ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6220/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată sub nr. 3740/90/2007, contestatorul F.C., în contradictoriu cu intimata SC O. SA Râmnicu Vâlcea, a solicitat anularea Deciziei nr. 565 din 3 august 2007, emisă de directorul general al intimatei, prin care i s-a respins Notificarea nr. 312/2001, formulată potrivit Legii nr. 10/2001, obligarea intimatei să-i restituie în natură terenul de 784 mp situat în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea, str. D. (actual M.) sau, în subsidiar, în măsura în care este imposibil de restituit în natură, să fie obligată intimata să-i acorde măsuri reparatorii echivalente, pentru suprafața deținută în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea.

Prin Sentința civilă nr. 975 din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului Vâlcea s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea și a admis contestația formulată de contestatorul F.C. precum și cererea de chemare în garanție introdusă de intimata SC O. SA Râmnicu Vâlcea, a anulat Decizia nr. 565 din 3 august 2007, emisă de Directorul General al SC O. SA Râmnicu Vâlcea și a obligat pe intimată să-i acorde contestatorului măsuri reparatorii prin echivalent, pentru suprafața de 349 mp, teren situat în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea, imposibil de restituit în natură, în valoare de 52.350 euro, respectiv echivalentul în RON, la data acordării efective a măsurilor reparatorii.

Măsurile reparatorii echivalente acordate de SC O. SA Râmnicu Vâlcea vor consta în: compensare cu alte bunuri sau servicii convenite cu contestatorul, despăgubiri bănești, dacă nu se ajunge la un acord cu contestatorul, sau măsuri reparatorii combinate, dacă se ajunge la un acord cu contestatorul în acest sens. A fost obligat Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea să emită o dispoziție prin care să-l propună pe contestatorul F.C. pentru acordarea unor despăgubiri bănești pentru suprafața de 459,13 mp, situată în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea, imposibil de restituit în natură și să înainteze dispoziția, prezenta sentință și expertizele tehnice întocmite în prezenta cauză de către experții ing.

K.S. și ing. C.L., către Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor. Cererea contestatorului privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chematul în garanție Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar s-a constatat a fi neîntemeiată și respinsă ca atare, reținându-se că această instituție are calitate procesuală pasivă în litigiu, întrucât este, în înțelesul legii, deținătoarea unei părți din terenul solicitat de contestator, chiar dacă nu este emitenta actului administrativ atacat direct în fața instanței. De asemenea, și chematul în garanție, prin Primarul localității, avea obligații legale privind soluționarea efectivă a notificării contestatorului, urmând ca tribunalul să dispună în continuare, privind măsurile pe care trebuie să le ia această instituție.

În ceea ce privește starea de fapt, tribunalul a constatat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2602/1320 din 6 decembrie 1957, autoarea F.I.G. a dobândit suprafața de cca 984 mp situată în intravilanul municipiul Râmnicu Vâlcea, str. D. (actual M.). Aceasta a decedat la 31 august 1958, conform certificatului de moștenitor nr. S. 117/1959 din 10 septembrie 1964, terenul de cca 984 mp fiind moștenit de fiul F.C. și de tatăl său F.I. (soț supraviețuitor). În anul 1962, la cererea autorului F.I., s-au efectuat măsurători, prin descrierea tehnică a locului de casă din 20 februarie 1962, rezultând că, de fapt, terenul autoarei F.I.G., are suprafața de 801,9 mp, celelalte suprafețe S2 + S3 = 245,8 mp, aparținând Sfatului Popular Râmnicu Vâlcea.

Prin Decretul Consiliului de Stat al RSR nr. 685/1969, la cererea fostului Combinat Chimic Râmnicu Vâlcea, terenul a fost expropriat fără despăgubiri, pentru construirea Căminului de nefamiliști al actualei SC O. SA Râmnicu Vâlcea. Această societate cu capital majoritar de stat a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 07 noiembrie 1997, referitor la terenul aferent Căminului de nefamiliști nr. 1 - 3 din Râmnicu Vâlcea, Zona T., prin contracte de vânzare-cumpărare a locuințelor, dispunând și de cota-parte indiviză aferentă fiecărei locuințe din acest condominiu.

