ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6220/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6220/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată sub nr.
3740/90/2007, contestatorul F.C., în contradictoriu cu intimata SC O. SA
Râmnicu Vâlcea, a solicitat anularea Deciziei nr. 565 din 3 august 2007, emisă
de directorul general al intimatei, prin care i s-a respins Notificarea nr.
312/2001, formulată potrivit Legii nr. 10/2001, obligarea intimatei să-i
restituie în natură terenul de 784 mp situat în intravilanul municipiului
Râmnicu Vâlcea, str. D. (actual M.) sau, în subsidiar, în măsura în care este
imposibil de restituit în natură, să fie obligată intimata să-i acorde măsuri
reparatorii echivalente, pentru suprafața deținută în intravilanul municipiului
Râmnicu Vâlcea.
Prin Sentința civilă
nr. 975 din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului Vâlcea s-a respins excepția lipsei
calității procesuale pasive invocată de Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea și
a admis contestația formulată de contestatorul F.C. precum și cererea de
chemare în garanție introdusă de intimata SC O. SA Râmnicu Vâlcea, a anulat
Decizia nr. 565 din 3 august 2007, emisă de Directorul General al SC O. SA
Râmnicu Vâlcea și a obligat pe intimată să-i acorde contestatorului măsuri
reparatorii prin echivalent, pentru suprafața de 349 mp, teren situat în
intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea, imposibil de restituit în natură, în
valoare de 52.350 euro, respectiv echivalentul în RON, la data acordării
efective a măsurilor reparatorii.
Măsurile reparatorii
echivalente acordate de SC O. SA Râmnicu Vâlcea vor consta în: compensare cu
alte bunuri sau servicii convenite cu contestatorul, despăgubiri bănești, dacă
nu se ajunge la un acord cu contestatorul, sau măsuri reparatorii combinate,
dacă se ajunge la un acord cu contestatorul în acest sens.
A fost obligat
Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea să emită o dispoziție prin care să-l
propună pe contestatorul F.C. pentru acordarea unor despăgubiri bănești pentru
suprafața de 459,13 mp, situată în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea,
imposibil de restituit în natură și să înainteze dispoziția, prezenta sentință
și expertizele tehnice întocmite în prezenta cauză de către experții ing. K.S.
și ing. C.L., către Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor.
Cererea
contestatorului privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă.
Pentru a hotărî
astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Excepția lipsei
calității procesuale pasive invocată de chematul în garanție Municipiul Râmnicu
Vâlcea prin Primar s-a constatat a fi neîntemeiată și respinsă ca atare,
reținându-se că această instituție are calitate procesuală pasivă în litigiu,
întrucât este, în înțelesul legii, deținătoarea unei părți din terenul
solicitat de contestator, chiar dacă nu este emitenta actului administrativ
atacat direct în fața instanței.
De asemenea, și
chematul în garanție, prin Primarul localității, avea obligații legale privind
soluționarea efectivă a notificării contestatorului, urmând ca tribunalul să
dispună în continuare, privind măsurile pe care trebuie să le ia această
instituție.
În ceea ce privește
starea de fapt, tribunalul a constatat că prin contractul de vânzare-cumpărare
autentificat sub nr. 2602/1320 din 6 decembrie 1957, autoarea F.I.G. a dobândit
suprafața de cca 984 mp situată în intravilanul municipiul Râmnicu Vâlcea, str.
D. (actual M.). Aceasta a decedat la 31 august 1958, conform certificatului de
moștenitor nr. S. 117/1959 din 10 septembrie 1964, terenul de cca 984 mp fiind
moștenit de fiul F.C. și de tatăl său F.I. (soț supraviețuitor).
În anul 1962, la
cererea autorului F.I., s-au efectuat măsurători, prin descrierea tehnică a
locului de casă din 20 februarie 1962, rezultând că, de fapt, terenul autoarei
F.I.G., are suprafața de 801,9 mp, celelalte suprafețe S2 + S3 = 245,8 mp,
aparținând Sfatului Popular Râmnicu Vâlcea.
Prin Decretul
Consiliului de Stat al RSR nr. 685/1969, la cererea fostului Combinat Chimic
Râmnicu Vâlcea, terenul a fost expropriat fără despăgubiri, pentru construirea
Căminului de nefamiliști al actualei SC O. SA Râmnicu Vâlcea.
