ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8078/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 784 din 14 octombrie 2002, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, în temeiul dispozițiilor art. 20 pct. 3, art. 11, art. 24 și art. 40 din Legea nr. 10/2001, a respins cererea formulată de A.C., pe calea notificării, privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 106 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, cu motivarea că imobilul este afectat în mare parte de utilități, aferente ansamblului de locuințe din zonă, iar o parte din suprafață este cuprinsă în incinta împrejmuită a proprietății lui D.S. La 13 noiembrie 2002, A.C. a contestat această dispoziție, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei de a-i restitui în natură terenul în legătură cu care a formulat notificarea.

Investit cu soluționarea litigiului, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, prin sentința nr. 254 din 6 mai 2003, a admis contestația și anulând dispoziția a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 106 mp situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, astfel cum a fost identificat și delimitat prin schița anexă la raportul de expertiză, efectuat în cauză. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a considerat că întrucât terenul a fost preluat abuziv, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora imobilele se restituie în starea în care se află la data formulării cererii, libere de orice sarcini. De altfel, se mai arată, terenul în litigiu nu este afectat de utilități, așa cum în mod greșit s-a reținut prin dispoziția atacată.

Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu apel de pârâta Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin primar. Totodată, la 9 septembrie 2003, D.S. și H.F. au formulat cerere de intervenție în interesul apelantei-pârâte. Prin decizia nr. 119/A din 16 septembrie 2003, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a respins ca nefondat apelul și cererea de intervenție, reținând în esență că terenul solicitat poate fi restituit în natură întrucât nu este afectat de utilități iar cererea de intervenție, deși declarativ, este făcută în interesul uneia din părți, reclamă de fapt un interes propriu, astfel că aceasta trebuia formulată, potrivit dispozițiilor art. 50 alin. (2) C. proc. civ. în fața primei instanțe și nu direct, în apel.

În cauză, au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., atât pârâta Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin primar cât și intervenienții H.F. și D.S. În recursul său, pârâta, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., susține în esență că hotărârea atacată a fost dată urmare greșitei interpretări a actelor deduse judecății, ce atestă că terenul în litigiu, care de altfel, nu se află în patrimoniul municipiului, nu se identifică cu fosta proprietate a autorului intimatei-contestatoare. Recurenții-intervenienți critică hotărârea instanței de apel pe considerentul că aceasta a soluționat cererea de intervenție, pe care greșit a calificat-o ca fiind în interes propriu, fără a ține seama de „telegrama telefonică” din 15 septembrie 2003, prin care solicitau a se lua act de renunțarea lor la judecarea acestei cereri, încălcându-se astfel principiul disponibilității.

Recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse, în considerarea argumentelor ce succed. Este de netăgăduit, potrivit probelor administrate în cauză, că intimata-reclamantă este moștenitoarea autoarei S.I.E., căreia prin Decretul Consiliului de Stat nr. 71 din 11 martie 1980, i-a fost expropriată suprafața totală de 228 mp din care face parte și terenul în litigiu. Ulterior, prin Ordinul nr. 120 din 9 noiembrie 1998, Prefectura Județului Vâlcea, în acord cu dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991, i-a restituit reclamantei 122 mp din suprafața expropriată, reținând că terenul, aflat în intravilanul localității, nu este afectat de construcții sau investiții aprobate, potrivit legii. Demersul judiciar al celei în cauză, vizează restituirea în natură a unui rest de 106 mp din suprafața totală expropriată de 228 mp, teren ce a făcut obiectul notificării formulată potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, notificare respinsă prin dispoziția atacată.

Cum, din probele administrate, rezultă că nici această suprafață de teren nu este afectată de utilități sau alte detalii de sistematizare, în mod corect au reținut instanțele, deși s-au raportat la un alt temei juridic, că notificarea trebuia soluționată în sensul restituirii în natură a imobilului. Astfel, dispozițiile aplicabile în cauză sunt cele ale art. 11 din Legea nr. 10/2001 care, spre deosebire de caracterul de normă generală al art. 10, au natura unei norme speciale, nefiind aplicabile decât preluărilor abuzive în forma exproprierii. Or, potrivit alin. (2) al acestui text…”terenul liber se restituie în natură”, această modalitate de soluționare a notificărilor constituind, în spiritul Legii nr. 10/2001, regula și în cazul imobilelor expropriate.

În ceea ce privește identificarea imobilului, raportul de expertiză efectuat în cauză a stabilit că acesta face parte din suprafața de 228 mp expropriată, fostă proprietate a E.S., autoarea reclamantei și este situat în prelungirea terenului în suprafață de 122 mp restituit prin Ordinul nr. 120/1998 (filele 42-44 și filele 58-59, dosar nr. 4200/2002 al Tribunalului Vâlcea, secția civilă. Faptul că pe o parte din terenul în litigiu s-a extins proprietatea intervenientului D.S., este lipsit de relevanță sub aspectul soluției restituirii în natură, în condițiile în care din actele cauzei rezultă că acesta ocupă o suprafață ce excede celei cumpărate prin contractul autentificat sub nr. 3130/1973, pe care și-a edificat casa de locuit și anexele gospodărești.

De altfel, pe cale unei acțiuni separate D.S. a solicitat să se constate că a dobândit prin uzucapiune proprietatea asupra terenului ce face obiectul prezentului litigiu, acțiune respinsă prin sentința civilă nr. 6581 din 22 decembrie 2003 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, rămasă definitivă prin decizia nr. 969/A din 13 mai 2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. În acest context, din care rezultă că intervenientul stăpânește fără titlu o parte a terenului în litigiu, apare ca nefondată și critica formulată de recurenta-pârâtă, vizând obligarea sa de a restitui în natură un teren ce „nu se mai află în patrimoniul municipiului”. Nefondat este și recursul intervenienților, în condițiile în care apelul a fost soluționat la primul termen de judecată, termen la care instanța, luând act despre depunerea cererii de intervenție, a pus-o în discuția părților și a judecat-o, conform art. 55 C. proc.

civ., odată cu cererea principală. Pe de altă parte, la dosarul cauzei nu există vreun act din care să rezulte formularea de către intervenienți a unei cereri vizând renunțarea la judecată, așa cum se susține în motivarea recursului. Așa fiind, recursurile urmează a se respinge, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de Primăria Municipiului Rm.Vâlcea, precum și de D.S. și H.F. împotriva deciziei nr. 119/A din 16 octombrie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2005.