ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7333/2006

Constată că prin cererea

înregistrată sub nr. 809 din 7 februarie 2005 pe rolul Tribunalului Vâlcea,

contestatoarea I.F. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Municipiului

Râmnicu-Vâlcea, anularea dispoziției nr. 618 din 12 ianuarie 2005 prin care i

s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului (teren în suprafață de

442 mp) și pe fond, admiterea contestației cu obligarea pârâtei la retrocedarea

bunului.

În motivarea contestației s-a arătat

că terenul, situat în str. H. a constituit obiectul unei donații făcute în anul

1965 în favoarea statului și că prin hotărâre irevocabilă (decizia nr. 61 din

22 ianuarie 2002 a Tribunalului Vâlcea) s-a constatat nulitatea contractului de

donație.

Drept urmare, statul nu are titlu

valabil pentru teren, iar acesta fiind liber și neafectat de vreo construcție,

poate fi restituit în natură.

Prin sentința nr. 681 din 31

octombrie 2005, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a admis contestația, a anulat

dispoziția atacată și a obligat intimatul să restituie terenul în suprafață de

442 mp, identificat conform raportului de expertiză efectuat în cauză.

Pentru pronunțarea soluției, prima

instanță a reținut că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat

nulitatea contractului de donație, încheiat prin constrângere. În calitate de

unic moștenitor al autorului său, reclamanta este îndreptățită la restituirea

în natură a imobilului, având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 10/2001.

S-a constatat de asemenea,

reținându-se concluziile raportului de expertiză, că terenul este liber de

construcții, astfel încât este nejustificată soluția de respingere a

notificării, cu motivarea că terenul ar fi afectat de ansamblul de locuințe din

zonă, respectiv blocul R bis de pe str. H.

Împotriva sentinței a declarat apel

Primăria Râmnicu-Vâlcea, care a susținut că în mod greșit a fost admisă

contestația, având în vedere că terenul este afectat de utilități publice

respectiv, parcare betonată, spațiu verde și este înregistrat în inventarul

donatorului public ca parcare betonată. În aceste condiții, persoana

îndreptățită beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent pentru întregul

teren.

Apelul a fost admis prin decizia

civilă nr. 26/A din 16 februarie 2006 a Curții de Apel Pitești și schimbată

sentința, în sensul respingerii contestației formulate.

În considerentele deciziei s-a

reținut că terenul ce a constituit obiectul notificării, deși face parte din

categoria imobilelor preluate abuziv, nu poate fi restituit în natură deoarece

potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, o asemenea

restituire poate opera pentru terenul liber și pentru construcțiile nedemolate,

dar numai cu respectarea documentațiilor de urbanism legal aprobate.

Or, în speța dedusă judecății,

trecerea în proprietatea statului a terenului a avut loc în vederea construirii

de blocuri, documentația de urbanism a fost legal aprobată, edificându-se

blocuri în imediata vecinătate a terenului proprietatea intimatei, acesta

constituind teren aferent parcării publice betonate, spațiu verde și cale de

acces către blocuri.

Deși în urma republicării Legii nr.

10/2001, sintagma referitoare la „respectarea documentațiilor de urbanism” a

fost eliminată, aceasta nu poate conduce la altă soluție, deoarece contestația

a fost formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, așa încât

sunt aplicabile în cauză dispozițiile inițiale ale Legii nr. 10/2001.

Pe de altă parte, apelantul s-a

conformat prevederilor din H.G. nr. 498/2003, a identificat terenul, stabilind

că, dată fiind situația sa actuală, nu este restituibil în natură, fiind

afectat de utilități publice.

Imposibilitatea restituirii în

natură s-a apreciat că este dată și de faptul că terenul constituie domeniu

public, fiind înregistrat ca atare în inventarul domeniului public al

municipiului.

Decizia a fost atacată cu recurs de

către reclamantă, care a formulat critici sub următoarele aspecte:

- Soluția este nelegală întrucât

argumentele folosite de instanță în respingerea contestației, referitoare la

respectarea documentațiilor de urbanism legal aprobate, depășesc criticile

formulate prin motivele de apel care au vizat afectațiunea pe care o avea

imobilul la data revendicării și care nu ar fi permis restituirea bunului;

- Hotărârea este nelegală și prin

modalitatea în care a făcut aplicarea unui text de lege care nu mai apare în

forma modificată a Legii nr. 10/2001[respectiv art. 10 alin. (1), care nu mai

face referire la respectarea documentațiilor de urbanism].

Interpretarea instanței este greșită

prin prisma dispozițiilor art. 57 din Legea nr. 10/2001, text care statuează că

„la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice alte dispoziții

contrare”.

Dispozițiile modificate ale legii

erau cele care deveneau incidente și în raport de art. 51 alin. (1) din actul

normativ menționat, potrivit căruia „prevederile prezentei legi sunt aplicabile

și în cazul acțiunilor în curs de judecată”.

- În speță trebuia făcută aplicarea

textelor de lege care reglementează restituirea în natură a terenului liber,

faptul că în „imediata vecinătate” a acestuia s-au edificat blocuri sau că este

„aferent” unei parcări publice, nefiind de natură să conducă la stabilirea

măsurilor reparatorii prin echivalent.