Această societate cu
capital majoritar de stat a obținut certificatul de atestare a dreptului de
proprietate din 07 noiembrie 1997, referitor la terenul aferent Căminului de
nefamiliști nr. 1 - 3 din Râmnicu Vâlcea, Zona T., prin contracte de
vânzare-cumpărare a locuințelor, dispunând și de cota-parte indiviză aferentă
fiecărei locuințe din acest condominiu.
În prezent, situația
ocupării terenului este cea arătată mai sus, tribunalul constatând că SC O. SA
Râmnicu Vâlcea a dispus de terenul aferent Căminului de nefamiliști nr. 1 - 3
din Râmnicu Vâlcea, Zona T., cu suprafața totală de 349 mp, restul terenului de
459,13 mp, situat în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea fiind imposibil
de restituit în natură, întrucât face parte din domeniul public al Municipiului
Râmnicu Vâlcea, (suprafețele de 109 mp și de 342 mp), fiind afectat de aleile
de acces, de spațiile dintre blocurile de locuințe, de centrala termică din
zonă și de str. M.
În baza Legii nr. 10
din 8 februarie 2001, contestatorul a formulat Notificarea nr. 312/2001,
adresată inițial Prefecturii Județului Vâlcea, solicitând acordarea unor
despăgubiri, cu motivarea că întreg terenul expropriat este afectat de
construcții și ca atare nu mai poate fi restituit în natură.
Prin adresa din 10
aprilie 2002, cu motivarea că nu face obiectul art. 36 din Legea nr. 10/2001,
Prefectura Județului Vâlcea a transmis Notificarea nr. 312/2001 și documentația
aferentă către Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, constatând că terenul se
află pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, revenind acestuia competența de
soluționare a notificării.
Prin cererea
înregistrată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 14216 din 13 mai
2003, contestatorul a solicitat Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea
soluționarea Notificării nr. 312/2001, anexând din nou documentele
justificative ale dreptului asupra terenului pentru care a solicitat
despăgubiri, însă, prin adresa din 14 februarie 2007, primarul și-a declinat
competența de soluționare a notificării către intimata SC O. SA Râmnicu Vâlcea,
cu motivarea că terenul este cuprins în certificatul acesteia de atestare a
dreptului de proprietate din 7 noiembrie 1997.
În acest context,
prin Decizia nr. 565 din 3 august 2007, emisă de Directorul General al SC O. SA
Râmnicu Vâlcea, i s-a respins contestatorului Notificarea nr. 312/2001,
formulată potrivit Legii nr. 10/2001, ca nedovedită, cu motivarea că a fost
convocat în mai multe rânduri să depună acte doveditoare privind terenul, însă
acesta nu s-a prezentat și nici nu și-a dovedit cererea, tribunalul reținând ca
afirmațiile intimatei SC O. SA Râmnicu Vâlcea privind convocarea sunt reale,
dar nu sunt în măsură să atragă legalitatea și temeinicia măsurii luate,
respectiv respingerea contestației adresată instanței.
Cu privire la
dispozițiile legale relevante pentru cauză, tribunalul a reținut că Legea nr.
10/2001 este aplicabilă în ceea ce privește Notificarea nr. 312/2001 formulată
de contestatorul F.C., acesta fiind persoană îndreptățită la măsuri
reparatorii.
Potrivit art. 1 alin.
(1) din lege, "imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile
cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22
decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 1939/1940,
asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent,
când restituirea în natură nu mai este posibilă".
Alin. (2), prevede că
"în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili
măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor
consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către
entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu
acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile
prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor
aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
Măsurile reparatorii
prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă
prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite potrivit
prezentei legi cu soluționarea notificării. Măsurile reparatorii în echivalent
constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul
de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod
abuziv se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată
a entității învestite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării"
(alin. (3)), iar "măsurile reparatorii prin echivalent, pot fi și
combinate (alin. 4).
Potrivit art. 6 alin.
(1) din Legea nr. 10/2001, "prin imobile, în sensul prezentei legi, se
înțeleg terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile
avute la data preluării în mod abuziv", terenul preluat de la contestator
și de la autorul său, intrând sub incidența legii reparatorii.