În prezent, situația ocupării terenului este cea arătată mai sus, tribunalul constatând că SC O. SA Râmnicu Vâlcea a dispus de terenul aferent Căminului de nefamiliști nr. 1 - 3 din Râmnicu Vâlcea, Zona T., cu suprafața totală de 349 mp, restul terenului de 459,13 mp, situat în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea fiind imposibil de restituit în natură, întrucât face parte din domeniul public al Municipiului Râmnicu Vâlcea, (suprafețele de 109 mp și de 342 mp), fiind afectat de aleile de acces, de spațiile dintre blocurile de locuințe, de centrala termică din zonă și de str. M. În baza Legii nr. 10 din 8 februarie 2001, contestatorul a formulat Notificarea nr. 312/2001, adresată inițial Prefecturii Județului Vâlcea, solicitând acordarea unor despăgubiri, cu motivarea că întreg terenul expropriat este afectat de construcții și ca atare nu mai poate fi restituit în natură.

Prin adresa din 10 aprilie 2002, cu motivarea că nu face obiectul art. 36 din Legea nr. 10/2001, Prefectura Județului Vâlcea a transmis Notificarea nr. 312/2001 și documentația aferentă către Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, constatând că terenul se află pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, revenind acestuia competența de soluționare a notificării.

Prin cererea înregistrată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 14216 din 13 mai 2003, contestatorul a solicitat Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea soluționarea Notificării nr. 312/2001, anexând din nou documentele justificative ale dreptului asupra terenului pentru care a solicitat despăgubiri, însă, prin adresa din 14 februarie 2007, primarul și-a declinat competența de soluționare a notificării către intimata SC O. SA Râmnicu Vâlcea, cu motivarea că terenul este cuprins în certificatul acesteia de atestare a dreptului de proprietate din 7 noiembrie 1997. În acest context, prin Decizia nr. 565 din 3 august 2007, emisă de Directorul General al SC O. SA Râmnicu Vâlcea, i s-a respins contestatorului Notificarea nr. 312/2001, formulată potrivit Legii nr. 10/2001, ca nedovedită, cu motivarea că a fost convocat în mai multe rânduri să depună acte doveditoare privind terenul, însă acesta nu s-a prezentat și nici nu și-a dovedit cererea, tribunalul reținând ca afirmațiile intimatei SC O. SA Râmnicu Vâlcea privind convocarea sunt reale, dar nu sunt în măsură să atragă legalitatea și temeinicia măsurii luate, respectiv respingerea contestației adresată instanței.

Cu privire la dispozițiile legale relevante pentru cauză, tribunalul a reținut că Legea nr. 10/2001 este aplicabilă în ceea ce privește Notificarea nr. 312/2001 formulată de contestatorul F.C., acesta fiind persoană îndreptățită la măsuri reparatorii. Potrivit art. 1 alin. (1) din lege, "imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 1939/1940, asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă". Alin. (2), prevede că "în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv". Măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării.

Măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării" (alin. (3)), iar "măsurile reparatorii prin echivalent, pot fi și combinate (alin. 4). Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, "prin imobile, în sensul prezentei legi, se înțeleg terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv", terenul preluat de la contestator și de la autorul său, intrând sub incidența legii reparatorii.

Conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, "în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent". Alin. (9) al aceluiași articol, stabilește că "valoarea terenurilor care nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare", iar potrivit alin. (10) din același articol, în situațiile prevăzute, printre altele, la alin. (2), "măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv". Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 "terenurile preluate în mod abuziv, indiferent de destinație,

care sunt deținute la data intrării în vigoare a legii de o societate comercială la care statul este acționar ori asociat majoritar (cum este și cazul SC O. SA Râmnicu Vâlcea), vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare". Dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, prevăd că în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, acesta fiind și cazul Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea, care trebuia să emită o dispoziție favorabilă solicitantului F.C., pentru terenul cuprins în domeniul public al localității.

Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, "dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită", dispozițiile alin. (1) fiind "aplicabile și în cazul imobilelor înstrăinate de persoanele juridice prevăzute la art. 21 alin. (1), (2) și (4)", potrivit alin. (2) din același articol.

În fine, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, "actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării", în cazul în speță, tribunalul constatând că solicitantul F.C. a depus astfel de acte alături de notificare, însă acestea nu erau suficiente pentru determinarea cu exactitate a vechiului amplasament deținut, reținându-se astfel o culpă a contestatorului pentru faptul că din proprie inițiativă nu a apelat la serviciile unui expert în topografie și cadastru pentru identificarea terenului pe care l-a deținut anterior împreună cu autorii săi și pentru ca unitățile deținătoare să poată lua măsurile adecvate.

Cum în fața instanței s-a dovedit că terenul solicitat de către contestator era deținut la data formulării notificării de către Municipiul Râmnicu Vâlcea și SC O. SA Râmnicu Vâlcea, în proporțiile reținute mai sus din expertiză, tribunalul a apreciat ca Decizia nr. 565 din 3 august 2007, emisă de Directorul General al SC O. SA Râmnicu Vâlcea, prin care i s-a respins acestuia, ca nedovedită, Notificarea nr. 312/2001, formulată potrivit Legii nr. 10/2001, este nelegală și netemeinică, considerente pentru care a admis contestația și a dispus anularea deciziei menționate.

Terenul fiind ocupat de construcțiile autorizate care au fost în proprietatea SC O. SA Râmnicu Vâlcea și de care aceasta a dispus prin vânzare, s-a constatat că suprafața de 349 mp, teren situat în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea, este imposibil de restituit în natură, astfel că, în baza dispozițiilor legale menționate mai sus, coroborate, intimata a fost obligată să-i acorde contestatorului măsuri reparatorii echivalente, pentru acest teren, în valoare de 52.350 euro, respectiv echivalentul în RON, la data acordării efective a măsurilor reparatorii. Pentru stabilirea valorii terenului, tribunalul a avut în vedere faptul că prin Notificarea nr. 312/2001, contestatorul a solicitat un preț de 50 - 100 dolari SUA/mp Expertul ing.

C.L. a stabilit, potrivit metodei comparației vânzărilor unor terenuri echivalente, un preț de 180 euro/mp. Având în vedere aceste elemente, precum și dispozițiile legale citate mai sus, privind evaluarea imobilelor, tribunalul a apreciat că o reparație echitabilă o constituie un preț de 150 euro/mp x 349 mp = 52350 euro, pentru care intimata trebuie să acorde măsuri reparatorii echivalente, ca vor consta în: compensare cu alte bunuri sau servicii convenite cu contestatorul, despăgubiri bănești, dacă nu se ajunge la un acord cu contestatorul, sau măsuri reparatorii combinate, dacă se ajunge la un acord cu contestatorul în acest sens, așa cum rezultă din dispozițiile legale coroborate citate mai sus.

Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost obligat să emită dispoziție prin care să-l propună pe contestatorul F.C. pentru acordarea unor despăgubiri bănești privind suprafața de 459,13 mp, situată în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea, imposibil de restituit în natură, măsura fiind necesară pentru realizarea efectivă a dreptului dedus judecății de către contestator, chiar dacă primarul în cauză nu a emis încă o dispoziție prin care să se pronunțe asupra drepturilor acestuia. Totodată, Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost obligat să înainteze dispoziția, prezenta sentință și expertizele tehnice întocmite în prezenta cauză de către experții ing. K.S. și ing. C.L., către Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, privind Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Cererea contestatorului privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ., în ceea ce le privește pe intimată și chemata în garanție. Așa cum s-a reținut mai sus, tribunalul a constatat că solicitantul F.C. a depus înscrisuri alături de notificare, însă acestea nu erau suficiente pentru determinarea cu exactitate a vechiului amplasament deținut, reținându-se astfel culpa contestatorului pentru faptul că, din proprie inițiativă, nu a apelat la serviciile unui expert în topografie și cadastru pentru identificarea terenului pe care l-a deținut anterior împreună cu autorii săi și pentru ca unitățile deținătoare să poată lua măsurile adecvate.