- Simpla depunere de către apelanți

a H.G. nr. 1362/2002, care inventariază domeniul public al municipiului nu

poate fi reținută prin ea însăși ca dovadă și oricum, inventarierea domeniului

public al localității nu poate ține loc de act de proprietate pentru aceasta.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimații au formulat întâmpinare

prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât, deși

terenul face parte din categoria imobilelor preluate abuziv, nu poate fi

restituit în natură având în vedere afectațiunea pe care o avea imobilul la

data notificării, precum și necesitatea respectării documentațiilor legale de

urbanism.

Examinând criticile formulate,

Curtea constată caracterul fondat al acestora, în sensul următoarelor

considerente:

- Stabilind imposibilitatea

restituirii în natură a terenului, instanța de apel a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma nemodificată

prin Legea nr. 247/2005, apreciind că aceste prevederi (referitoare la

necesitatea respectării documentațiilor de urbanism legal aprobate) ar fi

incidente, ca norme în vigoare la data formulării contestației.

O asemenea interpretare este eronată

întrucât textul menționat fusese modificat încă din faza judecății în primă

instanță (prin Legea nr. 247/2005 care intrase în vigoare la 24 iulie 2005).

Conform art. 46 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 (republicată), „prevederile prezentei legi sunt aplicabile și în

cazul acțiunilor în curs de judecată”.

Aceasta înseamnă că, fiind un

litigiu în desfășurare (o situație în curs-factum pendens), noile dispoziții

devin incidente. Este așadar, lipsită de relevanță împrejurarea că la data

formulării contestației, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 avea forma

reținută de instanța de apel întrucât, nefiind vorba de o situație definitiv

stabilită nu se punea problema regulii tempus regit actum, adică a normei de

drept aplicabile raportat la acel moment, ci problema aplicării legii noi la

situația în curs.

- În ce privește afectațiunea

imobilului a cărui restituire s-a cerut, aprecierea instanței în sensul că ea

ar fi de natură publică (și drept urmare, măsurile reparatorii trebuie

stabilite prin echivalent) este de asemenea eronată.

Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001 (republicată), în cazul terenurilor afectate servituților legale și

altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile

reparatorii se stabilesc prin echivalent.   Or, situația de fapt reținută de

instanțele fondului pe aspectul afectațiunii imobilului, nu face aplicabilă

dispoziția menționată pentru a exclude bunul de la restituirea în natură.

Astfel, faptul că în aproprierea

terenului ce a aparținut autoarei reclamantei s-au construit blocuri sau că

terenul este „aferent” unei parcări betonate, nu grefează imobilul de servituți

legale sau de amenajări de utilitate publică.

Împrejurarea că parte din spațiu ar

fi folosită pentru parcare auto de către persoane care locuiesc în blocuri

învecinate nu poate conduce decât la concluzia că terenul folosește tot unor

interese individuale, particulare, dar altele decât cele ale titularului

dreptului de proprietate.

- Este întemeiată de asemenea,

critica recurentului referitoare la consecințele legale pe care instanța de

apel le-a tras, în mod greșit, din existența unui inventar al bunurilor

aparținând domeniului public al municipiului Râmnicu-Vâlcea (în care este

inclus și imobilul în litigiu), precum și a unei H.G. (nr. 1362/2002) pe

același aspect.

Simpla apartenență a bunului la

domeniul public nu este suficientă prin ea însăși, pentru a duce la respingerea

solicitării de restituire.

Pentru ca bunul să aparțină

într-adevăr, domeniului public, este necesar ca el să fi intrat în proprietatea

statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a

tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la

data preluării lor de către stat (art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia).

În speță însă, bunul nu a intrat în

patrimoniul statului cu titlu, în sensul dispozițiilor legale menționate.

Dimpotrivă, preluarea a fost abuzivă, aspect stabilit în mod irevocabil prin

hotărâre judecătorească ce a constatat nulitatea contractului de donație

întocmit în favoarea statului.

Rezultă că și acest considerent al

instanței, reținut ca un impediment pentru restituirea în natură a bunului este

eronat, nejustificând soluția de respingere a contestației.

În consecință, criticile de nelegalitate formulate de

recurent urmează a fi apreciate ca întemeiate, astfel încât în baza art. 304

pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 314 C. proc. civ., recursul va fi

admis, casată decizia atacată și rejudecând apelul, acesta va fi respins ca

nefondat.

Conform art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. intimații vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată către

recurentă, în cuantum de 750 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta I.F. împotriva deciziei civile nr. 26/A din 16 septembrie 2006 a

Curții de Apel Pitești, pe care o casează.

Respinge apelul declarat de Primăria Municipiului

Râmnicu-Vâlcea și Municipiul Râmnicu-Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 781

din 31 octombrie 2005 a Tribunalului Vâlcea.

Obligă intimații Primăria

Municipiului Râmnicu-Vâlcea și Municipiul Râmnicu-Vâlcea la plata sumei de 750

RON cheltuieli de judecată, către recurenta I.F.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 septembrie 2006.