Conform art. 10 alin.
(2) din Legea nr. 10/2001, "în cazul în care pe terenurile pe care s-au
aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții,
autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de
teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea
afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale
localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în
echivalent".
Alin. (9) al
aceluiași articol, stabilește că "valoarea terenurilor care nu se pot
restitui în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la data
soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de
evaluare", iar potrivit alin. (10) din același articol, în situațiile
prevăzute, printre altele, la alin. (2), "măsurile reparatorii prin echivalent
vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de
către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării,
cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii
speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente
imobilelor preluate în mod abuziv".
Potrivit art. 21
alin. (1) din Legea nr. 10/2001 "terenurile preluate în mod abuziv,
indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a
legii de o societate comercială la care statul este acționar ori asociat
majoritar (cum este și cazul SC O. SA Râmnicu Vâlcea), vor fi restituite
persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție
motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare".
Dispozițiile art. 21
alin. (4) din Legea nr. 10/2001, prevăd că în cazul imobilelor deținute de
unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent
către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor,
acesta fiind și cazul Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea, care trebuia să
emită o dispoziție favorabilă solicitantului F.C., pentru terenul cuprins în
domeniul public al localității.
Potrivit art. 26
alin. (1) din Legea nr. 10/2001, "dacă restituirea în natură nu este
posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit
prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau,
după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1),
să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să
propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul
de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod
abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta
nu este acceptată de persoana îndreptățită", dispozițiile alin. (1) fiind
"aplicabile și în cazul imobilelor înstrăinate de persoanele juridice
prevăzute la art. 21 alin. (1), (2) și (4)", potrivit alin. (2) din
același articol.
În fine, potrivit
art. 23 din Legea nr. 10/2001, "actele doveditoare ale dreptului de
proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această
calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice
alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din
prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării", în
cazul în speță, tribunalul constatând că solicitantul F.C. a depus astfel de
acte alături de notificare, însă acestea nu erau suficiente pentru determinarea
cu exactitate a vechiului amplasament deținut, reținându-se astfel o culpă a
contestatorului pentru faptul că din proprie inițiativă nu a apelat la
serviciile unui expert în topografie și cadastru pentru identificarea terenului
pe care l-a deținut anterior împreună cu autorii săi și pentru ca unitățile
deținătoare să poată lua măsurile adecvate.
Cum în fața instanței
s-a dovedit că terenul solicitat de către contestator era deținut la data formulării
notificării de către Municipiul Râmnicu Vâlcea și SC O. SA Râmnicu Vâlcea, în
proporțiile reținute mai sus din expertiză, tribunalul a apreciat ca Decizia
nr. 565 din 3 august 2007, emisă de Directorul General al SC O. SA Râmnicu
Vâlcea, prin care i s-a respins acestuia, ca nedovedită, Notificarea nr.
312/2001, formulată potrivit Legii nr. 10/2001, este nelegală și netemeinică,
considerente pentru care a admis contestația și a dispus anularea deciziei
menționate.
Terenul fiind ocupat
de construcțiile autorizate care au fost în proprietatea SC O. SA Râmnicu
Vâlcea și de care aceasta a dispus prin vânzare, s-a constatat că suprafața de
349 mp, teren situat în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea, este
imposibil de restituit în natură, astfel că, în baza dispozițiilor legale
menționate mai sus, coroborate, intimata a fost obligată să-i acorde
contestatorului măsuri reparatorii echivalente, pentru acest teren, în valoare
de 52.350 euro, respectiv echivalentul în RON, la data acordării efective a măsurilor
reparatorii.
Pentru stabilirea
valorii terenului, tribunalul a avut în vedere faptul că prin Notificarea nr.
312/2001, contestatorul a solicitat un preț de 50 - 100 dolari SUA/mp
Expertul ing. C.L. a
stabilit, potrivit metodei comparației vânzărilor unor terenuri echivalente, un
preț de 180 euro/mp.
