de spațiu verde în cadrul amenajării urbanistice de
agrement din fața Complexului Comercial Modern, iar potrivit Normelor
metodologice de aplicare a legii restituirea în natură a unui imobil preluat
abuziv este condiționată de verificarea destinației actuale a acestuia, pentru
a nu afecta căile de acces, străzi, trotuare, parcări amenajate și alte
asemenea amenajări de utilitate publică.
S-a mai reținut că prima instanță a
interpretat corect probatoriul administrat și că nu a încălcat regula
fundamentală în materia restituirilor, apreciind aplicabilă în speță excepția
de la această regulă.
Împotriva deciziei instanței de apel
a declarat recurs apelantul reclamant, criticând-o ca fiind nelegală în temeiul
art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
- Instanța a încălcat formele de
procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.
civ. (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.), în care se înscriu și cele prevăzute de
art. 261 pct. 5 C. proc. civ., nearătând motivele de fapt și de drept pentru
care a înlăturat o serie de critici exprimate prin motivele de apel și
argumentele expuse în susținerea lor, nemotivarea hotărârii constituind și o
„încălcare a art. 6 din Convenție”.
- Hotărârea cuprinde motive
contradictorii.
Pe de o parte, instanța a reținut
corect că terenul solicitat a fost preluat abuziv în temeiul Decretului nr.
92/1950, iar pe de altă parte, în mod contradictoriu și nelegal a reținut că
terenul aparține domeniului public, deși a fost preluat abuziv, este liber de
construcții și nu există nici un act de trecere legală în proprietatea publică
a unității administrativ teritoriale.
- Hotărârea este lipsită de temei
legal; s-au interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 10 alin. (1) teza
ultimă și art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, texte ce nu au aplicare,
întrucât terenul este liber de construcții și nu este supus prevederilor art.
11, nefiind expropriat ci preluat în baza Decretului nr. 92/1950.
În raport de situația de fapt,
rezultă că terenul nu este ocupat funcțional, iar simpla depunere a planului
urbanistic și a inventarului bunurilor aparținând domeniului public nu probează
cuprinderea terenului în domeniul public; prin Legea nr. 10/2001 și Legea nr.
247/2005 nu se prevede că nu se poate dispune restituirea în natură a
imobilelor ce fac parte din domeniul public.
Instanța a încălcat regula
fundamentală în materia restituirilor, înscrisă în art. 10 alin. (1) prima teză
din Legea nr. 10/2001.
Analizând actele și lucrările
dosarului, Curtea constată că recursul nu este fondat.
- Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc.
civ., casarea hotărârii recurate se poate cere când instanța a încălcat formele
de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2).
Dispozițiile art. 105 alin. (2) C.
proc. civ. au caracter general, constituind dreptul comun în materia nulității
actelor de procedură, întrucât include toate încălcările normelor de procedură.
În măsura în care neregularitatea
procedurală alegată de titularul căii de atac se subsumează altui motiv de
casare sau de modificare (greșita alcătuire a instanței, art. 304 pct. 1;
nerespectarea principiului continuității art. 304 pct. 2; necompetența art. 304
pct. 3; nemotivarea hotărârii art. 304 pct. 7) criticile formulate sunt
încadrabile în cazurile care particularizează actul de procedură cu privire la
care se susține că a fost nelegal îndeplinit, în speță în cazul de modificare
prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și nu în cazul de casare prevăzut de
art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Recurentul reclamant susține
neîntemeiat că instanța nu a arătat motivele de fapt și de drept pentru care a
înlăturat o serie de critici exprimate prin motivele de apel („motivul de apel
circumscris situației suprafeței în discuție, de teren liber”; „motivul de apel
referitor la neapartenența terenului solicitat la domeniul public”; „motivul de
apel privind verificarea situației terenului din perspectiva art. 16 alin. (1)
din Legea nr. 10/2001 (…)”.
Prin considerentele deciziei,
instanța de apel a prezentat în detaliu motivele pentru care a apreciat
incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza ultimă din Legea nr.
10/2001, situație în care în mod logic este exclusă aplicabilitatea art. 16
alin. (1) din actul normativ.
