ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7267/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7267/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții B.G. și B.E., în contradictoriu cu primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 Râmnicu Vâlcea și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 1330 din 23 februarie 2005 emisă de primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, prin care s-a soluționat notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001. S-a solicitat admiterea contestației, anularea dispoziției menționate și obligarea pârâtelor la acordarea de măsuri reparatorii în cuantum mai mare decât în cel care s-au acordat, cuantum care să reprezinte valoarea reală a bunurilor care au fost preluate abuziv de către stat.
În motivarea contestației s-a arătat că reclamanții au solicitat despăgubiri în completarea celor acordate de stat cu ocazia exproprierii imobilelor casă, anexe și teren pe care le-au deținut în Râmnicu Vâlcea, prin notificarea din 3 aprilie 2001. Imobilele expropriate au fost în suprafață de 342 mp și o casă de locuit din cărămidă acoperită cu tablă compusă din 3 camere, bucătărie, cămară, hol și sală deschisă, precum și 2 magazii și un beci. Reclamanții consideră că dispoziția este netemeinică și nelegală, întrucât nu soluționează cele solicitate cu privire la construcție și înlătură o parte din despăgubirile ce se cuvin pentru teren fără nici o explicație valabilă.
Prin sentința civilă nr. 239 din 19 aprilie 2006 a Tribunalului Vâlcea a fost admisă contestația, s-a anulat dispoziția nr. 1330/2005 și au fost obligate pârâtele să acorde despăgubiri reparatorii în echivalent constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în limita sumei de 935.062.943 lei pentru terenul în suprafață de 320 mp și 443.452.000 lei pentru construcții, în cotă indiviză contestatorilor pentru imobilele deținute înainte de expropriere în Municipiul Râmnicu Vâlcea. Pentru a da această soluție, tribunalul a reținut că reclamanții erau îndreptățiți să primească în conformitate cu Legea nr. 10/2001 măsuri reparatorii în valoare mai mare decât valoarea stabilită prin Dispoziția nr. 1330/2005, astfel că s-a dispus admiterea contestației formulate, acordarea de măsuri reparatorii în cuantum de 935.662.943 lei pentru terenul în suprafață de 320 mp și în sumă de 443.452.000 lei pentru construcțiile situate pe teren.
Împotriva sentinței au declarat apel contestatorii și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 88/A din 9 martie 2007 a admis apelul contestatorilor, a schimbat în parte sentința, în sensul că măsurile reparatorii în echivalent constând în titluri de valoare nominală, care se vor converti în titluri de despăgubiri sunt de 938.363.790 lei pentru teren și 841.452.000 lei pentru construcții. De asemenea, a respins ca nefondat apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. S-a reținut, în esență, că instanța de fond, cenzurând decizia emisă, a stabilit în mod corect cuantumul despăgubirilor examinând legalitatea și temeinicia ei, urmând ca aceasta să reprezinte titlul executoriu ce va fi avut în vedere de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Împotriva acestei decizii, atât reclamanții, cât și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor au formulat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Reclamanții au arătat că instanța a realizat o greșită interpretare și aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001. S-a criticat faptul că au fost respinse în mod nelegal cererile acestora de probatorii. Or, în lipsa unui probatoriu adecvat, nu se poate concepe obținerea unei reparații echitabile. Reclamanții solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se administra probele cu acte, martori, o altă expertiză. Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în prezent Ministerul Economiei și Finanțelor, a invocat greșita reținere de către ambele instanțe a calității sale procesuale pasive, făcându-se trimitere la art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Referitor la recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta va fi respins ca tardiv. Potrivit prevederilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, iar conform art. 303 din același cod, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Hotărârea recurată a fost comunicată Ministerului Finanțelor Publice la 23 martie 2007 (f. 182,dosar apel), iar acesta a depus motivele de recurs la 11 aprilie 2007 (data poștei), peste termenul prevăzut de lege.
În ceea ce privește recursul reclamanților, prin criticile invocate ei fac referire la faptul că nu s-a administrat probatoriul adecvat, care să le permită să dovedească sub toate aspectele starea imobilelor la data preluării, la faptul că au fost respinse obiecțiunile lor la raportul de expertiză, că le-a fost respinsă cererea de înlocuire a expertului, că nu s-a efectuat un raport de expertiză corespunzător, că nu s-a luat în considerare prețul actual de circulație al imobilului. În mod evident, criticile exprimate de reclamanți vizează temeinicia hotărârii și nu pot fi primite. Dispozițiile art. 304 C. proc. civ. prevăd că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în situațiile prevăzute la pct. 1-9, numai pentru motive de nelegalitate.
Așa fiind, cum motivele invocate se referă la netemeinicia hotărârii și nu la nelegalitate, recursul reclamanților va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de B.E. și B.G. împotriva deciziei civile nr. 88/A din 9 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Respinge ca fiind tardiv recursul declarat împotriva aceleiași decizii de Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.