Având în vedere
aceste elemente, precum și dispozițiile legale citate mai sus, privind
evaluarea imobilelor, tribunalul a apreciat că o reparație echitabilă o
constituie un preț de 150 euro/mp x 349 mp = 52350 euro, pentru care intimata
trebuie să acorde măsuri reparatorii echivalente, ca vor consta în: compensare
cu alte bunuri sau servicii convenite cu contestatorul, despăgubiri bănești,
dacă nu se ajunge la un acord cu contestatorul, sau măsuri reparatorii
combinate, dacă se ajunge la un acord cu contestatorul în acest sens, așa cum
rezultă din dispozițiile legale coroborate citate mai sus.
Primarul Municipiului
Râmnicu Vâlcea a fost obligat să emită dispoziție prin care să-l propună pe
contestatorul F.C. pentru acordarea unor despăgubiri bănești privind suprafața
de 459,13 mp, situată în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea, imposibil de
restituit în natură, măsura fiind necesară pentru realizarea efectivă a
dreptului dedus judecății de către contestator, chiar dacă primarul în cauză nu
a emis încă o dispoziție prin care să se pronunțe asupra drepturilor acestuia.
Totodată, Primarul
Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost obligat să înainteze dispoziția, prezenta
sentință și expertizele tehnice întocmite în prezenta cauză de către experții
ing. K.S. și ing. C.L., către Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor,
conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, privind Regimul stabilirii și
plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Cererea
contestatorului privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca
neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 C. proc.
civ., în ceea ce le privește pe intimată și chemata în garanție.
Așa cum s-a reținut
mai sus, tribunalul a constatat că solicitantul F.C. a depus înscrisuri alături
de notificare, însă acestea nu erau suficiente pentru determinarea cu
exactitate a vechiului amplasament deținut, reținându-se astfel culpa
contestatorului pentru faptul că, din proprie inițiativă, nu a apelat la
serviciile unui expert în topografie și cadastru pentru identificarea terenului
pe care l-a deținut anterior împreună cu autorii săi și pentru ca unitățile
deținătoare să poată lua măsurile adecvate.
Pe de altă parte, s-a
reținut și aspectul că acesta nu a răspuns convocărilor SC O. SA Râmnicu Vâlcea
pentru clarificarea situației, astfel că se află în culpă procesuală, nici
societatea intimată și nici Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, neavând
obligația legală de a suporta cheltuielile ocazionate de dovedirea drepturilor
anterioare ale acestuia.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat apel contestatorul F.C. și pârâta SC O. SA Râmnicu Vâlcea
iar prin Decizia civilă nr. 24 din 16 februarie 2011 a Curții de Apel Pitești,
secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și
pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins apelul pârâtei SC O. SA și
s-a admis apelul contestatorului F.C. fiind schimbată în parte hotărârea
instanței de fond în sensul obligării pârâtei SC O. SA la plata măsurilor
reparatorii conform legii speciale, în cuantum de 73.988 euro echivalent în RON
la data plății, s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței, cu obligarea
pârâtei SC O. SA la plata sumei de 4479 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța
această hotărâre au fost reținute următoarele considerente:
Prima critică
formulată de contestator nu este întemeiată întrucât instanța de fond nu a
lăsat nesoluționată cererea de chemare în judecată, chiar dacă a trimis
chematului în garanție notificarea spre soluționare pentru terenul ce se află
la acesta.
Refuzul explicit al
entităților administrative de a soluționa notificarea ce le-a fost adresată
deschide persoanei îndreptățite accesul la justiție, ori în cauză nu este vorba
de un astfel de refuz.
Mai mult chematul în
garanție a fost obligat să se conformeze dispozițiilor Titlului VII din Legea
nr. 247/2005 privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor pentru
imobilele preluate abuziv.
Prin măsura luată de
instanță, contestatorul nu este în niciun mod prejudiciat, fiind respectate
dispozițiile legii speciale de reparație.
Este însă întemeiată
critica referitoare la încuviințarea probei cu expertiză tehnică, întrucât deși
la prima instanță s-au efectuat două expertize, soluția nu a fost pronunțată în
raport de vreuna dintre ele, valoarea măsurilor reparatorii echivalente
acordate fiind stabilită aleatoriu, fără a se arăta cum s-a ajuns la această
valoare.
De aceea, instanța de
apel a încuviințat o expertiză tehnică de specialitate, care a concluzionat că
suprafața totală de 349 mp ocupată de SC O. SA are o valoare de 73.988 euro,
motivând cum s-a ajuns la această valoare și faptul că valoarea calculată de
expertiză asigură atât respectarea criteriilor legale, cât și a realității
prețurilor practicate pe piața imobiliară.
