ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 250/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

P.V. și J.S. au chemat în judecată

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea și pe primarul T.S., solicitând obligarea

pârâților la emiterea unei decizii sau dispoziții motivate prin care să li se

răspundă la cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 500 mp

situat în Rm. Vâlcea, cuprinsă în notificarea nr. 414 din 22 octombrie 2001. De

asemenea, au solicitat și obligarea pârâților la plata de daune cominatorii în

cuantum de 200.000 lei pe zi de întârziere de la pronunțarea hotărârii până la

aducerea la îndeplinire a acestei măsuri. În drept, reclamanții au invocat

dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Prin întâmpinare, Primăria

municipiului Rm. Vâlcea reprezentată de primarul T.S. a învederat că notificarea

formulată de reclamanți a fost transmisă unității deținătoare SC T.M.U.C.B. SA

București spre soluționare și prin urmare atât primăria cât și primarul, pârâți

în dosar, nu aveau calitate procesuală pasivă.

Reclamanții și-au precizat acțiunea

în sensul că au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a

Municipiului Rm. Vâlcea prin primar, a SC T.M.U.C.B. SA București și a

A.P.A.P.S. București, pentru a fi obligați să emită decizie sau dispoziție

motivată cu privire la imobilul ce a făcut obiectul notificării nr. 414/2001.

Tribunalul Vâlcea, secția civilă,

prin sentința nr. 679 din 4 decembrie 2002 a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a Municipiului Rm. Vâlcea prin primar și a A.P.A.P.S.

București și a respins acțiunea față de aceste pârâte.

A admis acțiunea reclamanților, în

parte, față de SC T.M.U.C.B. SA București și a obligat această pârâtă să emită

decizie motivată cu privire la notificarea formulată de P.V. și J.S. referitor

la restituirea în natură a unui teren în suprafață de 500 mp situat în Rm.

Vâlcea, județul Vâlcea.

Curtea de Apel Pitești, secția

civilă, prin decizia nr. 40/A din 20 martie 2003 a respins ca nefondate

apelurile declarate de reclamanții P.V. și J.S. și de pârâta SC T.M.U.C.B. SA

București, împotriva sentinței nr. 679 din 4 decembrie 2002 a Tribunalului

Vâlcea, secția civilă.

În contra menționatei decizii au

declarat recurs reclamanții P.V. și J.S. și pârâta SC T.M.U.C.B. SA București,

invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și

susținând în esență că instanțele au nesocotit dispozițiile art. 25 respectiv

art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Din oficiu, la termenul din 11

ianuarie 2006, s-a pus în discuția părților, raportat la obiectul litigiului,

obligație de a face, instanța competentă să îl soluționeze din perspectiva

competenței materiale, în prim grad de jurisdicție, care în speță conform art. 1

pct. 1 C. proc. civ. este judecătoria și nu tribunalul, cum greșit s-a procedat

în cauză.

Recursul este fondat pentru motivele

ce succed.

Potrivit art. 24 alin. (1) și (8)

din Legea nr. 10/2001 în toate cazurile în care restituirea în natură nu este

aprobată sau nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat ca, prin

decizie sau, după caz, dispoziție motivată, să facă persoanei îndreptățite o

ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare imobilului solicitat.

Dacă oferta este refuzată, persoana

îndreptățită poate ataca în justiție, decizia sau dispoziția menționată,

competența de soluționare revenind secției civile a tribunalului în a cărui

circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare.

Aceeași instanță este competentă să

soluționeze și contestația formulată de persoana îndreptățită împotriva

deciziei sau dispoziției emise de unitatea deținătoare în baza art. 23 din

Legea nr. 10/2001 asupra cererii de restituire în natură.

Din evocarea textelor legale

menționate rezultă că tribunalul, ca instanță de fond, este competent să

soluționeze exclusiv contestațiile formulate de persoanele îndreptățite

împotriva deciziilor sau dispozițiilor emise de unitatea deținătoare prin care

se soluționează notificările vizând restituirea în natură sau prin echivalent.

Dacă însă, persoana notificată nu

răspunde în termenul de 60 de zile de la sesizarea de către persoana

îndreptățită și ulterior, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (7) și (8)

din Legea nr. 10/2001 privind atacarea deciziei sau dispoziției care cuprinde

oferta de restituire deoarece, prin ipoteză, aceasta lipsește, iar prevederile

legale evocate au caracter special, fiind de strictă interpretare și aplicare

și prin urmare nesusceptibile de aplicare prin analogie.

Prin urmare, conduita imputabilă a

persoanei notificate de a nu se pronunța în termenul prevăzut de art. 23 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 nu poate să oferteze interesele persoanei

îndreptățite și nici să o lipsească în fapt de posibilitatea de a-și apăra

drepturile recunoscute de lege.

De aceea, urmează a decide că

omisiunea persoanei notificate de a răspunde notificării, situație ce nu a fost

reglementată prin Legea nr. 10/2001 echivalează cu neîndeplinirea unei

obligații corelative unui drept subiectiv și anume a dreptului de restituire în

natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv, ceea ce face ca

persoana îndreptățită să-și poată realiza acest drept în condițiile dreptului

comun.

Astfel fiind și acțiunea

reclamanților având ca obiect obligarea unității deținătoare de a emite

dispoziția sau decizia prevăzută la art. 23, respectiv art. 24 din Legea nr. 10/2001

este guvernată în ceea ce privește competența de soluționare, de normele

dreptului comun, respectiv art. 1 alin. (1) C. proc. civ. care statuează că

judecătoriile judecă în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară

de cele date prin lege în competența altor instanțe.

Față de cele ce preced rezultă că,

în speță, tribunalul a judecat în primă instanță acțiunea reclamanților având

ca obiect o obligație de a face, fără să fie competent material să o facă,

situație în raport de care se impune casarea hotărârilor pronunțate în cauză și

trimiterea dosarului la Judecătoria Râmnicu Vâlcea spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

reclamanții J.S., P.V. și de pârâta SC T.M.U.C.B. SA împotriva deciziei nr. 40

din 20 martie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.

Casează decizia atacată precum și

sentința nr. 679 din 4 decembrie 2002 a Tribunalului Vâlcea, secția civilă, și

trimite cauza spre soluționare în fond, Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2006.