Pe de altă parte, s-a reținut și aspectul că acesta nu a răspuns convocărilor SC O. SA Râmnicu Vâlcea pentru clarificarea situației, astfel că se află în culpă procesuală, nici societatea intimată și nici Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, neavând obligația legală de a suporta cheltuielile ocazionate de dovedirea drepturilor anterioare ale acestuia. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul F.C. și pârâta SC O. SA Râmnicu Vâlcea iar prin Decizia civilă nr. 24 din 16 februarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins apelul pârâtei SC O. SA și s-a admis apelul contestatorului F.C.

fiind schimbată în parte hotărârea instanței de fond în sensul obligării pârâtei SC O. SA la plata măsurilor reparatorii conform legii speciale, în cuantum de 73.988 euro echivalent în RON la data plății, s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței, cu obligarea pârâtei SC O. SA la plata sumei de 4479 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente: Prima critică formulată de contestator nu este întemeiată întrucât instanța de fond nu a lăsat nesoluționată cererea de chemare în judecată, chiar dacă a trimis chematului în garanție notificarea spre soluționare pentru terenul ce se află la acesta. Refuzul explicit al entităților administrative de a soluționa notificarea ce le-a fost adresată deschide persoanei îndreptățite accesul la justiție, ori în cauză nu este vorba de un astfel de refuz.

Mai mult chematul în garanție a fost obligat să se conformeze dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv. Prin măsura luată de instanță, contestatorul nu este în niciun mod prejudiciat, fiind respectate dispozițiile legii speciale de reparație. Este însă întemeiată critica referitoare la încuviințarea probei cu expertiză tehnică, întrucât deși la prima instanță s-au efectuat două expertize, soluția nu a fost pronunțată în raport de vreuna dintre ele, valoarea măsurilor reparatorii echivalente acordate fiind stabilită aleatoriu, fără a se arăta cum s-a ajuns la această valoare.

De aceea, instanța de apel a încuviințat o expertiză tehnică de specialitate, care a concluzionat că suprafața totală de 349 mp ocupată de SC O. SA are o valoare de 73.988 euro, motivând cum s-a ajuns la această valoare și faptul că valoarea calculată de expertiză asigură atât respectarea criteriilor legale, cât și a realității prețurilor practicate pe piața imobiliară. Întrucât expertiza de față a respectat obiectivele stabilite de instanță, se apreciază că aceasta poate fi avută în vedere la pronunțarea deciziei. În ce privește prima critică din apel invocată de intimată s-a reținut că aceasta este neîntemeiată, întrucât niciuna dintre expertize nu a fost analizată de instanță, valoarea măsurilor reparatorii fiind stabilită de instanță în mod aleatoriu.

Nici următoarea critică nu este întemeiată, întrucât deși se invocă faptul că instanța nu a dat dovadă de rol activ, nu se motivează în niciun fel această susținere. Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul nu se substituie voinței părților, fiind însă obligat să descopere adevărul și să dea părților ajutor activ în apărarea drepturilor și intereselor legitime, principiu respectat de prima instanță. S-a mai reținut că hotărârea pronunțată este legală, fiind în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, dar și cu prevederile Legii nr. 247/2005 (Titlul VII) privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamantul F.C.

cât și pârâta SC O. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Astfel reclamantul F.C. a solicitat modificarea în parte a deciziei recurate în ce privește obligarea pârâtei SC O. SA la plata despăgubirilor în cuantum de 157.050 euro, echivalentul suprafeței de 349 mp înstrăinată de aceasta la valoarea de 450 euro/mp; - stabilirea dreptului la despăgubiri în cuantum de 206.607,50 euro echivalent în RON pentru suprafața de 459,13 mp ce nu poate fi restituită în natură din domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea raportat la valoarea de 450 euro/mp. În subsidiar reclamantul a solicitat stabilirea dreptului la despăgubiri în cuantum de 97.335,56 euro pentru suprafața de 459,13 mp nerestituibilă în natură, domeniul public al Primăriei (raportat la valoarea stabilită în faza de apel).

