ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3373/2007

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 220 din 11 aprilie 2006, Tribunalul Vâlcea a respins contestația reclamanților V.S. și C.V., formulată în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, prin primar și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții au solicitat anularea dispoziției nr. 2942 din 6 iunie 2005, emisă de Municipiul Râmnicu Vâlcea și obligarea pârâților să plătească, cu titlu de măsuri reparatorii, despăgubiri bănești corespunzătoare valorii de circulație a terenului de 247 mp, situat în municipiul Râmnicu Vâlcea.

A mai reținut tribunalul, că prin actul de schimb din 23 februarie 1959, autorii reclamanților au devenit proprietarii unui teren de 247,50 mp, situat în Râmnicu Vâlcea. Prin notificare au solicitat restituirea în natură a terenului sau contravaloarea acestuia. Prin dispoziția atacată, municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar, a respins cererea reclamanților și a stabilit că valoarea echivalentă a terenului este de 434.675.862 lei. Deși expertul a concluzionat că suprafața de 121,88 mp este liberă, reclamanții nu au solicitat instanței restituirea în natură, solicitând doar despăgubiri bănești, la valoarea de piață. Chiar dacă expertul a stabilit că valoarea terenului este de 26.624 Euro, evaluarea se face doar de evaluatori autorizați, desemnați de Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, care are și competența de a se pronunța asupra respingerii cererii de restituire în natură.

Apelul declarat de reclamanta V.S. a fost respins prin decizia civilă nr. 151A din 6 septembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Pitești. Curtea de apel a reținut că, deși reclamanta a invocat încălcarea formelor de procedură, nu a arătat ce act de procedură a fost îndeplinit cu încălcarea dispozițiilor legale. A mai reținut curtea de apel că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta nu a solicitat restituirea în natură ci despăgubiri bănești, iar acestea, potrivit Legii nr. 247/2005, pot fi acordate doar de Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia este nelegală, pentru că primăria a stabilit că terenul nu poate fi restituit în natură.

Abia după efectuarea raportului de expertiză s-a constatat că o parte din teren poate fi restituită în natură, motiv pentru care a solicitat restituirea suprafeței libere și despăgubiri pentru diferența ce nu poate fi restituită în natură. Instanța era obligată să aplice dispozițiile Legii nr. 247/2005, care arată că regula este restituirea în natură și nu să constate o stare de fapt care este prestabilită de primărie. Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură. Dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile prevăzute de lege.

Textul citat consacră principiul restituirii în natură și stabilește, în aplicarea acestui principiu, că persoana îndreptățită nu are posibilitatea de a alege între mai multe măsuri reparatorii, atunci când restituirea în natură este posibilă. Prin urmare, autoritatea chemată să facă aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, republicată, indiferent dacă este unitatea notificată, Comisia centrală sau instanța de judecată are obligația de a verifica mai întâi dacă restituirea în natură este posibilă. De aceea, este lipsit de importanță că reclamanții, prin cererea de chemare în judecată au solicitat doar despăgubiri bănești, atât timp cât dreptul la opțiune al persoanei îndreptățite se poate manifesta, în condițiile legii, doar cu privire la celelalte măsuri reparatorii.

De altfel, prin notificare, reclamanții au solicitat, în principal restituirea în natură a imobilului, iar prin cererea de chemare în judecată au arătat că cererea de acordare de despăgubiri se întemeiază pe constatările primăriei că imobilul nu poate fi restituit în natură. În cauză, a fost efectuat un raport de expertiză care a constatat că din suprafața totală de teren expropriată, de 247,50 mp, poate fi restituită în natură suprafața de 121,88 mp, liberă de construcții și neafectată de canalizare. Acest lucru nu a fost contestat de nici o parte. Prin urmare, în aplicarea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care dispune că se restituie în natură partea de teren rămasă liberă, se impunea anularea dispoziției emise de primarul municipiului Râmnicu Vâlcea și restituirea în natură a suprafeței de 121,88 mp teren, identificată prin punctele A, H, G, F, E, D în planul din anexa 1 fig. 2 din raportul de expertiză.

În ceea ce privește diferența de teren până la 247,50 mp, reclamanții au dreptul la despăgubiri, conform raportului de expertiză, în cuantum de 4917,58 RON. La stabilirea despăgubirilor și cuantumului acestora de către instanță, se are în vedere faptul că dispozițiile Legii nr. 247/2005 sunt, într-adevăr, de imediată aplicare, dar ele se aplică doar notificărilor care nu au fost soluționate prin decizie sau dispoziție motivată până la data intrării în vigoare a acestei legi. În acest sens sunt și dispozițiile art. 16 alin. (2) din Titlul VII al legii menționate, care prevăd că notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii se predau Secretariatului Comisiei centrale, însoțite de documentație și de propunerile motivate de acordare de despăgubiri.

Așadar, notificările soluționate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, prin decizii contestate în instanță, se soluționează în continuare potrivit procedurilor ce erau reglementate de Legea nr. 10/2001 și care atribuie instanțelor civile plenitudinea de jurisdicție în a cerceta cauza sub toate aspectele, inclusiv în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor la care persoana îndreptățită are dreptul. Față de cele arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta V.S., ale cărei efecte vor fi extinse și asupra reclamantului C.V., în sensul că se va casa în tot decizia atacată și în parte sentința pronunțată de tribunal, iar în temeiul art. 314 C. proc. civ. va hotărî asupra fondului.

Astfel, se va admite acțiunea și se va anula dispoziția atacată și, pe cale de consecință, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea va fi obligată la restituirea în natură către reclamanți a suprafeței de 121,88 mp teren.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta V.S., pe care îl extinde și asupra reclamantului C.V. Casează în tot decizia nr. 151A din 6 septembrie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, și în parte sentința civilă nr. 220 din 11 aprilie 2006, pronunțată de Tribunalul Vâlcea. Admite acțiunea formulată de reclamanții V.S. și C.V. și anulează dispoziția nr. 2942 din 6 iunie 2005, emisă de Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea. Obligă Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea la restituirea în natură către reclamanți a suprafeței de 121,88 mp teren, identificat în planul din anexa 1 fig. 2 din raportul de expertiză prin punctele A, H, G, F, E, D și stabilește dreptul la despăgubiri al reclamanților în cuantum de 4917,58 RON pentru diferența de 125,62 mp teren.

Păstrează restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2007.