Întrucât expertiza de
față a respectat obiectivele stabilite de instanță, se apreciază că aceasta
poate fi avută în vedere la pronunțarea deciziei.
În ce privește prima
critică din apel invocată de intimată s-a reținut că aceasta este neîntemeiată,
întrucât niciuna dintre expertize nu a fost analizată de instanță, valoarea
măsurilor reparatorii fiind stabilită de instanță în mod aleatoriu.
Nici următoarea
critică nu este întemeiată, întrucât deși se invocă faptul că instanța nu a dat
dovadă de rol activ, nu se motivează în niciun fel această susținere.
Potrivit art. 130
alin. (2) C. proc. civ., judecătorul nu se substituie voinței părților, fiind
însă obligat să descopere adevărul și să dea părților ajutor activ în apărarea
drepturilor și intereselor legitime, principiu respectat de prima instanță.
S-a mai reținut că
hotărârea pronunțată este legală, fiind în concordanță cu dispozițiile Legii
nr. 10/2001, dar și cu prevederile Legii nr. 247/2005 (Titlul VII) privind
regimul stabilirii și plății despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv.
Împotriva acestei
hotărâri au declarat recurs atât reclamantul F.C. cât și pârâta SC O.
Criticile aduse
hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel reclamantul
F.C. a solicitat modificarea în parte a deciziei recurate în ce privește
obligarea pârâtei SC O. SA la plata despăgubirilor în cuantum de 157.050 euro,
echivalentul suprafeței de 349 mp înstrăinată de aceasta la valoarea de 450 euro/mp;
- stabilirea dreptului la despăgubiri în cuantum de 206.607,50 euro echivalent
în RON pentru suprafața de 459,13 mp ce nu poate fi restituită în natură din
domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea raportat la valoarea de 450
euro/mp.
În subsidiar
reclamantul a solicitat stabilirea dreptului la despăgubiri în cuantum de
97.335,56 euro pentru suprafața de 459,13 mp nerestituibilă în natură, domeniul
public al Primăriei (raportat la valoarea stabilită în faza de apel).
Reclamantul susține
că hotărârea instanței de apel este nelegală în condițiile în care îl trimite
din nou la unitatea notificată pentru finalizarea procedurii.
O altă critică
vizează încălcarea art. 330 alin. (4) C. proc. civ. sub aspectul
obligativității deciziilor în interesul legii asupra problemelor de drept
dezlegate, câtă vreme instanța a ignorat dispozițiile Deciziei nr. XX/2007 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție Secțiile Unite dată în recurs în interesul
legii.
Or, în condițiunile
de reluare a procedurilor cu caracter administrativ, de fapt se încalcă și
principiul soluționării cauzei într-un termen rezonabil consacrat prin art. 6
parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care se
solicită înlăturarea din decizie a dispozițiilor ce conduc la reluarea
procedurii administrative în fața unităților notificate.
Se mai susține de
către reclamant că instanța de apel a modificat doar valoarea terenului
nerestituibil de la O., nu și pentru terenul ocupat de domeniul public al
Municipiului Râmnicu Vâlcea.
O altă critică adusă
de reclamant hotărârii instanței de apel vizează încălcarea art. 10 alin. (9)
din Legea nr. 10/2001 în privința stabilirii valorii despăgubirilor.
În acest sens se
solicită stabilirea valorii de despăgubire potrivit art. 10 alin. (9) din Legea
nr. 10/2001 care prevăd că "valoarea terenurilor care nu pot fi restituite
în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării
notificării stabilită conform standardelor internaționale de evaluare.
Hotărârea instanței
de apel mai este criticată sub aspectul nelegalității ei în ce privește
încălcarea dreptului la un proces echitabil în accepțiunea art. 6 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului, față de stabilirea unor soluții diferite la
situații juridice identice.
În acest sens se
învederează că și pentru terenul aparținând domeniului public al Municipiului
Râmnicu Vâlcea, ce nu poate fi restituit în natură se impunea stabilirea de
către instanță a despăgubirilor pentru suprafața de 459,13 mp pentru a se putea
adresa direct Comisiei pentru plata despăgubirilor fără a mai fi nevoie de
parcurgerea încă o dată a procedurii administrative.
