ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7333/2006

Constată că prin cererea înregistrată sub nr. 809 din 7 februarie 2005 pe rolul Tribunalului Vâlcea, contestatoarea I.F. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Râmnicu-Vâlcea, anularea dispoziției nr. 618 din 12 ianuarie 2005 prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului (teren în suprafață de 442 mp) și pe fond, admiterea contestației cu obligarea pârâtei la retrocedarea bunului. În motivarea contestației s-a arătat că terenul, situat în str. H. a constituit obiectul unei donații făcute în anul 1965 în favoarea statului și că prin hotărâre irevocabilă (decizia nr. 61 din 22 ianuarie 2002 a Tribunalului Vâlcea) s-a constatat nulitatea contractului de donație.

Drept urmare, statul nu are titlu valabil pentru teren, iar acesta fiind liber și neafectat de vreo construcție, poate fi restituit în natură. Prin sentința nr. 681 din 31 octombrie 2005, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a admis contestația, a anulat dispoziția atacată și a obligat intimatul să restituie terenul în suprafață de 442 mp, identificat conform raportului de expertiză efectuat în cauză. Pentru pronunțarea soluției, prima instanță a reținut că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat nulitatea contractului de donație, încheiat prin constrângere. În calitate de unic moștenitor al autorului său, reclamanta este îndreptățită la restituirea în natură a imobilului, având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001.

S-a constatat de asemenea, reținându-se concluziile raportului de expertiză, că terenul este liber de construcții, astfel încât este nejustificată soluția de respingere a notificării, cu motivarea că terenul ar fi afectat de ansamblul de locuințe din zonă, respectiv blocul R bis de pe str. H. Împotriva sentinței a declarat apel Primăria Râmnicu-Vâlcea, care a susținut că în mod greșit a fost admisă contestația, având în vedere că terenul este afectat de utilități publice respectiv, parcare betonată, spațiu verde și este înregistrat în inventarul donatorului public ca parcare betonată. În aceste condiții, persoana îndreptățită beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent pentru întregul teren.

Apelul a fost admis prin decizia civilă nr. 26/A din 16 februarie 2006 a Curții de Apel Pitești și schimbată sentința, în sensul respingerii contestației formulate. În considerentele deciziei s-a reținut că terenul ce a constituit obiectul notificării, deși face parte din categoria imobilelor preluate abuziv, nu poate fi restituit în natură deoarece potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, o asemenea restituire poate opera pentru terenul liber și pentru construcțiile nedemolate, dar numai cu respectarea documentațiilor de urbanism legal aprobate. Or, în speța dedusă judecății, trecerea în proprietatea statului a terenului a avut loc în vederea construirii de blocuri, documentația de urbanism a fost legal aprobată, edificându-se blocuri în imediata vecinătate a terenului proprietatea intimatei, acesta constituind teren aferent parcării publice betonate, spațiu verde și cale de acces către blocuri.

Deși în urma republicării Legii nr. 10/2001, sintagma referitoare la „respectarea documentațiilor de urbanism” a fost eliminată, aceasta nu poate conduce la altă soluție, deoarece contestația a fost formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, așa încât sunt aplicabile în cauză dispozițiile inițiale ale Legii nr. 10/2001. Pe de altă parte, apelantul s-a conformat prevederilor din H.G. nr. 498/2003, a identificat terenul, stabilind că, dată fiind situația sa actuală, nu este restituibil în natură, fiind afectat de utilități publice. Imposibilitatea restituirii în natură s-a apreciat că este dată și de faptul că terenul constituie domeniu public, fiind înregistrat ca atare în inventarul domeniului public al municipiului.

Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantă, care a formulat critici sub următoarele aspecte: - Soluția este nelegală întrucât argumentele folosite de instanță în respingerea contestației, referitoare la respectarea documentațiilor de urbanism legal aprobate, depășesc criticile formulate prin motivele de apel care au vizat afectațiunea pe care o avea imobilul la data revendicării și care nu ar fi permis restituirea bunului; - Hotărârea este nelegală și prin modalitatea în care a făcut aplicarea unui text de lege care nu mai apare în forma modificată a Legii nr. 10/2001[respectiv art. 10 alin. (1), care nu mai face referire la respectarea documentațiilor de urbanism]. Interpretarea instanței este greșită prin prisma dispozițiilor art. 57 din Legea nr. 10/2001, text care statuează că „la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice alte dispoziții contrare”.

