ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4403/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4403/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1124 din 21

decembrie 2004, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a respins ca nefondată

cererea formulată de reclamanta N.T. împotriva pârâtului Primarul municipiului

Râmnicu-Vâlcea, având ca obiect anularea dispoziției nr. 1359 din 23 martie 2004

și obligarea pârâtului la restituirea în natură a terenului neocupat de

investiții, cu plata de despăgubiri în echivalent pentru suprafața ce nu poate

fi restituită.

Totodată, tribunalul a respins

cererea de acordare de despăgubiri pentru construcțiile expropriate și

demolate, precum și cererea de introducere în cauză a Prefecturii județului

Vâlcea.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut următoarele:

Conform expertizei tehnice efectuate

în cauză, terenul în suprafață de 460 mp situat în Râmnicu-Vâlcea, fiind

străbătut de rețeaua de canalizare menajeră, de conducta de gaze naturale, de

trotuare și alei de acces în zonă.

Potrivit expertizei, trei porțiuni

din acest teren, ce totalizează 216 mp, pot fi restituite în natură.

Cu toate acestea, instanța, care a

procedat și la o cercetare locală, a considerat că nu poate fi restituită în

natură nici o porțiune de teren, având în vedere dispozițiile art. 11 alin. (3)

teza finală din Legea nr. 10/2001, conform cărora nu se poate dispune

restituirea în natură pentru partea de teren ocupată de construcții și nici cea

necesară în vederea bunei utilizări a acestora, situație în care măsurile

reparatorii se stabilesc în echivalent.

Instanța a reținut că restituirea

suprafeței de teren propusă de expert ar împiedica atât utilizarea rețelelor

subterane menționate, cât și intervenția la cele două blocuri în cazul unor

evenimente deosebite (cutremure, incendii etc.) astfel încât întreaga suprafață

de 458, 15 mp teren este necesară utilizării construcțiilor alăturate, în

sensul dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește dispoziția

referitoare la neacordarea despăgubirilor pentru construcțiile expropriate prin

Decretul nr. 71/1980 al fostului Consiliu de Stat, tribunalul a reținut că nu

s-a făcut dovada datei la care reclamanta a primit dispoziția nr. 1359 din 23

martie 2004.

Admițând însă că această dispoziție

a fost primită la data de 21 aprilie 2004, când reclamanta a formulat cererea

de chemare în judecată, tribunalul a constatat că cererea completatoare

formulată abia la 22 iunie 2004 s-a făcut peste termenul de 30 zile prevăzut de

art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001,astfel încât această din urmă cerere

este tardiv formulată.

Totodată, tribunalul a mai reținut

că reclamanta a notificat Prefectura județului Vâlcea solicitând despăgubiri

bănești pentru construcțiile expropriate și demolate, precum și pentru terenul

ocupat de investiții și restituirea în natură a terenului neocupat, iar prefectura

a trimis dosarul spre soluționare primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea care a

și emis dispoziția contestată.

Contestarea dispoziției trebuia

făcută de către reclamantă și în contradictoriu cu Prefectura județului Vâlcea

în același termen de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001,

cererea ulterioară din data de 30 noiembrie 2004 fiind de asemenea tardivă.

Prin decizia civilă nr. 374/A din 16

iunie 2005, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și

asigurări sociale a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta N.T.

împotriva sentinței.

Pentru a pronunța această decizie,

curtea de apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește situația de

fapt, corect a stabilit tribunalul că întreaga suprafață de teren revendicată

de reclamantă intră sub incidența art. 11 alin. (3) teza finală din Legea nr. 10/2001,

nefiind posibilă restituirea în natură a acesteia, deoarece este ocupată de

construcții noi și necesară în vederea bunei utilizări a construcțiilor, caz în

care măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.

În acest sens, curtea a arătat că în

pronunțarea soluției instanța nu este ținută de concluziile expertului, ci este

independentă, probele neavând o ierarhizare legală în ceea ce privește

aprecierea lor.

