ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2250/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Contestatorul R.I., prin contestația înregistrată sub nr.

2043/2004 pe rolul Tribunalului Vâlcea, a solicitat în contradictoriu cu

intimații Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Primăria municipiului Râmnicu

Vâlcea, Prefectura județului Vâlcea și Comisia județeană Vâlcea de aplicare a

Legii nr. 10/2001 anularea dispoziției nr. 2440/7.07.2004 emisă de primul

intimat în temeiul Legii nr. 10/2001, obligarea Primăriei municipiului Rm.

Vâlcea de a înainta notificarea către Prefectura județului Vâlcea și obligarea

Prefecturii, precum și a Comisiei de a soluționa notificarea și de a încheia

procesul-verbal cuprinzând oferta de despăgubire pentru imobilul situat în

Râmnicu Vâlcea, de care a fost deposedat nelegal.

În motivarea cererii de chemare în judecată, contestatorul a

arătat că a deținut în proprietate imobilul compus din teren în suprafață de

156,70 mp și casă de locuit, preluat de stat în anul 1978, când întreaga zonă a

fost cuprinsă în planul de sistematizare, iar construcția a fost demolată.

În contextul Legii nr. 10/2001 a înregistrat notificare la

Prefectura Vâlcea, notificarea și dosarul fiind transmise în anul 2004 la

Primăria municipiului, fiind emisă dispoziția contestată, prin care nelegal s-a

respins notificarea privind acordarea despăgubirilor bănești, cu motivarea că

ar exista o ofertă de donație, situație ce nu corespunde realității.

Tribunalul, prin sentința civilă nr. 854/18.10.2004, a admis

contestația, anulând dispoziția nr. 2440/2004, a dispus obligarea Primarului

municipiului Rm. Vâlcea de a înainta Prefecturii județului Vâlcea, prin Comisia

de aplicare a Legii nr. 10/2001 notificarea înregistrată la nr. 43/2001 și

documentația anexată și obligarea acestei din urmă intimate de a emite în

favoarea contestatorului o decizie prin care să-i facă o ofertă de despăgubiri

bănești conform art. 36 alin. (2) din lege, pentru imobilele preluate abuziv,

cu destinație de locuință (teren și construcție).

În argumentarea acestei soluții, instanța a reținut că, atât

terenul cât și construcția proprietatea contestatorului, au fost preluate

abuziv, fără titlu, actele emise de autoritățile locale neavând la bază vreun

act normativ sau vreo decizie de preluare, speța fiind încadrată în situația

prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001.

Având în vedere dispozițiile art. 24 alin. (2) din actul

normativ, instanța a apreciat că reclamantului i se cuveneau despăgubiri

bănești și numai acesta putea să opteze pentru alte măsuri reparatorii

echivalente.

S-a reținut a fi aplicabile în cauză și dispozițiile art. 36

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, contestatorul solicitând despăgubiri bănești

prin notificare, despăgubiri la care era îndreptățit având în vedere destinația

de locuință a imobilului preluat abuziv, situație în care competența de

soluționare a notificării revenea prefecturii, potrivit art. 36 din Legea nr.

10/2001, nefiind aplicabile dispozițiile art. 33 din lege.

Sentința a rămas definitivă prin respingerea ca nefondate a

apelurilor declarate de intimatele Prefectura județului Vâlcea și Primăria

municipiului Rm. Vâlcea, potrivit deciziei civile nr. 181/A din 2 martie 2005,

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și

asigurări sociale în dosarul nr. 156/(CIV)/2005.

Critica apelantelor, în sensul că prefectura nu ar avea

calitate procesuală pasivă și că R.I. nu ar fi persoană îndreptățită să

beneficieze de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești, nici pentru

casă și nici pentru teren, a fost înlăturată, cu următoarea motivare:

Reclamantul a dovedit cu actele depuse la dosar că imobilul

(casă și teren) a fost preluat în mod abuziv și a avut destinație de locuință,

fiind îndreptățit la măsuri reparatorii potrivit art. 36 din Legea nr. 10/2001,

situație în care prima instanță a reținut corect calitatea procesuală pasivă a

Prefecturii județului Vâlcea.

Preluarea imobilului a fost abuzivă, pentru că nu s-a plătit

nici o despăgubire, nu s-a făcut dovada donației susținute de apelante în

legătură cu terenul, actul depus în sprijinul acestei susțineri, respectiv

decizia nr. 671/1978, neavând nici o eficiență din punct de vedere juridic, în

lipsa unei oferte de donație și a unui act autentic de donație.

Potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, este

reglementat dreptul de a beneficia de despăgubiri bănești în cazul imobilelor

cu destinație de locuință, dacă restituirea în natură nu este posibilă.

Împotriva deciziei pronunțate în faza procesuală a apelului

a declarat recurs apelanta intimată Instituția Prefectului, județul Vâlcea,

criticând-o în raport cu cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., pentru următoarele motive:

Instanța de apel a stabilit greșit că prefectura este

entitatea investită de lege cu soluționarea notificării, doar prin prisma

faptului că R.I. a solicitat despăgubiri bănești atât pentru construcție cât și

pentru teren prin notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001.

În prezenta cauză, construcția a fost demolată la cererea

contestatorului, în baza autorizației de demolare solicitată și eliberată

acestuia, neexistând o preluare abuzivă de către stat, locuința (autodemolată)

nefăcând obiectul Legii nr. 10/2001; chiar dacă s-ar aprecia că autodemolarea

este o preluare abuzivă, măsurile reparatorii sunt cele prevăzute de art. 10,

coroborat cu art. 9 alin. (2) și nu despăgubirile bănești, împrejurare în care

notificarea se adresează titularului dreptului de proprietate, respectiv

unității administrativ-teritoriale unde este situat imobilul iar procedura este

instituită de dispozițiile art. 21-26 din lege (măsurile reparatorii se

stabilesc prin dispoziția primarului și nu de către prefectură).

Dispozițiile art. 24 alin. (2) se aplică numai imobilelor cu

destinație de locuință, nedemolate.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că

recursul nu este fondat.

Situația de fapt stabilită de instanțele anterioare prin

interpretarea și evaluarea probelor administrate, care nu mai poate face

obiectul analizei instanței de recurs după abrogarea cazului de casare prevăzut

de pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.

Atât cu privire la teren, cât și cu privire la construcție

s-a reținut de instanțele anterioare că preluarea de către stat a fost abuzivă.

Referitor la construcția cu destinație de locuință,

tribunalul a apreciat în baza probelor administrate că, în contextul în care a

fost sistematizată zona în care se afla situată proprietatea contestatorului,

fără a exista un decret de expropriere, vreun alt act normativ sau o eventuală

convenție care să implice acordul proprietarului, autorizația de demolare emisă

pe numele contestatorului „nu exprimă voința proprietarilor de a-și demola

propria și singura locuință”, dobândită prin cumpărare cu numai patru ani

înainte.

Modalitatea în care au acționat autoritățile locale din acea

vreme pentru a deposeda locuitorii zonei ce urma a fi „sistematizată” de

proprietățile lor, a fost justificat apreciată ca reprezentând o măsură de

constrângere, în lipsa vreunui titlu legal și a acordării de despăgubiri.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, prin

notificarea nr. 43 din 22 iunie 2001, contestatorul s-a adresat prefecturii,

solicitând măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești atât pentru teren

cât și pentru construcția cu destinație de locuință demolată, în condițiile în

care, terenul fiind ocupat de un bloc de locuințe, acesta a avut reprezentarea

că restituirea în natură a terenului nu mai este posibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, în redactarea în vigoare la data înregistrării notificării și la data

soluționării cauzei de către instanțele anterioare, „notificările prin care

persoana îndreptățită solicită acordarea de despăgubiri bănești (...) se

achiesează prefecturii (...)”.

Imobilului în cauză îi sunt aplicabile prevederile legii

speciale de reparație privind restituirea prin echivalent sub forma

despăgubirilor bănești, având în vedere că la data preluării (fără titlu) avea

destinația de locuință [art. 6 și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001],

situație în care intimatul contestator, solicitând exclusiv despăgubiri

bănești, s-a adresat corect prefecturii, instituție care avea obligația să

soluționeze cererea conform procedurii reglementată de art. 36 și urm. din

actul normativ analizat.

Contrar afirmației recurentei, în speță nu sunt aplicabile

prevederile art. 10, coroborate cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 6 alin.

(1), art. 9 alin. (2), art. 10 alin. (9), art. 11 și art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, rezultă că legiuitorul a înțeles să lase la latitudinea

persoanei îndreptățite optimea de a alege dintre măsurile reparatorii în

echivalent pe cea a despăgubirilor bănești, în cazul în care restituirea în

natură a imobilului preluat abuziv nu este posibilă, imobilul nu a făcut

obiectul exproprierii și, la data preluării abuzive de către stat, avea

destinația de locuință.

Pentru considerentele prezentate, constatând că în cauză nu

este incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta

Instituția Prefectului, județul Vâlcea împotriva deciziei civile nr. 181/A din

2 martie 2005 a Curții de Apel Pitești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2006.