Făcând trimitere la raportul de
expertiză, la dispoziția art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001 și la Normele
metodologice aprobate prin H.G. nr. 250 din 7 martie 2007, instanța a
argumentat motivul pentru care a considerat că, deși nu este construit, terenul
nu este liber în sensul legii speciale de reparație, neputând fi restituit în
natură.
A mai reținut curtea de apel, față
de probele administrate, că „este evident că în prezent terenul a cărui
restituire se solicită este afectat domeniului public de interes local”,
însușindu-și parțial motivarea primei instanțe sub acest aspect, ceea ce nu are
semnificația motivării insuficiente a hotărârii, în condițiile în care situația
de fapt susținută în apel a rămas neschimbată (nu s-au administrat probatorii
în această etapă procesuală), iar soluția primei instanțe a fost menținută.
- Contrar afirmației recurentului,
hotărârea nu cuprinde motive contradictorii, argumentarea acesteia fiind
logică, coerentă și în acord cu prevederile legii speciale de reparație
apreciate a fi aplicabile în cauză.
- Din interpretarea sistematică a
prevederilor Legii nr. 10/2001, rezultă că măsurile reparatorii constând în
restituirea în natură sau prin echivalent se acordă în funcție de situația
actuală a imobilului solicitat, independent de modul în care bunul a fost preluat.
Prin art. 2 alin. (1), legiuitorul a inclus în categoria imobilelor preluate
abuziv imobilele naționalizate în baza Decretului nr. 92/1950, a Legii nr.
119/1948 sau a altor acte normative, precum și alte imobile preluate cu sau
fără titlu valabil, din perspectiva art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998,
tuturor acestor imobile fiindu-le aplicabile, în mod egal, regimul reparatoriu
prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Restituirea în natură prevăzută de
art. 16, alin. (1), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2001, cu
trimitere la anexa nr. 2 din lege, este reglementată pentru construcțiile
nedemolate ulterior datei preluării lor abuzive și care în prezent constituie
sediile unor instituții de interes public (de învățământ, sănătate ori
social-culturale sau autorități publice).
În prezenta cauză, construcția
preluată din patrimoniul autorului reclamantului a fost demolată, nefiind
aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Este adevărat că prin art. 1 alin.
(1), art. 7 alin. (1) și art. 9, legiuitorul a prevăzut, de principiu, regula
restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, însă de la această regulă a
instituit și câteva excepții, cea incidentă în cauză fiind cuprinsă în art. 10
alin. (1) teza a II – a și alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Conform textelor de lege citate,
măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent nu doar în situația terenurilor
pe care s-au edificat construcții noi ci și în ipoteza suprafețelor afectate
„servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților
urbane și rurale”.
Răspunzând punctual obiectivelor
stabilite în prima instanță, expertul topograf desemnat să efectueze lucrarea
de specialitate a stabilit că terenul identificat în raport cu titlul de
proprietate invocat de reclamant „este liber de construcții”; „nu a fost
identificată existența unor utilități supraterane sau subterane în zona unde se
află terenul în litigiu”; „terenul revendicat (…) are în prezent destinația de
spațiu verde în cadrul amenajării urbanistice de agrement din fața Complexului
Comercial Modern” și este delimitat printr-un parapet de beton.
Evaluând probatoriul administrat în
cauză, respectiv raportul de expertiză, planul de urbanism zonal, planșele
fotografice, instanțele anterioare au stabilit, ca situație de fapt ce nu mai
poate face obiectul analizei instanței de control judiciar în actuala etapă
procesuală, în condițiile în care pct. 11 din mai vechea reglementare a art.
304 C. proc. civ. a fost abrogat, împrejurarea că terenul solicitat este afectat
unei amenajări de utilitate publică a localității.
Față de situația de fapt constatată,
soluția de respingere a cererii de restituire în natură este rezultatul
aplicării și interpretării corecte a dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (2) din
Legea nr. 10/2001, în cauză nefiind incident nici cazul de modificare prevăzut
de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru considerentele prezentate, în
baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul
declarat de reclamantul P.A.G. împotriva deciziei nr. 271 A din 22 iunie 2007
pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2008.