Coroborând expertiza efectuată în

cauză cu rezultatele cercetării locale, instanța a constatat că terenul

solicitat este ocupat parțial de rețele de gaze și canalizare și de căi de

acces și că acest teren constituie un spațiu închis situat între blocurile de

locuințe și strada C. Restituirea suprafeței propusă de expert ar împiedica

utilizarea rețelelor menționate, precum și intervenția de urgență la cele două

blocuri în cazul unor catastrofe naturale sau evenimente deosebite.

În ceea ce privește cererea

formulată de reclamantă la data de 22 iunie 2004, intitulată „precizare”,

curtea a reținut că prin aceasta, reclamanta a înțeles să conteste dispoziția

primarului și sub aspectul neacordării de despăgubiri pentru construcția

demolată.

Fiind o nouă cerere, în mod corect

prima instanță a considerat-o tardiv formulată, la calculul termenului de 30 de

zile prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, instanța pornind de

la data de 21 aprilie 2004, care este data cererii introductive de instanță,

admițând astfel că dispoziția a fost primită de reclamantă chiar în acea zi.

Curtea a mai arătat că și dacă ar fi

fost considerată în termen, cererea este neîntemeiată, deoarece reclamanta a

fost despăgubită la momentul exproprierii pentru construcția în litigiu, cu

suma de 77.595,60 lei, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.

Cum această sumă se situează sub

plafonul maxim de 80.000 lei pentru care se acordau despăgubiri la momentul

exproprierii, potrivit legislației în vigoare la acea dată (Decretul nr. 467

din 28 decembrie 1979) și adăugând faptul că nu s-a făcut dovada contestării

sumei primite, rezultă că reclamanta nu a fost prejudiciată, primind o

despăgubire integrală situată sub plafonul maxim menționat.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta, invocând următoarele motive:

9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de

recurs, recurenta arată că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de

încuviințare a unei noi expertize solicitată de ea și, dacă instanța de apel ar

fi aplicat corect legea, ar fi admis această probă.

Pe de altă parte, instanța de apel a

interpretat eronat toate cele trei motive formulate de reclamantă.

Astfel, reclamanta criticase

hotărârea primei instanțe prin aceea că tribunalul a trecut peste părerea unui

specialist, a cărui expertiză totuși a omologat-o, ceea ce nu era posibil nici

măcar în temeiul rolului activ, neputând să judece mai mult decât obiectul cu

care a fost legal învestită.

Este adevărat că instanța este

liberă să aprecieze probele și că nu există o ierarhizare legală a acestora,

dar în anumite materii, numai specialiștii își pot spune părerea, cum este

cazul de față.

În ceea ce privește respingerea

cererii de despăgubiri ca tardiv formulată, ceea ce nu a observat instanța,

ajungând astfel la o aplicare greșită a legii, este faptul că de la bun început

reclamanta a solicitat anularea dispoziției Primarului în integralitatea sa, și

nu doar anularea unor părți din această dispoziție.

7 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestuia, recurenta

arată că motivarea unei hotărâri trebuie să existe, să fie exactă și

suficientă.

În speță, instanța de apel nu a

motivat exact și suficient modul în care a reținut situația de fapt, în ceea ce

privește traseul rețelelor subterane care afectează terenul solicitat de

reclamantă.

10 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv,

recurenta arată că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de încuviințare a

unei noi expertize de specialitate, care urma să aibă drept obiectiv aprecierea

posibilităților de intervenție la blocurile vecine, în condițiile în care

terenul i-ar fi fost retrocedat, probă hotărâtoare în dezlegarea pricinii.

Recurenta a solicitat casarea

deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea de probe

noi.

Intimata Prefectura municipiului

Vâlcea a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca

nefondat și arătând că nu are calitate procesuală pasivă, notificarea ce i-a

fost adresată de către reclamantă fiind redirecționată, conform art. 10 și art.

33 din Legea nr. 10/2001, Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Recursul este nefondat și va fi

respins pentru următoarele considerente:

omisiunea instanței de apel de a-i încuviința proba cu o nouă expertiză tehnică

de specialitate, considerând incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., iar pe de altă parte critică omisiunea instanței de apel de a-i soluționa

această cerere de probe, în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc. civ..

