ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7874/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7874/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului declarat în cauza de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1046 din 2

decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Vâlcea a fost admisă cererea precizată

formulată de reclamantul B.I. în contradictoriu cu pârâții Primăria

municipiului Râmnicu-Vâlcea și Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea și în

consecință a fost anulată dispoziția nr. 1713 din 15 aprilie 2004 emisă de

primar.

Pârâta Primăria municipiului

Râmnicu-Vâlcea a fost obligată să restituie reclamantului în natură terenul în

suprafață de 450 mp situat în Râmnicu Vâlcea, și să-i plătească acestuia

despăgubiri bănești în sumă de 1.049.000.000 lei pentru construcțiile demolate

cu respectarea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 10/2001.

În motivarea acestei hotărâri,

instanța de fond a reținut din probele administrate că reclamantul a adresat

notificarea pârâtei conform Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat măsuri

reparatorii pentru imobilul compus din casă de locuit și teren în suprafață de

450 mp situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, imobil ce a constituit proprietatea

defuncților săi părinți S.G. și S.E.

Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea

prin dispoziția nr. 1713 din 15 aprilie 2004 a respins notificarea

reclamantului întrucât acesta nu a depus la dosar acte care să ateste că este

persoană îndreptățită și că imobilul a fost preluat abuziv.

Tribunalul a considerat că

într-adevăr, actele doveditoare la care se referă art. 22 din Legea nr. 10/2001

trebuie depuse în termenul defipt de legiuitor, dar pentru nedepunerea lor, nu

se prevede nici o sancțiune tocmai pentru că s-ar încălca art. 20 din

Constituția României privind accesul la justiție și art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Reținând că reclamantul a atașat

actele doveditoare la notificarea adresată Prefecturii municipiului Râmnicu

Vâlcea, instanța a trecut la analiza pe fond a cererii acestuia pentru a i se

acorda măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul în

litigiu.

Din expertiza tehnică efectuată în

cauză s-a luat în considerare că reclamantul a primit în compensare pentru

terenul în suprafață de 450 mp ce a fost proprietatea părinților săi, un alt

teren situat într-o zonă a municipiului Râmnicu Vâlcea, dar cu o valoare vădit

diferită, în temeiul Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar.

Expertul a constatat că terenul în

litigiu, în suprafață de 450 mp, nu este afectat de nici o construcție și se

află în zona limitrofă parcului, areal în care au mai fost restituite în natură

alte suprafețe de teren unor foști proprietari.

Drept urmare, tribunalul a admis

contestația reclamantului, a dispus anularea dispoziției emise de primar și în

baza art. 11 din Legea nr. 10/2001 a obligat pârâții să-i restituie, în natură,

terenul în suprafață de 450 mp din Râmnicu Vâlcea.

Având în vedere evaluarea

construcțiilor demolate, ce existau pe terenul în litigiu, efectuată de

expertul C.M.C. instanța a obligat pârâta Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea

să plătească reclamantului despăgubiri bănești în sumă de 1.049.000.000 lei cu

respectarea art. 36 din Legea nr. 10/2001.

Apelul formulat de pârâții Primăria

municipiului Râmnicu-Vâlcea și Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea împotriva

sentințe tribunalului a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 280/A din 13

aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Instanța de apel a considerat că

legal a procedat tribunalul soluționând cererea reclamantului pe fond în raport

de precizările depuse la fila 8 din dosar.

S-a constatat că terenul primit în

compensare de reclamant în Râmnicu Vâlcea, are o valoare inferioară terenului

ce a aparținut părinților săi, așa că în mod judicios s-a procedat la

restituirea în natură a suprafeței de teren în litigiu. S-a precizat că

atribuirea terenului în compensare poate fi avută în vedere, eventual, la

momentul când se va emite decizia privind măsurile reparatorii pentru

construcția demolată.

În termenul prevăzut de art. 301 C.

proc. civ. în contra acestei decizii au declarat recurs pârâții invocând

motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.

Astfel, recurenții susțin că

intimatul-reclamantul nu a depus actele doveditoare în termenul prevăzut de

Legea nr. 10/2001, respectiv până la 1 iulie 2003, așa încât este decăzut din

dreptul de a le mai depune. Alegând procedura administrativă prevăzută de lege,

reclamantul nu și-a onorat obligațiile impuse de legiuitor.

Se menționează că prin dispoziția

primarului notificarea a fost respinsă pentru nedepunerea actelor doveditoare,

deci instanța nu era abilitată să se pronunțe pe fondul ci eventual doar să-l

repună pe reclamant în termenul de a depune actele doveditoare.

Recurenții invocă printr-o altă

critică împrejurarea că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, deoarece din

actele dosarului reiese că reclamantul a solicitat diferența de valoare între

terenul obținut în compensare în baza Legii nr. 18/1991 și terenul pe care l-a

deținut.