Pârâta SC O. SA a
criticat hotărârea instanței de apel tot în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
Față de obiectul
dedus judecății, de dispozițiile art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr.
247/2005, se apreciază că situația cuantumului despăgubirilor poate face
obiectul de analiză al instanței doar după ce acestea au fost stabilite prin
decizie de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Cu privire la
cuantumul despăgubirilor se mai arată că acesta au fost stabilite la 150
euro/mp în timp ce pentru Primăria Râmnicu Vâlcea s-a dispus a fi stabilite de
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deși suprafețele de teren
sunt similare și precise.
Se mai critică
hotărârea instanței de apel și raportat la considerentele ei, în condițiile în
care hotărârea este motivată doar pe faptul că s-au invocat dispozițiile Legii
nr. 10/2001 și ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005, fără a se face nicio
referire la discriminarea rezultată din aplicarea diferențiată a legii,
aplicându-se în aceeași situație sancțiuni diferite pentru două părți aflate în
aceeași situație.
O altă critică
vizează greșita admitere a cererii de chemare în garanție, precum și pentru
faptul că în propria cale de atac i s-a înrăutățit situația în ce privește
obligarea la plata cheltuielilor de judecată de 4.479 RON.
Examinând hotărârea
instanței de apel prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 304
pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Obiectul litigiului
îl constituie anularea Deciziei nr. 565 din 3 august 2007, emisă de SC O. SA
prin care reclamantului i s-a respins Notificarea nr. 312/2001, formulată
potrivit Legii nr. 10/2001, ce viza obligarea intimatei la restituirea în
natură a terenului de 784 mp situat în intravilanul municipiului Râmnicu
Vâlcea, str. D. (actual M.) sau, în subsidiar, în măsura în care este imposibil
de restituit în natură, să fie obligată intimata să-i acorde măsuri reparatorii
echivalente, pentru suprafața deținută în intravilanul municipiului Râmnicu
Vâlcea.
Astfel față de
obiectul dedus judecății și de faptul că în cauză s-a constatat imposibilitatea
restituirii în natură a imobilelor solicitate este de reținut că urmare a
modificărilor și completărilor aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr.
247/2005, competența privind modalitatea de acordare și stabilire a cuantumului
măsurilor reparatorii, revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea
Despăgubirilor, care emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde și
cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubiri.
Evaluarea făcută prin
expertiza tehnică în cadrul procedurii contestației întemeiate pe dispozițiile
art. 26 din Legea nr. 10/2001 nu leagă Comisia Centrală în procedura stabilită
prin art. 16 alin. (1) - (2), finalizată prin emiterea raportului de evaluare
ce va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate
titlurile de despăgubire.
Prin Legea nr.
247/2005 au fost aduse o serie de modificări de substanță Legii nr. 10/2001, în
special în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei
îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora.
Astfel, potrivit art.
26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, dacă restituirea în natură nu
este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită
potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin
decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art.
25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau
servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale
privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor
preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este
posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită. "În cauză
este de reținut că Notificarea nr. 312/2001 a fost soluționată la 3 august 2007
după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005. Astfel art. 16 alin. (2) din
Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede că notificările nesoluționate până la
data intrării în vigoare a acestei legi, se transmit Secretariatului Comisiei
Centrale pentru Acordarea de Despăgubiri, însoțite de decizia sau dispoziția
conținând propunerea motivată de acordare de despăgubiri și de documentația
aferentă.
Stabilirea
cuantumului despăgubirilor, potrivit alin. (6) și alin. (7) al textului de lege
invocat, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de
Comisia Centrală care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea
deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Prin urmare, aceste
dispoziții legale au schimbat esențial procedura de atacare în instanță a
deciziilor emise în faza administrativă prealabilă, precum și instanța
competentă să le soluționeze.
Astfel, pentru
deciziile sau dispozițiile emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005,
competența instanței civile se păstrează doar în ceea ce privește procedura
derulată în etapa prealabilă la unitatea deținătoare, în situația în care
aceasta refuză să soluționeze notificarea, respinge notificarea ori respinge
cererea de restituire în natură.