Reclamantul susține că hotărârea instanței de apel este nelegală în condițiile în care îl trimite din nou la unitatea notificată pentru finalizarea procedurii. O altă critică vizează încălcarea art. 330 alin. (4) C. proc. civ. sub aspectul obligativității deciziilor în interesul legii asupra problemelor de drept dezlegate, câtă vreme instanța a ignorat dispozițiile Deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție Secțiile Unite dată în recurs în interesul legii. Or, în condițiunile de reluare a procedurilor cu caracter administrativ, de fapt se încalcă și principiul soluționării cauzei într-un termen rezonabil consacrat prin art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care se solicită înlăturarea din decizie a dispozițiilor ce conduc la reluarea procedurii administrative în fața unităților notificate.

Se mai susține de către reclamant că instanța de apel a modificat doar valoarea terenului nerestituibil de la O., nu și pentru terenul ocupat de domeniul public al Municipiului Râmnicu Vâlcea. O altă critică adusă de reclamant hotărârii instanței de apel vizează încălcarea art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 în privința stabilirii valorii despăgubirilor. În acest sens se solicită stabilirea valorii de despăgubire potrivit art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 care prevăd că "valoarea terenurilor care nu pot fi restituite în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării stabilită conform standardelor internaționale de evaluare. Hotărârea instanței de apel mai este criticată sub aspectul nelegalității ei în ce privește încălcarea dreptului la un proces echitabil în accepțiunea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, față de stabilirea unor soluții diferite la situații juridice identice.

În acest sens se învederează că și pentru terenul aparținând domeniului public al Municipiului Râmnicu Vâlcea, ce nu poate fi restituit în natură se impunea stabilirea de către instanță a despăgubirilor pentru suprafața de 459,13 mp pentru a se putea adresa direct Comisiei pentru plata despăgubirilor fără a mai fi nevoie de parcurgerea încă o dată a procedurii administrative. Pârâta SC O. SA a criticat hotărârea instanței de apel tot în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru nelegalitate sub următoarele aspecte: Față de obiectul dedus judecății, de dispozițiile art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, se apreciază că situația cuantumului despăgubirilor poate face obiectul de analiză al instanței doar după ce acestea au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor se mai arată că acesta au fost stabilite la 150 euro/mp în timp ce pentru Primăria Râmnicu Vâlcea s-a dispus a fi stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deși suprafețele de teren sunt similare și precise. Se mai critică hotărârea instanței de apel și raportat la considerentele ei, în condițiile în care hotărârea este motivată doar pe faptul că s-au invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005, fără a se face nicio referire la discriminarea rezultată din aplicarea diferențiată a legii, aplicându-se în aceeași situație sancțiuni diferite pentru două părți aflate în aceeași situație. O altă critică vizează greșita admitere a cererii de chemare în garanție, precum și pentru faptul că în propria cale de atac i s-a înrăutățit situația în ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată de 4.479 RON.

Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Obiectul litigiului îl constituie anularea Deciziei nr. 565 din 3 august 2007, emisă de SC O. SA prin care reclamantului i s-a respins Notificarea nr. 312/2001, formulată potrivit Legii nr. 10/2001, ce viza obligarea intimatei la restituirea în natură a terenului de 784 mp situat în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea, str. D. (actual M.) sau, în subsidiar, în măsura în care este imposibil de restituit în natură, să fie obligată intimata să-i acorde măsuri reparatorii echivalente, pentru suprafața deținută în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea.

Astfel față de obiectul dedus judecății și de faptul că în cauză s-a constatat imposibilitatea restituirii în natură a imobilelor solicitate este de reținut că urmare a modificărilor și completărilor aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, competența privind modalitatea de acordare și stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde și cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubiri. Evaluarea făcută prin expertiza tehnică în cadrul procedurii contestației întemeiate pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 nu leagă Comisia Centrală în procedura stabilită prin art. 16 alin. (1) - (2), finalizată prin emiterea raportului de evaluare ce va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o serie de modificări de substanță Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora. Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.