Totodată se arată că în urma unor

procese reclamantul a obținut obligarea recurenților să-i atribuie în

compensare, în temeiul Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar un alt teren cu

aceeași suprafață, astfel că beneficiind de prevederile Legii nr. 18/1991 nu

mai poate beneficia pentru același teren de dispozițiile Legii nr. 10/2001,

situație reglementată de art. 8 din ultima lege menționată.

Dispunând obligarea recurenților

să-i restituie intimatului, în natură, terenul în litigiu, instanțele, nelegal,

au realizat o îmbogățire fără justă cauză a acestuia în detrimentul primăriei.

Se arată că reclamantul deja a vândut terenul primit în compensare prin

contractele autentificate sub nr. 1793 și 1794 din 3 octombrie 1997.

Ultimul motiv de recurs se referă la

nelegalitatea deciziei atacate constând în aceea că pentru construcțiile

demolate ce existau pe terenul în litigiu, reclamantului i se cuveneau doar

măsuri reparatorii prin echivalent conform art.10 alin. (8) cu referire la art.

9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și nu despăgubiri bănești cum au stabilit

instanțele.

Intimatul-reclamant a depus

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâți.

La data de 26 octombrie 2005 au

cerut introducerea în cauză, în calitate de succesori ai intimatului-reclamant

B.I., numiții P.V. și P.G. ce au cumpărat dreptul litigios asupra terenului de

450 mp situat în Râmnicu Vâlcea, prin contractul de cesiune autentificat sub

nr. 4320 din 14 octombrie 2005.

S-a invocat

ca temei juridic al cererii de introducere în cauză dispozițiile art. 1402,

art. 1403 C. civ.

Prin încheierea din data de 6

aprilie 2006, Înalta Curte a respins cererea de introducere în cauză formulată

de

P.V. și P.G.

întrucât nu se încadrează în cerințele art. 1402-1403 C. civ. coroborate cu

prevederile Legii nr. 10/2001.

Astfel, art. 1402 C. civ. se referă

la retractul litigios, operațiune juridică ale cărei elemente nu se regăsesc în

contractul încheiat de intimatul B.I. și cumpărătorii P.V. și P.G.

Convenția exhibată de P.V. și P.G.

se circumscrie

vânzării-cumpărării unui drept litigios în temeiul căreia cumpătătorii devin

succesorii cu titlu particular ai vânzătorului.

Acest contrat nu conferă

cumpătătorilor calitatea de persoană îndreptățită așa cum este definită de

Legea nr. 10/2001 ce stipulează imperativ că pot cere măsuri reparatorii numai

proprietarii bunurilor preluate abuziv ce aveau această calitate la momentul preluării

sau moștenitorii legali și respectiv testamentari ai proprietarului.

Cu privire la recursul declarat de

pârâții

Primăria

municipiului Râmnicu-Vâlcea și Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea, Înalta

Curte îl va admite ca fondat numai pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

În mod judicios, instanțele au

reținut din notificare, contestație și precizările contestației formulate de

intimatul-reclamant B.I. că acesta a solicitat anularea dispoziției nr. 1713

din 15 aprilie 2004 emisă de Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea, stabilirea

dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafață de 450 mp situat în

Râmnicu Vâlcea, teren ce este liber de construcții și restituibil în natură și

acordarea unor despăgubiri sau prin măsuri reparatorii în echivalent pentru

construcțiile aflate pe teren și demolate.

Astfel, în limitele investirii, în

mod corect a fost anulată dispoziția nr. 1713/2004 emisă de primar prin care

s-a respins notificarea intimatului B.I. cu motivarea că acesta nu a depus actele

doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu și nu a

făcut dovada că statul a preluat abuziv imobilul.

Respectând dispozițiile art. 21 din

Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

instanțele au luat în considerație înscrisurile depuse de intimat în faza

judiciară considerând că termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru

depunerea actelor doveditoare privind proprietatea supra imobilului se referă

numai la faza administrativă.

Interpretarea în sens contrar a

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 ar conduce la încălcarea accesului la

procedurile jurisdicționale.

Având plenitudinea de competență,

instanța are abilitarea de a verifica pe fond cererea de acordare a măsurilor

reparatorii chiar dacă în faza administrativă unitatea deținătoare a respins

notificarea pe o excepție.

Sub aceste aspecte, criticile din

recursul pârâților sunt nefondate.

Din probele administrate s-a reținut

că intimatul B.I. a dovedit cu actele depuse că este moștenitorul proprietarilor

imobilului în litigiu, respectiv S.I.G. și B.(S.)E.

Imobilul compus din teren în

suprafață de 450 mp și construcții este situat în Râmnicu Vâlcea și a fost

demolat fără a se emite decret de expropriere și fără ca proprietarii să fie

despăgubiți.

După intrarea în vigoare a Legii nr.

18/1991 privind fondul funciar, intimatul-reclamant B.I. a formulat cerere de

reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului intravilan în

suprafață de 450 mp din Râmnicu Vâlcea, cerere ce i-a fost respinsă de Comisia

de aplicarea Legii nr. 18/1991.