Omisiunea instanței de a se pronunța

cu privire la o probă solicitată nu intră sub incidența art. 304 pct. 10 C.

proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei recurate, textul de lege

menționat vizând ipoteza în care, instanța nu se pronunță asupra unei dovezi

administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, și nu asupra unei dovezi

solicitate.

Invocând dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., recurenta susține că dacă instanța de apel ar fi aplicat

corect legea, ar fi admis expertiza solicitată de ea.

Motivul pentru care Curtea de Apel a

respins această probă, așa cum apare consemnat în încheierea de dezbateri de la

9 iunie 2005, a fost acela că la dosarul cauzei s-au administrat suficiente

probe pentru ca instanța să-și poată forma o părere.

Această apreciere a instanței cu

privire la utilitatea probei solicitate nu poate intra sub cenzura de

nelegalitate a hotărârii, efectuată de instanței de recurs, în temeiul art. 304

pct. 9 C. proc. civ., deoarece nu se poate reține încălcarea ori aplicarea

greșită a vreunui text de lege.

instanței reprezintă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ.

Deși recurenta susține că instanța

de apel a judecat mai mult decât cererea cu care a fost legal învestită,

această critică nu poate fi reținută pentru că, în realitate, recurenta nu se

referă la obiectul cererii de chemare în judecată, ci la faptul că instanța nu

putea să se suprapună părerii expertului și în același timp să contrazică

părerea acestuia.

Sub acest aspect, corect a reținut

instanța de apel că legea nu stabilește o ierarhie a probelor și că instanța

își poate forma convingerea atât pe baza concluziilor raportului de expertiză

cât și pe constatările personale efectuate cu ocazia cercetării locale.

completatoare, în mod legal aceasta a fost respinsă ca tardiv formulată.

Din punct de vedere procedural,

fiind vorba despre o veritabilă modificare a cererii de chemare în judecată,

cererea depusă la data de 22 iunie 2004 nu putea fi primită în condițiile în

care pârâta s-a opus, față de dispozițiile art. 132 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că, în

realitate, nu a fost vorba despre o nouă cerere, câtă vreme prin cererea

introductivă contestase dispoziția primarului în întregime.

Acest punct de vedere nu poate fi

primit, deoarece prin cererea introductivă reclamanta a solicitat exclusiv

anularea dispoziției nr. 1359 din 23 martie 2004, emisă de Primarul

municipiului Râmnicu-Vâlcea, prin care i s-a respins cererea de restituire în

natură a terenului, precum și obligarea pârâtului la restituirea în natură a

terenului rămas liber pe vechiul amplasament și plata de despăgubiri în

echivalent pentru suprafața ce nu mai poate fi restituită.

Reclamanta nu a arătat că înțelege

să conteste și dispoziția prin care i s-a respins cererea de despăgubiri pentru

construcția demolată și nu a solicitat obligarea pârâtei la acordarea acestora.

În atare situație, în lipsa dovezii

de comunicare a dispoziției primarului către reclamantă, corect cele două

instanțe au pornit de la premisa că dispoziția i-a fost comunicată reclamantei

cel târziu la data de 21 aprilie 2004, când a formulat contestația, și tot

corect au stabilit că termenul de 30 de zile în care se puteau contesta

măsurile dispuse prin dispoziție era deja împlinit la data de 22 iunie 2004,

când reclamanta a solicitat, prin cerere completatoare, și plata de despăgubiri

pentru construcția demolată.

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu este incident în speță, deoarece acesta

vizează ipoteza când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau

când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Motivarea deciziei instanței de apel

este amănunțită și convingătoare, iar faptul că această instanță nu ar fi

insistat suficient asupra unui aspect învederat de recurentă nu poate atrage

modificarea hotărârii în baza textului de lege menționat.

Pentru toate aceste considerente,

Înalta Curte va menține decizia și în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta N.T. împotriva deciziei nr. 374/A din 16 iunie 2005 a

Curții de Apel Pitești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2006.