În ceea ce privește
cuantumul despăgubirilor acordate, acestea pot face obiectul de analiză al
instanței de contencios administrativ, doar după ce au fost stabilite prin
decizie de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
De altfel, problema
competenței instanțelor de judecată de a hotărî cu privire la cuantumul
despăgubirilor acordate a făcut și obiectul recursului în interesul legii
soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 52 din 4
iunie 2007, prin care s-a statuat că prevederile cuprinse în art. 16 și
următoarele din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru
acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor sau dispozițiilor emise
anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea
nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
În cauză, Dispoziția
nr. 565 este emisă la 3 august 2007, deci ulterior intrării în vigoare a Legii
nr. 247/2005, situație în care procedura contestării acesteia este cea
prevăzută de noile dispoziții legale.
Astfel față de
această situație stabilirea cuantumului despăgubirilor nu mai poate face
obiectul de analiză al instanței de judecată, despăgubirile urmând a fi
stabilite doar prin decizia Comisiei Centrale.
Soluția nu este în
dezacord cu principiile și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,
deoarece dreptul de acces la o instanță de judecată nu este un drept absolut.
El poate fi supus condiției prealabile a unei proceduri administrative, pentru
că ceea ce interesează este ca limitările aduse acestui drept să nu fie de
natură a goli de conținut însuși conținutul dreptului ocrotit.
Or, dreptul de acces
la instanță nu este negat, dar este supus condiției epuizării procedurii
derulate la Comisia Centrală.
În schimb,
posibilitatea atacării cuantumului despăgubirii de două ori în instanță ar fi
de natură a prejudicia durata rezonabilă a procedurii și dreptul de a obține în
termen scurt măsurile reparatorii acordate de lege.
Din perspectiva celor
expuse și cum Legea nr. 247/2005 a scindat în două procedura administrativă de
acordare a măsurilor reparatorii, în sensul că, în fața unității deținătoare se
emite doar decizie sau dispoziție prin care se propune acordarea de măsuri
reparatorii prin echivalent, iar ulterior, la Comisia Centrală se stabilește
valoarea finală a despăgubirilor și se va emite titlul de despăgubiri,
instanțele anterioare au făcut o greșită interpretare și aplicare a legii,
motiv pentru care fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
este fondat doar recursul pârâtei SC O. SA urmând a fi admis, a se modifica în
tot decizia recurată în sensul admiterii apelului declarat de pârâtă și pe cale
de consecință urmează a fi schimbată în parte sentința apelată, în sensul
obligării pârâtei SC O. SA să emită în favoarea reclamantului dispoziție cu
propunere de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005
pentru terenul în suprafață de 349 mp, urmând a fi înlăturate astfel
dispozițiile din sentință referitoare la cuantumul despăgubirilor și la
obligația alternativă privind măsurile reparatorii în echivalent stabilite în
sarcina pârâtei SC O. SA. Celelalte dispoziții ale sentinței urmează a fi
menținute.
Din perspectiva
acelorași considerente expuse urmează a fi respins ca nefondat recursul
declarat de reclamantul F.C. împotriva Deciziei nr. 24/A din 16 februarie 2011
a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de
muncă și asigurări sociale, și pentru cauze cu minori și de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de pârâta SC O. SA împotriva Deciziei nr. 24 A din 16 februarie 2011 a
Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă
și asigurări sociale, și pentru cauze cu minori și de familie.
Modifică în tot
decizia recurată.
Admite apelul
declarat de pârâta SC O. SA împotriva Sentinței nr. 975 din 26 noiembrie 2009 a
Tribunalului Vâlcea, secția civilă.
Schimbă în parte
sentința apelată, în sensul că obligă pe pârâta SC O. SA să emită în favoarea
reclamantului dispoziție cu propunere de despăgubiri în condițiile Titlului VII
din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafață de 349 mp.
Înlătură dispozițiile
din sentință referitoare la cuantumul despăgubirilor și la obligația
alternativă privind măsurile reparatorii în echivalent stabilite în sarcina
pârâtei SC O. SA.
Menține celelalte
dispoziții ale sentinței.
Respinge, ca
nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva aceleiași sentințe.
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamantul F.C. împotriva Deciziei nr. 24/A din
16 februarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale, și pentru cauze cu minori și de
familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 15 octombrie 2012.
Procesat
de GGC - NN