Nemulțumit de această soluție,

intimatul a formulat o plângere ce i-a fost admisă de Judecătoria Râmnicu

Vâlcea prin sentința civilă nr. 11177 din 29 noiembrie 1993 în baza căreia i-a

fost reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul în suprafață de 450 mp

din Râmnicu Vâlcea, în contradictoriu cu pârâta Comisia județeană de aplicare a

Legii nr. 18/1991.

Întrucât Comisia de fond funciar nu

l-a pus în posesie cu terenul în litigiu, B.I. a mai formulat o acțiune ce i-a

fost admisă prin sentința civilă nr. 1634 din 5 decembrie 1995 a Tribunalului

Vâlcea care a obligat Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă

Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea să-l pună în posesie pe

reclamant cu o suprafață de teren de 450 mp, pe raza municipiului Râmnicu

Vâlcea conform sentinței civile nr. 11177/1993 pronunțată de Judecătoria

Râmnicu Vâlcea.

Executând această hotărârea, Comisia

județeană pentru aplicarea Legii nr.18/1991 a emis titlul de proprietate nr.

731/4452 din 14 iunie 1996 prin care i-a atribuit intimatului B.I. suprafața de

451 mp teren în Râmnicu Vâlcea, strada Topolog.

Terenul astfel obținut a fost vândut

de intimat în anul 1997 conform actelor depuse la dosar.

După intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001, intimatul B.I. a solicitat în prezenta cauză restituirea în natură a

terenului în suprafață de 450 mp din Râmnicu Vâlcea, și despăgubiri bănești sau

măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcția demolată aflată pe teren.

Instanța de fond, anulând dispoziția

nr. 1713/2004 emisă de primar, a dispus restituirea în natură către

intimatul-reclamant a terenului în litigiu cu motivarea că acesta este liber de

orice construcție, iar în baza Legii nr. 18/1991 reclamantului i s-a

reconstituit dreptul de proprietate prin compensare cu un teren în suprafață de

451 mp situat într-o zonă inferioară celei în care este situat terenul

proprietatea sa. Sentința a fost confirmată și de instanța de apel.

Ambele hotărâri sunt nelegale

deoarece în cauză sunt incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 ce

prevăd că nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 terenurile al căror regim

juridic este reglementat de Legea fondului funciar nr. 18/1991.

Or, în cauză, intimatului-reclamant

i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu în

temeiul Legii nr. 18/1991, fiindu-i atribuit în compensare un alt teren în baza

unor hotărâri judecătorești irevocabile.

Ca atare, beneficiind de efectele

reparatorii ale Legii nr. 18/1991, intimatul nu mai are vocație de a i se

restitui din nou în natură terenul în temeiul altei legi reparatorii, cum este

Legea nr. 10/2001, atâta vreme cât la stăruința sa, prin acțiunile formulate,

instanțele au stabilit că terenul este supus prevederilor Legii nr. 18/1991.

Referitor la construcțiile aflate pe

terenul în litigiu ce au fost demolate fără a fi expropriate și fără a se

acorda despăgubiri, în mod corect s-a stabilit că intimatul beneficiază de

prevederile Legii nr. 10/2001 și i se cuvin măsuri reparatorii.

Prin expertiză s-a stabilit că

valoarea acestor construcții este de 1.049.000.000 lei.

Întrucât Legea nr. 10/2001 a fost

modificată prin Legea nr. 247/2005 și astfel art. 36 a fost abrogat, se va

constata că, intimatul-reclamant este îndreptățit la măsuri reparatorii prin

echivalent în sumă de 1.049.000.000 lei conform Titlului VII din Legea nr.

247/2005 (dispozițiile legii noi în materie de imobile fiind de imediată

aplicare).

Față de cele ce preced, Înalta Curte

va admite recursul pârâților, va casa decizia instanței de apel precum și

sentința tribunalului și în fond va admite în parte cererea precizată formulată

de reclamantul B.I.

Va anula dispoziția nr. 1713 din 15

aprilie 2004 emisă de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea și va constata că

reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent în sumă de

1.049.000.000 lei pentru construcția în litigiu, demolată, conform Titlului VII

din Legea nr. 247/2005.

Va respinge cererea de restituire în

natură a terenului în suprafață de 450 mp din municipiul Râmnicu Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de pârâții

Primăria municipiului Râmnicu-Vâlcea și primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea

împotriva deciziei nr. 280/A din 13 aprilie 2005 pronunțată de Apel Pitești,

secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia atacată, precum și

sentința nr. 1046 din 2 decembrie 2004 a Tribunalului Vâlcea, secția civilă, și

în fond:

Admite în parte cererea precizată

formulată de reclamantul B.I.

Anulează dispoziția nr. 1713 din 15

aprilie 2004 emisă de Primar.

Constată că reclamantul este

îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent în sumă de 1.049.000.000 lei

pentru construcția demolată conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Respinge cererea de restituire în

natură a terenului în suprafață de 450 mp din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie

2006.