ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9373/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9373/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 5 august 2005, reclamantul M.A. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, solicitând anularea Dispoziției nr. 3375 din 4 iulie 2005 și restituirea terenului de 273 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, sau, în subsidiar, atribuirea unui alt teren din rezerva primăriei. În motivarea cererii, întemeiate pe Legea nr. 10/2001, reclamantul a susținut că prin dispoziția atacată, pârâtul i-a acordat măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul menționat, cu toate că imobilul este liber și neocupat de utilități publice, iar pe de altă parte, a evaluat același bun la numai 390.212.550 lei, sumă modică, sub nivelul pieței.
Tribunalul Vâlcea-secția civilă, prin sentința nr. 807 din 20 decembrie 2005, a admis cererea, a anulat dispoziția criticată, a dispus restituirea în natură a terenului solicitat, identificat prin raportul de expertiza întocmit în cauză și l-a obligat pe pârât să-i plătească reclamantului 200 Ron cheltuieli de judecată.
S-a reținut că: - reclamantul a solicitat, în condițiile Legii nr. 10/2001, măsuri reparatorii pentru terenul intravilan de 273 mp, expropriat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, respectiv despăgubiri bănești sau atribuirea altui teren, în compensare; - prin dispoziția atacată, pârâtul a refuzat această cerere, oferind pentru terenul imposibil de restituit în natură, evaluat la 390.212.550 lei, măsuri reparatorii în echivalent; - potrivit expertizei efectuate în cauză, terenul în litigiu este liber, neocupat de construcții sau de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea; - împrejurarea că acest teren se află în curtea unui liceu nu prezintă importanță și nu duce la încadrarea lui în vreuna din categoriile prevăzute de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001; - traversarea terenului de către un cablu electric subteran nu împiedică restituirea în natură deoarece acest cablu nu afectează folosirea imobilului și, pe de altă parte, poate fi mutat ușor pe un alt amplasament.
Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr. 43 din 16 martie 2006, a admis apelul declarat de Primăria și Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar și a schimbat sentința, în sensul respingerii contestației. S-a reținut că: - terenul expropriat se află în curtea unui liceu și nu este liber, fiind traversat de două cabluri electrice subterane; - drept consecință, restituirea imobilul în natură nu este posibilă, impunându-se acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 11 alin. (2)-(4) din Legea nr. 10/2001. Reclamantul a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței pronunțate de tribunal. În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., recurentul a susținut că terenul nu face parte din domeniul public, este liber și nu are o afectațiune specială, cablul electric subteran nefiind de mare calibru. Aceste critici sunt fondate în sensul celor ce urmează deoarece în cauza nu s-a stabilit dacă: - exproprierea a fost dispusă pentru ca terenul reclamantului să devină curtea unui liceu ori să fie traversat de cabluri electrice subterane; - terenul în litigiu este necesar și afectat exclusiv și nemijlocit activității de învățământ; - este posibilă schimbarea, la cererea reclamantului, a amplasamentului celor două cabluri electrice subterane de joasa tensiune care traversează terenul expropriat. Așa fiind, conform art. 312 și art. 314 C. proc.
civ., prezentul recurs va fi admis, în sensul casării hotărârii atacate și trimiterii cauzei pentru rejudecare la aceeași curte de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul M.A. împotriva deciziei civile nr. 43/A din 16 martie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia atacată și trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Pitești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.