Dispozițiile modificate ale legii erau cele care deveneau incidente și în raport de art. 51 alin. (1) din actul normativ menționat, potrivit căruia „prevederile prezentei legi sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată”. - În speță trebuia făcută aplicarea textelor de lege care reglementează restituirea în natură a terenului liber, faptul că în „imediata vecinătate” a acestuia s-au edificat blocuri sau că este „aferent” unei parcări publice, nefiind de natură să conducă la stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent. - Simpla depunere de către apelanți a H.G. nr. 1362/2002, care inventariază domeniul public al municipiului nu poate fi reținută prin ea însăși ca dovadă și oricum, inventarierea domeniului public al localității nu poate ține loc de act de proprietate pentru aceasta.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât, deși terenul face parte din categoria imobilelor preluate abuziv, nu poate fi restituit în natură având în vedere afectațiunea pe care o avea imobilul la data notificării, precum și necesitatea respectării documentațiilor legale de urbanism. Examinând criticile formulate, Curtea constată caracterul fondat al acestora, în sensul următoarelor considerente: - Stabilind imposibilitatea restituirii în natură a terenului, instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma nemodificată prin Legea nr. 247/2005, apreciind că aceste prevederi (referitoare la necesitatea respectării documentațiilor de urbanism legal aprobate) ar fi incidente, ca norme în vigoare la data formulării contestației.

O asemenea interpretare este eronată întrucât textul menționat fusese modificat încă din faza judecății în primă instanță (prin Legea nr. 247/2005 care intrase în vigoare la 24 iulie 2005). Conform art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (republicată), „prevederile prezentei legi sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată”. Aceasta înseamnă că, fiind un litigiu în desfășurare (o situație în curs-factum pendens), noile dispoziții devin incidente. Este așadar, lipsită de relevanță împrejurarea că la data formulării contestației, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 avea forma reținută de instanța de apel întrucât, nefiind vorba de o situație definitiv stabilită nu se punea problema regulii tempus regit actum, adică a normei de drept aplicabile raportat la acel moment, ci problema aplicării legii noi la situația în curs.

- În ce privește afectațiunea imobilului a cărui restituire s-a cerut, aprecierea instanței în sensul că ea ar fi de natură publică (și drept urmare, măsurile reparatorii trebuie stabilite prin echivalent) este de asemenea eronată. Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (republicată), în cazul terenurilor afectate servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. Or, situația de fapt reținută de instanțele fondului pe aspectul afectațiunii imobilului, nu face aplicabilă dispoziția menționată pentru a exclude bunul de la restituirea în natură. Astfel, faptul că în aproprierea terenului ce a aparținut autoarei reclamantei s-au construit blocuri sau că terenul este „aferent” unei parcări betonate, nu grefează imobilul de servituți legale sau de amenajări de utilitate publică.

Împrejurarea că parte din spațiu ar fi folosită pentru parcare auto de către persoane care locuiesc în blocuri învecinate nu poate conduce decât la concluzia că terenul folosește tot unor interese individuale, particulare, dar altele decât cele ale titularului dreptului de proprietate. - Este întemeiată de asemenea, critica recurentului referitoare la consecințele legale pe care instanța de apel le-a tras, în mod greșit, din existența unui inventar al bunurilor aparținând domeniului public al municipiului Râmnicu-Vâlcea (în care este inclus și imobilul în litigiu), precum și a unei H.G. (nr. 1362/2002) pe același aspect. Simpla apartenență a bunului la domeniul public nu este suficientă prin ea însăși, pentru a duce la respingerea solicitării de restituire.

Pentru ca bunul să aparțină într-adevăr, domeniului public, este necesar ca el să fi intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat (art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia). În speță însă, bunul nu a intrat în patrimoniul statului cu titlu, în sensul dispozițiilor legale menționate. Dimpotrivă, preluarea a fost abuzivă, aspect stabilit în mod irevocabil prin hotărâre judecătorească ce a constatat nulitatea contractului de donație întocmit în favoarea statului. Rezultă că și acest considerent al instanței, reținut ca un impediment pentru restituirea în natură a bunului este eronat, nejustificând soluția de respingere a contestației.

În consecință, criticile de nelegalitate formulate de recurent urmează a fi apreciate ca întemeiate, astfel încât în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 314 C. proc. civ., recursul va fi admis, casată decizia atacată și rejudecând apelul, acesta va fi respins ca nefondat. Conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ. intimații vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată către recurentă, în cuantum de 750 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta I.F. împotriva deciziei civile nr. 26/A din 16 septembrie 2006 a Curții de Apel Pitești, pe care o casează. Respinge apelul declarat de Primăria Municipiului Râmnicu-Vâlcea și Municipiul Râmnicu-Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 781 din 31 octombrie 2005 a Tribunalului Vâlcea. Obligă intimații Primăria Municipiului Râmnicu-Vâlcea și Municipiul Râmnicu-Vâlcea la plata sumei de 750 RON cheltuieli de judecată, către recurenta I.F. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2006.