"În cauză este de reținut că Notificarea nr. 312/2001 a fost soluționată la 3 august 2007 după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005. Astfel art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede că notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a acestei legi, se transmit Secretariatului Comisiei Centrale pentru Acordarea de Despăgubiri, însoțite de decizia sau dispoziția conținând propunerea motivată de acordare de despăgubiri și de documentația aferentă. Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit alin. (6) și alin. (7) al textului de lege invocat, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Prin urmare, aceste dispoziții legale au schimbat esențial procedura de atacare în instanță a deciziilor emise în faza administrativă prealabilă, precum și instanța competentă să le soluționeze. Astfel, pentru deciziile sau dispozițiile emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, competența instanței civile se păstrează doar în ceea ce privește procedura derulată în etapa prealabilă la unitatea deținătoare, în situația în care aceasta refuză să soluționeze notificarea, respinge notificarea ori respinge cererea de restituire în natură. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acestea pot face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ, doar după ce au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

De altfel, problema competenței instanțelor de judecată de a hotărî cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate a făcut și obiectul recursului în interesul legii soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007, prin care s-a statuat că prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor sau dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. În cauză, Dispoziția nr. 565 este emisă la 3 august 2007, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, situație în care procedura contestării acesteia este cea prevăzută de noile dispoziții legale.

Astfel față de această situație stabilirea cuantumului despăgubirilor nu mai poate face obiectul de analiză al instanței de judecată, despăgubirile urmând a fi stabilite doar prin decizia Comisiei Centrale. Soluția nu este în dezacord cu principiile și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, deoarece dreptul de acces la o instanță de judecată nu este un drept absolut. El poate fi supus condiției prealabile a unei proceduri administrative, pentru că ceea ce interesează este ca limitările aduse acestui drept să nu fie de natură a goli de conținut însuși conținutul dreptului ocrotit. Or, dreptul de acces la instanță nu este negat, dar este supus condiției epuizării procedurii derulate la Comisia Centrală.

În schimb, posibilitatea atacării cuantumului despăgubirii de două ori în instanță ar fi de natură a prejudicia durata rezonabilă a procedurii și dreptul de a obține în termen scurt măsurile reparatorii acordate de lege. Din perspectiva celor expuse și cum Legea nr. 247/2005 a scindat în două procedura administrativă de acordare a măsurilor reparatorii, în sensul că, în fața unității deținătoare se emite doar decizie sau dispoziție prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, iar ulterior, la Comisia Centrală se stabilește valoarea finală a despăgubirilor și se va emite titlul de despăgubiri, instanțele anterioare au făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, motiv pentru care fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., este fondat doar recursul pârâtei SC O. SA urmând a fi admis, a se modifica în tot decizia recurată în sensul admiterii apelului declarat de pârâtă și pe cale de consecință urmează a fi schimbată în parte sentința apelată, în sensul obligării pârâtei SC O. SA să emită în favoarea reclamantului dispoziție cu propunere de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafață de 349 mp, urmând a fi înlăturate astfel dispozițiile din sentință referitoare la cuantumul despăgubirilor și la obligația alternativă privind măsurile reparatorii în echivalent stabilite în sarcina pârâtei SC O. SA. Celelalte dispoziții ale sentinței urmează a fi menținute. Din perspectiva acelorași considerente expuse urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul F.C.

împotriva Deciziei nr. 24/A din 16 februarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC O. SA împotriva Deciziei nr. 24 A din 16 februarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, și pentru cauze cu minori și de familie. Modifică în tot decizia recurată. Admite apelul declarat de pârâta SC O. SA împotriva Sentinței nr. 975 din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului Vâlcea, secția civilă. Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că obligă pe pârâta SC O. SA să emită în favoarea reclamantului dispoziție cu propunere de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafață de 349 mp. Înlătură dispozițiile din sentință referitoare la cuantumul despăgubirilor și la obligația alternativă privind măsurile reparatorii în echivalent stabilite în sarcina pârâtei SC O. SA.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva aceleiași sentințe. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul F.C. împotriva Deciziei nr. 24/A din 16 februarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2012. Procesat de GGC - NN